La venerabila vârstă de 94 de ani, Ovidiu Chelaru adaugă încă o lucrare la impresionanta sa bibliografie de 46 de volume, într-un gest ce transcende simpla creație literară și se transformă într-un testament spiritual și cultural. Cartea ce urmează a fi publicată la Editura Agata, se anunță nu doar ca o continuare a unei opere vaste, ci ca o punte între generații, între trecut și prezent, între autor și cititor, chiar și dincolo de pragul vieții.

Cuvântul de deschidere a cărții este o elegie a continuității, un mesaj profund și emoționant, care nu este altceva decât o meditație asupra efemerului și eternului. „Când clopotul bisericii de care aparțin va suna trist și pentru mine…” nu este doar o anticipare a plecării, ci o invitație la comuniune postumă, prin lectură. Ovidiu Chelaru își evaluează opera sa de-o viață ca o formă de supraviețuire a spiritului, un canal de comunicare care nu se va închide odată cu tăcerea trupului. Revista „Memento Mori” devine astfel un altar al memoriei, iar cărțile sale – niște candele aprinse în sufletul celor care l-au cunoscut sau îl vor descoperi. Cu gândul la demersul Domniei sale de-a lungul anilor pentru Istoria și Identitatea noastră, chiar din primele pagini evocă pe Marele Domnitor al Moldovei. Astfel, reînvie figura monumentală a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, cu o admirație ce frizează sacralul. Versurile „Ștefan Vodă unde ești / Ai tot dreptul să uimești…” sunt un apel poetic către memoria unui voievod care a ctitorit nu doar mănăstiri, ci și conștiințe. Mănăstirea de la Bădeuți, ridicată în 1487, este prezentată ca un simbol al biruinței și al credinței, iar evocarea celor 36 de bătălii – dintre care 34 câștigate – conturează un portret de legendă, demn de epopeea europeană.

Consecvent unui sentiment identitar și de apartenență Bucovinei, Ovidiu Chelaru nu se oprește la evocarea istorică, ci o împletește cu reflecții asupra apartenenței etnice și culturale. Și, remarc o precizare că „la acea dată, nici urmă de rutean sau ucrainean nu apăruseră în această zonă” (Bucovina), care este o afirmație istorică ca o pledoarie pentru autenticitatea locului. Prin sintagma „Mutatis mutandis”, autorul recunoaște schimbarea firească a vremurilor, dar reafirmă rădăcinile românești ale acestor meleaguri.

O carte, scrisă într-un stil sobru, grav, dar nu lipsit de lirism, unde autorul pune accent pe îmbinarea tonului elegiac cu cel encomiastic, istoria cu meditația, poezia cu documentul. Cartea ce urmează a fi publicată, pare să fie, de fapt, o sinteză a unei vieți dedicate scrisului, o lucrare testamentară, dar și o pledoarie pentru memoria culturală a neamului românesc. „Oglinda unor vremuri-Memorii”, nu este doar o adăugire la o bibliografie impresionantă, ci o lucrare de suflet, un dialog între generații, o rugăciune literară închinată trecutului, prezentului și eternității.
Așadar, Ovidiu Chelaru nu scrie doar pentru contemporani, ci pentru posteritate. Iar posteritatea, cu siguranță, îi va răspunde!