Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025
MIRCEA GOIAN: ”Am trăit și am făcut ce mi-a plăcut”
- IOAN VASIU: – Celor care te cunosc mai puțin, sau deloc, să le spunem că în anul 1978, ai înființat la Hunedoara, împreună cu Ioan Evu, grupul folck CANON. Te rog să detaliezi puțin acest capitol din activitatea ta.
-
MIRCEA GOIAN: – Aveam 23 de ani și trăiam într-un oraș industrial lipsit de instituții de cultură profesioniste. Singurele repere culturale erau Casa de Cultură a Municipiului Hunedoara, unde aveam să activez, începând cu anul 1980, timp de 15 ani, și Clubul Siderurgistul, spațiu destinat manifestărilor artistice ale muncitorilor din Combinatul Siderurgic Hunedoara, la nivel amator. - În acea perioadă, ideologia partidului comunist veghea atent asupra modului în care cetățenii își petreceau timpul liber, promovând o formă de divertisment „plăcut și util”, menit să mascheze lipsa libertății de exprimare. Viața hunedoreanului urma un ritual rigid, dictat de realitatea industrială: la ora 7.00 suna „duda”, semnalul care anunța intrarea în schimb, iar la ora 15.00, același sunet marca ieșirea din fabrică. Mii de oameni se revărsau atunci pe porțile combinatului, unii îndreptându-se spre case, alții spre crâșme — pe o singură stradă numărasem, la un moment dat, cinci astfel de localuri.
- Zi de zi, scenariul se repeta, iar săptămâna se încheia, invariabil, pe stadion, la meciurile de fotbal, unde entuziasmul se manifesta zgomotos, uneori cu violențe verbale, alteori cu aplauze sincere pentru jucători. Nu făceam parte din această lume. Eram dintre cei care căutau alternative, oameni preocupați de viața artistică și de evadarea din rutina impusă.
- În acei ani activam într-un cvartet de muzică de cameră, cântam în corul de cameră al învățământului și aveam sentimentul paradoxal că dispun de prea mult timp liber. Ascultam intens muzică rock, eram atras de curentele nonconformiste și psihedelice ale epocii, iar Pink Floyd și Jethro Tull deveniseră reperele mele sonore.
- În acest context l-am cunoscut pe Ioan Evu, cu care aveam să port lungi discuții despre viață, dar mai ales despre muzică. Ioan era poet și cantautor folk; eu eram preocupat de ideea îmbinării muzicii de cameră cu folkul. Din această întâlnire s-a născut aventura Canon, un proiect care a durat 28 de ani și care a înregistrat realizări remarcabile pentru un grup artistic activ într-un oraș muncitoresc.
- Prospețimea și originalitatea sunetului Canon reprezentau o noutate în peisajul muzical românesc al vremii. Muzica folk susținută de sonoritățile unui cvartet de coarde deschidea publicului o lume generoasă, oferind o formă de evadare din constrângerile spirituale ale epocii.
- Activitatea trupei a fost remarcată de Titus Andrei, șeful secției de muzică ușoară a Radioului România — singurul post de radio național din acea perioadă — și de Doru Dumitrescu, realizatorul emisiunii Album duminical de la Televiziunea Română. Au urmat înregistrări radio, apariții televizate și ulterior, o perioadă de turnee alături de Cenaclul Flacăra, care reprezenta, la acel moment, una dintre puținele platforme de exprimare artistică disponibile muzicienilor.
- Declar deschis că nu am cântat despre partid și nu am avut piese pe versuri de Adrian Păunescu, deși acesta rămâne un poet spectaculos. Spun acest lucru pentru că, privind retrospectiv, observ cât de frecvent oportunismul a devenit o strategie de afirmare, prin mijloace care nu aveau întotdeauna legătură cu valoarea artistică.
- Grupul Canon a cunoscut, de-a lungul timpului, mai multe formule de componență, însă eu și Ioan Evu am rămas nucleul constant, cei care au deschis și au închis acest capitol esențial din viețile noastre. Trupa nu a avut niciodată un lider formal; deciziile se luau colectiv, prin consens, într-un spirit de colaborare autentică.
