Pădurea amintirilor trecute
Se-nalță, se întinde… șade
Verdeața faptelor nevrute
În roua lacrimilor… arde.

O ce înaltă-i conștiința
Și cât este de verde
În realitate e sentința
Și-n putregai se pierde

Cărări prin codrul tinereții
Se nasc și se-ncâlcesc aparte
Întrepătrund atâtea vieți
Și toate au o moarte

O primăvară-n muguri cresc
Și-n flori de prima-oară
În ramuri dulci ce se iubesc
Și țin a lor povară

Dar timpul suflă apăsat
Pe drumul nemuririi
De viață nu i-a mai păsat
În ciclul amăgirii

Căldura verii dă putere
Pădurea crește ne-ncetat
Orice sămânță o să spere
E sigură c-a înviat

În toamna ce s-a lunecat
Pe frunze de trăire
Tabloul plin e minunat
Și copt de despărțire

Ne roade timpul cetina
Și ne usucă-n toate
Copacii toți chiar meritau
Să se îndoaie-n fapte ?

Un soare e, e alungat
Și iarna se desprinde
Pământul este înghețat
E sevă pe morminte

Pădurea amintirilor trecute
Se-nalță, se întinde… șade
Verdeața faptelor pierdute
În roua lacrimilor… arde.

31-03-2023