Poezii scrise de Ramona Mereuță

MINUMEA MEA
Când şoapta dimineţii, cald pleoapa iţi alinǎ,
Şi-n zâmbet iţi aprinde, culoare şi luminǎ,
Privirea-ţi mǎ gǎseşte, iar ochi surâzǎtori,
Imi dau aripe care, mǎ poartǎ cǎtre nori.

Cu glas de clopoţei, mǎ chemi sǎ te dezmierd,
Şi-n nori de fericire, parcǎ simt cǎ mǎ pierd,
Iar viaţa prinde formǎ si capǎtǎ un rost,
Lacrimi demult uscate, uitat-am cǎ au fost.

Adorm şi mǎ trezesc cu chipul tǎu în gând,
Când lumea se sfârşeşte, simt cǎ mai pot sǎ cânt ,
Cǎci tu îmi dai putere, sǎ respir şi sǎ lupt,
Iar pentru al tǎu zâmbet, şi munţii pot sǎ mut.

Cu braţele-ţi micuţe, prinse în jurul meu,
Simt cum mǎ-nalţ spre soare, şi trupu-mi mi-e de zeu,
Şi nu am ce sǎ cer, si ce sǎ-mi mai doresc
Când vocea îti şopteşte: ”ooo,mami….te ubesc!”

INTREBĂRI
Şi plouǎ…şi ninge..şi aeru-i rece,
Şi caut..şi-aştept..,şi parcǎ nu trece..
Durere, tǎcere, la ceas trist si greu,
Mǎ-ntreb ce aştept parcǎ mereu.

Un zâmbet, o şoaptǎ sau o chemare,
Liniştea adâncǎ parcǎ mǎ doare,
Şi printre nori grei,deşi şi reci,
Mǎ-ntreb de ce vii, dacǎ vrei doar sǎ pleci.

Pierdutǎ uşor, printre tristele şoapte,
Prin vise ce-n mii de cioburi sunt sparte,
Aş vrea doar sǎ ştiu, chiar de ţi-e greu,
Cu ce am greşit? De ce am fost eu?

O IUBIRE IMPOSIBILĂ
Pe drumul nostru azi, soarele a apus,
Şi nu va exista un mâine pentru noi,
Necruţǎtor şi crud, destinul ne-a rǎpus
Lǎsându-ne acum, atât de trişti şi goi.

Cǎ ne topim de dor, şi ardem în tǎceri,
Ne-ascundem sub potop de amintiri târzii,
Cǎ eu te strig în vis, cǎ tu mǎ chemi, mǎ ceri,
O recunosc şi eu , la fel cum tu o ştii.

Regretele de azi ,mǎ frig în ceas târziu,
Iar nopţile ma dor, în mersul lor suav,
Cǎ lacrimi îţi ascunzi, chiar de-mi zâmbeşti, o ştiu,
Şi cǎ ai vrea sǎ-mi simţi, şuviţa-mi pe obraz.

Şi şti cǎ mǎ topesc, în mii de picuri mici,
Iar soarele-mi pe cer, nicicând nu va mai fi,
Şi ştiu cǎ tu te spargi, în mii de licurici,
Blestemul meu şi-al tǎu: mereu ne vom iubi..