Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Personalitatea și cultura

Personalitatea și cultura

Citeam cu câteva zile în urmă,  într-un ziar local din Cluj-Napoca, un interviu cu un poet cunoscut în lumea culturală  locală, care în finalul interviului, concluziona:” Dacă mă gândesc la cât se mai citește la ora asta, nu mare lucru. Dacă iau în considerare grafomania care ne copleșește, a fost un oarece câștig. Vorba lui Păstorel: “Băieți mai stați cu scrisul/ Și mai citiți puțin!”, m-a făcut să scriu acest eseu, ca răspuns la concluzia poetului. La început îl întreb, e mai bine ca acești “grafomani”, cum îi numește, să stea în cârciumi?De unde această invidie? Nu se știe de unde sare…’iepurele”, adică omul cu talent. Vă mai aduceți aminte domnule poet, zicerea lui Ion Heliade Rădulescu?”Scriețibăieținumai scrieți ?”Acela era adevărat dascăl, nu doctor în literatură luat în timpul când se dădea doctoratul cu aprobarea securității.Însă, vă mulțumesc, că în urma citirii interviului, gândul m-a îndemnat să vă răspund cu acest eseu.

Așa cum Mihai Ralea scrie în Psihologie și viață, apărută în Biblioteca de filosofie românească, la Fundația pentru literatureă și artă, București, 1938, p. 146-147, orice societate ființează, acționează, creează și progresează prin ceea ce realizează membrii săi.Calitatea contribuției poporului nostru la tezaurul civilizației și culturii universale, la nivelul căreia aspiră să se ridice, depinde,  între alți factori, de însușirile fizice și spirituale ale indivizilor, de capacitatea creativă a neamului românesc, de măsura angajării și participării acestuia la înfăptuirea obiectivelor comune.De aceea, în țara noastră un rol important, în acest sens,  îl are cartea, învățământul și presa culturală care cultivă în conștiința poporului a valorii morale superioare, a consolidării convingerilor  cristalizate pe temeiul interiorizării lor.

Problema formării și definirii personalității umane a constituit și constituie încă subiect de aprinse dispute și controverse, iar ceea ce ni se pare semnificativ astăzi e faptul că, la elucidarea acestei pasionante probleme, participă nu numai filosofi, psihologi și sociologi ci, în egală măsură, biologi, medici, istorici, antropologi și politologi. Această cooperare cerută de  complexitatea problemei luate în discuție reflectă interesul față de semnificația ei teoretică și practică. Afirmația că nu există doi indivizi absolut identici a devenit un loc comun; oamenii se deosebesc prin zestrea ereditară cu care vin pe lume, prin însușirile dobândite ca urmare a educației primite în familie și școală; ei țin mult la demnitatea lor, doresc să le fie recunoscute calitățile și meritele.Mihai Ralea scria: „Fiecare se simte astăzi o personalitate și frica de a se pierde devine o obsesie.De unde căutarea cu orice preța originalității, valoarea unanim apreciată. „Din  diverse motive, cei mai mulți scriitori și ziariști simt repulsie față de egalizare, de a se asemăna ceea ce scriu cu alte scrieri ale confraților, ei aspiră să se detașezeprin scrierile lor care să le fie recunoscut numai lor și acționează astfel încât tot ce scriu și compun să poarte amprenta  simțirii și propriei lor gândiri. Eforturile lor individuale de diferențiere se manifestă în democrație, în era prolecultistă, a realismului socialist și al fenomenului obzecist li se impunea de ideologia partidului unic, încât creatorii, jurnaliștii, ajunseseră la o masă amorfă, făcându-i să trăiască intens drama alienării. Lucrările lor nu erau bune nici pentru prezentul de atunci, ce să mai vorbim de viitor…Felul de a fi aparte, singular, unicitatea în comportament și creație după care apreciem calitățile intelectuale și morale ale personajelor imprimă colectivității un colorit deosebit de variat. Fiecare individ cu talentul cu care se na;te poate deveni un creator de valoare mai mare sau mai mică, cu condiția să fie îndrumat spre activitatea față de care simte că are înclinații sau și le descoperă prin muncă și dacă lucrează cu pasiune la propria sa desăvârșire. Fiecare persoană cu înclinații spre artă sau jurnalism poate deveni un Nichita, Cezar Petrescu, un Filip Brunea-Fox, un Geo Bogza, Grigorescu, Irimescu  etc, nu este o utopie, dacă-l luăm în sensul că în condiții de muncă potrivite cu aptitudinile și talentul, cu capacitatea fizică și intelectuală, fiecare individ, normal dezvoltat, poate da lucrului  bine făcut  o formă ce frizează măiestria artistică.Aprecierile operelor celor amintiți mai sus nu s-a datorat doar unor aptitudini personale ieșite din comun și a unor disponibilități multiple, stimulate de climatul spiritual al vremurilor pe care le-au trait, ci mai ales de starea culturală a societății ce decurge din așa zisa diviziune a muncii, termen folosit și de Marx.

Idea de personalitate s-a impus datorită nevoii de afirmare a individului, de apreciere a capacității sale de creație, a recunoașterii meritelor și evalorii contribuției personale aduse de  individ în condițiile creșterii competiției pentru ocuparea de poziții superioare pe scara ierharhiei sociale, nu neapărat din punct de vedere materiel, ci mai ales pe scara spirituală a societății.(Vezi:Eminescu, Nichita Stănescu, Virgil Mazilescu, Tonegaru etc. ). Vechea dihotomie, virtuosi sau vicioși, curajoși sau fricoși, se pare că nu mai satisfice pe nimeni, deoarece conduce la valorizări subiective și ineficiente. Societatea românească așteaptă de la individ un ansamblu de aptitudini, de calități intelectuale și morale dovedite în fapte concrete înlănțuite de acțiuni coerente și de durată.La solicit[rile sale, ziaristul, Scriitorul, omul de cultură creator, ține să probeze capacitatea sa de a face față exigenților prin comportamente, prin  reacții de răspuns relative constant la configurațiile de trebuințe, la diversele situații în care activează, ateliere de pictură, redacții sau acasă și se așteaptă la aprecierea dreaptă a eforturilor sale.Fiecare dorește să devină o personalitate, iar dorința bazată pe cunoașterea de sine, a capacității creative corect apreciată, când este însoțită de o activitate susținută în vederea  desăvârșirii pregătirii profesionale, este legitimăși necesară. Ea este, poate, prima condiție subiectivă a diferențierii. Lucru ce spunea în acest sens și Mihai Ralea, op.cit., p.147.

Pornind de la adevărul că personalitatea se formează și dezvoltă atunci când se întâlnesc în mod fericit însușirile native (sensibilitate, talent ) cu împrejurări favorabile, societatea democratică oferă condiții ce cultivă spiritual emulației, astfel încât fiecare persoană cu talent să poată participa la competiții fără îngrădiri de natură pecuniară sau de naționalitate.

