Biografia ”Viața lui Panait Istrati” scrisă de Stelian Tănase se citește pe nerăsuflate. Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, autorul a devenit un expert în scrierea monografiilor unor personalități culturale românești interbelice. Stelian Tănase le scrie de parcă ar fi romane polițiste, într-un stil vivace, antrenant și bazate pe surse literare inedite, precum și pe documente secrete, în special din arhivele Siguranței. ”Viața lui Panait Istrati” se înscrie în seria biografiilor reușite ale autorului și merită să o citești. Afli multe lucruri inedite. Descoperi o frescă a socialismului românesc plătit de soviete. Cartea nu o lași din mână. Despre Panait Istrati, un scriitor pe care îl ador, știam multe, dar Stelian Tănase reușește cu acribie să aducă noi ”umbre și lumini” în creionarea portretului acestui mare scriitor român născut la Brăila în 1884. De fapt, Panait Istrati era român după mamă și grec, contrabandist din Kefalonia, după tată. Deși tânărul Istrati a făcut doar patru clase primare, acesta a devenit cel mai mare prozator român de limbă franceză din lume. Stelian Tănase surprinde setea lui de vagabondaj, de depărtare, provenită din portul Brăila, legat prin Dunăre la lumea largă. Brăila era un oraș ce prezenta o Europă în miniatură, de o diversitate fermecătoare. Panait Istrati, copilărit în mahalaua Comorofca, cu contrabandiștii și hoții, învață ce înseamnă viața, care mai târziu a creionat-o așa de plastic în nuvela ”Codin”. Ucenic, vagabond sau zugrav, Panit Istrati are ”dorul de ducă” trecând din Egipt, în Grecia, Franța sau prin fosta URSS. E fascinat de Mediterană, căruia îi dedică o carte. Intrat de tânăr în mișcarea socialistă, alături de Gheorghe Cristescu-Plăpumaru, Ștefan Gheorghiu. Alecu Constantinescu sau Constantin Racovski, brăileanul nostru se dovedește un remarcabil activist politic. Face publicistică în presa muncitorească din România, debutul fiindu-i articolul ”Hotel Regina” în revista ”România muncitoare”. Între 1910-1912 își publică, în aceeași revistă, primele povestiri: Mântuitorul, Calul lui Bălan, Familia noastră, 1 Mai. Colaborează și la alte ziare: Viața socială, Dimineața, Adevărul etc. Nu câștigă mare lucru, dar nu a făcut parte niciodată din aristocrația roșie, nici măcar cea literară în frunte cu Tzara.

Stelian Tănase developează întreaga încrengătură socialistă europeană, care după 1917 era conectată direct la Moscova roșie, sub patronajul manipulator al Kominternului. Panait Istrati, cel fugit de război în pașnica Elveție trăiește din munci sezoniere și ca zugrav până se încheie marele război, iar apoi pleacă la Nisa pe Promenade des Anglais ca să devină fotograf ambulant. Nu câștigă mai nimic, devenind muritor de foame. Apoi în 1921 și taie gâtul, iar presa scrie despre românul care a dorit să se sinucidă, Printr-un scriitor evreu ajunge să corespondeze cu Romain Rolland care-l încurajează să scrie și să publice. Scriitorii francezi, cam toți de stânga vedeau în Istrati muncitorul care a devenit scriitor de succes. Așa că au pus cu sârg umărul la promovarea acestuia pe filiera internaționalei comuniste. Așa se naște ”Moș Anghel”, ”Ciulinii Bărăganului” sau ”Chira Chiralina”. E adevărat că aceste nuvele erau corectate la sânge de marele scriitor francez și de vreo două – trei rânduri de corectori și stiliști celebri de la editurile pariziene. Geniul lumii fantastice, orientul, culoarea Bărăganului și Mediteranei însă sunt ale lui Istrati. Stilul și franceza sunt ale lui Romain Rolland și editorilor francezi. Panait Istrati nu a scris corect gramatical în franceză, decât foarte târziu. În fine, Panait Istrati devine un scriitor celebru și un activist înnebunit după Lenin și puterea sovietelor. Era de aproape urmărit de Siguranță, iar laudele sale la adresa sovietelor erau de-a dreptul hilare și penibile. Asta până când în 1928-1929 vizitează Rusia sovietică și i se ridică vălul de pe față, devenind un critic acerb împotriva lui Stalin și a URSS. Această critică a atras atenția Moscovei, care pe filiera Kominternului nu l-a iertat.Demascarea crimelor totalitarismului sovietic a atras reacția Agitprop-ului și a agenților GPU, care au acționat pentru izolarea scriitorului.

