28 iulie 2020, după ora 10. Abia m-am trezit, când deodată… ţârrr! Telefonul. Răspund imediat. La aparat, doamna Cornelia Gavrilan, actualmente ingineră pensionară, fostă elevă a mea (Andronic), la Liceul „Vasile Alecsandri” – promoția 1969 –, care mă anunță: „Domnule profesor, bună dimineața! Ca întotdeauna vreau să fiu prima care vă dă o știre deosebită. Aseară, aproape de ora zece, l-am auzit la Radio-România Actualități pe domnul profesor Ioan Dănilă anunțând în cadrul emisiunii „Dincolo de ziduri”, moderată de Gabriel Bassarabescu, trecerea Casei «Vasile Alecsandri» în patrimoniul Consiliului Județean Bacău”. Pe moment am rămas foarte emoționat, cunoscând îndeaproape lupta dlui profesor. De obicei, doamna vrea să fie prima care mă felicită de ziua de naștere, a numelui, de Ziua Armatei, a Eroilor și în special a Veteranilor de Război. Nu a închis bine telefonul şi alt apel, de data aceasta cu colega ei de promoție, Elena Grosu, care îmi confirmă aceeași știre…

3 august, după ora 11,30: „Alo, sunt profesorul Ioan Dănilă și vă rog să acceptați să vă fac o vizită după un sfert de oră”. „Cu cea mai mare plăcere!” Sună interfonul exact după timpul anunțat și dl profesor intră în casă cu un exemplar din Revista „Plumb”, în care sunt publicate texte ale fiicei mele, Mariana Zavati-Gardner, și cu o ciornă a mea despre familia de profesori Tiberia şi Laurenţiu Stan. Cum a intrat, l-am luat în primire și l-am felicitat pentru marea lui victorie. Cu lacrimi în ochi, dl profesor mi-a spus că obține victoria vieţii lui după 29 de ani de luptă, dar aceasta e a doua victorie, prima fiind fetița lui, Alina-Mihaela. I-am povestit de cele două telefoane și m-a rugat, ca de obicei, să scriu câteva rânduri.

De dl profesor mă leagă o colaborare de câțiva ani, scriind articole, recenzii în legătură cu oameni de seamă ai Bacăului pe care i-am cunoscut, cât și despre Casa „Vasile Alecsandri”, pe care am văzut-o pentru prima dată pe când eram elev în clasa a III-a a Școlii de Băieți Nr. 2 din Bacău (azi, Şcoala „Al. I. Cuza”), în anul 1933. Îmi plăcea să hoinăresc prin oraș, să cunosc cât mai multe locuri ale urbei natale și așa am ajuns într-o zi de vară la o casă mare, boierească, albă, cu coloane în față și cu o grădină foarte mare, plină cu flori, și cu o alee de la casă până la poartă. Am mai zărit trăsura Primăriei Bacău în fața acelei case, de unde a ieșit generalul doctor Dragomir Badiu. Îl văzusem pentru prima oară în Piața Mare, unde a făcut inspecție și a cumpărat niște carne. Eram cu tatăl meu în fața măcelăriei, unde a oprit el: un om în vârstă, cu gambetă, sacou negru, pantaloni raiați, ghetre și pantofi de lac. (Ghetra este o învelitoare de postav care acoperă glezna şi partea de deasupra a încălţămintei bărbăteşti.) Tata mi-a spus: „Acesta este dl general Badiu, medicul-șef al orașului”. Trăsura am recunoscut-o ușor, căci aveam un coleg, Hudic, prieten bun, fiul inginerului-șef al orașului Bacău, trăsură ce o trimitea la școală ca să-l ducă acasă, iar el lua toți prietenii care locuiau în zona lui.

Au trecut anii și pe când eram chimist la Sanepidul Județean (1968-1969), în fiecare zi treceam de două ori pe strada George Apostu (de azi), pe lângă casa lui Vasile Alecsandri, fără să știu ce reprezintă și ce valoare avea. Mai târziu, când am început colaborarea cu dl profesor Ioan Dănilă, am aflat multe despre ea. Am citit și recenzat și cartea d-lui, „Alecsandri, din nou acasă”, și am scris despre Casă un articol de o pagină în Revista „Ateneu”. În urmă cu 5-6 ani, promoţia 1963 de la Liceul „Vasile Alecsandri” a făcut o fotografie în fața şcolii, cu o pancartă în care protestau contra stării în care se află casa de pe str. George Apostu, nr. 9.

Doresc să se împlinească visul fiicei dr. Badiu, Florica Urziceanu, ca într-o zi casa să devină muzeu şi poate sediul societăților culturale din Bacău şi de asemenea al dlui profesor Ioan Dănilă de a fi renovată și de a intra în circuitul turistic pe care îl merită. Când scriu aceste rânduri, parcă văd în fața ochilor casa așa cum era, pe când eram copil.

Prof. Constantin Zavati

Vestea de mai sus, primită azi 20 august 2020, am întâlnit-o și în ziarul Deșteptarea, Bacău, din 15 august, scrisă tot de domnul Zavati, cu terminația suplimentară pe care, din respect, o pun și aici, 97 de ani, la care aș  atașa și pliantul de popularizare a evenimentului,  de mare bucurie, primit, ca și articolul în cauză de la prof. univ. Ioan Dănilă, Victoriosul, dar nu s-a lăsat cules, le mulțumesc tuturor celor mai sus citați, în acțiune, adiacent, în timp, am fost și eu cuprins, Ion N. Oprea, 21 august 2020.