Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Odă poetului fără mască

    Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 12 (134), Decembrie 2020
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE

    Odă poetului fără mască

    Primit pentru publicare: 02 Dec. 2020
    Autor: Ionuț CARAGEA, membru al U.S.R.
    Publicat: 03 Dec. 2020
    © Ionuț Caragea© Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE


     

    Odă poetului fără mască*

    din ţara marelui zid
    din ţara în care s-au inventat
    praful de puşcă, hârtia, busola, furculiţa
    periuţa de dinţi
    zmeul şi jocurile de cărţi

    din ţara în care locuieşte o cincime
    din populaţia lumii
    din ţara în care Ai Qing s-a ridicat
    cu faţa spre soare
    pentru a scrie imnul luminii

    din ţara aceasta minunată
    a apărut virusul ucigaş
    şi odată cu el
    omul cu mască a luat locul
    omului fără mască

    iar vina, ştim bine, se împarte la toţi
    e vina negrelor gânduri
    care ne-au lipit cu spatele
    de zidul spitalelor
    care ne-au pus măşti
    şi ne-au mitraliat
    cu gloanţele lor invizibile

    o, tu, omule
    măştile oricâte ar fi
    nu pot ascunde faptele
    nici moartea nu poate ascunde
    secretele o veşnicie prin buzunare

    dacă ştii toate acestea
    de ce te chinui să fii altul
    în faţa oglinzii?

    doar aşa de dragul jocului
    în care vei face analiza cărnii
    şi a picăturii de sânge
    cu instrumente de mare tandreţe?

    doar aşa de dragul jocului
    de-a v-aţi ascunselea
    printre absenţe cu strigăte disperate?

    o, tu, omule
    îţi dăruiesc un nou suflet făurit de inima mea
    încă nestinsă de alizeele dorului!
    te-aştept la statuia ce-şi plânge speranţa
    în fântâna dorinţelor,
    numai acolo oamenii sunt fără măşti,
    o mie de ochi nemişcaţi
    în o mie şi una de nopţi!

    o, tu, omule
    descarcă-ţi sufletul de toate bagajele suferinţei
    de toate hainele pe care suferinţa le îmbracă
    de toate figurile de stil sau de
    exhibiţionismul cu măşti

    priveşte omul nou din oglindă
    reinventează-te în fiece clipă
    lasă un dram de-nţelepciune
    în ridul adânc

    fii poetul!

    numai el ştie câtă speranţă
    este în casa cuvintelor sale
    atunci când moartea vine
    cu dansuri, confeti şi măşti
    şi poartă o mască surâzătoare
    o mască legată cu sfoara visului şi sfoara iluziei
    o mască sub o mie şi una de măşti părăsite
    de speranţe şi vise

    fii poetul care zgârie această mască
    cu bisturiul cuvintelor sale
    căutând un zâmbet luminos
    care să-i arate calea
    prin negura minciunii
    şi-a prefăcătoriei

    fii poetul care scrie
    poemul limpede ca o lacrimă
    moartea nu va îndrăzni să te atingă
    dacă vei fi infectat cu iubire

    nu mai lăsa ca visele tale
    să fie o inutilă răsuflare prin mască

    fii poetul!
    hrăneşte-te singur cu dragoste,
    prin gura cuvintelor tale…
    foloseşte veninul şarpelui ca medicament
    pentru muşcătura iubirii
    scoate lacrimi chiar şi din piatra seacă,
    înapoindu-le marelui creator
    pune-ţi inima-n praştie pentru a dărâma ziduri
    care se interpun între oameni şi veşnicie
    poartă-ţi sufletul ca pe o floare de colţ
    la reverul amintirilor
    în întâmpinarea adevărului ultim
    hrăneşte-te din zbor cu nectarul zeilor
    strânge toate stelele căzătoare
    şi reaprinde focul inimilor
    sădește flori nemuritoare pe mormântul iluziei
    sculptează chipul lui Dumnezeu
    în inima de piatră a lumii
    cultivă miracole pe câmpiile elocinţei
    ridică-te din epoca beznei
    precum Iisus din mormânt

    fii poetul!
    fii cea mai frumoasă rugăciune
    pe care viaţa o face pentru statornicia clipei
    fii lacrima de foc curgând
    pe obrazul pământului
    şi biciul de flori plesnind
    peste coama răvăşită a timpului
    fii cel ce se scăldă într-o lacrimă,
    înotând printre nuferii amintirilor
    fii inima care toacă viaţa mărunt
    pentru a o asezona cu metafore
    fii inima uriaşă cât o Patrie,
    bătând în pieptul unui copil
    fii lebăda ciugulind de pe fundul lacrimii
    fii muntele care se înalță mereu
    deasupra norilor cenușii
    fii praful de puşcă al stelelor
    şi cântecul de leagăn
    al tuturor sufletelor oarbe
    fii albina ce culege metafora
    din florile nemuritoare ale cuvintelor
    fii tocul când cerul e călimara
    fii pana de înger înmuiată în lacrima cerului
    fii cel pentru care glasul pietrelor
    este mai puternic decât glasul tunetului
    fii vulcanul care fumează pipa păcii cu cerul
    fii chirurgul care ajută noaptea
    să nască prin cezariană
    o minune de poezie

    iată-ţi lumea,
    priveşte-o cum aşteaptă să fie salvată
    niciodată n-am pierdut din privire
    speranţa ochilor tăi şi lumina

    nici umerii tăi pe care
    se sprijină cerul

    o, tu, poetule fără mască
    o, tu, soare ivit dintre nori
    o, tu, cântec pentru toate păsările
    ce nu mai ştiu ce e zborul

    aud viitorul şoptind
    mai e atât de puţin
    până la strigătul
    de bucurie!

    *din volumul în curs de apariţie, „Cod roşu de furtună în suflet”



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5