- Printre realizările importante ale grupului se numără apariția unui disc LP Canon, pe vinil, la singura casă de discuri din România de la acea vreme — o performanță dificil de atins, apoi colaborarea cu Victor Socaciu pe cinci piese incluse pe albumul lui Viața, iubirea cea dintâi, realizarea CD-ului Canon și Maria Gheorghiu, precum și prezența cu o piesă Craiul munților pe volumul 7 al Cenaclului Flacăra.
- I.V.: – Se întreabă unii, pe bună dreptate, dacă mai există și acum acest grup, având în vedere că se vorbește tot mai rar de CANON.
- M.G.: – Am întâlnit persoane care mai au acasă discul CANON și care fac declarații emoționante când vorbesc despre acesta. Ca să glumesc nu imi dau seama dacă emoțiile sunt generate de calitatea muzicii noastre sau de faptul că respectivii își aduc aminte de momente petrecute pe vremea când erau tineri.
- Grupul Canon nu mai există din anul 2006. După 1989 am observat că muzica folk a intrat într-un con de umbra și nu am mai găsit sensul să activăm fără să existe interes din partea publicului. A mai încercat Ioan Evu să continue lupta dar fără rezultate notabile. Cum eram în continuare un om creativ și neliniștit am inițiat un proiect care mi-a fost sugerat de satisfacțiile pe care le-am trăit în unele momente din timpul Toamnei Muzicale Hunedorene. Atunci am simțit freamăt de plăcere ascultând muzică medievală cântată de unele grupuri invitate la eveniment.
- I.V.: – Știu că în decursul anilor ai înființat și alte grupuri muzicale, organizând o serie de manifestări, festivaluri și concursuri. Amintește te rog unele amănunte.
- M.G.: – În lipsa unei activități constante cu grupul Canon, am conceput un nou proiect muzical, de această dată dedicat muzicii renascentiste. Astfel a luat naștere formația Cântăreții de la Hunedoara, denumită, într-o formulă mai expresivă în limba latină, Huniadi Cantores. Debutul public a avut loc în aprilie 2007, printr-o lansare desfășurată pe parcursul a trei zile consecutive: mai întâi în fața Regelui Mihai și a Familiei Regale, apoi în fața oficialităților și a presei, iar în final în fața publicului larg.
- Huniadi Cantores există și astăzi, după 18 ani de activitate neîntreruptă, timp în care a susținut numeroase concerte în țară și în străinătate, bucurându-se de un real succes. În anul 2008, cu sprijinul sponsorului Cornel Jitariu, am înființat grupul de muzică medievală și tradițională Cimpoierii din Transilvania, proiect care a cunoscut o largă apreciere atât pe scenele din România, în special în orașele cu patrimoniu medieval, cât și în afara granițelor. Dintre turneele internaționale, amintesc cu plăcere concertele susținute în Germania, Italia, Franța, Belgia, Finlanda, Suedia, Estonia, Ungaria și în repetate rânduri, în Croația.
- Ulterior, am inițiat grupul de rock medieval Corvinia, iar în anul următor proiectul Duo Continuo, axat pe interpretarea muzicii vechi la viola da gamba și lăută.
- Este important de subliniat că toate aceste formații de muzică medievală și renascentistă au fost dotate cu copii fidele ale instrumentelor istorice: fidula, viola da gamba, hurdy-gurdy, cimpoi, lăută, fluier drept, achiziționate exclusiv din fonduri personale. De altfel, începând cu Huniadi Cantores, întreaga mea activitate muzicală s-a bazat pe administrare privată. Muzicienii au fost îmbrăcați în costume specifice epocilor reprezentate, realizate după documente istorice, contribuind decisiv la autenticitatea spectacolelor.
- În cadrul concertelor susținute în Europa, Huniadi Cantores și Cimpoierii din Transilvania au fost evaluate drept formații de foarte bun nivel, fiind apreciate alături de grupuri consacrate de pe continent. Toate proiectele inițiate au beneficiat de recunoaștere la nivel național, iar unele au dobândit vizibilitate și apreciere internațională.
