Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Parcul Central din Slănic Moldova, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

• Despre Parcul Central din Slănic Moldova, județul Bacău, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2012, la Bacău.
• – Domnule Eugen Șendrea, de când datează acest parc?
• – Primul izvor de apă minerală din zonă a fost descoperit în 1801, iar cele dintâi ulițe din Slănic Moldova au fost schițate în 1810. Amenajarea grădinii publice, pe o suprafață de 4,16 ha, a început în 1887, odată cu debutul sistematizării localității, și a durat până în 1912, perioadă care a coincis cu fazele incipiente de dezvoltare balnear-turistică a stațiunii.
• – Cum arăta grădina în epocă?
• – Brazii existau dinainte în acest perimetru, astfel încât, inițial, a fost trasată și pietruită rețeaua de alei cu ronduri de flori, apoi au fost amplasate băncile, fântânile arteziene, foișorul pentru fanfara militară, pavilioanele, inhalatorul și uzina electrică. A urmat construcția hotelurilor Racoviţă, Cerbu, Pufu, Dobru și Central, iar, între 1892 și 1894, meșteri italieni și de pe Valea Slănicului au ridicat cazinoul.
• – Ce personalități au fost aici?
• – Profesori universitari, juriști, medici și ingineri de la Iași și Bacău erau oaspeți tradiționali ai stațiunii. În 1816, a poposit Veniamin Costache, mitropolitul cărturar al Moldovei, iar, în 1819, poetul Costache Conachi, tatăl vitreg al scriitorului și politicianului Costache Negri, care, și el, a venit aici în repetate rânduri. La Slănic Moldova, a sosit și Wilhelm von Kotzebue, consulul Rusiei în Moldova, autorul unor valoroase însemnări de călătorie, inclusiv din zonă. În 1884 și 1885, a fost la tratament, cu efecte benefice, marele povestitor Ion Creangă, la recomandarea unui medic ieșean. În acest parc, a cântat, pentru prima oară în public, în 1890, când nu împlinise încă nouă ani, George Enescu, care era însoțit de părinții săi. În 1891, a ajuns în stațiune și Regele Carol I, în timp ce scriitorul și omul politic Nicu Gane era nelipsit în fiecare vară; el a și scris nuvela Două zile la Slănic, cu amintiri din viaţa staţiunii în perioada 1890-1900. Scriitorul Alexandru Vlahuţă, prezent, și el, aici, a descoperit, la rândul lui, frumuseţea așezării, pe care a numit-o „Sinaia Moldovei”. Și filozoful Ion Petrovici, profesor universitar la Iași și Bucureşti [și ministru de patru ori], și-a petrecut vacanţele în stațiune, relatând amintiri din acea perioadă în cartea sa De-a lungul unei vieți.
• – Care a fost soarta ulterioară a parcului?
• – Mai întâi, anii Primului Război Mondial au transformat Slănic Moldova și, totodată, grădina publică într-o ruină, reconstrucția începând abia în 1927. Apoi, în timpul celei de-a doua conflagrații globale, parcul a fost distrus, din nou, fiind refăcut după război, când au fost amenajate cascade artficiale și spații de joacă pentru copii și au fost amplasate busturi ale unor personalități culturale românești.
• Florin Bălănescu