Valea și dealul gemeau sub povara muntelui. Liniștea era tot mai adâncă. Se auzea până și respirația râului de munte cu apă puțină și multe zgomote ciudate. Circula chiar o legendă printre  muntenii de pe creste. Se spunea că un tânăr pescuia liniștit cu mâna peștișori de argint, pe care îi vindea la târguri. Adunase ceva bănuți și voia să se însoare. Găsise chiar o fată frumoasă cu păr lung și brațe catifelate. Fata se numea Liana și nimeni nu știa de unde a apărut și unde sălășluiește. Pescarul  cunoscut în vale pentru capturile sale argintii îi adresă fetei rugămintea de a-l urma în peștera sa de gheață. Aceasta zâmbi cu tâlc și-i vorbi monosilabic:
-Nu te pot urma, deși aș vrea. Eu am în grijă peștișorii argintii. Dacă mi-i aduci în baltă pe cei vânduți în târg, mai vorbim…
Și legenda continuă. Ce  a urmat puțină lume știe.
Era trecut de două noaptea. Alin și Axinia se treziseră în crucea nopții și nu mai puteau dormi. Li se părea că aud glasul părinților de prin găurile negre pline de mister și angoase.

Bursucii se înghesuiau unul în altul și scânceau ca niște copii înțărcați.
Axi, eu cobor la râu să văd ce se întâmplă.
Nu te las ! Am niște presimțiri rele. Am visat că se prăbușește Muntele Mic.
Toate modulele sunt sub apă. Să sperăm că oamenii au fugit la timp spre vârful muntelui.
Axi, mi se pare mie sau în fosta Primărie chiar la intrare cocoțată pe o ladă e o femeie.
Ai dreptate! E chiar Evdochia cu urna în brațe. Speranța ei de a ajunge primar încă era vie.  Striga ceva spre ceruri , dar nu se auzea prea bine.
Axi, conectează amplificatorul de rețea!
-Acum se aude bine?
-Doamne, am greșit prin curvăsărie! Mi-a fost dor de tinerețea fără bucurii. Voiam să fiu mai marele acestei comunități , ca să mă răzbun pe anii găunoși ai tinereții chinuite, când am fost zdreanța tuturor nemernicilor , pentru a nu răbda de foame. Am ales drumul mănăstirii pentru a mă salva. Iată că am ajuns din nou la marginea prăpastiei. Am scăpat de potop , dar nu am scăpat de ispita carnală. Nu mai vreau primărie! Vreau iarăși la pierzanie, chiar dacă mă arunc în focul gheenei.
-Veniți, nărujeni, să gustați din farmecele păcătoasei starețe ,Evdochia!

Alin și Axinia au urmărit monologul stareței păcătoase și s-au închinat. Evdochia striga în continuare , dar însurățeii au încetat s-o mai asculte.
Apa se retrăgea treptat ,iar oamenii văii se întorceau la casele pline de mâl pentru a o lua încă o dată de la început.
Ademeniți de razele soarelui de mai, bursucii din preajma tinerilor o zbughiră spre vale, făcând să se cutremure cușca suspendată. De obicei, așteptau un îndemn. Acum parcă erau turbați. Presimțeau oare un nou cataclism? Suntem în mâna Domnului și nu avem ce face. Să ne rugăm și să acceptăm ce ne e scris. Până și păcătoasa fostă stareță renunțase la rugăciuni și se costumase de petrecere. Nu prea mai avea ce pierde! Așa că : primul venit, primul servit!
Femeile mai în vârstă aveau un singur comentariu: „ De-asta nu mai plouă, maică!”. În acest decor straniu, își făcu apariția și purtătorul de cuvânt al spiritelor venite de la Hades.
-Credeați că v-ați mântuit, păcătoșilor! Voi sunteți farisei! Preotul slujește singur. Femeile caută privirile bărbaților, iar aceștia sunt cu ochii la fustele ce se ridică la îngenunchere. De frica lui Dumnezeu , preotul întoarce capul. Iartă-i Doamne!

Vasile Lefter, membru UZPR