Trecuseră zile bune de când soții Antonică părăsiseră  valea. Primiseră o nouă misiune de la Centrul de Cercetări Spațiale Terestre: organizarea mineritului de neferoase. Misiunea se cam încheiase. Tinerii mineri vor putea intra în galerii de îndată ce vor ajunge în munte.
Tocmai când se pregăteau să revină în Vale la vechile îndeletniciri se întâmplă ceva rău. Primiră un mesaj criptat prin care cei doi neastâmpărați îi anunțau că au fost prinși de o colonie de bursuci, veniți pe sub pământ din vale. Altceva nu aflaseră  cei doi părinți. Mai multe încercări de a lua legătura cu sechestrații rămaseră fără succes. Grea lovitură!
              Alin ș Alina se treziră  înconjurați de bursuci nervoși care chițcăiau continuu. Căraseră cu ei din vale mulți știuleți de porumb, hrana lor preferată. Prizonierii în schimb nu aveau nici măcar apă.
-Alin, mi-e frică! Cum scăpăm de aici?
-Nu te teme, surioară! Născocesc eu un șiretlic.
-O fi noapte afară?
-A început să-mi fie foame. Ce mai avem de mâncat?
-Două mere ți câțiva covrigi.
-Trebuie să ieșim repede de aici.

         Cei doi copii în semiîntuneric zăriră o fantă de lumină. Probabil acolo era ieșirea pe platou. Se apropiară de presupusa ieșire și fură speriați de numărul mare de bursuci care străjuiau ieșirea din grotă. Se întoarseră dezammăgiți la vechile poziții. Lumina ce pătrundea în grotă prin deschizătura din fața lor era din ce în ce mai slabă, semn că venea noaptea.
-Alin, dacă la noapte ne vor mînca bursucii?
-Nu cred că le place carnea. Am descoperit o grămadă mare de știuleți de porumb. Dacă le-o luăm, vor urla de foame.Posibil să plece în căutarea altor surse de hrană.
-Bravo! E o idee bună. Să ne prefacem că dormim, ca să nu le dăm de bănuit.
-Am o idee și mai bună. Să le împrăștiem  știuleții în partea opusă ieșirii. Noi să fim pregătiți să ieșim spre dreapta. Tiroliana e la doi pași. Voi arunca reportofonul activând chițcăitul. Tiroliana ne va duce la  ai inoștri. Părinților le vom spune că a fost ideea ta și nimeni nu va lua bătaie.

       Alin și Alina abia făcură zece pași și bursucii se aruncară în urma lor.
– Aruncă boabe,Alina! Aruncă spre stânga! Eu voi arunca spre dreapta. Alina ajunse prima la tiroliană. Alin era gata să urce și el. Un bursuc numai piele și oase  îl prinse de picior.
– Alina, lovește-l peste bot cu piciorul. Se auzi un chițăit și bietul nefericit se prăbuși la piciorul tirolieniei.
Ieșiți  cu bine și din această încurcătură, juniorii soților Antonică coborâră puțin speriați. Văzură de departe schimbările din tabăra cu noii veniți. Cosmin îi și luă în primire ca șef ce era:
– Pe unde ați umblat , neastâmpăraților? Anunțați repede părinții! Sunt îngrijorați.
– Am înțeles, nenea Șeful!
– Măi picilor! Mie ori îmi spuneți Domnule Șef, ori direct Cosmin.
Așa o să facem de mâine, măi Cosmine!
– Alina , ești obraznică și am să te spun părinților.
-Tremur de frică. Le spun și eu că te întâlnești cu păpușarii pe furiș și furați grăunțe din cămara pentru bursuci.
 Alina izbucni în râs.Ieșise învingătoare. Când va mai crește puțin, va fi teroare pentru băieți. Fratele ei mai mare cu doi ani o învățase de toate. Părinții vedeau în ea un viitor lider.

           Cosmin pregătise pentru odraslele Sultanei o locuință ciudată, Un fel de butoi cu doage glisante, mânuite cu scripeți. Era o surpriză. Nimeni nu bănuia că se poate locui într-o butie. Și totuși…

      Vasile LEFTER, Membru UZPR