- Apetența mea pentru organizarea de festivaluri și manifestări culturale este reflectată de o activitate susținută, desfășurată pe parcursul a mai multor decenii:
- 1980–2010 – inițiator și organizator al Festivalului Toamna Muzicală Hunedoreană;
- 1983 – fondator, alături de Nistor Purcariu, al clubului de jazz Dan Mândrilă, „nășit” de Florian Lungu – Moșu;
- 1990–1996 – inițiator și organizator, împreună cu Nicolae Szekely, al festivalului Zilele Chitarei Clasice, la Hunedoara;
- 1994 – reluarea activității clubului de jazz Dan Mândrilă, cu numeroase concerte;
- 1995 – inițiator și organizator al Festivalului Metal – Urgia (muzică rock);
- 1995 – organizator, împreună cu Doru Gaiță, al galelor folk Om Bun, la Castelul Corvinilor;
- 1995 – producător, alături de Doru Gaita, al spectacolului Muntele Dragostei, cu Leopoldina Bălănuță, Victor Socaciu, Maria Gheorghiu și grupul Canon;
- 1995 – colaborare la realizarea emisiunii Tezaur folcloric (semnată de Marioara Murărescu);
- 1995 – organizator al concertului de blues Gheorghe „Ghiury” Pascu & Blue Workers, cu invitat special Florian Lungu;
- 1996–1998 – organizator anual al concertelor Mike Godoroja & Blue Spirit;
- 1998 – inițiator și organizator al Est–Vest Heaven Festival (muzică rock);
- 2004–2009 – inițiator și organizator al festivalului de muzică medievală S.O.S. Castelul;
- 2008 – inițiator și organizator al Zilelor Castelului;
- 2009 – inițiator și organizator al Serbărilor Corvinilor (muzică medievală);
- 2018–2024 – inițiator și organizator al Deva Jazz Fest, festival internațional realizat pentru Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, cu participarea artiștilor din peste 30 de țări;
- 2021–2023 – inițiator și organizator al festivalului Cruciada Culturală, dedicat muzicii medievale și dansurilor renascentiste, la Cetatea Deva;
- 2024 – inițiator și organizator al proiectului Vă invităm la Cetatea Deva, susținut de Primăria Municipiului Deva;
- 2025 – inițiator și organizator al proiectului Fii menestrel pentru o zi la Cetatea Deva, cu participarea Huniadi Cantores și Cimpoierii din Transilvania.
- O parte semnificativă a acestor manifestări a contribuit decisiv la completarea vieții culturale a Hunedoarei, un oraș care, în lipsa unor instituții profesioniste de cultură, a avut nevoie constantă de inițiative independente și coerente.
- I.V.- În perioada 1980-2010 ai inițiat și organizat Festivalul ”Toamna Muzicală Hunedoreană”. Ce satisfacții ți-a adus acest festival ?
- M.G.: – Prima ediție a manifestării, organizată în anul 1980, s-a desfășurat în absența oricăror fonduri. Singura cheltuială a fost un buchet de flori, cumpărat din resurse proprii, oferit profesoarei care dirija corul de cameră al învățământului hunedorean de la acea vreme. În program a fost inclus și un cvartet de coarde, pe care îl coordonam.
- Ulterior, ideea a fost înțeleasă ca fiind una generoasă, iar manifestarea a început să beneficieze de sprijin constant. A devenit acel moment al anului în care melomanii hunedoreni se puteau bucura de muzică de calitate. De-a lungul a trei decenii, în spații cu o simbolistică aparte — Castelul Corvinilor și Biserica Romano-Catolică — au concertat artiști profesioniști, unii dintre ei de valoare internațională.
- Ani la rând, invitatul principal a fost maestrul Ștefan Ruha, care a reușit să creeze o legătură profundă cu publicul hunedorean. Lucrările interpretate pe viori de prestigiu, semnate Guarneri sau Amati, ofereau auditoriului experiențe spirituale de excepție. De fiecare dată când Ștefan Ruha urca pe scenă, în sală se instala o liniște specială — nu una obișnuită, ci o tăcere densă, încărcată de așteptare, ca și cum publicul ar fi intuit că urmează un moment irepetabil.
- În clipa în care arcușul pornea, avea loc transformarea. Sunetul lui Ruha nu era doar muzică, ci o poveste spusă direct inimii. Fiecare frază muzicală respira, fiecare notă părea să provină dintr-un spațiu în care tehnica și emoția se întâlneau firesc. Publicul nu doar asculta, ci trăia împreună cu artistul.
