Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025
Ne pierdem Omenia… (?!)
Ce vremuri am ajuns să mai trăim,
Cuvinte goale și blesteme adunăm
Ca mâine-n cei de lângă noi
Să le-aruncăm ca un șuvoi.
Cuvinte goale și blesteme adunăm
Ca mâine-n cei de lângă noi
Să le-aruncăm ca un șuvoi.
Și ce vrajbă-amară zugrăvim
Noi între noi, adânc să ne-ncolțim,
Să sfâșiem pe cel de-aproape
Ca nu cumva aproprierea să ne-ngroape.
Înflorește ura ca o primăvară
Cum înflorește apusu-n ceas de seară,
Omenia tristă spre ‘nalturi zboară
Lăsând în urma-i doar ocară.
Să punem vorbe dulci în scenă,
Căci recile injurii și acuze
Se-aseamănă c-un scâncet de hienă
Ce naște ecouri de obuze.
Buzele de le deschidem –
O binecuvântare, să aprindem
O speranță, cât un bob de nisip,
Poate să mai luminăm un chip…
Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania