Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Personalităţile din Drăgășani borne de hotar ale culturii române

    Personalităţile din Drăgășani borne de hotar ale culturii române

    Greșit încadrează unii municipiul Drăgășani în categoria frazei lui Mihai Sadoveanu-“locul unde nu s-a întâmplat nimic “, fiindcă, în acest frumos oraș la umbra viței de vie roditoare, au trăit multe personalități din varii domenii care prin munca lor de-o viață au contribuit la înflorirea culturii române.

    Am scris acest articol cu gândul că cititorii vor cunoaște acele personalități din Drăgășani, unde a fost castru roman Rusidava , combătând cu exemple zicerea lui Sadoveanu.

    Am pornit la punerea în practică a acestei idei, având în memorie şi zicerea lui Blaga: “ Este greu de spus în ce măsură ideea creează istoria. Dar un lucru e sigur; ideea e atât de puternică încât în istorie ea ţine adeseori loc de realitate.“

    Un alt argument al meu este acela ca numele acelor personalități drăgășenene să fie cunoscute în timp ca argument împotriva   fenomenului de globalizare. În aceste condiţii, există pericolul ca o parte din istoria poporului din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic şi din ”lada de zestre“ a spiritualităţii româneşti  să fie uitate, s-au să dispară, aşa că este necesar ca lucrări precum cea de faţă să apară cât mai multe pentru tezaurizarea valorilor neamului nostru. Numai aşa se poate confirma adevărul din aforismul lui Emil Cioran: “Când valorile pentru care luptă un neam se  cristalizează într-o adevărată lume istorică, atunci acel neam s-a integrat în devenirea culturală.“

    Redau mai jos fotografiile celor mai proeminente personalități drăgășenene și fișa bibliografică  acelor care au cotribuit la promovarea culturii și științei naționale și internaționale.O parte dintre aceștia i-am cunoscut și chiar am colaborat la înființarea Muzeului Viei și Vinului din Drăgășani, le-am luat interviuri la emisiunile Stației de Radioficare din Drăgășani unde eram redactor.

    Aceste personalități au scris istorie în Drăgășani și în țară, rămânând adevărate borne ce marchează harta culturii naționale.

    „Într-un fel, aceste personalități sunt sfinții culturii române” – parafrazând pe poetul Tudor Arghezi) Și mai sunt nenumărate astfel de aprecieri la adresa acestor personalități, noi nu putem să adăugăm nimic la tot ce s-a spus și s-a scris de-a lungul anilor. Putem doar să-l citim iar și iar, să ne fie mereu dor de aceștia, putem să deslușim înțelesurile adânci ale slovelor și lucrărilor acestora, putem să-i admirăm fără încetare uriașul talent al acestora și opera lăsată în urmă pentru posteritate și, nu în ultimul rând, să încercăm să iubim țara și poporul român așa cum a făcut-o ei. Oricât ar fi de greu, prin oricâte încercări am trecut și vom mai trece, dragostea de pământul pe care ne-am născut nu trebuie să se stingă, așa cum nu trebuie să uităm de valorile morale fără de care nu putem fi oameni deplini.

    Baractaru, Mihai V. (n. la 18 apr. 1915 în com. Oşeşti, jud. Vaslui) – inginer agronom; inovator, cercetător, publicist. A efectuat vizite de documentare în URSS şi Ungaria, pentru schimburi de experienţă. A lucrat ca şef al Secţiei Agricole din raionul Oceakov – Transnistria (1943-1944), şef al Centrului Viticol Drăgăşani (1945-1947), şef al Ocolului Viticol Drăgăşani (1948-1949), inginer agronom la Staţiunea Viticolă Experimentală Drăgăşani şi totodată – şeful Secţiei Agricole şi vicepreşedinte al Sfatului Popular al raionului Drăgăşani (1958-1961) şi cercetător ştiinţific principal la staţiunea viticolă menţionată (1961-1982). Ca veteran din cel de-Al Doilea Război Mondial (a luptat până la căderea Odessei), a fost decorat cu medalia „Bărbăţie şi Credinţă”, iar pentru meritele sale, a primit diferite alte medalii şi ordine, în număr de nouă. În perioada 1962-1965, a fost propus deputat în Marea Adunare Naţională şi i s-a acordat titlul de „Erou al Muncii Socialiste”. Contribuţii însemnate la refacerea vechilor plantaţii de pomi şi la armonizarea speciilor, producerea materialului săditor în pepinierele proprii, extinderea suprafeţelor cu legume şi zarzavaturi, microraionarea viticulturii în Podgoria Drăgăşani, producerea viţelor altoite etc. A participat la pregătirea şi perfecţionarea specialiştilor, la centrele republicane de la Crevedia, Ploieşti-Stoineşti, Craiova, Galaţi etc. A publicat 12 broşuri de îndrumare şi promovare (Producerea viţelor altoite în Regiunea Argeş – 1963, Viţa de vie de pe lângă casă – 1968 ş.a.), 24 de de studii în „Anale” şi în volume colective, 5 pliante şi planşe etc. Brevet de inovaţie pentru „Adaptarea grajdurilor şi magaziilor la altoitul şi forţatul viţelor altoite” (1964).

    Barbu, Teodor (n. 14 oct. 1938, com. Voiceşti, jud. Vâlcea) – tehnician constructor; poet, publicist, animator cultural. Tehnician constructor la Institutul Proiect Bucureşti (1956-1957) şi la Institutul de Proiectare Proiect din Piteşti (1957-1958); şef atelier Proiectări la FINCA (Fabrica de Încălţăminte) Drăgăşani (1968-1989). Între 1970-1980, a lucrat ca profesor (cu o jumătate de normă) la Şcoala Generală „1 Mai” din Drăgăşani. Începând cu anul 1984, până în 1995, s-a ocupat (împreună cu Aurelian Drăguşin) de elaborarea şi editarea revistei „Convorbiri drăgăşănene”, ale cărei prime numere au apărut prin heliografiere sau xeroxare. Redactor-şef la „Rusidava culturală” (2003-2004), redactor la „Actualitatea drăgăşăneană” (1992-1997). Între 1994-2004, a fost preşedintele Cenaclului „Gib Mihăescu” din Drăgăşani. Membru fondator (din 1990) al Fundaţiei „Gib Mihăescu” – Drăgăşani. Redactor şi colaborator la Monografia municipiului Drăgăşani (2004) şi la Monografia Şcolii „Tudor Vladimirescu” din Drăgăşani (2008).

    În anul 2011, a publicat volumul de versuri Balansoarul cu vise, bine primit de confraţii drăgăşăneni.Despre a carei carte ce cuprindea istoria Drăgășanului, Al.Florin Țene scria: “ Cartea lui Teodor Barbu este o operă de artă- cum spunea Tudor Vianu- ilimitat simbolică şi în acest sens nu se poate vorbi niciodată de o semnificaţie unică, ci dimpotrivă de o mare varietate de interpretări şi înţelesuri în funcţie de individ, grup social sau epocă istorică.

    Fiecare epoca, aşa cum le-a cuprins autorul în cartea sa, evidenţiază cu predilecţie anumite valenţe ale lucrărilor de artă ale autorilor ce au avut tangenţă cu oraşul Drăgăşani şi, fără a încerca în mod simplist să le aducă la acelaşi numitor, subliniază mai ales tendinţele apropiate unei viziuni contemporane.

    Caracterul formativ şi informatriv al cărţii semnată de Teodor Barbu constă în faptul că ea este un factor esenţial de cunoaştere a unui localităţi şi a personalităţilor sale ce au contribuit la dezvoltarea gândirii şi sensibilităţii umane având un rol specific în înfăptuirea progresului social.

    “Drăgăşani între legendă şi adevăr “, de Teodor Barbu, se înscrie, alături de miile de monografii apărute,  în marea istorie şi enciclopedie a neamului românesc. “

