Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Parcul Cancicov din Bacău, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

• Despre Parcul Cancicov din Bacău, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2012, în același oraș.
• – Domnule Eugen Șendrea, de când datează acest parc?
• – În 1933, compania maiorului Constantin Pelin a plantat mai mulți copaci pe locul viran unde făceau exerciții militare. Sistematizarea parcului a început la 22 martie 1935, pe terenul dintre Spitalul Municipal Pavel și Ana Cristea, calea ferată și vechiul stadion, proiectul de amenajare fiind întocmit de arhitectul peisagist francez Eduard Pinard. Grădina a fost înființată, la cererea localnicilor, prin Decret Regal, la 9 mai 1938 și, inițial, a purtat numele de Parcul Carol. Până în 1946, acesta a fost cunoscut sub denumirea de Parcul Nou sau Parcul Eminescu, apoi numele i-a fost schimbat în Parcul Libertății. După 1989, a devenit Parcul Cancicov, în memoria băcăuanului Mircea Cancicov [ministru liberal de șapte ori], care a contribuit la dezvoltarea urbanistică a urbei, inclusiv prin dăruirea mai multor arbori pentru acest spațiu verde.
• – Cum era structurată grădina?
• – Inițial, parcul se întindea pe mai mule zeci de hectare. Prima dată, au fost rânduite aleile cu tei, după care au fost plantați stejari și arbuști de diferite specii. Au urmat amenajarea unui lac de agrement și construcția unui foișor pentru fanfara militară, a unui restaurant din lemn și a mai multor pavilioane.
• – Care era ambianța cotidiană?
• – Aici, era locul de promenadă a protipendadei orașului – profesori, ingineri, arhitecți, juriști, medici, ofițeri și politicieni. Pe aleile străjuite de flori, se plimbau familiile respectate și bonjuriștii urbei, iar fetele nemăritate își întâlneau viitorii soți. Pe terasa restaurantului, consumatorii savurau deliciile culinare și băuturile localului, unde rămâneau până noaptea târziu.
• – Ce destin ulterior a avut parcul?
• – După distrugerile din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a urmat instaurarea regimului comunist, când a fost ridicat, la intrare, un monument al ostașilor sovietici, demontat în anii ’60, și, în dreptul unei alei, bustul lui Lucrețiu Pătrășcanu, evacuat, ulterior, și el. Restaurantul inițial a fost transformat în altul din beton, denumit Parc, unde se desfășurau și diferite spectacole. Au fost amplasate busturi ale unor personalități, între care cele ale lui Mircea Cancicov, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Costache Negri, Alecu Russo, Mihail Kogălniceanu și a eroului Ciprian Pintea. De asemenea, au fost realizate o fântână arteziană, o tiroliană și locuri de joacă pentru copii. După 1989, au fost vândute parcele din perimetrul parcului, pe care au fost ridicate diverse clădiri, și au fost tăiați mai mulți arbori falnici, astfel încât, astăzi, suprafața grădinii s-a redus la 24,5 ha.
• Florin Bălănescu