Misterioșii hazari

Abia înaintez, un pas, doi, un elefant de puf,
Viața e lentă cu inexistenții,
Luna  nici nu există. O rochie ce nu rezistă.
Fotografiile din creier s-au șters.
În dantele răposatei, șoriceii au adormit fericiți.
Cuțitele de argint așteaptă în scrin  mâini puternice.
Orice întrebare miroase a mosc și a liliac.
Opera privighetorii  nu a fost tipărită.
Copile, tu nu  ești veșnic, dar ocolești întrebarea.
Plânsul este muzical și matematic.
Oricare drum se va termina într-o prăpastie plină cu flori.
Destul ne-ai jignit, mătușă moarte, e timpul să pleci .
Când  toți plâng, cine mai  este sincer?
Hai , îmi spuse  fata de la intrare,
Fugim în desiș, va trebui să te sărut.
Așa mi-a porunci  Stăpânul.
Despre hazari , nimic.
BORIS MARIAN