- Existau momente în care timpul părea să se suspendă: o pauză atent dozată, o notă susținută cu o intensitate abia perceptibilă, o schimbare subtilă de culoare sonoră — toate deveneau semnele unei comunicări intime între interpret și sală. Ruha nu interpreta doar o lucrare, ci crea un spațiu comun, o lume în care fiecare spectator era invitat să intre.
- La final, aplauzele nu erau doar un gest de recunoștință, ci o formă de eliberare. Publicul avea sentimentul că a participat la ceva rar, imposibil de reprodus identic. Aceasta era forța lui Ștefan Ruha: capacitatea de a transforma un concert într-o experiență, într-o întâlnire autentică.
- De-a lungul timpului, în cadrul manifestării au susținut concerte duete, trio-uri, cvartete, orchestre de cameră, ansambluri de muzică medievală și formații de muzică experimentală, contribuind la diversitatea și coerența programelor prezentate la Hunedoara.
- Toamna Muzicală Hunedoreană s-a impus, astfel, ca unul dintre cele mai importante repere ale vieții culturale din județul Hunedoara. Mai mult decât o succesiune de concerte, festivalul a reprezentat o întâlnire anuală cu excelența artistică, cu tradiția și cu bucuria de a împărtăși muzica în comunitate.
- Fiecare ediție a creat un spațiu de dialog viu între artiști și public, în care muzica a devenit limbaj comun, punte între generații și catalizator al unei identități culturale aflate într-o permanentă reinventare. Recitalurile camerale și aparițiile artiștilor consacrați au oferit, de fiecare dată, perspective noi asupra patrimoniului muzical românesc și internațional.
- În anul 2010, această tradiție s-a întrerupt, ca urmare a deciziei unei administrații locale lipsite de preocupare pentru cultură.
- În perioada în care festivalul a fost inițiat, acesta era dedicat exclusiv muzicii instrumentale de cameră, fapt care a generat, la vremea respectivă, nedumeriri în rândul structurilor ideologice ale epocii. Într-un context în care majoritatea formațiilor artistice aveau în repertoriu creații dedicate partidului și „conducătorului iubit”, la Hunedoara se cânta liber muzică din patrimoniul universal, fără mesaje politice.
- Chiar dacă reprezenta doar o fărâmă de cultură în comparație cu orașele care dispuneau de filarmonici, opere sau teatre, manifestarea a oferit Hunedoarei un reper esențial de normalitate culturală, contribuind la identitatea și prestigiul comunității locale.
- I.V.: – Spune câteva cuvinte și despre activitatea desfășurată de tine în domeniul jazz-ului.
- M.G.: – În anul 1983, împreună cu Purcariu Nistor, am înființat Clubul de Jazz „Dan Mândrilă”, primul și, de altfel, singurul club de acest gen din județul Hunedoara. Existența unui club de jazz într-un oraș predominant muncitoresc reprezenta, la acel moment, un fapt inedit. Activitatea clubului nu a durat mult, însă în 1994 am revenit în forță, organizând evenimente de marcă. La Hunedoara au concertat artiști și formații de prestigiu precum Vocal Jazz Quartet, Dan Ionescu & Electric Version, Mircea Tiberian, Anca Parghel, Mike Godoroja & Blue Spirit.În această perioadă, preocuparea mea pentru jazz a căpătat și o formă artistică personală, prin înființarea trio-ului „Confluențe”, alături de care am susținut concerte pe scenele locale.În anul 2011 am inițiat proiectul „Steel Jazz Café”, care a evoluat de-a lungul timpului în „Steel Jazz Quartet”, „Steel Jazz Quintet”, iar ulterior în „Steel Blues”, formulă cu care activez și în prezent.
- Un moment de referință în parcursul trupei l-a constituit concertul susținut la Săvârșin, pe domeniul regal, în fața Principesei Margareta și a unui public numeros. Evenimentul a fost cu atât mai emoționant cu cât prezentarea noastră a fost făcută de Principele Radu al României, cu prilejul lansării volumului „Povestea Castelului de la Săvârșin”, al cărui autor este. Principele Radu a rememorat, cu această ocazie, dificultățile de acum două decenii de a obține informații despre viața culturală a țării și a subliniat semnificația faptului că, astăzi, la Săvârșin, se ascultă jazz live. Fiind originar din zonă, am trăit acest moment cu o emoție aparte. De asemenea, merită amintit concertul susținut de Steel Blues la Pub Universității, în cadrul Urban Blues Fest, festival unic în București, organizat de Radu Lupașcu — scriitor, jurnalist și promotor cultural.
- În timp, preocuparea pentru jazz s-a concretizat în inițierea unui festival internațional de jazz la Deva. Evenimentul a reunit artiști de renume din România și din străinătate, printre care: Carlos Sarduy (Cuba), Martha High (SUA), Philip Lassiter (SUA), Matteo Mancuso Trio (Italia), Ina Forsman (Finlanda), Jeb Patton Trio (SUA), Anet (Italia), Ikarus (Elveția), Cotton Pickers (Serbia), Indra Rios-Moore ( SUA/Danemarca), Giacomo Tura & The Funky Minutes (Italia), Rosie Frater Taylor Trio (Marea Britanie), Steel Blues (România), VanderCris (România), Mike Godoroja & Blue Spirit, alături de mulți alții.
- Un rol esențial în dezvoltarea festivalului l-au avut parteneriatele media cu instituții de profil, remarcând în mod special colaborarea cu echipa Contacte Culturale, precum și sprijinul constant al prietenilor de la Arta Sunetelor.
- Deva Jazz Fest este un festival internațional de jazz organizat anual în municipiul Deva, dedicat promovării muzicii de calitate și dialogului cultural. Evenimentul aduce pe scenă artiști români și internaționali, oferind publicului concerte, proiecte speciale și experiențe muzicale într-un cadru profesionist și accesibil. Festivalul contribuie semnificativ la dezvoltarea vieții culturale locale și la consolidarea Devei ca punct de referință pe harta jazzului din România.
- Pot afirma că acesta este cel mai important proiect pe care l-am inițiat și organizat de-a lungul carierei mele. Iar totul a început în anul 1983, când aveam 28 de ani.
- I.V.: – În perioada 1997-2004 ai fost directorul studioului Radio Color din Hunedoara, unde ai inițiat și susținut mai multe emisiuni, bine primite și apreciate de ascultători.
- M.G.: – La ora 12.00 am fost întrebat dacă doresc să mă implic în realizarea unui post de radio la Hunedoara – Radio Color Hunedoara. La ora 23.00 am dat răspunsul afirmativ, iar la ora 4.00 dimineața eram deja în mașină, în drum spre București. De la ora 9.00 a început concursul pentru obținerea licenței de emisie, organizat de CNA, la care participau 13 societăți. La ora 14.00 am aflat că am câștigat. Așa a început aventura mea în mass-media.
- În acea perioadă organizam diverse activități culturale, beneficiind de sprijin din mai multe direcții. Discursul de susținere a viitoarei politici editoriale a radioului l-am început cu o frază simplă: „Sunt un om norocos”. În acel moment, membrii CNA, preocupați până atunci de diverse activități administrative, au făcut liniște și au devenit atenți la ceea ce urma să spun. Ideea centrală era promovarea culturii prin intermediul noului post de radio, argumentând necesitatea acestui demers într-un oraș monoindustrial.
- Participarea la înregistrări radio și la filmări de televiziune mi-a confirmat afinitatea pentru acest tip de activitate, iar în paralel am acumulat informațiile și cunoștințele necesare funcționării unui post de radio. Am pornit cu o grilă de programe care includea atât emisiuni informative, cât și producții specializate în domeniul cultural: jazz, chitară clasică, poezie, folclor, concerte simfonice etc.
- Fiind o perioadă în care sponsorizările erau încă posibile, am organizat evenimente precum „Zilele Radio Color”, în cadrul cărora ofeream Premiile Radio Color unor persoane apreciate în comunitate. Aceasta a fost o modalitate eficientă de a-i convinge pe hunedoreni că radioul este al lor și pentru ei. În mod firesc, emisiunile abordau teme locale, menținând astfel interesul și atașamentul publicului.
