Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.9 (153), Septembrie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Calitatea educației în pandemie

Primit pentru publicare: 2 Sept. 2021
Autor: Mircea DAROȘI, Bistrița
Publicat: 2 Sept. 2021
© Mircea Daroşi, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Metafora unei ,,clipe din viaţă’’

      ,,Broderii pe fir …de ostăşie’’este o carte cu rezonanţe autobiografice, o rememorare a unor realităţi din  tumultul vieţii autoarei. Prezentarea aproape literaturizată a datelor  şi întâmplărilor sub formă de proză,  ne dezvăluie   disponibilităţile sale  creatoare în domeniul scrisului. Lucrarea a apărut la Editura ,,Ecou Transilvan’’, Cluj-Napoca, 2021, în colecţia ,,Memorii’’ şi are drept corolar etapele vieţii sale parcurse până acum, în momentul când această carte vede lumina tiparului. Ea aparţine genului memorialistic sau a ,,reportajului retroactiv’’, cum spne cercetătoarea Gabriela Mircea, având în vedere modul de expunere, materialul documentar bine structurat şi iconografia de ,,epocă’’deosebit de relevantă. Titlul cărţii este o metaforă desăvârşită care luminează clipa fierbinte a activităţii sale, probabil, cea din viaţa ,,cazonă’’. Discursul narativ al evenimentelor se deschide cu amintirile sale din copilărie, cu poveştile tatălui său din timpul celui de-al doilea război mondial, cu evocarea tradiţiilor satului românesc de munte,  cu numeroase elemente de toponimie, etnografie şi folclor autentic. ,,În Poiana Tisei aveam o casă de câmp, unde ţineam animalele. Casa avea o cameră mare cu două ferestre, cu un cuptor cu vatră şi cu horn. Avea şi o cămară. Erau cu pământ pe jos. Tinda era mare. În tindă, lângă peretele camerei, era aşezat un pietroi pe care abia l-au scos din pământ, tata laolaltă cu Moşu. Îi spuneam vatră. Alături sta o cujbă potrivită pentru căldarea în care fierbeam laptele şi pentru alte vase de gătit. Coleşa era fiartă în ceaunul agăţat în cujbă…’’Sunt înserate apoi alte aspecte ale vieţii ţărăneşti : munca câmpului, creşterea animalelor, lupta cu dihăniile pădurii, etc. Din relatările sale rezultă că a trecut prin câteva locuri de muncă. Mai întâi a fost dăscăliţă în satul natal, Leşu, apoi la Tureni, jud. Cluj, perioadă pentru care a avut mai târziu un moment de inspiraţie poetică : ,,De-aş fi rămas în sat – ca dăscăliţă,/ Luatu-m-aş fi, poate, cu un învăţător,/ O casă mi-aş fi rânduit, pe vreo uliţă,,/ Dar n-aş fi cunoscut desfăşuratul zbor-/ Un zbor cotit şi, uneori pieziş,/ Dar cumpătat în hotărâri luate,/ Că mă şi mir, acum – către finiş,/ Câte-am plinit pe drum, cu drag de toate’’. În sfera  căutărilor sale existenţiale a predominat funcţia de  secretară- dactilografă, funcţie pe care a exercitat-o în mai multe locuri de muncă, între care, Brigada 5 Vânători de Munte ,,Avram Iancu’’din Alba Iulia. Aceasta este, cred eu,  pagina cea mai efervescentă din viaţa ei. Alegerea  postului din acest domeniu nu a fost întâmplătoare, având în vedere că soţul ei era ofiţer. Aici, activitatea propriu-zisă a protagonistei s-a împletit cu misiunile militare la care a luat parte, dovedind un înalt profesionalism, pentru care a primit felicitările de rigoare. Cartea prezintă interes prin obiectivitatea şi sinceritatea relatărilor, prin bogăţia informaţiilor biografice,  pe care le pune în faţa cititorului fără nicio reţinere sau cosmetizare, chiar dacă viaţa nu i-a oferit numai bucurii. Albumul fotografic aşezat la finalul cărţii exprimă relaţia interumană de excepţie pe care a realizat-o de-a lungul întregii sale activităţi.  Cursivitatea frazei şi expresivitatea limbajului folosit creează o armonie între stilul ştiinţific şi cel literar. Fire sensibilă şi sociabilă, Veronica Oşorheian şi-a câştigat prietenia multor colegi şi oameni cu diverse responsabilităţi profesionale. Ei sunt personajele reale ale   acestei cărţi. Autoarea se remarcă prin ,,memoria rară, până la  detalii de broderie şi împunsături de ac’’, cum spune aceeaşi Gabriela Mircea în postfaţă.