Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Parcul Nastasache din Târgu Ocna, Arhiva personală
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

• Despre Parcul Nastasache din Târgu Ocna, județul Bacău, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2012, la Bacău.
• – Domnule Eugen Șendrea, care era imaginea de altădată a urbei de pe malurile Trotușului?
• – Târgu Ocna era un oraș boieresc, renumit pentru clima și minele sale de sare, care dădeau un aer de sănătate deosebit; de aceea, boierimea, în frunte cu Costache Negri, s-a așezat aici. Încă se mai păstrează case vechi cu etaj, în stil grecesc, care adăposteau prăvălii. Pe ulița principală, se plimbau turiștii veniți în vizită sau la tratament, iar atracția primordială era Parcul Nastasache.
• – De unde vine numele grădinii?
• – Mihail Nastasache [sau Nastasachi] a fost un bogat comerciant local, care a descoperit șapte izvoare minerale la poalele Dealului Măgura, aflat la confluența râurilor Slănic și Trotuș. Aici, el întemeiat a doua stațiune balneo-climaterică de pe Valea Slănicului după Băile Slănic, numită Băile Nastasache, ale căror ape termale aveau un conținut bogat în minerale și erau binefăcătoare pentru organism. La mijlocul secolului al XIX-lea, tot el a amenajat și parcul care îi poartă numele, poziționat la marginea orașului, pe același amplasament cu izvoarele minerale.
• – Care erau principalele atracții ale parcului?
• – Acest spațiu verde devenise foarte cunoscut și avea aerul grădinilor din Paris. Pe atunci, existau plantații de brazi și multe alte soiuri de copaci, dispărute între timp, ronduri cu flori de toate culorile, alei pavate cu piatră albă, adusă din munte, o fântână arteziană ce împrospăta aerul și un chioșc în care fanfara militară delecta asistența la fiecare sfârșit de săptămână. Aici, își dădea toată lumea întâlnire, aici înfloreau primele iubiri și, tot aici, se găsea, mereu, vin rece la bufetul local. Duducile și fetele nemăritate, cu rochii lungi, pălării sofisticate și umbrele colorate, treceau pe alei sau se odihneau pe bănci, făcând cunoștința tinerilor locotenenți abia ieșiți din armată ori a căpitanilor neînsurați. Profesori gânditori se plimbau cu mâinile la spate, iar familii din protipendada orașului își făceau, în fiecare seară, rondul obișnuit în oaza aceasta de liniște și verdeață. Toți se salutau – bărbații ridicându-și pălăriile, iar domnițele răspunzând printr-o ușoară înclinare a capului. Era locul în care toată lumea se cunoștea cu toată lumea și totul se învârtea în jurul acestui parc, care era foarte plăcut și bine organizat.
• – Cât de mare a fost grădina inițială și cât a mai rămas, astăzi, din ea?
• – Parcul nu avea dimensiuni considerabile – ocolul lui dura cam 15 minute, deci era unul aproape miniatural. În anul 1914, a fost modernizat, dar, ulterior, au fost ridicate unele construcții în perimetrul său, astfel încât vechea și tradiționala grădină nu s-a mai păstrat.
• Florin Bălănescu