Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025
MIRELA NICOLAE: ”Apartenența la o mare uniune profesională, care este și una de creație, îți confirmă statutul de jurnalist, atât în țară cât și în afara granițelor ei”
- IOAN VASIU: – Când ați făcut primii ”pași” la Radio România Cultural?
-
MIRELA NICOLAE: – La Radio România Cultural am ajuns în data de 25 septembrie 1991. Eram studentă în anul al treilea la Academia de Studii Economice din București și mi-am dorit mult să revin în radio după mai multe colaborări la radio și la televiziune pe care le-am avut în copilărie. După Revoluție, mai toate redacțiile și departamentele au căutat colaboratori în vederea formării lor profesionale și angajării. Deși mama (care era funcționară în radio) s-a opus să urmez o carieră în presă, am insistat și am venit în acea zi pentru a susține un examen la Departamentul Știință-Învățământ-Educație, secția Educație. Regretații Ana-Maria Sireteanu, jurnalistă, poetă și dr. în psihologie împreună cu Andrei Banc, redactor-șef și Eugenia-Grosu Popescu, redactor-șef adjunct m-au trimis într-o cabină de înregistrări pentru a da o probă de voce și a citi un text la prima vedere. Nu uit nici acum că mi s-a indicat un articol din ziarul „Evenimentul zilei” pe care l-am citit cu intonație, ca la școală, dar fără greșeală. Am fost admisă abia după trei zile, după prima probă pe teren: un interviu cu directoarea Liceului de Arhitectură (actualul Colegiu Tehnic de Arhitectură „Ion. N. Socolescu”) pe care l-am realizat în prezența unui tânăr redactor, Sorin Iorga, căruia aveam să-i fiu și ucenică. Interviul a fost difuzat pe post, lăudat. Așa a început colaborarea mea la Departamentul Știință-Învățământ-Educație, secția Educație care producea și pentru Radio România Cultural. - I.V.: – De ce ați ales radioul și nu televiziunea sau presa tipărită?
- M.N.: – Întotdeauna am fost fascinată atât de vocea umană, cât și de miracolul imaginilor filmate. Prin sunete poți crea imagini care să nu fie identice cu ale ascultătorilor tăi, dar să transmită același mesaj. În televiziune, la fel ca în cinema, imaginea este aceeași, însă mesajul transmis și înțeles poate fi diferit. M-am atașat de radio pentru că m-am atașat de oamenii de-aici. De la înființarea lui oficială (1 noiembrie 1928), radioul public românesc rămâne un reper pentru presa națională. Am fost și sînt mândră că m-am angajat prin concurs, am promovat tot prin concurs, că am lucrat cu mari realizatori de radio, am colaborat cu actori, regizori, poeți, scriitori, muzicieni, educatori renumiți. Privind în urmă nu regret că am refuzat mai multe oferte de a pleca fie spre televiziunea publică, fie spre televiziunile comerciale.
- Am scris mulți ani și pentru presa tipărită, mai ales pentru „Revista Radio România” și cunoscuta revistă de specialitate „Tribuna Învățământului”. Dar am ales să rămân în radio datorită colegilor și mentorilor mei, relațiilor prietenești pe care le-am avut cu aceștia de la început. Timiditatea mea de-a apărea în fața ecranelor a fost un al doilea motiv. Iar un al treilea este independența pe care ți-o conferă această formă de comunicare: ea poate fi deopotrivă fizică (poți lucra singur, dar și în echipă) și creatoare (materialele bazându-se doar pe sunete – cuvinte, muzică, efecte-, le poți recompune și reinventa).
- I.V.: – Detaliați puțin activitatea pe care o desfășurați la Radio România Cultural.
- M.N.: – În această grilă realizez o rubrică săptămânală la emisiunea „Știința 360”, colaborez la alte emisiuni ale postului cum ar fi „GPS Cultural”, realizez bilunar emisiunea de educație „IClasă” și lunar, emisiunea „Născut în România”. Mai scriu și produc ocazional materiale pentru siteul RRC. Dar în 34 de ani de radio am făcut foarte multe: de la scenarii radiofonice la scenarii și producție pentru spectacole de poezie și muzică; de la realizarea unor cicluri de dezbateri educaționale cu public până la realizarea de concursuri educaționale cu public sau doar transmise radiofonic; de la crearea primului site al unei emisiuni de educație din România (2002) la construirea primului site al RRC (2006/2007); de la proiecte educaționale în școli la cafenele și revelioane radiofonice. Am abordat toate genurile presei culturale și educaționale radiofonice tradiționale (știre, interviu, reportaj, anchetă, documentar, dezbatere) și am realizat, mai ales în tinerețe, și emisiuni de știință, economie, călătorii.