    Bălaşa, Dumitru M. (n. la 1 aug. 1911 în cătunul Dealu-Mare din com. Guşoieni, jud. Vâlcea – m. 22 decembrie 2002, Drăgăşani) – teolog (absolvent Magna cum laude al Facultăţii de Teologie din Bucureşti); istoric, slavist, scriitor, publicist, tracolog. În timpul studiilor de seminarist, a înfiinţat publicaţia „Foaia literară”. În 1939, s-a mutat la Craiova, ca preot la parohia „Sf. Nicolae” – Ungureni. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost pe front, îndeplinind cu har şi curaj misiunea de preot militar. După război, a fost urmărit de fosta Securitate şi condamnat la 5 ani de temniţă grea, pentru „uneltire împotriva statului”. Secretar de redacţie la fosta revistă de istorie „Oltenia” (înfiinţată de el împreună cu mentorul său – N. Plopşor), secretar al Institutului de Istorie Naţională – filiala Oltenia, secretar de redacţie la publicaţia Monografia judeţului Dolj (13 volume), redactor (1967-1974) la revista „Mitropolia Olteniei” (fiind invitat special de Firmilian – mitropolitul de atunci al Olteniei, ca să revigoreze revista); a răspuns, de asemenea, de „Mitropolia Olteniei”. În 1983, i-a fost confiscată biblioteca personală şi o serie de manuscrise. Membru al Asociaţiei Slaviştilor din RSR, al Societăţii de Studii Istorice din România, al Societăţii de Ştiinţe Filologice etc. Cercetător şi creator polivalent şi prolific, cu lucrări de referinţă sau de notorietate în domeniul istoriei bisericeşti,  în cel al istoriei laice, al literaturii, al slavisticii (a descoperit şi publicat, primul, Cronica murală de la Bucovăţ în limba slavă), al tracologiei etc. În anul 1997 a întemeiat la Suteşti, împreună cu pr. Ion Marinescu, Fundaţia Culturală „Dokiana”, în cadrul căreia au editat revista cu acelaşi nume. Principal promotor al traco-dacismului, pe linia lui N. Densusianu şi Napoleon Săvescu, domeniu în care şi-a făcut numeroşi discipoli (şi imitatori), în special dintre vâlceni. Preşedinte de onoare al Academiei Dacoromâne.

    Lucrări publicate:  Regina nopţii – piesă de teatru (1930), Despre familia lui Alexandru al II-lea Voievod … (1944), Schitul Iezerul (1948) ; Mânăstirea Tismana, vatră străbună (1983), De la Zalmoxis la Iisus Hristos (1993, ed. a II-a – 2005), Codicele de la Suteşti (1999), Dacii de-a lungul mileniilor (2000), Roma VecheCronică ortodoxă daco-română (1999), Ţara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei (2001; ed. a II-a, 2003, cu titlu inversat: Istoria Dacoromâniei sau Ţara Soarelui), Marele atentat al Apusului papal împotriva independenţei daco-românilor (2007);, Suteşti – Repere istorice (1995; ed. a II-a, 2001). În colaborare (împreună cu N. Stoicescu): Dionisie Eclesiarhul. Hronograf (1764-1815) (1987) (EIR, pag. 48; OSCA/1, pag. 43-45; ME I, pag. 15-16, Preotul Bălaşa – „Patriarhul de Drăgăşani” la 90 de ani, 2001; Părintele Dumitru Bălaşa – O viaţă în slujba crucii şi a neamului DacoRomân, 2009).

    Bălăşoiu, Gheorghe (n. 1887, în Gârdeşti – Drăgăşani). Cântăreţ bisericesc, funcţionând succesiv la bisericile din Călina, Capul Dealului şi apoi la Mânăstirea Dobruşa, de unde se va pensiona. În 1913 şi 1925, i-au apărut la Tipografia Curechianu din Drăgăşani, două plachete de versuri în stil popular: Războiul balcanic în versuri şi Războiul european compus în poezii, cuprinzând ipostaze din campaniile petrecute de el în Primul Război Mondial şi alcătuite, după mărturisirile sale, „stând cu pieptul pe fundul tranşeelor, pe front unde am luat parte, citindu-le la camarazii mei când aveam timp disponibil şi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a scăpat şi am câştigat ceea ce doream”