- Experiențele acumulate în radio și televiziune m-au atras definitiv și m-au format ca autodidact într-o nouă meserie. Fiind obișnuit cu aparițiile publice, nu am avut probleme de trac, nici în fața microfonului, nici ulterior în fața camerei de luat vederi. Obiectivul principal a fost ca Radio Color să fie perceput ca un post al hunedorenilor și pentru hunedoreni. Acest principiu a funcționat până în momentul în care politicul a intervenit. Pentru că am refuzat să devin un instrument de manipulare, am fost înlăturat prin cumpărarea postului. Simplu.
- Hunedorenii au simțit schimbarea, au sancționat-o, iar la câțiva ani după plecarea mea, Radio Color Hunedoara a intrat în faliment.Pentru mine a urmat o nouă etapă profesională, de 21 de ani, în domeniul televiziunii. Din această perioadă, 10 ani i-am petrecut în regim freelance, unul dur, dar care mi-a solicitat și demonstrat creativitatea și capacitatea de organizare. Am realizat emisiuni economice în care am promovat oameni de afaceri din județul Hunedoara, ocupându-mă simultan de întregul mecanism de producție și funcționare al acestora.
- Activitate în mass-media (selecție):
- 1997–2004 – director al postului FM Radio Color Hunedoara, la a cărui înființare am avut o contribuție esențială; realizator al emisiunii TV „Dincolo de aparențe” (6 ani); realizator al emisiunii culturale TV „Dependenți de cool-t-ură”, la Hunedoara TV; realizator al emisiunii TV „În ochii lumii”, dedicată promovării satelor hunedorene și valorilor lor spirituale și materiale, la Hunedoara TV; producător al emisiunii „În ochii lumii” în Transilvania, la Hora TV; realizator al emisiunii TV „Vorbește lumea”, la Kapital TV Deva; ulterior, șef al studioului Kapital TV Deva; contributor esențial la apariția săptămânalului Euro Obiectiv – Hunedoara; contributor la apariția săptămânalului Replica, unde am semnat rubrica „Colțul cultural”; publicația a apărut ca reacție la îndepărtarea mea de la conducerea Radio Color; redactor la revista de artă Forma (UAP – filiala Deva), responsabil de rubrica muzicală; realizator al emisiunii TV „În lumina Adevărului”, la Replica Info HD.
- I.V.: – La un moment dat ai activat în redacția ziarului săptămânal REPLICA din Deva. Cum explici trecerea de la muzică la presă ?
- M.G.: – Într-o perioadă, am colaborat cu săptămânalul Replica, semnând rubrica „Colțul cultural”, în paralel cu realizarea unor emisiuni de televiziune. Viața culturală, așa cum exista ea atunci, avea nevoie de prezentare și promovare. Valoarea rubricii era susținută de experiența directă pe care o trăiam, fiind implicat activ în organizarea de evenimente culturale. Aveam, așadar, legitimitatea experienței nemijlocite. Nu eram un comentator cultural detașat, ci un participant activ, care trăia fenomenul din interior. De regulă, „povestitorii culturali” nu ajung să simtă bucuria concretă a unui eveniment, cu tot ce presupune organizarea lui. În acest context, am considerat că sunt îndreptățit să abordez presa scrisă în paralel cu realizarea actului cultural propriu-zis.
- Câteva dintre titlurile publicate în cadrul rubricii au fost: Colțul cultural: La Sânvăsâi; Colțul cultural: Eminescu și Internetul; Colțul cultural: Poetica tactilității; Colțul cultural: „Nu vreau să-mi trădez cititorii”; Colțul cultural: Cântecul sirenelor, la Deva.
- Subiectele articolelor acopereau o lume culturală variată, fiecare text fiind marcat de spiritul specific domeniului abordat. Presa hunedoreană nu acorda o atenție deosebită fenomenului cultural local, astfel încât existența acestui „colț cultural” oferea o exprimare clară a unei realități care, de cele mai multe ori, nu stârnea interesul unui public numeros. Cultura era, ca de obicei, „a douăsprezecea spiță la căruță”: pe lângă interesul scăzut al consumatorilor de cultură, lipseau și formele de promovare.
