Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Parcul Trandafirilor din Bacău, Arhiva personală
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

• Despre Parcul Trandafirilor din Bacău, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2012, în același oraș.
• – Domnule Eugen Șendrea, care este istoria acestui parc?
• – Pe vremuri, acolo era oborul de vite, dar, în 1896, s-a pus problema ca, în locul lui, să fie amenajat un loc de peregrinare a boierilor, cavalerilor, doamnelor și domnișoarelor. A fost ales arhitectul peisagist francez [Ernest] Pinard, care a transformat toată suprafața într-o adevărată oază de verdeață și destindere. Aleile erau pline de trandafiri, au fost aduse și specii rare de arbori, precum un exemplar de Ginkgo biloba [arborele pagodelor], dar particularitatea parcului erau sălciile, printre care și cea a lui [George] Bacovia, marcată printr-o placă memorială. În 1977, în mijlocul grădinii a fost amplasat bustul din bronz al maiorului Constantin Ene, unul dintre eroii care au luptat în Războiul de Independență, căzut la datorie în bătălia de la Rahova [la 7 noiembrie 1877], și înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Bacău.
• – Care erau principalele atracții ale parcului?
• – Sâmbăta, în chioșc cânta orchestra lui Paraschivescu, un cunoscut pianist și un adevărat maestru al lăutarilor băcăuani, iar duminica – fanfara militară, care interpreta marșuri celebre, precum cel al lui Napoleon. Exista și un restaurant, care îmbia publicul cu mirosul ispititor de mici și de cârnați și cu clinchetul paharelor cu vin sau al halbelor de bere, în timp ce ospătarii roiau în jurul meselor. Aleile erau pline de verdeață, iar, în centrul grădinii, exista un havuz cu fântână arteziană și un grup de lei din gura cărora curgea apă cristalină, funcțional și astăzi. Aici, nu intra, însă, oricine, ci numai protipendada orașului – boierii cu frac și cilindru, ofițerii în uniformă de gală și duducuțele cu pălării și umbrele, ce asistau, cu interes, la reprezentațiile muzicale și populau, în număr mare, restaurantul local.
• – Parcul era împrejmuit?
• – Grădina era delimitată de un gard din fier cu două porți – una de intrare și alta de ieșire –, care mai existau prin 1920, dar toate au fost înlocuite între timp.
• – Ce proporție din perimetrul inițial se mai păstrează astăzi?
• – În urma construcțiilor care au fost ridicate aici, spațiul verde a fost redus, mai ales după 1989, și, astfel, a mai rămas cam 70% din parcul original; în schimb, suprafața actuală este bine conservată și îngrijită permanent.
• Florin Bălănescu