Mai ţii minte
Despresuratele cuvinte
Ce ţi le-am aşternut, covor,
Să te mângâie, să te-alinte,
Abia şoptit, tulburător…

Oare mai vezi
Nedezminţitele dovezi
Cu care te-am împresurat,
Ca pe o frunză, muguri verzi,
Necontenit, neîncetat…

Îţi aminteşti
Neîntâmplatele poveşti
Cu care te-am călăuzit
Până la porţile cereşti,
Nepământesc, nedesluşit…

Oare mai simţi
Descătuşările fierbinţi
De care încă n-ai ştiut,
Ca de profane rugăminţi,
Un suflet gol, un chip de lut…

Tu mai auzi
Roua căzând pe-obrajii uzi
Cu care te-am cutreierat,
Ca vântul rătăcind prin duzi,
Învălmăşit, înfiorat…

Oare mai ştii
Închipuirile târzii
În care-ai auzit strigând
Voci neştiute de copii,
La tine-n vis, la tine-n gând…

Florin Bălănescu