Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Palatul Sturdza din Cozmești, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Palatul Sturdza din satul Cozmești, comuna Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, juristul Dragoș Mocanu mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acestuia.

– Domnule Dragoș Mocanu, cine și când a construit acest palat?
– Clădirea a fost ridicată în 1816, în stil neogotic, pe locul unor case boierești mai vechi, de vistiernicul Grigoraș Sturdza, după planurile arhitectului Iosif Demesovici. De-a lungul timpului, imobilul a suferit mai multe modificări; Mihail Sturdza, viitor domnitor al Moldovei [1834-1849], a adăugat etajul palatului și câteva dependințe.

– Cât de mare a fost moșia și până unde se întindea?
– A avut aproximativ 1.000 ha și era alcătuită din pământ arabil, pășuni, iazuri și păduri, suprafața forestieră măsurând, numai pe raza noastră, 103 ha. Cuprindea satele Cozmești, cea mai mare parte componentă, cu palatul de aici, Miroslovești [sat în comuna cu același nume, județul Iași] și părți din Stolniceni [fost sat de pe teritoriul comunei Stolniceni-Prăjescu] și Cristești [sat în comuna omonimă, județul Iași].

– Cum arătau, pe vremuri, palatul și curtea boierească?
– Construcția ocupă o suprafață de 3,7 ha și este compusă din demisol, două niveluri și mansardă, totalizând circa 20 de camere – câte patru la fiecare nivel, plus dependințele de la subsol. În curte, se aflau partea administrativă, beciul, fântâna și mai multe anexe, întreaga proprietate fiind împrejmuită de un zid din piatră de râu.

– Ce fel de relații au avut membrii familiei cu localnicii?
– Ei veneau aici numai în sezonul cald, palatul fiind reședință de vară. Bătrânii satului care au lucrat la boieri își amintesc cu drag de ei, pentru că erau răsplătiți mereu și ajutați ori de câte ori aveau nevoie.

– Ce proprietari a avut domeniul de-a lungul timpului?
– A aparținut, pe rând, lui Grigoraș Sturdza, lui Grigore M. Sturdza [supranumit „beizadea vițel”, fiul din prima căsătorie a lui Mihail Sturdza cu Elena Rosetti], fratelui său Dumitru Sturdza și fiului acestuia, Mihai Sturdza, ultimul proprietar. Prin Legea naționalizării din 1948, moșia a trecut în domeniul public, iar palatul a avut mai multe destinații – școală primară, grădiniță de copii și centru de plasament până în 1996, când a devenit Centrul de orientare, calificare și plasare a tinerilor peste 18 ani, după care a fost lăsat în voia sorții. În prezent, clădirea se află într-o stare avansată de degradare; plafoanele sunt căzute, în încăperi au crescut copaci, totul e distrus și devastat, doar exteriorul mai amintind, cât de cât, de frumusețea de altădată a domeniului. [În 2024, edificiul a fost preluat de primăria locală, care intenționează să înființeze, aici, un azil de bătrâni.]

– Mai trăiesc urmași?
– Există mai mulți, dintre care Mihai Dimitrie Sturdza, domiciliat la Paris [nepotul de fiu al lui Mihai Sturdza și stră-strănepotul lui Mihail Sturdza], se ocupă de restituirea proprietăților familiei, având mai multe cereri de revendicare. I-a fost reconstituită suprafața terenului arabil, de 95 ha, palatul și curtea boierească fiind în litigiu. [Prințul a decedat în 2020 și clădirea nu a mai fost retrocedată.]

– Ce a mai rămas, astăzi, din fostul domeniu?
– Se păstrează palatul, beciul, fântâna, aleea de acces, un tei și zidul împrejmuitor. La intrarea în reședință, s-au mai conservat două monumente din marmură, de 1 m/0,60 m, gravate cu monograma familiei și, respectiv, cu inscripția „Principele Grigore M. Sturdza, 1821-1901”.

Florin Bălănescu