Noua expoziție „ÎN ABSTRACT – MACRO”, prezentată de Mirela Iordache la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, marchează un moment de inflexiune într-un demers început în 2022 și prezentat public în 2023, în cadrul expoziției „Suspendare” de la Biserica Evanghelică din Herina. Dacă atunci pictura era suspendată, literalmente, într-un spațiu sacru care îi amplifica dimensiunea meditativă, astăzi aceasta este reorganizată, contextualizată și supusă unei lecturi structurale. Expoziția actuală este o etapă de clarificare și radicalizare a unei cercetări asupra materiei picturale, începută cu ani în urmă.

Materia ca tensiune

În accepțiunea sa, proiectul Macro a fost construit pe o explorare atentă a materialității. Artista descrie procesul astfel:
„Lucrările au fost realizate prin utilizarea rășinilor, pigmenților și tușurilor pentru caligrafie puse pe pânză, deoarece am încercat să pun în valoare tensiunile dintre suprafețele mate și zonele opace, cât și contrastele formate dintre sedimentul pigmentului și reacția chimică a rășinii pe pânză, alături de transparențele acesteia generate de procesul de uscare.”
Această descriere indică o practică situată la granița dintre pictură și experiment material. Reacția chimică, sedimentarea, transparența devin factori activi ai compoziției. Imaginea nu este ilustrativă, ci rezultatul unei negocieri între gest și proces.
„Această dinamică materială de revenire peste straturi a generat […] un spațiu pictural stratificat, susținut de gest și de materie, ce au construit o lume Macro de forme abstracte.”
Stratificarea nu este doar tehnică, ci și conceptuală: Macro înseamnă amplificare, investigare microscopică a materiei picturale până la dizolvarea referinței figurative.

De la plan la volum

Etapa actuală introduce ieșirea din plan. Intervenția volumului geometric – o rețea din fire de sfoară colorată țesută pe un paralelipiped torsionat – produce o prelungire a tensiunilor picturale în spațiul tridimensional.
Artista explică această intenție:
„Obiectul tridimensional plasat în fața lucrării este un modul de extensie spațială a structurii interne a picturii. Rețeaua țesută din fire de ață are rolul de a traduce prin volumetrie tensiunile liniare și energetice ale tușelor și ale texturilor deja existente în planul pictural, transformându-le într-o arhitectură vizibilă.”
Această afirmație este esențială: structura internă a picturii este exteriorizată. Energia gestului devine arhitectură. Ceea ce era latent în strat devine vizibil în volum.
„Dialogul dintre volumul geometric și suprafața picturală marchează o etapă de transformare”, spune artista, subliniind că obiectul „exteriorizează această energie, o proiectează în spațiul tridimensional și o face tangibilă.” Astfel se face trecerea de la pictură la construirea unei structuri.

Fâșia neagră: linie de forță și prag conceptual

Un alt element crucial este apariția unei lucrări de tranziție, în care compoziția este tensionată de o diagonală marcată de o fâșie neagră lucioasă. În acest caz, artista afirmă:
„Pânza din fundal vine ca o trecere către un nou proiect, cu o ruptură structurală și conceptuală față de pânzele din proiectul Macro.” Dinamica dintre mat și opac, dintre sediment și transparență, este suspendată. În locul fragmentării texturale apare o linie de forță.
„Fâșia neagră lucioasă traversează câmpul pictural asemenea unei linii de forță, introducând ideea de trecere, de desprindere dintr-un proces și deschidere către altul.” Această diagonală funcționează simultan ca delimitare și ca liant: „factor de depărtare și unificare, totodată, între pânză și obiectul torsionat din fața acesteia.”
Mai mult, artista o definește ca „linie de demarcație între două stadii ale cercetării mele vizuale, ce are loc între pictural și obiectual, între sediment și structură, între interior și exterior.” În acest sens, „Proiectul Macro generează o nouă ramificație conceptuală prin acest demers.”

De la suspendare la articulare

Dacă proiectul din 2023 consolida experiența spațială și relația cu verticalitatea arhitecturală a bisericii, etapa actuală – desfășurată pe simezele muzeului – permite citirea evoluției interne a proiectului. Cele 18 pânze inițiale, completate de lucrări de mari dimensiuni și de intervenția tridimensională, configurează o traiectorie coerentă.
„Lucrările se lasă descoperite prin fiecare gest și tușă de culoare și invită privitorul la o lectură directă a fiecărei suprafețe”, afirmă Mirela Iordache. Această „lectură directă” presupune o încetinire a privirii și o înțelegere a picturii nu ca imagine, ci ca proces energetic și structural.
În ansamblu, acest nou proiect expozițional marchează trecerea de la investigarea microscopică a materiei către o articulare aproape arhitecturală a imaginii. Nu este doar o extindere a unui proiect, ci un moment de transformare în care pictura își exteriorizează tensiunile și își asumă propria structură și entitate.

Cosmina Marcela OLTEAN
Foto, Mirela Iordache