Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Nu orice ruină se cheamă a fi artă

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.3 (147), Martie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Nu orice ruină se cheamă a fi artă

Primit pentru publicare: 18 Mart. 2021
Autor: prof. Vasile GĂUREAN, Bistrița
Publicat: 19 Mart. 2021
©Vasile Găurean, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

              Nu orice ruină se cheamă a fi artă

      Vrea Primăria municipiului Bistriţa să demoleze răposatul cinematograf,,23 August” şi un cor de împotrivire se înalţă dintr-o listă destul de lungă. Ni se aduce aminte că această clădire face parte din ;;Art Nouveau”, cică stilul ,,Secession” -de pe la finele de secol XIX. (Drăguţul ,,secession”–)  Se oferă adiacent fotografii cu palate vieneze aparţinătoare stilului amintit, numai că ,,23 Augustul” nostru este o pisică înfometată pe lângă un tigru. Abia are nişte frontoane, cel mult de lăsat la vreun muzeu comunal, aducere aminte vagă de ce era zisul stil. Din păcate(sau fericire), nu orice şură e arhitectură.

Acolo au văzut filme unii, acolo fugeau adesea de la plictisitoarele cursuri de la Liceul ;;L. Rebreanu” din preajmă, iar în epoca democraţiei fără limite, să mai spulbere câte-o iarbă. Ce s-ar face oraşul, ba chiar Ţara fără acest 23 August rămas fără activitate şi scop de 30 de ani? De mirare că nu s-a prăbuşit încă. Cine şi pe ce să irosească banii? Discuţii de prisos. 

Am văzut şi eu destule filme la ,,23 August „-ul acesta, ante 1989, dar acum avem sălile ,,Dacia”, moderne. Avem Palat al culturii. Unii ar vrea să rămânem tot în Evul Mediu, doar că imperativele actuale ne spun altceva şi nici nu ne dăm seama că suntem surzi la  glasul vremii. O Primărie priveşte totdeauna spre viitor, cât mai anticipativ. 

Dacă tot suspinăm după acest ,,23 August”, dacă este o clădire atât de precum zice-se,  pentru ce nu s-a avut grijă de ea timp de 30 de ani şi a fost lăsată pradă igrasiei, mizeriei,dărăpănării, coşcoveliI?  Nici de tencuit n-a avutt-o cineva în vedere, de dragă ce v-a fost.  Vă rog, nu mai jeliţi, nu mai suspinaţi!

Dacă lista văietătorilor corişti e lungă, findcă  cineva s-a trudit să adune semnături, din obscure interese, cei mai mulţi, probabil fără să ştie pe unde vine Bistriţa. Suntem rămaşi în urmă -se zice. Hai să fim deci şi mai în urmă!

     O aşa zidire ar face oarecare cinste unui sat sau unui târguşor sadovenian interbelic, dar să o compari cu palatele Vienei… 

           Au vrut câţiva habarnişti să ne fericească şi cu o Universitate cu ceva timp în urmă, fiindcă voiau o aglomerare automobilistică  de speriat într-un orăşel, situaţie ce îngrozeşte un oraş precum Clujul. Noroc cu Consiliul local, că s-a trezit înainte de prea târziu, în ultimul ceas.

Nu mulţimea coriştilor dă valoare unui cor, ci calitatea vocilor. Poate greşi un Congres, un Parlament, o Ţară, nu o listă aleatorie. 

Pe unele străzi bistriţene pot circula două pisici, dar nu foarte grase. Vrem şi mai rău?

O parcare modernă, subterană şi supraterană, ar absorbi fluxul penibil ce îl vedem în timpul zilei:  Ea nu se face în afara oraşului. Nu prin cultură se descongestionează traficul. Cultura e altceva. Tot judeţul vine la Bistriţa. În fiecare zi avem acum un fel de ,,Zilele Bistriţei”. Peste doi-trei ani vă veţi plânge că oraşul e sufocat. De unde vom  lua cenuşă să ne punem pe cap, că am fost obtuzi acum? Chemaţi buldozerele şi după aceea discutăm consultativ (doar) ce vom face acolo.

         Destinul unui oraş -arhitectonic sau infrastructură şi altele- nu se hotărâşte de către oricine. Există specialişti, comisii de specialitate, organe abilitate, fără atâtea campanii de presă. 

         Cu  toate că unii voiau să păstreze Parisul ca pe vremea Revoluţiei franceze de la 1789, el a foat renovat nereu şi mereu, până în ziua de azi. Acolo unde nu s-a putut renunţa la aspectul  vetust, s-au păstrat faţadele şi în spatele lor s-a ridicat complexul dorit, Iar după  o sănătoasă vreme, s-a renunţat şi la acelea, până s-au înţărcat reclamanţii  modei retroromantice.

           Prin poarta lui 23 SAugust au intrat tancurile Armatei Roşii. Nu mai defilăm de dragul lui, nu mai avem nevoie de amintirea lui. Sau să cerem aprobarea lui Putin? 

  Primăria unui oraş -indiferent care o fi acela, are nevoie de o viziune asupra a ceea ce va fi oraşul păstorit, ce nevoi vor avea domicilianţii şi să vină în întâmpinarea acestora cât mai eficient. Că Bistriţa trebuie să se modernizeze, e şi mai evident.

  Bistriţa nu-i Ialomiţa, să te extinzi unde vrei. Uitaţi-vă la stradelele noastre cu sens unic, pe unde pot trece alături două pisici. 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania