Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025
Patrula (2)
- Dinspre pădure veneau fulgere și vaiete. Erau vaietele celor uciși de bombele de la Hiroshima și Nagasaki.
- Un câmp presărat cu zeci de case container de culoare albă dotate cu sisteme de alarmă electronice controlate digital. O lumină galbenă clipocea tot timpul și țiuia stresant. Totul era asistat de computer.
- Cei doi servanți trimiși în recunoaștere fură somați să se întoarcă și să părăsească zona. Șeful patrulei folosi stiloul cu ultrasunete și bietul paznic fu imobilizat și nu mai scoase un sunet. Ținea în mână un fel de cheie de desfundat sticle. Patrula o luă fără probleme. Șocul ultrasunetelor încă mai acționa. Leon ridică folia aurie. Sub ea era un capac cu multe șuruburi. Folosi cheia și instantaneu izbucni un huruit ce anunța o explozie. Leon, șeful patrulei, readuse cheia în poziție inițială și totul reveni la normal.
- Era o liniște de început de veac. Undeva departe se auzeau explozii ciudate. Pe cerul plin de vulturi zburau drone cu forme de broaște țestoase uriașe. O muzică terifiantă răsuna din ce în ce mai tare. Nu era nici țipenie de om.
- Prin norii plumburii pluteau amenințător bucăți de obuze deja detonate. Totul era acompaniat de corul copiilor uciși de nucleara de la Hiroșima. Miile de copii parcă pluteau. Erau ca niște îngeri trimiși din cer. Tot câmpul de cilindrii nucleari vibra ameninințător.
- Servanții de la cilindri nucleari avură o idee trăznită: să trimită un cilindru spre unitatea care lansase cele două atacuri criminale.
- Servanți de serviciu erau doi , Eusebio și Keinida, veniți de curând în dispozitiv, urmăreau cu atenție semnalele radar care se auzeau cu intermitențe. La un moment dat, la marginea de vest a pădurii observară două chipuri ciudate de militari holograme cu echipament militar american, două avioane fumegânde cu miros de carne arsă. Cele două trupuri degajau groază.
- Plutonul de cercetare culegea date pentru un viitor documentar.
- Membrii plutonului îngenunchiară și rosteau un fel de blestem. Din cer se auzeau imnuri liturgice. Colina începu să ardă, emanând un fum violet, culoarea doliului în lumea nobililor. Retragerea era acompaniată de corul copiilor uciși în căutarea drumului către casă. Ce ceață deasă!
- Vântul ducea vaierul spre înalturi.
- Ce ceață deasă… Nu mai găsim cărarea către casă…
- Mai la vale în cimitirul copiilor uciși de suflul exploziei se aud blesteme și rugi pentru iertarea păcatelor. Din mii de piepturi se ridică spre înaltul cerului un strigăt disperat: Mamăăă…!
- Vasile Lefter, membru UZPR
Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania