Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Palatul Cantacuzino – Ghika-Deleni din Deleni, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Palatul Cantacuzino – Ghika-Deleni din satul Deleni, comuna cu același nume, județul Iași, referentul cultural Mihai Lungu mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acestuia.

– Domnule Mihai Lungu, cine și când a ridicat acest palat?
– Domnița Ruxandra [căsătorită cu Timuș Hmelniţki], fiica domnitorului Vasile Lupu [1634-1653; 1653], a primit moșia Deleni de la tatăl ei, lăsând-o, prin testament, marelui spătar Iordache Cantacuzino-Deleanu [cumnat cu voievodul, soțiile lor fiind surori]. De la el, proprietatea a trecut la fiul lui, marele vistiernic Toderașcu Cantacuzino-Deleanu, care a lăsat-o, ca moștenire, fiului său, marele logofăt Iordache Cantacuzino-Deleanu. Acesta a construit, între 1740 și 1742, partea incipientă a curții boierești, inclusiv palatul, care a fost dezvoltată, ulterior, de către urmașii săi. Prin căsătoria [în 1778 a] Mariei Cantacuzino [nepoată de fiu a marelui logofăt Iordache Cantacuzino-Deleanu] cu nepotul de fiică [marele logofăt Constantin Ghika] al domnitorului Grigore al III-lea Ghika [1764-1767; 1768-1769; 1774-1777], moșia a trecut în stăpânirea acestei familii. În 1802, cei doi soți au restaurat și extins clădirea în forma de astăzi, după care mai multe generații au adus îmbunătățiri și lărgiri ale curții, la începutul secolului al XX-lea aceasta fiind reamenajată de către arhitectul Nicolae Ghika-Budești, cu ajutorul unor meșteri italieni.

– Cine au fost proprietarii ulteriori ai domeniului?
– De-a lungul timpului, acesta a fost stăpânit de aproximativ zece generații ale celor două familii boierești, ultimii posesori aristocrați fiind Gheorghe [Iordache] Ghika-Deleni [fiul marelui logofăt Constantin Ghika] și urmașii săi succesivi Teodor Ghika-Deleni, Grigore Ghika-Deleni și un alt Teodor Ghika-Deleni.

– Ce cuprindea proprietatea?
– În afara palatului, aceasta îngloba peste 18.000 ha de pământ, inițial incluzând și moșia Maxut, care, ulterior, s-a desprins și a trecut în administrare proprie. După separare, domeniul Deleni a rămas cu mai bine de 15.000 ha de teren, dintre care aproape jumătate era pădure.

– Descrieți, vă rog, palatul și curtea boierească.
– Intrarea principală, boltită, avea o poartă mare, deasupra căreia sunt vizibile, și astăzi, blazonul familiei, cu capul de bour, și, deasupra, anul 1802, când a fost realizată ultima mare reconstrucție. Edificiul propriu-zis, de factură neoclasică, este o clădire mare, cu suprafața de 2.230 m2, structurată ca demisol, parter și etaj și totalizând 36 de camere și 12 băi. Se păstrează, și astăzi, treptele de acces, ușa principală și pardoselile din lemn – toate originale. În fața edificiului, se găseau o fântână arteziană și o superbă grădină cu flori, unde circulau liber păuni și păsări exotice. Curtea avea formă pătrată și era înconjurată cu un zid din piatră, exploatată din sat și transportată din mână în mână, construit de meșteri locali. În părțile laterale, se aflau locuințele servitorilor și anexele gospodărești – beciurile, bucătăria, spălătoria, grajdurile animalelor (cu cai și bivoli), hambarele pentru cereale, magaziile pentru lemne și alte dependințe. Aici, exista o poartă de acces către biserica familiei [cu hramul Adormirea Maicii Domnului, ridicată de marele vistiernic Toderașcu Cantacuzino-Deleanu în 1669]. Palatul, zidul de incintă, pădurea dendrologică și biserica figurează în Lista Monumentelor Istorice din 2015.

– Ce destinații ulterioare a avut imobilul?
– În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în clădire au fost încartiruite, între 1944 și 1946, trupe sovietice, care au devastat-o, punând pe foc ușile, ferestrele și mobilierul vechi și distrugând obiecte valoroase. Din 1949, aici au avut sediul căminul cultural și biblioteca din localitate, apoi un spital și un preventoriu T.B.C. pentru copii, care funcționează și în prezent.

– Există morminte ale familiei în zonă?
– În curtea bisericii din localitate, este înmormântată Pulcheria Ghika [născută Balș și căsătorită cu Grigore Ghika], ctitoră a trei lăcașuri de cult, fondatoare a Spitalului [Orășenesc] din Hârlău și susținătoare a Spitalului [Clinic Județean de Urgență] Sfântul Spiridon din Iași, pentru care a donat, anual, sume de până la 10.500 de galbeni. Criptele altor descendenți se află la Mănăstirea Lacuri din Deleni, care avea rol de necropolă a familiei; acolo, sunt înhumați, între alții, marele logofăt Iordache Cantacuzino-Deleanu și fiul său Iordache.

– Supraviețuitori ai familiei mai sunt?
– Grigore Ghika-Deleni, căsătorit cu Maria Pandele, o fată din sat, a avut zece copii (cinci fii și tot atâtea fiice), dar toți au murit – ultimul dintre ei, Emil Ghika, s-a stins în 1986, la Roman, fără urmași, pentru că nu a fost căsătorit. Trăiesc, însă, mai mulți nepoți și strănepoți ai acestora – atât în țară, cât și în străinătate.

– Domeniul a fost revendicat?
– A fost solicitat de către o parte dintre moștenitori, care, probabil, vor intra în posesia lui după procesul aflat în desfășurare. [Între timp, aceștia l-au recuperat și l-au scos la vânzare].

Florin Bălănescu