Era încă foarte dimineață. Noaptea se lăsa greu dusă. Perdeaua de întuneric se spărgea încet. Doar câte un tren de dimineață prin sirena locomotivei amintea că prin aceste locuri pustii există totuși viață. Abia perceptibil, de departe, din râpă, se chinuia să ajungă până la cele două grote lipite de morminte același glas demențial care chema la pocăință.

•           -Pământeni păcătoși! Marea judecată se apropie. Dați-vă  averile de pomană săracilor!  Nu mai râvniți la trupul ne prihănit al fecioarelor! 
• Pe măsură ce vocea creștea în intensitate, curiozitatea micului grup al lui Cosmin era mai mare.
• Surpriză! Nu era niciun om . Vocea de Apocalipsă venea dintr-o boxă aflată pe un cărucior de piață pe două roți tras de un bursuc dolofan vopsit în roșu.
• Cosmin încercă să ia boxa din cărucior. Un chițăit fioros îl făcu să se ferească. Nu era lucru curat aici!  Nu e bine să tulburi stihiile pământurilor blestemate. Vocea metalică dispăru undeva sub crucile albe ale cimitirului năpădit de ierburi neprimitoare.
•          Între timp , soarele de vară se aruncă grăbit și sfidător pe cerul senin. Cosmin și cele două fete din protocol păreau derutați. Nu apărea nimeni pentru a sta de vorbă. Se așteptau să apară Butucea  cel care gestiona toată afacerea cu droguri și prostituate. Răspundea direct de afacere.  Tot lui îi revenea sarcina de a arunca operativ morții în galeria din prelungirea cimitirelor. În ultimul timp avea o mare problemă. Mai multe femei dispăreau noaptea și nu avea mijloace să le aducă înapoi. Unele s-au revoltat chiar, refuzând să mai trăiască în groapa umedă și întunecată în vecinătatea cadavrelor urât mirositoare. Problema se rezolvase întrucâtva prin  improvizarea unor prepelece în bătrânii copaci din preajma satului fără oameni. Uneori, într-un prepeleac încăpeau și  două-trei persoane.
•          După o vreme, Butucea observă musafirii nepoftiți și începu să-i chestioneze:
• Cine sunteți și cu ce drept staționați în Groapa Morții?
• –  Ia-o  mai încet, omule! Suntem într-o misiune umanitară. Am fost trimiși să luăm cu noi aceste femei fără identitate și să le redăm vieții normale.
• – Și cum veți putea face asta? Veți fi devorați de miile de cârtițe stăpâne pe galeriile ciudate ale acestor stranii meleaguri.
• –   Cine are putere asupra acestor viețuitoare blestemate?
•  – Eu și Baba Hudubaia care le-a crescut de mici.
• – Cum comunicați cu ele? 
• – Le-am învățat limbajul nonverbal. Chițăieli, un fel de plâns ,încăierări.
• –    Frate Butucea, ajută-ne!
• –   Aici sunt bine plătit și respectat.
• – Putem face și noi același lucru.
• Ce garanție îmi puteți oferi?
• –    Garanția voi fi eu!  Mă numesc Minodora și-mi place de tine! Vrei să fii iubitul meu unic?
• – Știu și eu? Mă tem să nu fiu păcălit.
• –   Butucea și mai cum?
• -Sorinel!
• – Mie poți să-mi spui  Mino!
• -Frate Cosmin, cu ce ducem fetele de aici?
• – Ne descurcăm.
• – Or să vrea să meargă?
• – La micul dejun le punem somnoroasă.
• -Perfect! Îmbarcarea se  va face direct din prepelece. Când se vor trezi din drog, vor fi departe și în siguranță. Baba Hodorogea nu le va putea face niciun rău.

 Vasile Lefter ,membru UZPR