- I.V.: – Știu că, la un moment dat, ați fost profesoară. Ați regretat cândva că nu ați rămas în învățământul preuniversitar sau universitar?
- M.N.: – Am predat în anul școlar 1995/1996 la o clasă postliceală a actualului Colegiu Economic „A.D. Xenopol”. Nu am continuat pentru că promovasem la radio și, ca realizator-coordonator, aveam multe responsabilități profesionale.
- La invitația doamnei prof. univ. dr. Lidia Vianu, în perioada 2010/2011 am predat noțiuni de comunicare și presă pentru redactori de carte și traducători, timp de aproape trei semestre, ca profesor-invitat, la Universitatea din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan — Engleză. Am revenit la catedră în anul universitar 2022/2023, la invitația doamnei prof. univ. dr. Anca Nedelcu de la Facultatea de Pedagogie a Universității București unde am susținut un curs original de comunicare digitală pentru consilieri școlari și pedagogi.
- Dacă regret? Da. Am renunțat deoarece, deși iubesc să predau, să le împărtășesc și altora din cunoașterea și experiențele mele, timpul nu îmi permite să o fac în mod constant. Însă mai lucrez ca formator acreditat și consilier de dezvoltare personală, profesii pentru care am obținut două licențe în 2011, respectiv 2023. Am renunțat și din cauza plăților derizorii pentru profesorii asociați, o consecință a unor reglementări depășite care îi descurajează pe profesioniștii din orice domeniu să experimenteze munca la catedră.
- I.V.: – Sunteți membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. De ce ați aderat la această Uniune?
- M.N.: – Oamenii au nevoie să aparțină unui loc, unui grup, unei entități. Am mai fost membră a unor asociații de profil care, din păcate, s-au dizolvat. Apartenența la o mare uniune profesională, care este și una de creație, îți confirmă statutul de jurnalist, atât în țară cât și în afara granițelor ei. În 2022, fiind într-o mobilitate Erasmus+, am avut o foarte mare deschidere și colaborare din partea personalului muzeal cu care am interacționat datorită legitimației UZPR.
- I.V.: – Se mai poate spune azi că presa este a patra putere în statul democratic?
- M.N.: – Trăim într-o epocă numită „post-adevăr” de filosofi și sociologi. În ea faptele obiective au fost surclasate de credințele și emoțiile indivizilor. Mai mult, dezvoltarea uluitoare a inteligenței artificiale (IA) slăbește nivelul de gândire critică și crește gradul de analfabetism funcțional al cetățenilor. De aceea nu știu dacă presa, așa cum o înțelegeam până recent, mai poate fi o putere, însă cred că poate fi considerată un factor punctual de influență.
- Marile provocări pe care le au mediile tradiționale de comunicare sînt de a rezista, pe termen mediu, ca factori de influență în fața internetului și a rețelelor sociale care ne-au invadat existența cu informații, multe scrise prost, neverificate sau cu un conținut derizoriu și de a repoziționa dezbaterea publică din mediul virtual (făcută adesea de persoane fără nicio pregătire în domeniul jurnalistic sau în zona comunicării, dar care înțeleg cum funcționează aceste spații) în mediul real cu profesioniști asumați.
- I.V.: – Cum rezistă Radio România Cultural acum când posturile de radio s-au înmulțit în țara noastră ca ciupercile după ploaie?
- M.N.: – Simplu: rezistă prin profesionalism, respectul față de ascultători, tenacitate, imaginație, gândire modernă. Radioul, mai ales cel cultural, înseamnă ziariști bine pregătiți care își cunosc rolul și rostul lor la microfon și dincolo de el. Radio România Cultural oferă produse radiofonice competitive și pe piața europeană de profil, dovada fiind premiile și recunoașterile internaționale obținute de colegii mei, în special de cei de la Teatrul Național Radiofonic.
- I.V.: – Ce proiecte mai importante aveți în vedere pentru perioada mai apropiată sau mai îndepărtată?
- M.N.: – La radio aș vrea să reiau o rubrică pe care am făcut-o mulți ani și care s-a numit „Radio România, mari pedagogi”. Arhivele și fonoteca radioului sînt pline de emisiuni din anii 1980-1990-2000 a căror actualitate le va părea multora surprinzătoare.
- Pregătesc o carte de dezvoltare personală pentru adolescenți care include exerciții și pentru care am creat și un set special de carduri. În paralel lucrez la diverse proiecte educaționale, mai scriu pentru propriul blog și promovez ca Ambasador voluntar, cel mai mare program european de educație non-formală, Erasmus+.
-
Interviu de Ioan Vasiu/ UZPR
Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania