Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025

Mihai Eminescu, revizor şcolar pe judeţele Iaşi şi Vaslui

Mihai Eminescu, revizor şcolar pe judeţele Iaşi şi Vaslui
1875- 2025, 150 de ani
     Fiind nevoit să-l numească pe Dimitrie Petrino, director la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi, în locul lui Mihai Eminescu, ministrul Titu Maiorescu îl numeşte pe Eminescu, în funcţia de revizor şcolar pe judeţele Iaşi şi Vaslui, cu o retribuţie de 500 lei pe lună, ceea ce Poetul a acceptat, dorind să cunoască situaţia învăţământului românesc.


  •       La numirea în funcţia de revizor şcolar, Eminescu scrie ministrului:,,La scrisoarea d-voastre din 15 a.c. am onoarea a răspunde că primesc bucuros funcţia de revizor şcolar peste districtele Iaşi şi Vaslui, nu pentru că prin asta aş adăuga ceva la bunăstarea mea materială, căci în faptă câştig pe loc cu lecţiile de la Institutul Academic şi Şcoala Normală împreună 367 l. n., astfel încât adaosul nu este considerabil în vederea cheltuielilor ce le-aş avea cu drumul.
  •       Punctul meu de vedere este că aş intra în contact cu populaţia rurală, singura care mă interesează, îndeosebi. Cred a fi în stare de a vă da relaţii fidele asupra stării şi traiului ei, precum şi asupra marginilor între care ar fi cu putinţă a se lărgi sau a se adânci învăţământul primar” (18 iuniu 1875).
  •      Luându-şi în primire postul, în luna iulie 1875, Eminescu se apucã de lucru cu o responsabilitate de invidiat, dând dovadă de înalt spirit administrativ, punctualitate, ordine şi disciplină. Avea de inspectat 152 de şcoli, de cel puţin două ori pe an, 28 de zile le consacra serviciului administrativ, Eminescu întocmind multe rapoarte şi situaţii, pe care le trimitea la minister, în speranţa rezolvării unor probleme strigente. Şi-a încropit o mică cancelarie, luând un dulap, o masă şi câteva scaune de la bibliotecă, acolo unde lucrase, motiv de acuzaţii din partea lui Petrino şi a liberalilor.
  •        Mihai Eminescu a îndeplinit funcția de revizor școlar, pe județele Iași și Vaslui, activitate care l-a pus în contact cu realitățile satului românesc, modul de organizare, dotarea și valoarea învățământului la sate, făcând peste 250 de inspecții, întocmind rapoarte pentru minister, în care arăta neajunsurile învățământului de la ţară și măsurile ce ar fi trebuit luate. El a organizat cursuri de pregătire a învățătorilor, a promovat metodele moderne de predare în școli, a introdus manuale școlare cele mai bune și mai utile pentru elevi, cum au fost manualele întocmite de Ion Creangă.
  •        În luna august 1875, nu după mult timp de la preluarea funcţiei de revizor şcolar, Eminescu  organizează, pe 10 august 1875, conferinţele pedagogice ale învăţătorilor, ţinute la Şcoala nr.2 de băieţi din strada Păcurari, acolo unde preda Ion Creangă. Din cei 54 de învăţători convocaţi, au participat la aceste conferinţe, din diferite motive, numai 24, ceea ce poetul consemna, în mod critic, într-un raport oficial:,,…cauza principală este faptul că mai în toţi anii trecuţi aceste conferinţe nu s-au ţinut serios, ci numai de formă. Credinţa, cum că şi-n acest an au să-ndeplineacă numai o formalitate, i-au îndemnat pe mulţi să nu se expuie la cheltuieli cari, li s-au părut zadarnice”. Observăm că Eminescu şi-a luat în serios funcţia de revizor şcolar şi vedea rolul important al conferinţelor în pregătirea profesională a învăţătorilor.
