Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025
ODĂ VERSULUI ALB
- Vers micuț și despuiat, închircit și nemâncat,
- Pe foaie abandonat și de nimeni recitat.
- Cin‘ e te-a scris, cin‘ te-a lăsat?
- Cu un vers lung și lăbărțat,
- Fără sens și fără tact,
- Poezia ai pătat cu un spici alienat.
- …
- Sub o albă, formă nouă, ideea să n-o plouă,
- E înscris ca pe-o cutie, explicând o alifie,
- Pentru limbă, alergie, pentru mulți, demagogie.
- E povestea unui porc, lăudându-și al său troc
- Cu un modernism ad-hoc sau un modernism sublim,
- Poezia s-o numim.
- …
- Harachiri pe o scară…
- Versul alb mânjește-o coală,
- Poeziei îi dă boală,
- Versul alb e plin de smoală,
- Are formă de arici
- Cum s-o spui sau cum s-o zici?
- Din cuvinte împrumutate,
- Din limbi multe, descălțate,
- Amețite, îmbătate rău blamate.
- …
- E o mică povestire sau o margine de știre
- Într-un dezacord concis, gramatica s-a ucis,
- Românescul dialect, putrezit la imperfect
- Eminescu, iar, îi pierdut! limba veche, greul fruct
- Astăzi s-au luat caiele, limba plină de surcele,
- Limbă nouă, încâlcită, de silabe hăcuită.
- Poezie prea modernă, undeva se vrea eternă
- Versul alb, o haină jupită, versul alb cu a ei elită.
Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania