CONSTANTIN HETRIUC

RELIGIA IRANIENILOR ŞI INDIENILOR ANTICI.

STUDIU COMPARATIV

ISBN: 978-606-8198-76-7

Anul apariţiei: 2012

Orientul antic a rămas în istoria omenirii ca un punct de reper, atât prin elementele civilizaţiei, cât mai ales prin zestrea spirituală pe care a lăsat-o posterităţii. În multe domenii de creaţie, popoarele orientului au fost deschizători de drumuri, descoperirile lor fiind preluate si dezvoltate ulterior de popoarele altor zone geografice. Lucrarea de faţă îşi propune să aducă în atenţie două dintre popoarele antice –iranienii si indienii – care, provenind din acelaşi trunchi etnic arian, au creat edificii spirituale cu multe afinităţi, care nici până astăzi nu şi-au epuizat încărcătura de valori. După cum reiese din titlul lucrării, se va avea in vedere în principal fenomenul religios indian si iranian, încercând să surprindem elementele comune şi cele distinctive ale acestuia.

În capitolul Izvoarele religiei iraniene si indiene – se încearcă a se demonstra valoarea inepuizabilă a scrierilor sacre, mai ales indiene. În acest sens, Schopenhauer afirmă despre Upanişade că <sunt lectura cea mai folositoare si cea mai înălţătoare care-i cu putinţă pe pământ>. La fel şi Vedele, Brahmanele, Avesta, Bogavad Gita,etc., sunt scrieri filozofice, religioase, morale, care dovedesc evoluţia spirituală a creatorilor lor, precum şi a popoarelor respective. Sunt impresionante cunoştinţele bogate si profunde pe care le aveau teologii indieni si iranieni, care au incercat să răspundă unor întrebări elementare care frământau atunci omenirea, şi care, până astăzi nu au primit răspunsuri definitive. Au fost abordate probleme de ordin esenţial cum ar fi evoluţia lumii, sfârşitul acesteia, antropogonia, cauzele suferinţei umane, relaţia omului cu divinitatea, menirea ritualurilor, problema Binelui și a Răului etc. Reiese din aceste texte că preoţii și înţelepţii celor două popoare, cunoşteau în profunzime psihicul uman, multe afirmaţii ale lor, fiind valabile şi astăzi, bază pentru continuare cercetărilor.

Capitolul II – Religia vechilor indo-iraninieni – îşi propune să prezinte caracterul trifuncţional al religiei tradiţionale ariene, adică a arienilor nedespărţiţi, şi apoi religia, celor două popoare cu obârşie ariană, – iranienii şi indienii – până la apariţia primelor mişcări reformatoare. Din acest capitol reiese cel mai convingător că, iranienii şi indienii antici au provenit din aceeaşi tulpină demografica şi culturală, că asemănările lingvistice şi religioase nu au dispărut odată cu trecerea secolelor, cu toate elementele distinctive care şi-au făcut loc. În afară de teologia trifuncţională, în ultima parte a capitolului, sunt prezentate şi alte elemente comune, cum ar fi cele cosmogonice, eshatologice, privind structura şi esenţa ritualurilor.

Capitolul III – Reforme teologice în Iran şi India – abordează într-o manieră analitică, dar şi comparativă, cele două mari reforme religioase -mazdeismul la iranieni şi buddhismul la indieni. După conţinutul celor două religii, în final se încearcă scoaterea în evidenţă a celor mai importante evenimente care le diferenţiază. Indiferent câte ar fi aspectele care le deosebesc, ambele religii prezentate în acest capitol, ca de altfel toate marile religii ale lumii, au o indiscutabilă valoare soteriologică. În această etapă a istoriei omenirii, când Răul câştigă tot mai mult teren, când civilizaţia planetei conţine germenii autodistrugerii, tot mai mulţi gânditori, văd în ele un punct de sprijin, o cale salvatoare. În acest sens trebuie înţeleasă afirmaţia savantului francez Andre Malraux, care spune că «secolul XXI va fi unul religios, sau nu va fi deloc».