– Un bildungsroman postmodern
– Recenzie

• Lansat în anul 2023 la Editura Eikon și purtând semătura poetului-filosof Dumitru  Găleşanu, volumul “Mirabile iubiri. Antologie de gânduri și amintiri” se înscrie în linia marilor  romane de formare, având un caracter semi-autobiografic. Scrierea cartografiază anevoiosul  parcurs al devenirii umane și spirituale al personajelor centrale — în frunte cu autorul însuși — 
• acoperind arcul temporal dintre tumultul adolescenței și pragul maturității. Arhitectura cărții începe cu primele două secțiuni (Cartea I și Cartea a II-a), care reconstituie o suită de dovezi de corespondență privată, scrisori și proze scurte, prin care autorul  (deghizat sub pseudonimul literar Micke Gall) poartă o conversație prietenească cu două  prezențe feminine marcante: Veronica (Vera) și Pia Estella. Această etapă narativă capturează  atmosfera anilor 1973–1976. Scrisorile Veronicăi din Cartea I sugerează căldură și generează  cititorului o stare plăcută de relaxare, întorcându-l pe acesta în timp și determinându-l să-și facă  o analiză sufletească a propriului trecut. Veronica, o fată simplă, prietenă a bunei-cuviințe, cam  timidă, dar iubitoare de vers și de frumos, vorbind despre greutățile vieții, mărturisește o idee care  merită impregnată în mintea fiecăruia dintre noi: ,,Când știi că nu-ți dorești decât fericirea ta, fără  să i-o răpești altuia…ești convins că răul acesta pe care ți l-a trimis cruda soartă nu se va atinge  de sufletul curat”. Tot Veronica prezintă o dorință care se regăsește în multe dintre inimile tinerelor cititoare: ,,Să trăiască intens alături de un tânăr care să-i asculte inima și să trăiască odată cu el  bucuriile și necazurile vieții.” În scrisorile Veronicăi regăsim refugiul în care ne putem ancora și  anume o lume a ficțiunii ideale, idei profunde, cum că viața este un dar pe care trebuie să-l  prețuim, să-l păstrăm și să-l înfrumusețăm, că scopul nostru este să ne bucurăm de viață, oricum  ar fi ea și că orice supărare poate fi uitată atunci când trecem pe lângă o alee singuratică de  trandafiri sau când, pe malul unei ape urmărim lumina lunii. Scrisorile Veronicăi sunt prezentate  în carte atât în limba română cât și în limba italiană. 
• Cartea a II-a-Pia Estella, care cuprinde scrisorile prietenei autorului către acesta, este un  evantai de idei profunde despre ,,omul ca om și despre creație”. Aceste scrisori se regăsesc în  prezentul volum traduse și în limba franceză, punctează idei despre grija pentru creație sau  promovează ideea de solidaritate internațională. Am regăsit în rândurile trimise autorului gânduri  profunde, care validează în mod cert nivelul de înaltă cultură literară al expeditoarei.
• Pag. 1 / 3 
• Ambele cărți sunt presărate cu adresări calde, prietenoase și pline de iubire, toate acestea  creând cititorului emoție și dorința de a parcurge cu sufletul la gură fiecare rând. Autorul este  profund cuprins în mirajul amintirilor încă vii în sufletul său dar este permanent ancorat într-un  viitor animat de ,,noii oameni”. 
• Miezul reflexiv al volumului este reprezentat de segmentul intitulat „Despre noii oameni  din trecut, prezent și viitor”. Poziționată strategic între Prefață, primele două cărți și Post-scriptum,  această a treia parte autonomă îndeplinește un triplu rol –postfață și sinteză conceptuală a  întregului fir narativ, epistolă panoramică orientată direct către cititorul contemporan și cel din  generațiile viitoare și mărturie a propriei metamorfoze, prin care scriitorul își recompilează  identitatea etică, intelectuală și artistică, trecând prin sita regimului opresiv comunist de dinainte  de 1989 și ajungând până în prezentul sociopolitic contemporan. 
• Odiseea formativă începe cu viața din mediul rural și continuă până la transcenderea  autorului prin cultură în concordanță cu rigorile genului bildungsroman, autorul retrăind filă cu filă  secvențele definitorii ale existenței sale: copilăria rurală și visul său cosmic născut din  contemplarea cerului, anii de ucenicie intelectuală, formarea personalității sale prin lectură și  profesie, dificultățile întâmpinate în lupta cu cenzura regimului totalitarist și maturizarea morală. 
• După anul 2014, vizitele periodice la casa părintească devin veritabile pelerinaje ale  identității. Mama autorului — depozitara unei memorii imaculate — îi readuce la viață secvențe  uitate din deceniile ’70–’90. Tranzacția afectivă a acestor revederi devine cu atât mai acută după  dispariția tatălui său, în anul 2021.În contrast cu amintirile care îi provoacă o stare de liniște și  bine autorului, acesta constată cu durere gradul de degradare a satului contemporan, cauzată de  exodul tinerilor spre marile orașe, lucru care a cauzat, într-o măsură semificativă, închiderea  școlilor din mediul rural și implicit vulnerabilizarea bătrânilor rămași în aceste zone.Numele  bunicului autorului se regăsește însă, pe Monumentul Eroilor din sat, acesta reprezentând un  veritabil liant cu trecutul și o ancoră puternică a jertfei strămoșești. 
• În pofida stagnării rurale postdecembriste și a mentalităților învechite, pline de prejudecăți,  autorul identifică figuri luminoase care redefinesc ideea de comunitate. Printre ,,noii oameni”, cum  îi numește domnul Dumitru Găleșanu pe cei care luptă pentru construirea unui viitor puternic și  bine închegat, se numără și un fermier model de o probitate morală desăvârșită, Marcel  Alexandru Olteanu. Alături de el îl regăsim ca figură marcantă și pe Virgil Gulie, primarul cu o  viziune deschisă spre viitor. 
• Formația sa ulterioară din domeniul judiciar i-a oferit autorului un observator privilegiat asupra  comportamentului uman, permițându-i să înțeleagă modul în care lipsa de educație și  vulnerabilitățile sociale îi împing pe tineri spre infracționalitate și derivă morală.
• Pag. 2 / 3 
• Cultivându-și pasiunea pentru fizica relativistă și cosmologie, Dumitru Găleşanu privește arta  ca pe un organism viu — un instrument suprasensibil de cunoaștere și o modalitate de  supraviețuire morală. Actul creației este comparat cu seducția unei muze, o aventură spirituală și  un imperativ existențial. 
• Tinerii sunt definiți drept „energia viitorului, o bogăție inestimabilă și suportul intelectual al  umanității”. Autorul îndeamnă societatea să îi înțeleagă fără a-i judeca rigid, atrăgându-i constant  spre artă, știință și creativitate. 
• Volumul se încheie cu un ultim poem scris caligramic în formă de arbore ce are rădădcinile  puternic înfipte în trecut dar cu ramurile întinse către un viitor mai bun și către cosmodernitate. Mirabile iubiri rămâne un roman demn de parcurs, unde cititorul poate fi părtaș al  sentimentelor autorului, sentimente de afecțiune, prietenie adevărată și iubire și poate avea șansa  de a promova ideea susținută puternic de către autor, aceea de a ne strădui să consumăm și să  creăm cultură, să promovăm educația cu deviza ,,Viitorul trebuie să-l aducem, prin noi, de mâine,  azi!”  

Profesor
 Ancuța-Mihaela Popescu