  •       Eminescu, raportează către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice că obiectul conferinţelor au fost:,,parte prelegeri asupra metodei de a propune diferitele obiecte ţinute de pedagogi practici recunoscuţi de la şcoalele din Iaşi, parte în prelegeri ţinute de învăţătorii rurali înşişi, parte în convorbiri exegetice asupra metodologiei”.
  •        În raportul său către minister, Eminescu prezintă situaţia grea a şcolilor şi a învăţământului sătesc:,,Lipsa absolută de mijloace pedagogice, lipsa unei foi învăţătoreşti în România se simte la fiecare pas. Cărţile didactice, câte sunt la noi, sunt pentru licee; ele presupun în mare parte explicări simultane ale profesorilor; termenii şi stilul lor fac nefolositoare lectura acestor cărţi pentru învăţătorii rurali. Ei n-au ce ceti, chiar dac-ar voi. Noţiunile lor de ştiinţe naturale de ex. sunt aproape nule, deşi aceste ştiinţe tocmai sunt mijlocul cel mai puternic al învăţământului intuitiv şi adevărate izvoare de cunoştinţe practice şi positive”. În finalul raportului său, Eminescu propune:,,Atrăgându-vă atenţia asupra acestor lipsuri, vă rog tot-de-odată, domnule Ministru, să binevoiţi a hotărî dacă n-ar fi bine ca aceste conferinţe să se ţie pe viitor în feriile Crăciunului şi ale Paştelor. Atuncea petrec în general în Iaşi profesorii de  la institutele secundare, din mijlocul cărora s-ar găsi mulţi a cărora metodă ar putea servi de model învăţătorilor rurali şi a căror prelegeri li-ar putea îmbogăţi cunoştinţele”.
  •       Pe data de 26 mai 1876, Eminescu scria un raport către Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunilor Publice, în care propune ca toţi învăţătorii să folosească metoda de predare din ,,Povăţuitoriu la cetire prin scriere”, spunând:,,Orcât de modestă în aparenţă ar fi cartea, ea însemnează începutul unei reforme adânci în instrucţiunea elementară, ea a rupt-o cu dogmatismul; izvorul metodei propuse este însăşi natura inteligenţii, procesul ei de dezvoltare”.
  •      Eminescu recomandă ,,Povăţuitorul la cetire prin scriere după metoda fonetică”, autori Gh. Ienăchescu şi Ion Creangă, pe care le studiase. Despre aceasta din urmă Eminescu scrie în Curierul de Iaşi, în 21 mai 1876:,,Deosebirea dintre metoda propusă de această broşură şi învăţarea rutinară şi mecanică, precum se profesează ea în genere în şcoalele noastre, este deosebirea dintre învăţământul viu şi intuitiv şi mecanismul inert al memorărei de lucruri neînţelese de copii: este deosebirea dintre pedagogie şi dresură”.
  •       La finele lunii august 1875, Mihai Eminescu inspectează şcolile judeţului Vaslui, cu scopul  de  a trece în revistã stãrea de lucruri din şcoli, care se pregãteau sã se reorganizeze în spiritul noii reforme a învãtãmântului primar. Inspecţia a scos în evidenţă un tablou sumbru: frecvenţa- sub orice nivel, condiţiile mizere în care trãiau cadrele didactice, comportamentul lipsit de rãspundere al prefecţilor şi primarilor faţã de problemele  şcolii, alimentaţia insuficientã a elevilor. Toate acestea îl silesc pe Mihai Eminescu sã creadã cã populaţia ruralã a judeţului Vaslui considera atunci şcoala ca ceva secundar, inutil. 
  •     Eminescu vizitând şcolile din comunele Şipotele, Bahlui, Erbiceni, Totoieşti şi alte localitãţi din judeţ, se convinsese cã majoritatea sunt închise pânã la 6 luni pe an, din cauza lipsei de lemne de foc, învăţătorii adesea se îmbolnãveau şi nu avea cine-i suplini. În localul şcolii din Bahlui, de exemplu, notarul ocupase mai multe sãli de clasã, transformându-le în locuinţã proprie, altele devenirã cãmarã de alimente şi depozit pentru nutreţ.
  •      O bună impresie au produs asupra lui Mihai Eminescu elevii din Totoieşti, prin felul lor prietenos, prin aspectul exterior plăcut şi prin curãţenia din sãlile de clasã. Rãspunsurile elevilor însã erau necorespunzătoare, materia predată, copiii o memorau fãrã sã o priceapã bine. În toate şcolile pe care le inspectează, Eminescu recomanda pedagogilor sã utilizeze manualele lui Ion Creangã, cele mai bune şi mai utile în acel moment.
  •        În data de 26 martie 1876, în calitate de revizor școlar, Mihai Eminescu  a inspectat Școala de fete Nr.1 din Roman, care funcționa  pe lângă Liceul de fete Sturza Cantacuzino. „În cei doi ani cât a fost revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, Eminescu a primit delegaţie să inspecteze şi Şcoala nr. 1 – de fete – din Roman. Din raportul întocmit cu acest prilej, la 26 martie 1876, acesta surprinde lipsurile materiale existente aici, precum şi slaba organizare şi pregătire metodică din învăţământul acelor vremuri.
  •      Menţionează, de asemenea, că frecvenţa era slabă, că la clasa a II- a «citirea merge binişor, toate celelalte obiecte însă rău. La aritmetică, nu sunt sigure în numeraţiune şi înmulţire“, remarca preotul Țuscanu din raportul înaintat de revizorul Mihai Eminescu, la 27 martie 1876, Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice.
  •        Preotul Țuscanu reamintește faptul că revizorul şcolar Eminescu critica lipsurile semnalate în predarea gramaticii, la care „Copilele ştiu numai unele definiţiuni, nu însă cunoştinţă vie şi curată a părţilor cuvântului”. El combate și „învăţătura pe de rost – învăţământul mecanic” ce caracteriza şcoala vremii în întreaga țară: „învăţământul mecanic este cel mai general în şcolile noastre, de vreme ce lipsa de cunoştinţe e, asemenea, general, sunt de părere că într-o dezvoltare normală a învăţământului pedagogic o asemenea directoare nici n-ar fi cu putinţă şi nici ar trebui suferită, dar în împrejurările de faţă această şcoală e la nivelul a cel puţin 50 la sută din şcolile noastre de fete“ (Gheorghe Radu- „Învăţământ, cultură şi personalităţi nemţene în documentele vremii“).
  •       Despre starea învăţământului romaşcan din acea vreme, preotul menționat dă detalii importante și dintr-un memoriu întocmit de către George Radu Melidon, fiu al urbei intitulat: ,,Starea şcolilor din Moldova”, apărut la Iaşi la 11 ianuarie 1862. Acelaşi autor va publica ulterior, tot la Iaşi, la 5 octombrie 1870, în revista ,,Secolul” poezia ,,Eminentul poet Eminescu”, Radu Melidon , fiind printre primii oameni de cultură din ţară, așa cum spune preotul cărturar, care a intuit geniul poetului.
  •     Deplasările frecvente prin satele judeţului, cu căruţa sau brişca, lucru cu care era obişnuit din copilărie, au dat naştere la ironii din partea colegilor junimişti şi mai ales a ,,caracudei”, care i-au făcut şi versuri glumeţe:
  • ,,Eminescule, poete,
  • Umblai în cabriolete
  • Luni întregi, din sat în sat
  • Şcolile de inspectat,
  • Ca ‘nalt revizor şcolar,
  • Stai în gazdă la primar
  • Şi cu primăriţele
  • Îţi încurcai iţele”.  
