Transferul datelor la noii locatari din catacombele palestiniene nu a durat mult. Pericolul era iminent. Cei care au provocat carnagiul de la Hiroshima și Nagasaki puteau reveni. Avertismente erau cele două marionete care se balansau la intrarea în labirint. Caricaturile piloților ucigași Tom și John se legănau rotund sub cerul de plumb al Japoniei cufundate în moarte. Corul copiilor uciși revenea obsesiv.
Poemul Surâsul Hiroshimei al lui Jebeleanu a devenit un inegalabil „Memento mori”.
Noii stăpâni ai inelelor morții plănuiau o răzbunare cruntă ca revers la ceea ce se întâmplase cu sute de mii de japonezi nevinovați.
Pisicile ieșiseră din containere și mieunau de foame de ți se rupea inima.
Comandantul operațiunii afișă pe ecrane planul operațiunii unei răzbunări parțiale, mai mult ca o intimidare cu pierderi materiale și fără victime. Mulți au votat împotrivă, dar prima încărcătură nucleară plecase deja. Direcția era greșită, îndreptată spre Rusia care nu avea nicio vină în conflictul atomic precedent.
Rusia s-a dovedit imbatabilă. Focoasele nucleare au explodat la mare înălțime. Atacul nordicilor a eșuat. Bucuroși că au scăpat, locuitorii de la pol au încins o petrecere cu cazacioc și vodcă. Bătrâna Rusie trăia încă o izbândă. Imperialiștii eșuaseră încă o dată și meritau câteva Katiușe.
Marele Anonim privea cu zâmbet cerul plin de jucăriile atomice. Știa că nu au nicio putere fără voia lui. Micii cilindrii fură transformați în clape de pian. Lent, se înfiripă o muzică celestă. Era simfonia a noua cu celebra Odă a bucuriei. Beethoven ieșise încă o dată biruitor în lupta cu duhul războiului. Planeta întreagă trăia beatitudinea universului. Copiii uitaseră jocurile de-a răboiul. Jucau Batista parfumată și Are mama o fetiță. Doar oamenii politici turbau de furie.
Bisericile coordonate de Patriarhul Vasile Anton mulțumeau cu evlavie bunului Dumnezeu care și-a apărat enoriașii. Slavă Ție Doamne. Slavă Ție!