PANDEMIADA cronicarului poet-cruciat George Petrovai
sau
Starea de fapt a lumii așezată în tripticul Geneză – Pandemie – Război 

__

(Câteva gânduri pentru cel mai valoros român, patriot și cronicar al modernității – GEORGE PETROVAI)

George Petrovai este unul dintre poeții-jurnaliști cronicari douămiiști veritabili, ancorați perfect în realitatea etică, morală, politică, civică și socială a începutului de mileniu al treilea. Cu persuasiune și inteligență, având un rafinat simț al ridicolului (în a-l detecta în cele mai ascunse fapte ori „speech”-uri ale contemporanilor săi), poetul ilustrează, în fresce lirice de un realism cvasidur justificat, instantaneele pandemice, așa cum le definește el însuși. 

În poemele de o foarte mare întindere, nu se diluează cu nimic substanța discursului liric, fiecare vers, fiecare strofă, aducând clarificări suplimentare prin idei de o strălucire și de o emoție aparte. PANDEMIADA, legată strâns de „blestemul” autoimpus al lumii în pandemie, reprezintă această nobilă și consecventă preocupare a poetului maramureșean. Cu un subtitlu epopeic rafinat, care valorează cât zece recenzii, PANDEMIADA se dorește cu adevărat a fi „Tragicomedia globalismului”, un veritabil „roman în versuri despre declinul omului”. 

„Invocația” de la începutul cărți este definitorie intenției generale a cărții. Chiar dacă poetul taxează lașitatea, incultura, inconsecvența și incompetența clasei politice actuale, ruga lui amintește de „îndreptare” și nu despre „pieire”, în deplin acord cu învățăturile desprinse din Sfintele Scripturi și conformă simțămintelor creștine care-l animă.

Împărțită în mai multe secvențe, cartea probează încă o dată măiestria poetului, care își începe discursul cu Geneza umanității, cu miracolul creației divine – Omul, în încercarea firească de a identifica rădăcinile „genetice” ale declinului omului modern. Partea I – Apare omul – reprezintă chiar prologul apologeticei sale scrieri. Partea a II-a – Omul istoric și păcatele lui – concluzionează că omenirea își are de fapt rădăcinile comportamentului său haotic în chiar primul fratricid din istorie, cel dintre Abel și Cain. 

Incursiunile sale în istorie, periplul tragicomic pornind din antichitate, parcurgând evul mediu până în modernitate, readuc în atenția cititorului „personaje” precum papii cruciați ori inchizitori, vorbesc despre imperii ori civilizații dispărute, în goana lor după faimă și putere, ajungând până la contemporanii noștri globaliști (J. Biden, V. Putin, Xi Jinping) ale căror decizii radicale conduc mai mult înspre extincția rasei umane și nu înspre supraviețuirea ei. Pe parcursul derulării „romanului”, George Petrovai surprinde din nou prin celeritatea și maturitatea gândirii sale, prin nuanțele subtile ale înțelegerii profunde a modului în care acționează și funcționează lumea de astăzi. 

În Partea a III-a – Globalistul și prăpădul făcut de el – poetul face o diagnoză exhaustivă a globalismului, dominat strict de interese economice, sărăcit însă de valorile fundamentale care au împins mereu lumea către înainte – „(credință, școală, cuplu biblic)”, înlocuindu-le cu „revoluționarele” comportamente ale lumii noi (pandemia, războiul și autoproclamata „libertate”  și egalitate de gen), care pervertesc omenirea și o afundă în crize fără de egal. Nu este lăsată  deoparte nici suita de președinți români postdecembriști care, în ultimii peste 30 de ani, nu au reușit nicicum să reformeze clasa politică, nici să aducă mereu promisa „bunăstare electorală” a poporului, pentru care s-a vărsat de cele mai multe ori sânge nevinovat.   

Așa după cum este firesc oricărui demers semnat George Petrovai, Epilogul conchide asupra tuturor celor înscrise în această cronică atotcuprinzătoare a societății „mondiale”, mesajul fundamental al scrierii fiind că astăzi, cu atât mai mult, clasa politică locală și globală își va urma interesul propriu, în detrimentul interesului general, peste toate, precum un „duh al apelor” va pluti înavuțirea unora (puțini la număr) și sărăcirea altora (a masei generale a populației planetare). Niciodată, vorbele politrucilor contemporani nu coincid cu faptele lor, poate tocmai de aici și încrederea scăzută a omului de rând în mai-marii lumii sale.

O carte frumoasă, bine scrisă, o necesară doză de „adrenalină” în versuri, care va scoate cititorul din rutina teribilă a vieții sale și care, chiar dacă înfățișează lucruri îndeobște cunoscute, tot îi va aprecia cu certitudine farmecul și maturitatea. PANDEMIADA nu este doar o simplă scriere, ci poate fi privită ca un epopeic semnal de alarmă, cu care poetul George Petrovai își continuă cruciada „EU-NonTU”, având ca unică armă de temut propria-i peniță, de cele mai multe ori însângerată de neadevărurile și nedreptățile lumii acesteia, dar încărcată ubicuu cu speranța sufletului curat în a putea schimba ceva. 

Recomand ca PANDEMIADA să devină un îndreptar al gândirii libere, netrucate și neafectate de modern, un imn al protestului la tot ceea ce ne desființează ca oameni, păstrând cuvintele profetice ale poetului în vecinătatea imediată a inimilor noastre. Un poet extrem de realist, un cronicar de o forță, cu o vigoare lirică de invidiat, George Petrovai poate fi considerat un MAESTRU al manifestului liric, fie doar și pentru persuasiunea cu care își întreprinde demersurile. 

Printre literații contemporani, opinăm cu convingere că George Petrovai reprezintă imaginea românului adevărat, autentic, dotat cu înțelepciune ancestrală, o calitate căreia, din păcate, contemporaneitatea îi caută doar hibe, fără să-i aprecieze sinceritatea și curățenia spirituală. 

ROMÂNI, CITIȚI PANDEMIADA!

Gheorghe A. STROIA