Am primit de la Vaslui o carte deosebită, pentru că este o bornă ce marchează ”imperiul”unui suflet mare, ce poartă numele Dumitru V.Marin, intitulată ”Editoriele…și Viață ”, apărută la Editura Pim, Iași, 2024.

•   Și așa cum îi stă bine unui Om ce și-a dedicat întreaga viață oamenilor și culturii, își deschide volumul cu un citat dedicat tovarășilor în mijlocul cărora a trăit, a muncit și și-a ”transpirat” inteligența și talentul:” Omagiu vasluienilor pe care i-am slujit o viață! ”
• Ctitor de reviste și televiziune Dumitru V.Marin își dedică întreaga viață celei mai nobile meserii de comunicare prin cuvânt și imagine, numită  ZIARISTICA.Prin aceasta a încercat, și reușit, nu numai la vasluienii în mijlocul cărora a trăit și muncit, dar și la cititorii din întreaga țară, să le aducă informația corectă, cultura necesară prin editoriale citite cu interes.
• După câteva aforisme și citate, scrise cu talent și inteligență, cu care se deschid paginile cărți, autorul, esențializat, își descrie viața, începând cu o amintire, care ne zguduie și acum:” Am început să țip, într-o dimineață devreme când se îngemăna ziua cu noaptea, acum peste 83 de ani. Nu cred că am fost un copil cuminte și nici genial. În sept. 1944 l-am salvat pe tata de plutonul de execuție al rușilor, dintr-un impuls copilăresc.” 
• De mic copil, Dumitru V. Marin a iubit folclorul din comuna natală Giurgioana, iar cititul  a fost o preocupare, fiind, întotdeauna premiant.În tinerețe a făcut de toate, și totul a contribuit la formarea personalității Omului de azi:” Am învățat să mă strecor printre dușmani, destui crescuți chiar de mine… Am condus: cârduri de oi, cirezi de vaci, clase de elevi, școli, tractoare, biciclete, mașini de tot felul, multe grupuri de excursioniști, în toată lumea, cămine culturale, biblioteci, grup de presă, organizații județene de partid și tot felul de întâlniri importante în județ, în țară, în Europa. Mai conduc ziar, TVV-online, revistă, o familie cu care mă mândresc, un grup de salariați… și sper să mă mai conduc așa cum se cuvine pe mine însumi, cât mai pot exista. ”Sinceritatea cu care scrie ne descoperă sufletul mare al unui intelectual care, prin muncă, și-a ”construit” personalitatea pusă în slujba semenilor.
• Citind articolul ”Eppur si muove… totuși materia cenușie pleacă (!!!)”, îmi dau seama de un trist adevăr din Vaslui.Fapt care mă face să apreciez și mai mult pe autorul acestui volum care și-a iubit și își iubește orașul visurilor sale, unde muncește alături de familia sa frumoasă.Textul erudit, scris cu oful sufletului, este o sinteză eminentă a unui adevăr.Pentru cunoașterea acestuia, redau textul:” Dar, mă întreb… nu cumva ei au dreptate ? Am menționat în multe mii de pagini scrise că hemoragia materiei cenușii e fapt istoric îndelungat. S-ar fi auzit de Nicolae Milescu, de Dimitrie Cantemir, de Emil Racoviță, etc.etc. dacă ar fi rămas la vatra strămoșească (pentru că nici unul nu a fost copil sărac)? Botoșanii și Vasluiul au dat multe, multe genii naționale, au avut și tot felul de oameni creativi și capabili, nu cumva erau îndreptățiți să fugă? Nici Bârladul (totuși mai mult ca Vasluiul), nici Botoșaniul, nici alte multe județe nu au putut reține acele capacități afirmate în lume, pentru că n-au avut nici condiții (de valorificare), nici putințe de integrare în viața socio-economică „rurală”,și atunci apare îndreptățirea acelor plecări. ”
• Buchetul de editoriale, cuprinse în carte, este, până la un punct, catagrafia  unei realități agonice și, precum un baroc, editorialistul a văzut și trăit în decompoziție o zvâcnire a vieții, de energie sclipitoare, precum în ” OMAGIU Doamnei profesoare dublu licențiate, IULIA MARIN ”, în care descoperim aceași sinceritate pe care o știm de la Tolstoi a cărui soție i-a copiat de nouă ori romanul”Război și Pace”. Redau textul:” A avut și are 3 copii, Sergius, Daniel, Radu, mândriile familiei pentru că toți sunt muncitori, cu funcții importante și afectuoși. E și mai mândră cu cei 9 nepoți și 2 strănepoți. A fost alături de soțul său, în tot ce a realizat acesta care zice totdeauna: „fără ajutorul excepțional acordat de doamna, nu aș fi reușit niciodată să realizez atâtea” (în plan social, cultural, jurnalistic, scriitoricesc și public). Refugiată într-o neîntreruptă muncă fizică, „mâna de femeie” care a devenit, e foarte prezentă în familie, în sprijinirea activităților publice ale jurnalistului-soț.”
• Tot ce este în carte este sintetizat prin stil, textele având o materie epică contemporană, reală,  trăind exclusiv prin eveniment și prin atmosfera în care trăiește autorul.
• Pentru Dumitru V.Marin publicația”Meridianul” și celelalte publicații adiacente acestuia, sunt viața și sufletul celui care le-a ctitorit.Pot spune, fără să greșesc, că acest OM este un pionier al jurnalismului moldovean, un mentor pentru mulți ziariști, este un talent provenit din România tainică și profundă.
• Fotografiile color ce însoțesc unele texte întregesc cu acuitate ideile trasmise de texte.
• Volumul este o ”carte de vizită”al unui jurnalist dedicat trup și suflet adevărului, o bornă care marchiază 83 de ani ai celui care a ctitorit prin cuvânt cultura din Meridianul vasluian. Textele acestuia amintindu-mi de F.Brunea-Fox care știa să ia temperatura morală a umanității în care trăia, ce devenise patriarhul reportajului românesc.
• Al.Florin Țene