MIRCEA  PRICĂJAN: – E locul unde încerc de peste două decenii să pun în valoare literatura și cultura în care cred. Faptul că vorbim despre una dintre cele mai vechi reviste de cultură din România (a împlinit deja 161 de ani) nu face decît să mă responsabilizeze mai tare, să-mi impună ca primă misiune menținerea ei în actualitate și relevanță. Și acum, la aproape șase ani de la lansarea noii serii, mă bucur de fiecare dată cînd cineva îmi spune că o citește, că o urmărește, că a auzit de noi nu doar din manualul de literatură, la lecția despre debutul lui Eminescu, ci și datorită burselor și rezidențelor de creație pe care le acordăm anual, datorită antologiilor pe care le scoatem, datorită clubului de lectură Pragul Vaida, datorită conferințelor și lansărilor de carte pe care le organizăm…

  I.V.: – Se vorbește astăzi, mai ales pe rețelele de socializare, că în ultimii ani au apărut prea multe reviste literare, iar nivelul unora lasă de dorit. Ce părere aveți?

 M.P. : – Faptul că avem într-adevăr multe, foarte multe reviste literare, și nu de azi, de ieri, ci de zeci de ani, mie-mi spune că nivelul bursei românești a veleitarismului e foarte ridicat. Pentru că-mi pare rău să constat că majoritatea acestor publicații sînt echivalentul acelui vanity publishing din industria editorială, un debușeu al vanității. Poate pare dur ce spun, însă cred că e important să privim (și să numim) lucrurile așa cum sînt. O parte covîrșitoare a sutelor de reviste literare care apar peste tot în România este formată din ceea ce-n mod normal ar fi simple gazete de perete. Mă uit la țări în care se citește mai mult decît se scrie și nu văd așa ceva. Anglia, de pildă, are cîteva reviste de referință, să le numeri pe degetele de la o mînă, Franța la fel, Spania, Germania… Cine s-ar uita la peisajul nostru revuistic, fără să-i știe conținutul, ar putea spune că sîntem țara europeană cu cea mai mare efervescență literară. Or, știți bine că nu e așa. Departe de noi atributul ăsta.

 I.V.: – Tot pe rețelele de socializare susțin unii că în țara noastră se citește literatură tot mai puțină, tinerii având alte preocupări.

 M.P.: – Nu doar tinerii, îmi pare rău să zic. Cred că toate generațiile au căzut în capcana „socializării” digitale, poate cele vîrstnice chiar mai abitir. Și e oarecum de înțeles. Rețelele acestea întrețin iluzia apartenenței, a participării, a implicării și, poate mai grav, lasă multora impresia că au ceva pertinent de spus, pe orice subiect. Cînd ai la dispoziție o asemenea tribună, la ce bun să te întorci la carte? Literatura e o rețea mult mai subtilă, una care cere angajament și atenție, una care oferă un parteneriat cultural, un dialog veritabil la nivel de idei și concepte. E greu să faci lucrurile astea atractive pentru cei deja căzuți sub vraja satisfacției imediate (instant gratification). Da, se citește mai puțină literatură și da, implicate în fenomenul acesta sînt toate generațiile. Mai puțin, mă grăbesc să adaug, generația celor foarte tineri, care au șansa de-a crește, cel puțin pînă la liceu, cu un alt model educațional și cu alt tip de lecturi (inclusiv cele obligatorii). Dacă va fi să revenim din marasmul actual și să fim și noi o societate care vede în lectură o activitate recreațională la fel de atractivă ca mersul la cinema, la concerte, la club etc., atunci în copiii aceștia îmi pun speranța.

 I.V.: – Nu puține publicații au recurs la formatul online și se aude tot mai des vocea celor care susțin că acesta ar putea duce la dispariția revistelor și ziarelor tipărite. Dumneavoastră ce părere aveți ?

 M.P.: – Da, unele, cele mai multe, vor dispărea în forma lor tipărită, la fel cum multe au dispărut deja. Dar sînt ferm convins că cele mai importante vor continua să aibă și ediții print. Pînă la urmă, nici ebook-ul sau audiobook-ul n-a distrus cartea tipărită; cel mult, s-a făcut economie la hîrtie în cazul titlurilor care se știa din start că nu se vor vinde în suficiente exemplare. La fel   și-n cazul revistelor, vom asista în anii următori la o astfel de cernere. Oricum, peste 90% din revistele literare care apar la noi nu au distribuție, nu le găsești în librării, în lanțurile de difuzare a presei (atîtea cîte mai sînt). Și, pînă la urmă, scopul principal, logistic, al presei este acela  de-a ajunge la cititori; c-o face pe hîrtie sau printr-un site contează mai puțin.

 I.V.: – Am aflat că faceți parte din juriul unui concurs de prestigiu organizat de Centrul European Pentru Excelență Culturală. Vă rog să detaliați puțin.