•  Atât de mult încât mi-aş dori sǎ mǎ fi nǎscut mai       devreme. Sau de-aici încolo.
•  Atât de mult încât mi-aş dori sǎ nu existe noapte, decât zi. Sau poate numai zile. Cǎlduroase, zgomotoase, aglomerate, încǎrcate.
•  Atât de mult încât mi-aş fi dorit sǎ nu existe somn. Sǎ nu mai fie vise.
•  Atât de mult încât mi-aş fi dorit sǎ nu existe gânduri. Memorie. Amintiri.
   Atât de mult încât mi-aş fi dorit sǎ fii de sticlǎ. Sau hârtie.
•  Atât de mult încât mi-aş fi dorit sǎ nu te ştiu vreodatǎ. Sǎ nu te uit.
•  Atât de mult încât mi-aş fi dorit sǎ n-am miros. Sau mâini sǎ te ating. Sau tu sǎ fii mereu departe. Prea departe.
•  Atât de mult încât mi-aş fi dorit sǎ nu te-aud. Şi nici vreodatǎ sǎ te-ascult.
•  Atât de mult încât mi-aş fi dorit sǎ nu pot scrie. Niciun rând.
•  Atât de mult încât mi-aş fi dorit sǎ fiu de piatrǎ. Rece. Crudǎ. Ascuţitǎ. Şi bǎtrânǎ.
•  Atât de mult încât mi-aş fi dorit sǎ nu fiu eu. Sǎ fiu parfum. Ca eu sǎ fiu mirosul tǎu. Sǎ-ţi fiu eu piept şi      inima-ţi sǎ batǎ-n mine.
•  Atât de mult încât mi-aş fi dorit sǎ n-am nimic. Sǎ pot fugi departe. Sǎ nu mǎ ţii cu amintirea ta. Aici sau   departe.
•  Atât de mult încât mi-aş fi dorit sǎ fiu izvor. Ca sǎ   citesc din tine.
•  Atât de mult încât mi-aş fi dorit sǎ nu existe „poate”. Şi nici „dacǎ”…

Cezar Vasilescu