Occidentul literar, care era finanțat de Moscova roșie îi întoarce spatele, toți prietenii săi în frunte cu Romain Roland, Henri Barbusse sau grecul Kazantzakis îl dezavuează, deci toți cei care semnau lungi apeluri pentru pace în epocă. Cartea lui Istrati ”Spovedania unui învins” a fost o bombă care în loc să-i aducă faimă i-a adus oprobiul rețelei de scriitorii occidentali, absolut toți fiind pe statele de plată ale Moscovei comuniste. Cititorii de stânga l-au părăsit la ordin. Istrati izolat înainte de moarte primește o lovitură dură în ”Le Monde” din partea lui Henri Barbusse, care îl face un ”Haiduc al Siguranței”. El, marele umanist Istrati, este făcut informator al poliției secrete române, el care toată viața a fost un hăituit din partea acesteia și a legațiilor românești din străinătate pe unde a umblat. Filiera sovietică condusă de Müzenberg și plătită de Moscova și-a făcut misiunea de izolare a lui Istrati. Sovieticii nu iartă și nu uită când Moscova e criticată. Din păcate chiar și scriitori ca Mihail Sebastian, astăzi prezentat ca un serafic de revistele noastre literare scria cu mânie proletară și ascuțită luptă de clasă împotriva lui Istrati, care a avut curajul să-l critice pe marele Stalin și să ia apărarea exilatului Troțki și a lui Racovski ajuns în gulag. Și un poet de duzină ca Ștefan Roll îl înfierează în manieră stalinistă. Inclusiv Kazantzakis rupe prietenia de Istrati. Moscova dorea izolarea lui Istrati și moartea publică și literară a acestuia. Sovieticii aruncau cu bani pentru ca să se scrie împotriva lui Istrati. Deși în zeci de articole și conferințe clama că vrea să trăiască și să moară în Rusia sovietică până la urmă, Istrati se întoarce prin 1930 acasă ispășit, trăindu-și izolarea și sărăcia, deși era cel mai cunoscut scriitor român și publicat pe toate meridianele lumii. Editura franceză Rieder, care l-a promovat la ordinul Kominternului nu i-a mai plătit salariul. Călcase pe bec, criticându-l pe Stalin și poporul sovietic.

Să înțelegem că în anii 30, o mare parte din celebri scriitori occidentali și editurile vestice erau apendice ale Kominternului. În martie 1935 apare editorialul din ”Le Monde” scris de Henri Barbusse în care îl acuza pe Istrati de colaborare cu Siguranța românească și pentru că era fondatorul organizației ”Cruciada Românismului”. Atât de tare îl supără articolul lui Henri Barbusse, fostul său tovarăș de luptă bolșevică din anii `20, că Istrati, bolnav de tuberculoză, face febră mare și cade la pat. Pe 16 aprilie 1935 Istrati moare sub privirile îndurerate ale tinerei soții și ale unei infirmiere în apartamentul modest din București finanțat discret de Malaxa. Fericit pentru misiunea îndeplinită, Henri Barbusse primește sume mari bani de la Moscova și pentru biografia sa hagiografică despre ”genialul” Stalin. Henri Barbusse era ca toți comuniștii de salon occidentali foarte bogat. Avea un apartament de lux la Paris și două vile pe Coasta de Azur, toate plătite pe filiera sovietică. De altfel toți marii activiști comuniști și scriitori occidentali erau foarte bogați. Panait Istrati încă din 1905, când participa la greve muncitorești la Brăila și București, a observat cu tristețe existența unei nomenclaturi foarte înstărite la vârful mișcării socialiste, care nu avea nimic de a face cu viața grea a proletarilor. Lupta de clasă și binele clasei muncitoare erau doar instrumente propagandistice pentru bogații mișcării socialiste și comuniste. Era propagandă și ideologie – ”binele clasei muncitoare” în beneficiul nomenclaturii. Lupta de clasă era doar un instrument tezist, folosit pentru putere, ca cei puțini aparatcik să huzurească pe munca și viața celor mulți. Cine ieșea din front era izolat și executat. În URSS chiar la propriu. 

Stelian Tănase scrie din documentele poliției secrete despre vizita lui Henri Barbusse la București, la mijlocul anilor `20, care trăgea ca orice activist comunist la cel mai luxos hotel din oraș, adică la Athenee Palace. Siguranța l-a urmărit pas cu pas cum susținea conferințe, alături de Panait Istrati, vorbind că România Mare este un stat fascist, condus de un tiran ca Ferdinand I, că Dobrogea trebuie retrocedată la Bulgaria și că Basarabia trebuie să ajungă la URSS înapoi, iar Transilvania este un teritoriu furat de România pe 1 Decembrie 1918, deci trebuie retrocedat Ungariei. Când la Brăila într-o conferință a spus că România trebuie desființată, pentru că este stat multinațional sub privirile lui Panait Istrati, ministerul de interne a cerut imediat să fie expulzat acest comunist francez din țară. Pleacă din gara de Nord cu un vagon cușetă în Orient Express spre Paris. În 1935, Henri Barbusse a scris o monografie elogioasă dedicată lui Stalin din care primește o adevărată avere de la Moscova, Acest, Henri Barbusse, agent sovietic plătit de Komintern, care dorea desființarea României și retrocedarea Transilvaniei la Ungaria are astăzi, încă, o stradă în cartierul Mărăști din Cluj-Napoca.

Ionuț Țene