PE-O FUNIE DE FOC 

 Pe-o funie de foc îmi ţin fiinţa,

Alături de o pasăre şi-o floare,
De-un nor tălâmb bocit de-o ursitoare
Şi de un grai supus cu elocinţa.

Mai sus e altă lume de odoare,
Acoperindu-şi nurii cu velinţa.
Mai jos de mine scurmă neputinţa
De a străpunge verbul care moare.

Trei căi de fum, cu linii paralele,
Largi emisfere cu un miez gălbui
Hălăduiesc cu suflete rebele

Şi se preling în golu-n care sui.
Le simt pulsând, haotice inele,