Cultura are un rol hotărâtor în constituirea personalității; ea reprezintă mai mult decât o a doua natură, fiinndcă dă omului un al doilea trup, îl așează într-o a doua lume, cea a obiceiurilor și valorilor, a semnificațiilor vehiculate de combinații de cuvinte, de semne și simboluri.În mediul social care este un adevărat univers cultural, individul intră într-o veritabilă rețea de relații cu semenii săi și cu colectivitățile organizate care prin normele stabilite îi prescriu coordonatele libertății, îi sugerează și oferă modele de comduită. Fiecare individ își alege modelul convenabil, potrivit cu semnificațiile date de el valorilor, cu idealul de viață format și capacitatea intelectuală, fizică de care dispune pentru alegerea lui. C.R[dulescu-Motru trata relația dintre personalitatea poporului român și personalitatea individuală ca un raport între posibil și real.Prima reprezenta “o posibilitate armonică ideală “, așa cum se stipulează îm “Axiologie românească”, apărută la Editura Eminescu, București, 1982, p.172, în timp ce cea de-a doua manifestată în ocupațiile curente se înfățișează într-o multitudine policromă de caractere reale, ca forme diverse de acomodare subiectivă la situații mai mult sau mai puțin asemănătoare. S-a format convingerea- împărtășită de N. Iorga, V. Pârvan, C.Rădulescu-Motru, L.Blaga, G. Călinescu, C. Petrescu ș.a., că personalitatea poporului este dată de fondul său structural, sufletesc, de stilul său de viață. În configurația factorilor, etnicul, istoricește constituit, ocupă un loc de prim rang, întrucât fiind relativ stabil, lasă cele mai puternice amprente pe creația spirituală și materială.G. Călinescu scria în “Istoria literaturii de la origini până în prezent”, București, 1941, p.887, că “Românul e constructive, stăruitor și privește tăcut și cu interes progresele altora, împrumutând tot ce simte că îi e realmente util “, așa cum a făcut cu balada “Meșterul Manole “, preluând-o de la vecinii de peste Dunăre. Literatura relevă numeroase trăsături care dau contur personalității poporului român.Mihai Eminescu vorbind despre personalitatea poporului român scria: “ Prin ereditare ne simțim legați de trecut, suntem tradiționaliști, prin adaptabilitate căpătăm aptitudini noi, potrivite cu mediul: ereditatea înaintează mersul înainte, adaptabilitatea asigură progresul (… ).Civilizația adevărată răsare din adâncimi și din rădăcini proprii, nu din imitarea obiceiurilor, limbilor și instituțiilor străine. Pentru a ajunge și noi la o civilizație, nu trebuie să adoptăm cu deridicata legi, forme și instituții. Să ne dezvoltăm firesc și organic puterile și facultățile noastre…  “(M. Eminescu, Ms.Acad.2264, I. 284 și Progresul real și cel fictive, în “Timpul”, 12 octombrie 1882 ).Scriitorii și filosofii care au reflectat asupra profilului spiritual al poporului nostru au relevat o amplă configurație de valori ca: sensibilitate față de frumos,  iubire de natură ( astăzi o distruge, taie păduri, aruncă gunoaie în râuri), și curiozitate față de tainele sale ( de aceea am avut cei mai mulți securiști în regimul de tristă amintire, criminal), interes pentru adevăr, preferință față de rational și așezate sub semnul îndoielii a prejudecăților mistice ( din Europa avem cei mai mulți pupători de icoane),,simț realist și critic dezvoltat(mărturie stau băncile de la porțile caselor de la țară unde femeile stau și bârfesc ),măsură în aprecieri și echilibru în atitudini ( stau mărturie declarațiile politice ale politicienilor care niciodată nu reflectă adevărul ), sentimental national sobru (românul este cel care critică cel mai mult România ), însoțit de largă toleranță și comprehensiune, umor (creează bancuri pe seama lor ) și vivacitate etc. La toate acestea mai adăugăm că românul e visător( cade pară mălăiață în gura lui nătăfleață) și poet din naștere (vezi Miorița). Are simțul justiției și al dreptății (vezi baladele cu haiduci ce promovează crima, încălcând  morala creștină”să nu ucizi “) și, lucru demn de reținut, românul consideră cultura intelectuală și artistică nu o simplă podoabă a spiritului, ci drept o etapă spre moralitate, frumusețea morală singură constituind- cum zicea Eminescu- împlinirea “destinului nostrum ca oameni “, ea singură făcând din cineva cee ace se numește un suflet frumos. În ciuda vitregiilor vremurilor și istoriei, românii și-au iubit întotdeauna plaiurile (de aceea taie pădurile, nu mai este frate cu codru ) și țara ca pe propriul lor suflet.(De aceea au plecat o treime din țară, de prea multă iubire?!). Pe timpul lui N.Iorga scria: “Oricari alții s-ar fi risipit în lume.Noi am rămas.Cu sabia în mână ( pentru a se bate clanurile interlope între ele? )  de strajă la toate zările, iar când s-a frânt o clipă, ca să lege din nou tainic, oțelul, am întins brutalității arma subțire a inteligenței noastre. Și, iată,  suntem tot acasă.“(N.Iorga, Ultimele, Ed.Scrisul românesc, Craiova, 1978, p.130. ).

Cultura lărgește sfera trebuințelor, rafinează gusturile și deschide perspective noi  satisfacerii intereselor,. Ca urmare, pe măsură ce individual integrează personalității sale cunoștințe, nu numai că își dezvoltă aptitudinile, dar ajunge să dispună de mijloace suplimentare de acomodare la noile situații, care, printr-o utilizare făcută cu pricepere în rolurile îndeplinite, îi permit să-și evidențieze calitățile prin tot cee ace întreprinde și creează, reușește, cu alte cuvinte, să se facă cunoscut și să fie recunoscut de semeni ca o valoare, ca o persoană cu merite deosebite.Ceea ce impune o personalitate este armonia spiritual a însușirilor.( Eugeniu Speranția, Introducere în sociologie, tom.II, București, Casa Școalelor, 1944, p.320.).Condiționată de nivelul culturii, personalitatea se construiește mereu pe sine, o data cu progresul culturii și a experienței de muncă. Formarea personalității este de neconceput în afara mediului cultural, a modelării individului de către instituțile existente și a neâncetatei autoperfecționări.

Puterea formativă a culturii se exercită permanent, dar efectele sale se distribuie inegal pe curba vieții.”În general, se admite că maleabilitatea personalității este mai mare la începutul vieții, atunci când formele psihice sunt încă puțin differentiate și inserția în lume este abia începută. “(Joseph Nuttin, La structure de la personalite, P.U.F., Paris, 1968.p239. )

Pe măsura înaintării în vârstă personalitatea se conturează, iar unitatea sa apare pregnant în diversele roluri, se impune recunoașterii ca atare.

Al.Florin Țene



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.617 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5