Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 20 martie 1820, la Bârlad și a murit la 15 mai 1873, la Heidelberg (Germania) fiind înmormântat la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași. A fost căsătorit cu Elena Rosetti și a avut doi fii. A studiat la pensionul francez al lui Victor Cuénim și la Academia Mihăileană – ambele din Iași, apoi și-a luat bacalaureatul în Litere și a urmat Facultatea de Drept și studii în științele războiului – toate la Paris. A fost politician, colonel în armata moldovenească, revoluționar, jurist, ministru de război, membru în divanul ad-hoc de la Iași și primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Prin alegerea sa ca domn al Moldovei (la 5 ianuarie 1859), și al Țării Românești (la 24 ianuarie 1859), a fost înfăptuită unirea celor două principate române. A inițiat importante reforme interne (cea agrară, a învățământului, a justiției și altele), care au fixat un cadru modern de dezvoltare a țării. În timpul său, a avut loc secularizarea averilor mănăstirești, au fost înființate Școala Națională de Arte Frumoase, Școala de Medicină Veterinară și Spitalul „Noul Pantelimon” („Colentina”) – toate la București, serviciul poștal modern și primul serviciu de informații românesc, a fost organizată armata națională și construită prima linie de cale ferată (București – Filaret – Giurgiu). A abdicat în anul 1866, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor „Monstruoasei Coaliții”, o largă coaliție a partidelor vremii.

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).
Despre scena abdicării lui Alexandru Ioan Cuza, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 23 iulie 2012, la Bacău.

– Domnule Eugen Șendrea, care sunt mărturiile cele mai credibile în privința detronării lui Cuza?

– Sunt mai multe, dar una dintre sursele cele mai de încredere este depoziția lui Alexandru V. Beldiman, care a fost prefectul Poliției Capitalei atunci când a avut loc abdicarea suveranului, în noaptea de 11/23 februarie 1866. Potrivit mărturiilor sale, marele domnitor a fost răsturnat printr-un complot nocturn fără seamăn în istorie.

– Cum s-au petrecut faptele?

– Văzând că nu pot izbuti să-l alunge pe calea revoluției, conspiratorii au decis să apeleze la alte mijloace. În luna decembrie 1865, coruperea unor ofițeri superiori era hotărâtă. Preocupat de ideea unui asasinat, Beldiman l-a conjurat în zadar pe Cuza să nu mai iasă seara pe jos din palat; scrisori anonime și avertismente verbale curgeau droaie atât în Palatul Domnesc, cât și la Prefectura Poliției. La 10 februarie 1866, pe la ora 19,00, un individ pe nume Gheorghe I. Dogărescu a cerut să-i vorbească lui Vodă, care chiar atunci cobora la masă, iar prefectul l-a condus până la palat. Domnitorul l-a întrebat ce are să-i spună și el i-a răspuns că o revoluție e gata să izbucnească în noaptea următoare. Fără a-l lăsa să termine ce avea de zis, Cuza, deprins cu asemenea denunțuri, a scos o liră din buzunar și i-a oferit-o bărbatului mulțumindu-i. Acesta a refuzat-o, insistând că, la miezul nopții, 4.000 de oameni vor fi gata să sune clopotele de la toate bisericile din oraș și să atace cazarma Malmaison, de unde să ia puști cu care să vină la palat pentru a-l sili să abdice. Inutil… Beldiman, însoțit de Dogărescu și de comandantul garnizoanei, a plecat, nu înainte de a-i spune domnitorului că va reveni înainte de miezul nopții pentru a-i raporta noutățile. S-a dus la prefectură, unde a dat ordin ca, la ora 22,00, tot personalul superior să de afle la sediul poliției. Până atunci, a colindat mahalalele cele mai populate ale Capitalei, unde a găsit o liniște deplină. La ora stabilită, a venit să-i întâlnească pe toți comisarii și șefii de sergenți, care i-au raportat că întreg orașul era liniștit. La ora 23,30, a avut ultima întrevedere cu suveranul, când i-a reînnoit veșnica lui teamă de asasinat, asigurându-l că o revoluție în București și în țară este imposibilă. Ajuns acasă la miezul nopții, Beldiman i-a dat ordin birjarului să fie la el la ora 6,00, după care a rămas pe gânduri mai bine de un ceas și, îmbrăcat, s-a întins pe pat gata de a sări la orice alarmă. La ora 2,00, s-a pomenit cu 20 de soldați conduși de căpitanul [Grigore] Ipătescu de la Regimentul 7 de Linie, care i-a spus că e arestat… din ordinul domnitorului! El s-a supus și i-a urmat la corpul de gardă de la palat, unde a fost pus sub paza unei santinele. În chiar momentul arestării sale, șapte ofițeri inferiori au intrat în odaia lui Cuza și, cu revolverele în mâini, l-au silit să iscălească, pe spatele căpitanului [Constantin] Pillat, actul de abdicare, scris dinainte. Imediat după aceea, Vodă s-a îmbrăcat repede și a ieșit din palat. La scară, îl aștepta o trăsură condusă de Constantin Ciocârlan, un dușman personal. Cuza a urcat în ea împreună cu căpitanul [Anton] Costescu și, în acel moment, s-a auzit o împușcătură; era semnalul abdicării sale. A fost dus, sub escortă militară, la casele lui Ciocârlan și, apoi, la Mănăstirea Cotroceni, unde s-a întâlnit cu soția sa Elena, cu cei doi fii ai lui și cu alte persoane apropiate, care fuseseră, de asemenea, izgoniți din reședința oficială. A doua zi, în zori, sub paza temnicerului Costescu, a fost urcat într-o altă trăsură și condus până la vama de la Predeal, unde era granița româno-austriacă. După câteva ore, a ajuns la Brașov împreună cu suita sa, de unde, străbătând Ardealul, s-a îndreptat direct spre Viena.

– Ce s-a întâmplat în urma lui?

– Dată fiind imensa popularitate a lui Cuza în rândurile țăranilor, autoritățile s-au temut de o răscoală de proporții; de aceea, au înăsprit măsurile de siguranță care să asigure funcționarea locotenenței domnești ce a preluat puterea. În schimb, în dragostea lor pentru domnitorul detronat, românii s-au măgulit vreo săptămână cu speranța revenirii lui, pregătindu-i chiar o entuziastă primire la intrarea în Moldova pe la Mihăileni [astăzi, sat în comuna cu același nume din județul Botoșani]. Însă totul a fost în zadar…

Florin Bălănescu