Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Personalitatea ziariștilor este un produs social

Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Personalitatea ziariștilor este un produs social

Primit pentru publicare: 05 Dec. 2019
Autor: Alexandru Florin ȚENE, președintele Ligii Scriitorilor Români, membru corespondent al Academiei Americană Română
Publicat: 05 Dec. 2019
© Alexandru Florin Țene© Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.


 

Se cunoaște, din experiența umană, că fiecare colectivitate umană, influențată și de politic, cultivă anumite valori, adică prețuiește cu deosebire anumite idei, moduri de acțiune și lucruri. Valorile cultivate social sunt impuse fiecărui ziarist. În ansamblu, mentalitatea colectivă se impune celei individuale. În acest context intră și jurnaliștii ca parte integrantă a colectivității.

Cu toate acestea, fiecare jurnalist, în evoluția și activitatea sa, dobândește o experiență și un profil psihologic propriu în raport cu talentul cu care s-a născut, în raport cu seria de împrejurări și de cultură acumulată, cu drumul pe care l-a parcurs și cu experiența câștigată. Întrucât fiecare pornește de la o anumită bază ereditară și are un anumit drum în viață, jurnaliștii ca indivizi ai societății nu sunt identici unul cu altul, ci au doar unele trăsături comune, care se combină, însă la fiecare individ în chip specific.

Particularitățile psihice sintetice care definesc pe fiecare om, inclusiv omul de presă și scriitorul, conțin în sine elemente general-umane (proprii oricărui om normal), elemente tipice (caracteristice unei națiuni, clase, grup social) și elemente strict individuale rezultate din contextual vieții personale. Fiind determinat de împrejurări, ziaristul, mai ales începând cu faza începutului în redacții, se autodetermină conștient,  alege modele din redacție sau din afara acesteia, propune scopuri, se autoeducă și capătă experiență. Personalitatea umană, inclusiv cea de om al condeiului, cu atributele ei de temperament, capacități și caracter rezultă din interacțiunea cu oamenii și colegii de redacții, din modul de trai și studii, din izvorul fecund al vieții, și nu are nimic comun cu vreo forță din afara realității materiale și sociale. La care mai adaug, că mai există o forță dată de Dumnezeu la naștere, pe care noi o numim talentul și pe care DEX-ul îl definește: Aptitudine, înclinare înnăscută într-un anumit domeniu; capacitate deosebită, înnăscută sau dobândită, într-o ramură de activitate, care favorizează o activitate creatoare. ◊ Loc. adj. De talent = talentat. ♦ Persoană înzestrată cu aptitudini remarcabile. – Din fr. talent, lat. talentum.

Jurnaliștii, inclusiv personalitățile sunt cu atât mai puternici și mai activi cu cât țin seama de legile realității, de cerințele obiective ale civilizației și progresului, cu cât sunt mai devotați adevărului din toate domeniile, cu cât apelează la mijloace generoase ale științei și culturii.
                                                                        *
În evoluția sa omul s-a sprijinit întotdeauna pe cunoaștere. Această evoluție se efectuează prin efortul gândirii. Aceasta nu este altceva decât trecerea fie de la necunoaștere spre cunoaștere prin depășirea erorilor pentru dezvăluirea adevărului. În evoluția istorică, cunoașterea a trecut de la forme elementare, manifestate prin așa-numita cunoaștere comună, cum a fost Cronicile cronicarilor Moldoveni și Munteni, spre forme mai evaluate, cum este cea teoretică, vezi ziariștii din perioada interbelică, pentru a ajunge la cunoașterea științifică (Opera istorică a lui N.Iorga) .

Cunoașterea științifică nu se opune celorlalte două modalități amintite. Ea reprezintă o continuare pe plan istoric și individual a acestora, pornește de la cunoștințele realizate și depozitate în cunoașterea comună și valorifică într-un mod specific și  în anumite privințe, la un nivel superior rezultatele efortului cunoașterii teoretice. Cunoașterea științifică se orientează spre  aspectele interne, profunde ale realității. Această formă este obligatorie pentru jurnaliști. Ea urmărește să dezvăluie legilelaturile și însușirile esențiale care se ascund în spatele aparențelor și care determină existența și manifestarea concretă a realităților. Explorând această lume lăuntrică a fenomenelor, cunoașterea științifică apare ca o reflectare profundă, bogată, multilaterală. Această situație trebuie să stea în atenția jurnaliștilor care abordează teme științifice și cei care lucrează în redacțiile revistelor științifice.

În etapa contemporană se manifestă cu putere tendința de convergență a diferitelor științe prin apariția științelor de graniță cum sunt: biochimia, biofizica, etc, a unor științe sintetice cum este cibernetica, sau a metateoriilor care evidențiază natura de sistem a cercetării științifice.

Cerința esențială a cunoașterii științifice este concordanța ideilor sale cu realitatea, cu obiectul reflectării. În conținutul lor, ideile științifice sunt adevărate. Știința este prin excelență acea modalitate a cunoașterii care se  opune erorii, falsului, fanteziei necontrolate. Tinzând spre obiect, ea caută să elimine orice element de subiectivism. Ea este prin excelență cunoaștere obiectivă. De aceea, spre deosebire de alte forme de cunoaștere, cunoașterea jurnalistică, cunoașterea teologică și scriitoricească, sau de explicare a diferitelor aspecte ale realității, concluziile științifice apar ca idei verificabile și verificate. Așa, de pildă, astronomul francez Le Verrier Urbain Jean Joseph (1811-1877) a dedus printr-o serie de calcule existența și orbita unei planete necunoscute. Ipoteza savantului s-a dovedit adevărată prin descoperirea planetei Neptun. Întocmind tabloul elementelor, Mendeleev Dimitri Ivanovici (1834-1907) a lăsat o serie de căsuțe goale, considerând că ele vor fi ocupate de simbolurile unor elemente necunoscute în același timp, descoperind astfel, legea periodicității elementelor. Previziunile savantului rus au fost confirmate de dezvoltarea  ulterioară a științei.

Știința este determinată în ultimă instanță de necesitățile practicii sociale. Cunoașterea corectă a legilor obiective, acestea se fac și cu ajutorul jurnalismului și al presei, precum și folosirea cunoștințelor respective în practica umană, în ansamblul vieții sociale, constituie o condiție necesară a progresului social. Știința reprezintă modalitatea superioară necesară care asigură omului libertatea de acțiune, creându-i posibilitatea de a-și desfășura existența în conformitate cu esența sa specifică. Ideile științifice nu se cer a fi crezute pentru că ele sunt demonstrate.

                                                                                         

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.594 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5