Dintotdeauna, printr-un post de radio am subînțeles ambele „tabere”: atât pe cei care au ceva de spus, cât și – mai ales – pe cei ce găsesc ceva să asculte. Din acest punct de vedere, Radio Iași a fost și – nu mai știu – ar putea să mai fie și astăzi una dintre cele mai mari și mai frumoase familii românești.

Îmi revin în memorie frânturi ale apartenenței mele la această familie… Eram mic – să fi avut vreo șapte ani – când am înregistrat cele dintâi amintiri; ele se reduc, acum, la semnalul postului, pe care îl ascultam la primul nostru aparat de radio – un soi de mobilă primitivă (de lux, la vremea aceea) –, ce ne aducea în casă o lume de iluzii.

De pe la 15 ani, păstrez sonoritățile câtorva voci pe care nu visam că le voi auzi, într-o zi, și pe holurile radioului. Am și participat la unele concursuri radiofonice – și ce satisfacție am trăit când mi-am auzit numele pe post pentru prima oară!

La liceu – stăteam la internat –, nu aveam multe bucurii; cea mai mare dintre ele era atunci când ascultam Radio Iași sub pătură, după ora stingerii, cu emoția neprihănită a unui îndrăgostit…

…Căci asta e, de fapt, Radio Iași: cu așteptări și împliniri, cu certuri și împăcări, cu întâlniri și despărțiri, cu frumusețea stranie a anotimpului în care s-a născut, o nesfârșită și irepetabilă poveste de dragoste.

Florin Bălănescu