  •      Parcurgând drumurile noroioase şi grele din satele şi cătunele Moldovei, Eminescu constata starea deplorabilă a învăţământului românesc:,,…copii goi şi bolnavi, învăţători ignoranţi şi rău plătiţi, administratorii superfiţiali, toate acestea îngreuiate de creşterea impozitelor, menite a hrăni această stare de lucruri, nu sunt condiţiunile normale pentru şcoli bune…”
  •      Una din şcolile din judeţul Iaşi, inspectate de poet, a fost cea din Andrieşeni, pe care a găsit-o închisă din cauza lipsei de lemne: „După ce s-a făcut focul am inspectat-o din nou la 3 ore fără un sfert, cum m-am întors de la Şipote. Am aflat prezenţi un copil în clasa a IV-a, doi în clasa a III-a, patru într-antâia. Răspunsurile lor au fost peste tot slabe. Domnul învăţător e însărcinat de a comunica următoarele primăriei locale: 1. Şcoala să fie aprovizionată cu lemne, care se vor preda învăţătorului în natură; 2. Părinţii copiilor să fie obligaţi să le cumpere cărţi în regulă; 3. Avertismentele să se execute cu stricteţă, pentru ca obligativitatea învăţământului să nu fie o iluzie…”.
  •      Aşa cum consemnează şi G. Călinescu, Eminescu dă dovadă de bună-credinţă ca funcţionar public, capacitatea lui de muncă inteligentă şi practică, care ,,ar fi făcut în alte împrejurări din el un mare organizator…Dureros de ridicul este, deci, raportul revizorului sociolog, care deplânge în el mortalitatea copiilor de vărsat negru, anghină difterică şi alte boale, după ce însemnase în carnet şi unele leacuri împotriva lor, pe care le-a recomandat probabil ţăranilor, împotriva cămătăriei la ţară şi a proastei economii săteşti, dând soluţii practice pe care n-avea cine să le citească”.   
  •       Dar, cu toată munca sa grea, plină de dăruire faţă de cei săraci şi necăjiţi, pe care încerca să-i ajute cum putea şi cu ce putea şi el, cu toate propunerile practice şi bune pentru învăţământul românesc, Mihai Eminescu nu a fost apreciat de mai marii timpului, nu l-au luat în seamă, ci dimpotrivă, i s-au găsit motive ridicole, de a fi destituit, odată cu schimbarea guvernanţilor de la putere.
  •       La 1 iunie 1876, ministrul liberal Gh. Chiţu l-a destituit pe Eminescu din funcţia de revizor şcolar, poetul rămânând practic pe drumuri. Deşi Eminescu, în această perioadă, nu făcea politică de nici un fel, era asimilat de liberali ca un susţinător al junimiştilor şi este pedepsit cu pierderea serviciului, aşa cum se proceda în politica românească, din a doua jumătate a sec. XIX-lea.
  •      ,,Fiindcă însă fusese numit în slujbă de un ministru al partidului conservator, ministrul liberal, imediat după venirea la putere, îl dete afară. Aşa e obiceiul acolo”, spune Mite Kremnitz în 1910 (Un Lenau românEminesciana nr.38, Ed. Junimea, Iaşi, 1985). 
  •      Iată ce spune Eminescu după destituire:
  •      ,,Rămas fără o poziţie materială asigurată şi purtând lovitura morală ca o rană care nu se mai poate vindeca, voi fi nevoit să reiau toiagul pribegiei, neavând nici un scop, nici un ideal.
  •      Crede-mă… că de azi sunt un om pierdut pentru  societate.
  •      O singură fericire ar renaşte în sufletul meu, dacă aş putea să ascund nedreptatea.
  •       Posteritatea nu vrea să afle că am suferit de foame din cauza fraţilor mei.
  •       Sunt prea mândru în sărăcia mea. I- am dispreţuit, şi acest gest e prea mult pentru un suflet care nu s-a coborât în mocirla vremurilor de azi”.
  •       Noul ministru al Învăţământului, G. Chiţu, căuta motiv ca să-l demită pe Mihai Eminescu din postul de revizor şcolar, învinuindu-l că în perioada, 15- 31 martie 1876, nu făcuse nici o inspecţie în şcoli, Poetul răspunzând printr-un amplu raport, despre activitatea sa ca inspector:,,Am fost cu drept cuvânt surprins de ordinul d- voastră nr.3483, prin care sunt invitat de-a arăta:de ce în intervalul de la 15-31 martie a.c. n-am inspectat nici una din şcoalele rurale ale judeţului Iaşi şi ce m-a împiedicat de a-i îndeplini această datorie?…Considerând acuma numărul de 152 şcoale publice şi private din circumscripţia subsemnatului, împrăştiate pe o suprafaţă de mai multe sute de kilometri pătraţi (1.143.570 m.), considerând minunatele căi de comunicaţie dintre comună şi comună, că amândouă comunele nu sunt şese, ci pline de dealuri şi păduri, că pentru inspectarea lor sunt abia şease luni lucrătoare, dacă sustragem sărbătorile şi vacanţele de peste an, considerând în urmă că într-o zi nu se pot inspecta conştiincios decât două şcoale, de vreme ce ziua şcolară are numai 5 ore (ba joia numai 3), veţi vedea domnuule ministru, că sarcina subsemnatului este de a inspecta de două ori 152 şcoli în timpul de 180 de zile, iar pentru lucrarea administrativă şi de cancelarie i-ar rămâne în acest timp 28 de zile….fiindcă legile timpului şi ale spaţiului sunt apriorice şi nu sufăr nici o discuţiune, de aceea vă veţi convinge că îndatorirea de a inspecta şcoalele din 15 în 15 zile este o imposibilitate, asupra căreia n-a insistat nici chiar ministrul, care-a emis ordinul respectiv” (Raportul lui Eminescu către Ministrul Învăţământului). 
  •        Acest raport documentat şi complet a nemulţumit pe ministrul Chiţu, care dispune prefectului de Iaşi:,,Domnul Eminescu, revizorul şcolar, fiind pus de la 4 iunie în disponibilitate, recunoaşteţi cu girarea afacerilor de corespondenţă a revizoratului pe domnul institutore Dârzeu. Ministru”. 
  •       Cu toate eforturile puse de Mihai Eminescu, pentru a ajuta învăţământul din şcolile inspectate, de a căuta soluţiile cele mai bune pentru fiecare şcoală în parte, de a ajuta învăţătorii să folosească cele mai bune metode de predare şi recomandarea unor manuale şcolare mai bune, munca lui nu a fost recunoscută de oficialii timpului, fiind destituit fără ezitare. Politicul şi-a spus cuvântul şi în cazul lui, el care nu făcea politică de nici un fel. 
  •     Eminescu îşi dă seama că este o lucrătură a politicienilor liberali, căci scrie, Veronicăi Micle:,,Ah, politica este cauza tuturor nenorocirilor din ţara noastră. Politicienii liberali subordonează tuturor ideilor mari, cauza patimilor din culise. Victimele nu sunt adversarii politici puternici, hrăpăreţi, ci, micii slujbaşi, nenorociţii cari nu pot să se apere. Răzbunarea lor e murdară. Chiar dacă lovesc, vezi în atitudinea lor portretul laşului”. În continuare Eminescu, solicită ca Veronica Micle să intervină pe lângă soţul ei, pentru un post de pedagog ,,pentru a avea din nou un culcuş şi o bucată de pâine, pe care o doresc de două zile şi n-am cu ce s-o cumpăr. Salutări respectuoase. Eminescu”.  
  •      Această nedreptate făcută poetului, a făcut ca toată viaţa lui Eminescu să-i critice şi să-i urască pe liberali, adepţii reformelor ce duceau la creşterea numărului de funcţionari, slab pregătiţi, ce trăiau cu lefuri bune şi care au dus la sleirea visteriei ţării:,,Ce caută aceste elemente nesănătoase în viaţa publică a Statului? Ce caută aceşti oameni cari pe calea Statului voiesc să câştige averi şi onori, pe când Statul nu este nicăieri altceva decât organizarea cea mai simplă a nevoilor omeneşti? Ce sunt aceste păpuşi, care doresc a trăi fără muncă, fără ştiinţă, fără avere moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice, dintre care n-ar putea să împlinească nici pe una în deplină conştiinţă?”
  •        Veronica Micle, într-o scrisoare către prietena sa, Eugenia Frangolea, spune:,,Tu ştii obiceiul tradiţional al guvernământului nostru, odată ce un guvern a căzut cel care-i urmează destituie şi schimbă tot ce-a făcut antecedentul, asta-i pricina că noi mergem atât de bine şi că progresăm minunat!!! adică ne aflăm într-o stare de continuă schimbare, ai noştri n-au cea mai măruntă idee de stabilitate şi-şi ignoră total stările de bine care rezultă din aceasta” (Scrisoare din 23 aprilie 1876, a Veronicăi Micle către Eugenia Frangolea).
  •      În decursul unui an, cât Mihai Eminescu a îndeplinit funcţia de revizor şcolar, el reuşeşte să-şi dea foarte bine seama de situaţia grea a învăţământului românesc şi cauzele acestuia, făcând vinovaţi pe cei ce conduc destinele oamenilor:,,Un om nu poate face nimic într-o ţară rău întocmită şi, măcar să tot poruncească, rămâne la vorba aceea: A poruncit cânelui şi cânele pisicii şi pisica şoarecelui, iar şoarecele şi-a atârnat porunca de coadă….
  •      Precum soarele stă locului de milioane de ani, oricare ar fi părerile omeneşti, fie geocentriste, fie heliocentriste, tot astfel părerile oamenilor nu schimbă nimic din mersul firesc, material al lucrului. Părinţi miseri şi viţioşi, copii goi şi bolnavi, învăţători ignoranţi şi rău plătiţi, administratori superficiali, toate acestea îngreuiate de creşterea impositelor, menite a hrăni această stare de lucruri, nu sunt condiţiunile normale pentru şcoli bune, precum lemn de brad putregaiu, gelău de plumb şi meşter prost nu-mi dă o masă bună. Şcoala va fi bună, când popa va fi bun, darea mică, subprefecţii oameni ca să ştie administraţie, finanţe şi economie politică, învăţătorii pedagogi, pe când adică va fi şcoala şcoală, statul stat şi omul om” (G. Călinescu- Viaţa lui Mihai Eminescu, Editura Junimea, 1964). Toate acestea sunt valabile şi astăzi, din păcate.
  • Nicolae Iosub, iunie 2025, Botoşani
  •      Bibliografie:
  1. M. Eminescu- Diverse- O scriere critică– Colecţiunea Şaraga, Iaşi, 1895
  2. Octav Minar- Eminescu în faţa justiţiei- Editura Librăriei Şcoalelor C. Sfetea, Bucureşti, 1912
  3. George Călinescu- Viaţa lui Mihai Eminescu– Ed. Junimea, Iaşi, 1977
  4. Constantin Popescu- Cadem- Procesul de la Înalta Curte de Compturi– Revista Manuscriptum nr.1, 1980
  5. Augustin Z.N. Pop- Noi contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu– Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1969
  6. Gheorghe Radu- „Învăţământ, cultură şi personalităţi nemţene în documentele vremii“
  • 7.V. Gheţea- Mihai Eminescu pedagog şi revizor şcolarCunoştinţe folositoare nr.83
  • 8.George Radu Melidon- Starea şcolilor din Moldova, Iaşi, 1862   
  • ,,Eminescu pedagog şi revizor şcolar”   M. Eminescu-M. Cătrună    Eminescu, Creangă şi Bojdeuca


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania