Pamflet
A venit pe neașteptate pandemia să stârnească
viețile noastre ciudate și să ne mai liniștească
ne-a închis frumos în case, fiecare cu-ale lui
să privim de la fereastră evoluția virusului.
Trec zile nenumărate, luni și ani și nervi o mie
cu știri prea exagerate despre strana pandemie.
Nu mai știi care ți-e rostul, în jurul tău doar buimaci,
se repetă prea des textul că vaccinul tre’ să-l faci.
Lungi dezbateri primitive despre cum trebuie să fie
iar ca să te speli pe mâini o întreagă folozofie,
ignorăm esențialul, însă viața noastră plânge
nu ne-a dus spre idealul la care-am vrut a ajunge,
ne-am împotmolit prin fapte prevăzute a se-ntâmpla
coborâm abrupte trepte sperând să-nvățăm ceva.
Dar, sperând ne trece ziua căci concretu-i mincinos
totu’ începe a eșua într-un mod gălăgios,
nici nu suntem invizibili însă nimeni nu ne vede,
într-un fel pe cât posibil vor în ei a ne încrede,
chiar să devenim și orbi să ne conducă cum vor
până devenim și robi și să slujim la curtea lor.
Cărțile sunt împărțite dar nu toți știm a juca
mai furăm pe nesimțite sperând că vom câștiga,
însă competiția mare ne face pe rând să pierdem
asul nu-i la fiecare ori mintea noastră nu-l vede.
Nu-i câștigul înzecit, vorba vine și se duce…
e speranța ce-ai nutrit crezând în discursul dulce
ce s-a dovedit a fi foarte mare înșelăciune
ce lasă-n dar inimii… doar deșertăciune.