Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Oameni, locuri și istorie

    În peregrinările mele recente prin unele din mănăstirile țării, am aflat povești despre oameni și locuri, care au marcat istoria noastră, de-a lungul timpului, pe care nu le știam decât vag, sau deloc și datorită faptului, că am lipsit din țara mea un numar foarte mare de ani. Când aud adesea, că România nu are nimic de oferit turiștilor, că suntem în urma altor țări, cu cel puțin cincizeci de ani, că suntem înapoiați, răi și proști, mă apucă o mare supărare! Dar, ignoranța este unica scuză a acestor români denaturați, deoarece ei chiar nu își cunosc țara, altfel nu ar emite asemenea inepții.

    Cu cât o cunoști mai bine, cu atât motivele de a fi mândru că ești român sunt mai justificate. Avem o țară de o frumusețe răpitoare, cu ținuturi neatinse încă de tăvălugul dăunător al civilizației, unde simplitatea aceea unică în Europa, sporește valoarea și farmecul locurilor, care atrag irezistibil turiștii din lumea întreagă, intoxicați cu ,,binefacerile” epocii moderne.

    Tocmai acei ,,cincizeci de ani în urmă” reprezintă prețiozitatea unică a acestei țări. Da, putem fi mândri, că suntem români, pentru că a fi român, nu depinde numai de mediocritatea celor ce ne conduc, sau de stricăciunea ce se află în unele minți și inimi contaminate cu principii nedemne. A fi român înseamnă și a fi urmașii dacilor, ai lui Decebal, ai lui Ștefan cel Mare, sau Mihai Viteazul, a fi moștenitorii acestor pământuri fertile, ai acestor codri seculari, jefuiți amarnic de ciocoii vremurilor actuale, ai acestor tradiții, pe care avem datoria să le reînviem și să le menținem în viață, pentru urmașii noștri.

    Trebuie să ne debarasăm de atitudinea aceasta fatalistă, indusă în mintea românului cu tenacitate perfidă și să promovăm pe cât ne stă în putere fiecăruia adevăratele valori românești, care abundă, nu doar există.

    Românul e deștept! Se face frate cu dușmanul, dacă asta îi poate salva stirpea. Unul din acești mari români ai neamului nostru a fost Patriarhul Justinian Marina, despre care doresc să amintesc aici, deoarece am descoperit urmele trecerii sale prin lumea aceasta și prin istoria ortodoxismului românesc, însoțită de un om remarcabil, care îi cinstește amintirea și își dedică iscusința condeiului personalității controversate a acestui mare om al bisericiii ortodoxe, scriitoarea Zenovia Zamfir, care provine din aceeași localitate în care s-a născut și s-a format ca om viitorul Patriarh al României comuniste.

    Onoarea de a se naște și de a aparține acestor locuri, a determinat-o pe această femeie curajoasă, să se implice și să lupte pentru a ctitori o mănăstire în localitatea Suiești de Vâlcea, închinată Patriarhului Justinian Marina.

    Am avut bucuria și onoarea de a vizita acest minunat lăcaș de cult, în primăvara anului 2021, apoi și în toamna aceluiași an, unde am revenit cu ocazia unui  pelerinaj la mănăstirile vâlcene, împreună cu membri familiei mele, scriitori și ei, Maria Giurgiu, George Terziu și fratele nostru, inginerul marinar, Ion Giurgiu.

    Ghid ne-a fost prietena noastră, Zenovia Zamfir, care era cea mai în măsură persoană, să ne poarte pe urmele marelui patriarh român.

    Cu implicarea și sprijinul autorităților locale, conștiente de importanța unei asemenea realizări arhitecturale și culturale, mănăstirea de la Suiești a devenit un simbol însemnat al Olteniei, care a dat României și Bisericii Orodoxe asemenea personalități. Sfințirea Mănăstirii închinate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință precum și Sfântului Binecredincios Împărat Justinian cel Mare urmată de inaugurarea casei memoriale Justinian Marina, din satul Suiești, Vâlcea a fost realizata la data de 22 octombrie 2017.      Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei,a slujit împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărășeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjurați de preoți și diaconi din Eparhie și din țară.

    În biblioteca mănăstirii, sunt custodite cu pioșenie de părintele stareţ  Antim, documente și cărți, care atestă înfăptuirle remarcabile ale ,,Patriarhului Roșu” cum eronat a fost supranumit Justinian Marina, de către cei ce nu au pătruns și nu au cercetat îndeajuns viața și politica sa de guvernare a bisericii, în cea mai neagră perioadă a istoriei, comunismul.

    Fost mitropolit al Moldovei, Justinian Marina a fost propus pentru a deveni Patriarhul României de către Gheorghiu Dej, susținut temeinic de către mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan, care era de fapt succesorul de drept al Patriarhiei. Însă acesta, conștient de vârsta sa înaintată și dificultatea postului de Patriarh, într-un regim politic ateu, a cedat locul tânărului mitropolit al Moldovei, pe care l-a considerat mult mai potrivit și mai abil, pentru a se adapta unui regim comunist și a salva biserica românească de la pierzanie. Intuița lui s-a dovedit a fi exactă, deoarece, spre deosebire de alte țări comuniste biserica noastră a suferit daune și schimbări mult mai puțin însemnate, datorită abilității conducătorului său.

    O altă mănăstire care a supraviețuit regimului comunist, cu ajutorul Patriarhului este mănăstirea Suzana, din comuna Măneciu, județul Prahova. fondată în anul 1940 de către o credincioasă din Săcele-Brașov, numită Suzana Arșicu, al cărei nume îl poartă mănăstirea.

    În urma unui incendiu, petrecut în anul 1971,care a ars biserica mică, clopotnița și stareția, Patriarhul Justinian a hotărât renovarea lor, iar între anii 1972-1974, Arhiepiscopia Bucureștilor a realizat totul, așa cum este astăzi.

    În anul 1965, tot cu sprijinul Patriarhului s-a restaurat și modernizat tot ansamblul monahal, iar lucrările s-au definitivat în anul 1970, la 25 de ani de la hirotonia sa în arhiereu.

    Mănăstirea Suzana de astăzi este o capodoperă arhitecturală, care strălucește precum un diamant în decorul de basm al muntelui Bobu, pe Valea Teleajenului.

    Recent, am vizitat acest lăcaș de cult, împreună un grup de oameni de cultură din Vâlcea, Zenovia Zamfir, Marian Bărăscu și familia sa, Maria și Veturia, unde am pus la cale împreună cu maica stareță, Teofana Popescu un proiect cultural, menit să atragă și să se descopere unor scriitori din toată țara, pe care îi vom reuni într-o manifestare culturală. Mulțumim și pe această cale mănăstirii și maicii starețe pentru deschidere și disponibilitate, iar noi, prin condeiul nostru, vom duce mai departe istoria mănăstirii și a locurilor de basm, în care se situează.

    Silvia Giurgiu



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5