- Privind la ceea ce se întâmplă astăzi, constat cu amărăciune că interesul pentru fenomenul artistic este și mai redus. Vernisaje de artă vizuală la care participă doar artiștii, lansări de carte unde îi vezi aproape exclusiv pe scriitorii implicați, piese de teatru jucate cu sala pe jumătate goală — în cel mai bun caz, atunci când este vorba despre o comedie.
- În acest context, trecerea de la muzică la presă a fost firească și necesară. Mai recent, am scris articole despre atenția acordată de autoritățile locale activităților culturale, texte care, din păcate, au deranjat. Nu era nimic inventat: totul era susținut de argumente reale, corecte, fără scopuri ascunse. Riscul meseriei.
- I.V.: – Cu ce te ocupi în prezent ?
- M.G. – Am 70 de ani și aud frecvent persoane care spun că și-ar dori să fie la fel de active ca mine la această vârstă. La momentul în care mi-ai transmis întrebările, eram încă implicat în activități din presă și cultură. Ulterior, am început să îmi restrâng aria de activitate, iar pentru anul 2026 am ales să mă concentrez exclusiv pe concertele susținute alături de cele trei grupuri muzicale pe care le-am înființat de-a lungul anilor: Huniadi Cantores (2007), Cimpoierii din Transilvania (2008) și Steel Blues (2011), proiect inițiat sub genericul „Steel” – o referire directă la oțel.
- Anul 2025 a fost unul foarte bun, marcat de numeroase concerte atât în țară, cât și în străinătate. În prezent, mișcarea medievală din România se desfășoară după reguli noi, mai stricte și mai dificile, în contextul în care organizarea festivalurilor a ajuns în responsabilitatea unor persoane fără o reală pregătire în domeniul medieval. Fără a intra în detalii, rămâne de văzut care vor fi efectele acestei perioade de austeritate și în ce măsură cultura va fi afectată în anul 2026.
- I.V.: – Ce proiecte ai pentru noul an 2026, care ne bate la ușă ?
- M.G. – În ultimii ani, preocupările mele s-au concentrat asupra studiului istoriei, cu precădere asupra perioadei medievale, din dorința de a înțelege mai bine modul de viață al epocii, precum și mecanismele prin care evenimentele s-au produs, s-au influențat reciproc și au modelat cursul istoriei. Din perspectivă culturală, această perioadă se dovedește deosebit de fascinantă, mai ales prin impactul major pe care apariția tiparului l-a avut asupra transformării lumii europene.
- Pentru o corectă încadrare istorică, trebuie precizat că Evul Mediu se întinde, convențional, între anii 500 și 1500. Cele o mie de ani care alcătuiesc această epocă au fost descriși, de-a lungul timpului, fie drept o „perioadă întunecată”, fie ca o etapă esențială de pregătire pentru modernitate. Dincolo de aceste etichete, Evul Mediu rămâne un spațiu complex, plin de contraste și de transformări fundamentale.
- Această introducere este necesară pentru a anunța apariția, în anul 2026, a volumului Nunta lui Dracula. Cartea propune o viziune inedită, construită sub forma unei ficțiuni istorice, în care acțiunile și deciziile unor personaje marcante ale epocii — Matia Corvin, Vlad Țepeș și Mehmed al II-lea — se intersectează într-un cadru bine documentat, plasat în special la Castelul Corvinilor.
- Originalitatea volumului constă în îmbinarea rigurozității istorice cu un plan ficțional contemporan, prin introducerea grupului Huniadi Cantores, activ încă în anul 2026, ca participant simbolic la desfășurarea narativă. Informațiile istorice sunt prezentate cu acuratețe, fiind completate de intervenția unor personaje fictive din prezent, care creează o punte între trecut și contemporaneitate.
- În paralel, grupul Cimpoierii din Transilvania se află în această perioadă în studioul de înregistrări, lucrând la un nou album dedicat repertoriului medieval. Totodată, aștept cu interes reluarea sezonului de concerte, care ne va readuce pe scenele burgurilor medievale din România și din Europa.
- Privind înainte, rămâne speranța ca aceste proiecte să continue să aducă istoria mai aproape de public, prin muzică, cercetare și creație artistică.
- Interviu de Ioan Vasiu /UZPR
Drept de autor © 2009-2026 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania