Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Mihai Bejinaru de la Câmpulung Moldovenesc. Mereu preocupat de Cenaclul nostru ne mai recomandă un colaborator

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.12 (144), Decembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Mihai Bejinaru de la Câmpulung Moldovenesc
Mereu preocupat de Cenaclul nostru ne mai recomandă un colaborator

Primit pentru publicare: 02 Dec. 2020
Autor: Ion N. OPREA, Iași, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul     
Publicat: 02 Dec.  2020

© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Mihai Bejinaru de la Câmpulung Moldovenesc
Mereu preocupat de Cenaclul nostru ne mai recomandă un colaborator

„Am în față două vrafuri a câte zece volume din „Istorii, comentarii, miscelanea” rezultatul strădaniilor „ispravnicului de proiect”, nimeni altul decât președintele Cenaclului de la distanță (Iași), neastâmpăratul INO.

În ritm de metronom, de la „Clarvizunile lui N. Steinhard”, „Scrisoarea Arhimandritului Iustin Pârvu (văzut de soție la Mânăstirea Petru Vodă) adresată poporului român” și „Rechizitoriu prof. Eugen Stănescu, pivind jaful poporului nostru în „Citiți și vă cruciți”, până la „ Ioan-Aurel Pop, încheind cu „Oda proștilor…”, să tot citești și să te convingi că  ISTORIA POPORULUI ROMÂN NU TREBUIE LĂSATĂ PE MÂNA alor Roller, Boia și alții de teapa acestora. În acest context să ținem  cont de spusele lui Daniel Roxin  și a colaboratorilor lui, cerând  cu insistență RESCRIEREA ISTORIEI NOASTRE ADEVĂRATE, cu bune și rele reale, nu cele măsluite.

După pierderea unor apropiați claboratori ca  Gheorghe Clapa, Coloșenco, Constantin Hușanu, Ana Dumirescu și alții, Cenaclul beneficiază, astăzi, de amicul dvs. Gheorghe A. Stroia cu Editura Armonii Culturale-Adjud, care a realizat grafica și coperțile artistic-atrăgătoare, pentru aceste peste 20 de volume picante, serie nouă, cu de toate în ele, oferite de colaboratorii dvs. fideli.

Vă mai amintiți d-le INO și dragi colegi de Cenaclu de articolul meu „Cu nada aruncată în altă parte”(Iași, 2012) ?, dacă nu, revedeți-l! Acum, după obicei, cu gândul la ce am realizat, vă ofer, în completarea celor retrași sau chemați la Domnul, un „peștișor”pe care l-am pescuit recent, cum face și INO, la pensunea  „Codrii Bucovinei” din localitatea suceveană Frasin.  Acolo  ne-a trecut glonțul de Covid-19 pe la ureche… Eram eu, cu soția, familia profesorilor Ionel și Maricica Davidiuc și fostul meu elev căruia i-am fost și diriginte tot cu soția, provocatorul  șuetei, aceștia  din urmă, singurii atinși de Covid, salvați și recuperați, în prezent, cu ajutorul personalului medical și evident  al Celui de Sus!

Ionel Davidiuc din Dragomirna ne-a oferit cărțile: „CĂLĂTOR, TRECĂTOR…PRIBEAG PE PĂMÂNT (2016) și ZÂMBIND PRINTRE LACRIMI (2018). Le-am citit și mi-au plăcut. Sunt aici realitățile vieții.  Dacă faceți același lucru o să constatați și aflați că scrie cum vorbesc oamenii din preajma Mânăstirii  Dragomirna. Oare   pot fi luate în seamă? Ca să-l avem membru al Cenaclului nostru?!

Cu tot dragul și respectul pe care vi-l purtăm, pensionari-profesorii Ana și Mihai Bejinaru, CâmpulungMoldovenesc, 10 noiembrie 2020.

„Un peștișor”

Realizată  la  Editura, Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, cartea  Călător, Trecător…, 358 de pagini, corector prof. Gheorghe Cojocaru, Cuvânt înainte semnat de același, la care se adaugă, pe același portativ, tot ca prefață un „Strigăt de dor”, iscălit de ing. Dănuț Solcan, primarul comunei Mitocu-Dragomirnei-Suceava, cartea primită, dar din dar de la domnul profesor Mihai ajunsă la subsemnatul,   se continuă cu Mărturisiri care înseamnă ceea ce este narațiunea în sine, text bogat, un Cuprins cu multe întâmplări, însoțite de ilustrații care completează versurile puse de autor nu numai în p.IV:

Să spună cine-o spune de rău sau și de bine,
Tot ce păstrez în suflet,vor ști aceste file…
Nu sunt în grai cuvinte,cu greu eu le găsesc,
Ce inima mea simte, să pot să povestesc!
N-am fost și nu-s constructor,din toate știu puțin,
Citesc în caractere, mai scriu, mai mă abțin …
Adun doar simțăminte modeste, rânduri, rânduri,
Și caut în cuvinte să prind a mele  gânduri!…
Și…voi rămâne veșnic, profesoraș de țară,
Ce a dorit  IUBIREA DE VEACURI să nu moară!…
EL DUMNEZEUL, TATĂ, mi-a fost la căpătâi,
Rămâne viața-mi toată, IUBIREA CEA DINTÂI!
Ce-am adunat pe cale, s-or pierde –ncet, încet,
Ca și aceste coale, N-AM FOST ȘI NU-S POET!

…-Profesore, nu vrei să vii în America? l-a îmbiat fostul  elev și vecin plecat Acolo cu ani în urmă, ca și mulți alți români.

-Nu,Emile, i-am spus. Nu am  ce căuta eu în America la cei peste 50 de ani ai mei. Voi vedea eu America pe lumea cealaltă…Dacă poți, trimite-mi niște fotografii să văd pe unde trăiești tu…

Prin iunie am primit un plic cu o chemare în America,pentru mine, pentru Maricica,soția mea, și o scrisoare cu 50 de dolari, în care Emil scria: „ Nu pe lumea cealaltă profesore, acum trebuie să vii în America…

Așa am făcut, am obținut viză amândoi pentru două luni, am vândut mașina, am   luat bilete de avion și pe 4 august 1999 am călcat pe  pământ  american. Nu voi uita niciodată cu câtă căldură.și sinceritate am fost primiți de Emil și soția lui Talița, de copiii, rudele și prietenii lui. Chiar de a doua zi m-a luat la lucru Ghiță Iacoban, fostul meu vecin și prieten din copilărie care acum avea să mă protejeze de comentariile uneori răutăcioase ale unora.

Ei, dar cum au trecut anii cât am răbdat și de câte ori am fost umilit și jignit de stăpâni și de unii cu care lucram, numai Dumnezeu și sufletul meu  știu – „Denis, patronul, care dădea la prânz o salată lângă tot același fel de aripioare prăjite în ulei rânced și o piza!, cum ne reamintește prof. Gh. Cojocaru, prefațatorul, care nu uită că astfel de hrană și stresul zilnic „i-au distrus voiajorului  stomacul în doi ani de zile”. Cum au trecut  acei cinci ani și trei luni pentru Maricica, -care, totuși, a venit destul de des la  dânsul -,  pentru copiii mei, pentru mămuca și ceilalți, frați, surori, cumnați, nepoți,  nu  știu, dar pentru mine, fiecare clipă din acești ani, purta în ea   un strop de infinit, care, nu se  mai sfârșea. Așteptam  mereu să vină acea zi când să mă pornesc ACASĂ, către ai mei:

Și…a venit, a venit 1 noiembrie 2004, cu bucuria revederii cea fără de margini. Au venit  și sărbătorile cele mai frumoase din an. Crăciunul cumpăna dintre  ani și cununa celor 80 de ani împliniți și sărbătoriți împreună pentru mămuca.

A venit și primăvara anului 2005 când am început cu dragoste  și entuziasm, cu proiecte noi și bani, să modernizez, să întineresc  casa părintească și grajdul amenajat de  mine ca locuință….  la casa copilăriei.

Numai că investitorul la casa bătrânească află nu numai  ceea ce știa: „nu există nici o țară în lumea asta unde  să umbli pe la atâtea uși cu zeci de hârtii și aprobări și peste tot, nu rezolvi nimic repede, decât cu mâna în buzunar! E de rău, mai ales dacă cei cu  aprobările te-au aflat că ai lucrat în străinătate. Nu-i mulțumești cu un „ciolan”, trebuie să le dai „halca întreagă”! Ce să mai spun despre „cățelușii” care vin rânduri,  rânduri, ba de la  „Sanepid”, ba de la „protecția nu știu cui”…De-ar veni pentru îndrumare… și control, înțelegându-le menirea, n-ar fi nici o supărare, dar cu totul altul e scopul vizitei lor”, – mai este și problema succesiunii la casă – despre asta a scris Davidiuc și în poeziile sale, pornind de la simpla întrebare „Doamne, de ce-am venit?”.

Viața acolo, în America?

11martie 2001, este prima dată când merge într-un cimitir, însoțit de prietenul său, ing. Iliuță să pună o lumânare aprinsă la mormântul unui unchi de-al lui care s-a prăpădit  pe aceste meleaguri. Un cimitir imens, fără prea multe cruci, cu puțini copaci, peste tot iarbă . întretăiată de alei. Dar unde-s mormintele? Pe baza unui număr, primit de la administrație, ajungi într-un loc unde a fost îngropată ccnușa decedatului găsești un pietroi, aproape la nivelul pământului, care are pe el numărul indicat. Peste tot trec des mașinile care  tund iarba iar florile și lumânările care se mai pun –dacă se pun – se strâng și se duc la gunoi, încât vizitatorii și-au zis „Ce suntem noi oamenii aici,  când moartea o să vină, un simplu număr înscris pe un pietroi… și-o mână de cenușă pusă în țărână ori aruncată și ea la gunoi?!

De 14  aprilie 2001 Ziua sărbătoririi Învierii Domnului, împreună  cu profesorul Cristi Gheorghiu a fost la o bisericuță amenajată într-o clădire care a fost cândva o magazie de materiale. O încăpere mică, descrisă ca fiind frumos amenajată dar alături prevăzută cu un bar și câteva mese, băutură destulă, încât enoriașii dar și copiii, o droaie, zburdau obraznici, alergând când la  bar, când în biserică, când afară la joacă,, în timp ce slujba continua…Au plecat triști, îngândurați, cuprinși de indignare la faptul că  în cea mai mare și importantă noapte a anului unii, oameni, pretinși civilizați, o pot transforma în mascarada momentului Învierii Domnului, care înseamnă goana după bani, democrație rău înțeleasă, dezmăț, desfrâu și pierzanie pentru maturi, dar mai ales pentru tinerii creștini, copiii, lecție de viață. .

Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza ? la ora 24 se uită la televizor, gâdurile îl poartă acasă către România, către ai lui, oftează, scrie câteva versuri, se culcă îndată pentru că în zori trebuie să-și ia geanta, cu ceva de mâncare și la lucru –lucru  cum va face și în sărbătorile următoare – deci halal zi de Crăciun, de Revelion, Sfântul Vasile ori Bobotează în AMERICA, important  aici este să fii sănătos, ca alături de localnici să alergi și să aduni dolarii după care au venit atâția oameni, unii din fire și tradiție fără sărbători sau aniversări personale,chiar și fără credință în Dumnezeu și acesta e răul cel mai mare, acasă ori aici, în străini.

*

Doamne, de ce-am venit?, de ce am venit ACASĂ, proză sau poezie, este într-un fel anticiparea cărții care va veni în 2018, editată la aceeași Editură, cu un titlu sugestiv „Zâmbind printre lacrimi”, Cuvânt înainte semnat de prof.Viorica  Sîicu care ne explică Cuprinsul cclor 216 pagini cu întâmplări puse în mai multe tablete „de o frumusețe deosbită, pe care, citindu-le retrăiești împreună cu autorul , Ionel Davidiuc, toate etapele împlinirii sale ca om, cu împliniri și căderi, cu bucurii și suferințe. Îți amintești de părinți, frați și prietenii de joacă, retrăiești viața cu toate frumusețile ei, retrăiești o diversitate de sentimente: nostalgie, extaz, veselie și uneori chiar tristețe. Realizezi  în același timp că viața, cu bune și cu rele,  cu tristeți și bucurii este extrem de frumoasă, este bunul cel mai de preț pe care l-am putut primi de la Dumnezeu”.

Numai că…pe pământ apar și de ce-uri de felul acesta: „Doamne, de ce am venit?  Citisem în CĂLĂTOR,TRECĂTOR…, tot ca anticipare, munca depusă pentru reconstrucția locuinței părinților dar și despre o anumită stare în familie privind drepturile succesorale care dau naștere adesea multor neînțelegeri.. stări care le întâlnim descrise aici ca frământări ale vieții. După ce cheltuiești atât la vechea casă, cu gândul că sus, la pădure, cu ce a mai rămas vei realiza și o cabană – Casă de vacanță, cum e obiceiul după 89 – tu care ai trudit în America te trezești obligat de situație  să speli putina, și cu bagajele proprii să începi construcția viitoarei  Case, Casa  Zâmbind printre lacrimi, cum își intitulează Ionel Davidiuc cel de-al doilea volum, 2018.

Aici, la noua lor locuință, ridicată către 70 de ani, Sus, la Mânăstirea Dragomirna i „este o oază de liniște și pace, cu aer curat și tihnă sufletească- vorba vine! – aici lângă pădure, în mijlocul grupului de case, nou construite, toate cu acoperișul în roșu, este  și căsuța noastră, acoperită cu tablă albă, una mai mică, mai modestă față de cele din jur –ne-a spus omul de ce, Casă din balconul ei de la Est dacă privești se vede zveltă și impozantă, ce ?, – biserica Mănăstirii Dragomirna”, Casă unde visa să-și primească în ospeție mămuca, frații și nepoții, rubedeniile, cum făcea și Dincolo, unde și-a  cheltuit grosul banilor cu care s-a întors din AMERICA ….

Cum va fi aici, neîndoios, domnilor profesori Ana și Mihai Bejinaru, așteptăm să ne scrie în proză și vers Ionel Davidiuc, poate în viitorul volum III, să afle membrii și cititorii Cenaclului alte și alte episoade de la Căsuța cu poveștile ei care, la  toată urma, sunt întâmplări omenești…

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.664 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5