Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Nicolae Steinhardt – scriitorul în haine monahale

    Nicolae Steinhardt – scriitorul în haine monahale

     

           Numele lui se confundă astăzi cu cel al mănăstirii  Rohia. Acolo şi-a petrecut ultimii ani din viaţă, într-un loc mirific, un colţ de rai din Ţara Lăpuşului, începând din anul 1980 şi până în 1989, când a plecat spre alte zări senine. Nicolae Steinhardt s-a născut la 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon de lângă Bucureşti. Este licenţiat în Drept şi Litere. Destinul  nu i-a fost unul atât de îngăduitor, căci a trebuit să cunoască viaţa carcerală, aşa cum s-a petrecut cu mulţi intelectuali ai României. În anul 1958 Constantin Noica este arestat împreună cu grupul său de prieteni de către autoritățile comuniste. Steinhardt este chemat la Securitate și este înștiințat că dacă nu va depune mărturie împotriva lui Noica va fi și el anchetat alături de ceilalți ,,dușmani ai poporului”şi condamnat la mulţi  ani de muncă silnică, ceea ce s-a şi întâmplat.

            La 15 martie 1960, în închisoarea de la Jilava, Nicolae Steinhardt, evreu de origine, este botezat în credinţa ortodoxă în  cadrul unei ceremonii improvizate de către ieromonahul Mina Dobzeu,  după care trece prin temniţele de la Gherla şi Aiud. Ieşit din acest infern, în 1964, ca urmare a decretului de graţiere colectivă a deţinuţilor politici, monahul începe să caute o mănăstire care să-i asigure liniştea zilelor pe care le mai are de trăit. Locul acesta îl găseşte după câţiva ani de căutare, la Rohia, unde este primit cu drag şi înţelegere de către Arhiepiscopul Iustinian al Maramureşului şi mult respect din partea obştei monahale, care îi oferă misiunea de a pune la punct biblioteca mănăstirii cu cele peste 25.000 de volume. Aici se dovedeşte nu numai un prieten al cărţilor, ci şi un monah desăvârşit, împărtăşind celor din jurul său cele mai frumoase învăţături despre iubire, adevăr, dreptate, fericire şi libertate.  Nicolae Steinhardt este un scriitor de vocaţie, demn de galeria marilor creatori de frumos. Preocupările sale literare încep încă din anii tinereţii, fiind colaborator la diferite reviste din ţară. Primul său volum publicat în 1934 se intitulează ,,În genul…tinerilor“ prin care Eugen Lovinescu descoperă în autor germenii viitorului literat. După eliberare scrie câteva lucrări de importanţă majoră : ,,Dăruind vei dobândi“, ,,Între viaţă şi cărţi“ ,,Critică la persoana întâi “, Prin alţii spre sine“, ,,Escale în timp şi spaţiu“ş.a. Opera sa de căpătâi este ,,Jurnalul fericirii“,  operă unică în literatura română, rămasă posterităţii drept ,,testamentul’ său literar. Jurnalul a avut un destin dramatic înainte de 1989. Scris între anii 1969 şi 1971, a fost confiscat de Securitate  şi după trei ani i-a fost restituit autorului în urma unui memoriu. Între timp însă, Steinhardt a rescris din memorie Jurnalul şi a trimis cele două variante mai multor prieteni printre care şi Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca. Abia în 1990, cartea vede lumina tiparului, fiind reeditată şi tipărită chiar şi în alte limbi. Autorul face însemnări de tot felul, pe care le pune într-o ordine necronologică, acoperind perioada 1928-1971 : călătoriile lui de la Paris şi Viena, perioada de dinainte de arestare, în timpul detenţiei, însemnări pe teme politice, literare şi mai ales teologice, discuţii din închisoare, experienţa convertirii şi a botezului, discuţii cu prieteni sau preoţi. Titlul, ,,Jurnalul fericirii“ este simbolic şi se dezvăluie treptat prin conţinutul său. Din textul cărţii se desprinde ideea că pentru Nicolae Steinhardt cea mai mare fericire este descoperirea lui Dumnezeu din perspectiva creştinului ortodox : ,,N-am știut. Trăisem ca un dobitoc, ca o vită ca un orb. La închisoare, înspre amurg, am aflat ce-i aia bunătate, bună cuviință, eroism, demnitate “ Bogăţia de citate şi maxime pline de înţelepciune, dau cărţii o ţinută duhovnicească rar întâlnită : ,,Să crezi în Dumnezeu înseamnă să doreşti ca El să existe şi în plus să te porţi ca şi cum ar exista“,,Să considerăm fericirea ca prima noastră datorie“,,Adevărul ne face liberi“, Biruinţa nu-i obligatorie. Obligatorie este lupta “, ,,De ce îi este omului astăzi foame ? De iubire şi de sens“. Exemplele ar putea continua, dar spaţiul nu-mi permite să le amintesc pe toate. Nicolae Steinhardt este un vindecător de suflete şi poate că nu a ştiut asta niciodată, dar operele sale o demonstrează cu prisosinţă.

                                                                     

     

      



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    comment closed

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5