    Bogardo (Bogordo), Alfredo (n. la 5 oct. 1908 în Drăgăşani, pe aceeaşi stradă, fostă Martiri, unde s-a născut Gib; m. decembrie 1969, Milano). Printre altele, a studiat la şcoala Confesională a Bărăţiei (catolice) din Râmnic. Părinţii săi erau italieni, originari din Loco Rotondo – ţinutul Bari din sudul Italiei. Tatăl său – Giuseppe Iosif, cunoscut ca antreprenor de construcţii, meşter, „zidar”, „tâmplar”, „sculptor”, a deschis primul depozit de cherestea din Drăgăşani – spun actele oficiale ce se păstrează din acea vreme – şi de la el ne-au rămas construcţii care au dăinuit în timp. În 1920, Alfredo şi fratele său Armando vor fi duşi de tatăl lor în Italia, pentru a-şi continua studiile. Aici, îşi termină cu strălucire studiile liceale. În 1928, ocupă un post de corector la Milano, unde va rămâne definitiv. În anul 1931, a publicat primul său roman sportiv Dalila inamorata, urmat de Sportul în anul 2000 şi S-a furat echipa naţională (1932), Clasificarea fatală (1935) – apărută în mai multe ediţii, ultima în 1937 – şi Mingea fermecată în 1935. Romanul Clasificarea fatală a apărut şi în româneşte, în foileton, în ziarul „Universul sport”, începând cu nr. 164/30 august 1938, în traducerea lui Toma Alexandrescu, care îi face şi o prezentare interesantă romancierului „născut pe plaiurile noastre”, luat ca model de scriitor dedicat integral literaturii sportive. În anul 1938, scriitorul a venit la Drăgăşani să-şi revadă prietenii din copilărie şi să-şi perfecteze contractul pentru traducerea romanului. În cele câteva zile cât a stat aici, a colindat oraşul şi împrejurimile, căutându-şi prietenii de altădată. Purta cu sine o carte – Passagi rumeni a lui                G. Gerenzani (tipărită la Torino în 1931), care prezenta pitorescul ţării noastre şi un volum Candidat fără noroc, al lui D. D. Pătrăşcanu, prima sa lectură literară românească, după cum mărturisea atunci. Ţinea şi un jurnal, cu unele însemnări în româneşte. „E atâta linişte şi senin aici la Drăgăşani; nu se uită atâtea lucruri minunate … Am să revin, poate, cândva, deşi nori grei se abat desupra Europei, se întrevăd ameninţători, din ce în ce mai mult…” spunea el într-o scrisoare, după întoarcerea în ItaliaDin păcate, n-avea să mai revină; fiind mobilizat, războiul i-a retezat această posibilitate. A avut şansa să supravieţuiască regimului Mussolini. După război, a fost redactor la ziarul „Avanti” al Partidului Socialist Italian al lui Pietro Neni. Cu romanele Questa maladete guerra şi Ancora due ore d’Italia, a abordat un gen nou, în care s-a dovedit a fi un „maestro”, ultimul fiind premiat la un concurs al romanului modern italian. A murit în decembrie 1969, departe de ai lui, păstrând la căpătâi fotografia casei cu plopi din Drăgăşaniul natal. Dintre urmaşii familiei Bogardo, ne mândrim astăzi cu compozitorul Florin Bogardo, fiul lui Orenze (decedat în 2010) – unul dintre copiii lui Giuseppe.

    Brânaru, Marin (n. 15 martie 1929, satul Mazili – com. Suteşti, jud. Vâlcea) – teolog şi muzicolog (cu dublă licenţă); folclorist, animator cultural, diplomat în arte. Specializări postuniversitare (1955, 1967, 1969) la Bucureşti. Diacon onorific la Catedrala mitropolitană „Sf. Dumitru” din Craiova. Carieră didactică în învăţământul preuniversitar, ca profesor de muzică. Membru în Consiliul de conducere al Societăţii Profesorilor de Muzică din România (din 1972); membru al Asociaţiei Folcloriştilor Vâlceni; dirijor al Corului Casei de Cultură din Drăgăşani (1956-1991) etc.

    Cărţi publicate (selectiv): Frumos curgi, Argeş, la vale, culegere de cântece populare din Oltenia şi Muntenia, însoţite şi de partiturile muzicale (1968), Oltean mândru şi voinic, cântece populare (1969), Sunt vâlceancă de pe Olt – cântece interpretate de Maria Ciobanu (1972), De mic mi-a plăcut să cânt – cântece interpretate de I. Dolănescu (1974), Cântece de pe Olt (vol. I – 1974, vol. II – 1979), Balade populare româneşti (1984) etc. A îngrijit mai multe culegeri de folclor. Premii şi distincţii obţinute: Premiul I pe ţară şi Premiul special al Ministerului Învăţământului şi Educaţiei, la Concursul artistic al formaţiilor corale şcolare (1971); Premiul I şi Trofeul „Ion Vidu” – la Concursul formaţiilor corale (Lugoj, 1972); Medalia de aur şi titlul de Laureat al Concursului coral interjudeţean „Patrium Carmen”, organizat de TVR pe durata a 4 ani (1971-1974) etc. (DF II, pag. 58-59; OSCA I, pag. 58-60).

    Bucă, Marin (n. 22 iulie 1933, Drăgăşani – Vâlcea) – lingvist, cercetător, publicist. Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti, cu teza Probleme actuale ale sinonimiei lexicale (1969). Profesor la Facultatea de Vest din Timişoara, specialist în lexicologie şi semantică. A împletit permanent activitatea didactică, cu cea de cercetare

    Cărţi publicate: Dicţionar şcolar de neologisme (2003), Dicţionar de antonime (2005; ed. a II-a, 2008), Enciclopedia gândirii aforistice româneşti (2006), Dicţionar explicativ şcolar (2006), Dicţionar de arhaisme şi regionalisme (2007), Dicţionar de metafore (2007), Dicţionar de epitete (2007), Dicţionar de expresii româneşti (2007), Dicţionar de cuvinte compuse (2008), Dicţionar de paronime (2009), Dicţionar de antonime (2009) etc. În colaborare: Gramatica practică a limbii ruse (1980), Dicţionar de sinonime rus-român, Antonimele limbii ruse Probleme de semasiologie etc. (DLFR, pag. 79; OSCA I, pag. 64-65).

    Buterez, Marin Ştefan (n. 21 febr. 1906 în Călăraşi – m. febr. 1999, înmormântat la Drăgăşani) – general (r), jurist. A intrat în jandarmerie la 1 apr. 1930, după ce o vreme (1929-1930) activase ca sublocotenent în Regimentul 10 Vânători Tighina  Funcţii de conducere şi activitate didactică în domeniu. Între 1 sept. – 20 dec. 1939, a funcţionat ca profesor şi comandant la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi Drăgăşani, perioadă în care a fost detaşat de trei ori la Bucureşti, participând la luptele împotriva legionarilor; împreună cu toată Şcoala de Subofiţeri din Drăgăşani, detaşată la Bucureşti în ziua de 22 ian. 1941, unde, „în calitate de comandant al  Companiei a 3-a Elevi, a contribuit la lichidarea rebeliunii legionare” (Gorjan-Suciu, 2009, 159). În 1944, a fost comandantul unui detaşament compus din companiile 1 şi 5 elevi din Şcoala de Subofiţeri de Jandarmi de la Drăgăşani şi a dus greul luptelor din zilele de 26, 27 şi 28 august, contra trupelor hitleriste comandate de gen. Gerstenberg, care voiau să ocupe Bucureştiul şi să aresteze guvernul Sănătescu pentru a instala un altul, prohitlerist. După război, în 1947, noul sistem politic l-a împins la marginea societăţii, la fel cum a procedat cu mulţi alţii: arestat – fără mandat – în 5 mai 1947, apoi eliberat, a fost disponibilizat, urmărit, interogat. Şi-a căutat slujbă, dar la început i-a fost refuzată, de teama urmărilor. Profesor suplinitor la Prundeni şi Zlătărei (1948-1952). Între 1953 şi 1966, a lucrat ca muncitor necalificat la Staţiunea de Cercetări Viticole din Drăgăşani. Omul cu formaţie intelectuală complexă, n-a putut rămâne neutru la problemele domeniului în care lucra de circumstanţă şi a aprofundat cunoştinţe mai vechi privind fiziologia viţei de vie. Deşi nespecialist, a reuşit să descopere o varietate de viţă hermafrodită din soiul „Crâmpoşie”, descoperire excepţională, care a permis realizarea de plantaţii monosoi. Recunoaşterea meritelor şi onorurile i-au venit târziu, după 1972. După evenimentele din decembrie 1989, a fost avansat locotenent-colonel, iar în 1995 – general de brigadă (Gorjan-Suciu, Contribuţii, pag. 158-161).

    Ceauşu, Constantin (n. la 1 febr. 1950 în com. Prundeni, jud. Vâlcea) – prof. de muzică; dirijor, compozitor, publicist. Carieră didactică: după ce, în 1973, a lucrat puţin timp la Liceul din Măciuca, va preda la Liceul Agricol şi la Şcoala Generală nr. 5 din Drăgăşani (1974-1979), apoi la Şcoala „1 Mai”, denumită ulterior – „Tudor Vladimirescu” (din 1979; din 2009, director adjunct). Între 1995-2008, a fost şi director la Casa de Cultură din Drăgăşani. În calitate de membru al unor jurii, de dirijor şi de solist instrumentist (fluier, ocarină, caval, cimpoi, nai), a participat la o serie de festivaluri de muzică naţionale şi internaţionale. Între 1972-2004: dirijor al Ansamblului „Strugurelul” din Drăgăşani. Membru al CREDIDAM şi colaborator al Uniunii Compozitorilor din România. Sprijinitor şi promotor al tinerilor.

    Înregistrări de CD-uri, la studiouri de renume: „Electrecord”, „Radio România”, „Ionescu”. A publicat: Sus pe deal, la Drăgăşani (1993) – prelucrări folclorice pentru grupuri vocale; Cântec din inima mea – creaţii proprii (2005), Jos, pe Valea Oltului – prelucrări vocale (2008) ş.a.. Ca dirijor şi interpret, a obţinut numeroase premii (de regulă, I).

    Cerăceanu, Constantin (n. la 29 oct. 1940 în or. Drăgăşani din jud. Vâlcea – m. 2000) – artist plastic. A lucrat o vreme ca vopsitor la Cooperativa „Sârguinţa” şi apoi la Combinatul pentru Industrializarea Lemnului Râmnicu-Vâlcea. În perioada 1960-1966, a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti – secţia Pictură. Din 1966, a lucrat ca profesor de desen la şcoala Generală nr. 4 din Râmnicu-Vâlcea, definitivându-se aici în învăţământ (1969). În ianuarie 1992, s-a pensionat din motive de sănătate, cu pierderea capacităţii de muncă, gr. II.

    În anul 1996, pictorul Gheorghe Dican şi alţi prieteni i-au organizat o expoziţie la Râmnicu-Vâlcea, prima şi ultima ieşire în public a artistului în timpul vieţii sale; cu ocazia acesteia, Muzeul de Artă „Casa Simian” din Râmnicu-Vâlcea i-a achiziţionat 4 tablouri. În anul 2003, Galeria 12 i-a organizat o importantă expoziţie. (Constantin Cerăceanu 1940-2006album; f. a, loc, ed. şi an).

    Ciucă, Ion M. (n. 9 febr. 1950, com. Drăgoeşti – jud. Vâlcea) – istoric, cercetător, publicist; doctor în istorie (Magna cum laude) al Universităţii din Craiova, cu teza Viaţa politică din judeţul Vâlcea în perioada interbelică (2007). Carieră didactică în învăţământul preuniversitar. Realizări (descoperiri) în domeniul arheologiei zonei Drăgăşani.

    Premii şi distincţii obţinute: Premiul de excelenţă pentru volumul Priorităţi istorice vâlcene (2006), Diploma şi medalia „Mihai Viteazul”, acordată de Societatea de Ştiinţe Istorice din România, pentru contribuţii la studierea vieţii şi epocii lui Mihai Viteazul; gradaţia de merit pentru activitatea didactică depusă (din 2000) etc. Lucrări publicate, în colaborare (selectiv): Luceafăr printre luceferi: Mihai Viteazul (2001), Drăgăşani – mormântul regimului fanariot (2001), Sate şi documente din zona Câmpu-Mare (2003), Priorităţi istorice vâlcene  (2002), Un Athos românesc pe Valea Oltului (2003), Un mare ctitor ortodox, prinţ al limbii române – Matei Basarab (2004), Priorităţi istorice oltene şi romănăţene (2006), Flăcări pe Olt – 1907 (2007), Personalităţi drăgăşănene; preotul-profesor Gheorghe Sachelarie (2009) etc.

    Condei, Gheorghe (n. 20 oct. 1933, Drăgăşani – Vâlcea) – inginer horticultor; cercetător, publicist. Specializări la Montpellier, Colmar, Bordeaux şi Angers; doctor în agronomie, cu teza Cercetări privind nutriţia minerală cu azot a viţei de vie şi fertilizarea raţională cu acest element. A lucrat în calitate de cercetător (unde a urcat toate gradele acestui domeniu) la Staţiunea Viticolă din Drăgăşani. Împreună cu ing. dr. Victoria Lepădatu, a brevetat – obţinând omologarea lor – soiurile vinifere de struguri „Victoria” (1978, 1987) şi „Azur” (1984, 1987) şi două secvenţe tehnologice: Sisteme integrate de întreţinere a solului şi combaterea buruienilor din vii (1991); Organizarea agrochimică a relaţiei sol-viţă de vie, prin elaborarea tabelelor şi nomogramelor agrochimice (1992). Membru al mai multor organisme profesionale: ASAS, SRH, ISTRO etc. Decorat cu ordine ale Consiliului de Stat – „Meritul Ştiinţific” şi „Meritul Agricol” – şi premiat cu numeroase diplome de onoare şi de excelenţă.

    Cărţi publicate: Cultura plantelor (agricultură) (1967); în colaborare: Tabele şi nomograme agrochimice (1982) ş. a. (Monografia Drăgăşani, pag. 396).

    Corbul, Vintilă (numele întreg: Popescu, Vintilă-Corbu Economu) (n. 26 mai 1916, Bucureşti – m. 30 ian. 2008, Paris) – jurist, istoric, romancier, publicist, scenarist, traducător. Copilăria şi tinereţea i-au fost legate de Drăgăşani (unde părinţii şi moşii săi au avut proprietăţi), vacanţele petrecându-le la conacul familiei din satul Corbi-Suteşti şi în oraşul Drăgăşani – la Bibi Dumitriu şi Mira Dinovici, verii lui primari. Tatăl său, Constantin Popescu-Corbul, general de artilerie, fost  viceguvernator al Transnistriei, a murit în închisoarea de la Văcăreşti în anul 1967. A început să scrie încă din adolescenţă: Babel Palace este scris la 16 ani, iar Sclavii pământului – al doilea roman, la numai 18 ani, … şi ultima carte publicată înainte de a fi trecut de către comunişti pe lista scriitorilor interzişi. A părăsit România în 1979, stabilindu-se la Paris. La 12 martie 2004, a fost decorat de preşedintele României, Ion Iliescu, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de ofiţer.

    Romane publicate (selectiv): Cenuşă şi orhidee la New York, cu Eugen Burada (1969); Cavalcadă în iad, – 2 vol. (1982), Căderea Constantinopolului – 2 vol. (1976-1977, creaţia cu cel mai mare succes, a lui Vintilă Corbul şi, totodată, cea mai vândută carte din beletristica românească, numai la primul tiraj având vânzări de 192.000 de exemplare. Editată în franceză, greacă, arabă, iar în Franţa a fost difuzată şi sub formă de teatru radiofonic); Dinastia Sunderland – Beauclair – Idolii de aur – 3 volume (1967-1979); Uragan asupra Europei, cu Eugen Burada (1979); Babel Palace (1942); Oameni în Rolls-Royce, cu Eugen Burada (1993); Iubirile imposibile ale lui Petronius (1993); Groaza vine de pretutindeni, cu Eugen Burada (1993) etc. Scenarii de film: Nea Mărin miliardar – 1979 (în colaborare cu Eugen Burada şi Amza Pellea), RevanşaUn comisar acuzăDuelulMiliarde şi picioare lungi – ultimul scenariu, după cartea sa omonimă, încă neecranizat. Traduceri (unele împreună cu Ioana Corbul) din Dreiser, Sillitoe, Norman Mailer, Bromfield ş. a. (DGLR, pag. 379-380).

    Diaconu, Dumitru (n. 25 sept. 1955, în com. Amărăşti, jud. Vâlcea) – jurist, cercetător. Doctor în drept public internaţional, al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu teza: Drept internaţional penal (1997). Învăţător la Amărăşti (1975-1980); avocet în Baroul Petroşani (1984-1985), procuror şi apoi judecător la Drăgăşani (1985-1995); judecător la Tribunalul Argeş (1995-1998); vicepreşedinte la Curtea de Apel Piteşti (din 1998). În paralel, activitate universitară la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti – Facultatea de Drept, filiala Râmnicu-Vâlcea şi la Universitatea din Piteşti. Lucrări publicate: Drept internaţional public, vol. I şi II (2005), Problematica palestiniană până la fondarea statului Israel (1998) Drept internaţional penal (1998), Curtea penală internaţională. Istorie şi realitate (1999). (OSCA II, pag. 113).

    Dinovici, Dumitru (n. la 16 iunie 1878 în com. Giurgiţa din jud. Dolj – m. la 21 febr. 1931, Drăgăşani?) – medic veterinar. A fost trimis de Statul Român să studieze, ca bursier, la şcoala Superioară de Medicină Veterinară din Torino – Italia, pe care o absolvă la 15 iulie 1903, cu diplomă de licenţă – Dottore in zooiatria, di lauri (Doctor în medicina veterinară, cu lauri), echivalată, în ţară, în acelaşi an; se specializase îndeosebi în domeniul bolilor contagioase la animale. Între 1903-1913, a lucrat la Serviciul de Control al Laptelui, din Bucureşti. În 1913, la cererea sa, a fost transferat ca medic veterinar, la Circumscripţia a II-a Veterinară din Drăgăşani – jud. Vâlcea, unde şi-a exercitat în mod exemplar profesia. Aici, a divorţat de prima soţie, căsătorindu-se cu văduva Elena Voiculescu (fostă Popescu), cu care a avut o fiică – Paulina (viitoarea soţie a generalului Buterez). În acelaşi an, a fost mobilizat şi a participat la toate campanile grele din acel an şi apoi din 1916-1918. Condiţiile grele din campaniile de pe front, au dus la îmbolnăvirea sa, prin contactarea unui emfizem pulmonar care i-a zdruncinat sănătatea, boala urmărindu-l toată viaţa. O adeverinţă eliberată şi semnată de medicul primar Constantin Basarabescu – veterinaral oraşului  Râmnicu-Vâlcea, atestă, prntre altele, că în anul 1930, dr. Dumitru Dinovici era medic primar la Circumscripţia a II-a Veterinară Drăgăşani.

    Drăghici, Ionuţ-Cosmin (n. la 19 febr. 1990 în Drăgăşani, jud. Vâlcea) – student la Universitatea din Craiova, Facultatea de Teologie Ortodoxă; cercetător, publicist. Membru fondator al Cenaclului Ştiinţific “Rusidava” din cadrul CN „Gib Mihăescu” Drăgăşani şi redactor la revista de cultură  „Dokiana”. Pentru scurt timp, a îndeplinit funcţia de preşedinte al subfilialei Drăgăşani a Asociaţiei “Cultul Eroilor” – Filiala Vâlcea (2009). I-au fost acordate Diploma de excelenţă din partea CN “Gib Mihăescu” – Drăgăşani şi Diploma de merit din partea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. Este autorul monografiei Personalitatea lui Ştefan D. Filipescu – Drăgăşani (2009).

    Drăguşin, Aurelian (n. la 16 mai 1955 în Craiova – m. 8 sept. 1992; copilăria şi şcoala generală, în com. Mădulari-Beica, jud. Vâlcea) – sociolog; poet, epigramist, publicist, animator cultural. Ca licean la Liceul Teoretic din Drăgăşani, între 1970-1974, publică versuri în revista şcolii, la care susţine rubrica „Poşta redacţiei”. În 1974, a fost laureat pe ţară la concursul literar „Tinere condeie”. După absolvirea facultăţii, a lucrat la Şcoala nr. 2 din Drăgăşani (actuala „Tudor Vladimirescu”) şi la Liceul Industrial din Drăgăşani. Colaborează la revista „Convorbiri drăgăşănene”, încă de la apariţia acesteia (1982), al cărei director a fost de la început, semnând editorialele. În 1986, s-a transferat la Liceul Industrial (în prezent, Colegiul Naţional „Gib Mihăescu”) din oraşul vinului. În 1980, a preluat (de la Emil Istocescu, numit director al liceului menţionat) conducerea Cenaclului literar „Gib Mihăescu” de pe lângă Casa de Cultură din Drăgăşani – instituţie la care se dovedeşte un fervent animator cultural. Din 1991, a făcut parte din colectivul Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei, care elabora programa de învăţământ şi manualele pentru licee, la obiectul sociologie, ale acelei perioade. A scris scenarii pe texte proprii şi a realizat regia multor spectacole literar-artistice: Masa tăcerii, Coloana infinită, Războiul Independenţei etc. „Şi-a consumat existenţa arzând cu toată fiinţa şi puterea de muncă, precum o torţă” (Em. Istocescu). În 1989, a fost ales lider al Sindicatului din Învăţământ şi vicepreşedinte al celui similar de la judeţ. Îşi doarme somnul de veci în cimitirul din comuna natală – Mădulari.

    (Marin Bulugea, Aurelian Drăguşin. Documentar, Râmnicu-Vâlcea, 1992, în colecţia „Antologia artei vâlcene” (1). În afară de documentarul propriu-zis, în paginile 7-12 sunt publicate Zece inedite – Poezii de Aurelian Drăguşin; Marin Bulugea, In memoriam Aurelian Drăguşin (1966-1992), în „Actualitatea drăgăşăneană”/ 27 sept. 3 oct.           2011, pag. 12).

    Dumitrescu, Dumitru (Tică) (n. 6 oct. 1921, în oraşul Drăgăşani, Vâlcea – m. în mai 2002, Râmnicu-Vâlcea, unde s-a stabilit cu familia în 1929) – actor. A studiat arta teatrală la Şcoala Populară de Artă din Râmnicu-Vâlcea (anul absolvirii: 1970) şi Institutul de Actorie din Piteşti (1975). Între 1945-1968, deţine diferite funcţii, printre care pe aceea de şef de cabinet la Prefectura Vâlcea (1946-1948). În anul 1945, pe când era responsabil cultural al Sindicatului Funcţionarilor Publici, a luat legătura cu animatorul teatrului din Râmnicu-Vâlcea, dr. Constantin Georgescu, care închegase o formaţie de teatru. În urma unor verificări interpretative, a fost admis şi a devenit component al formaţiei de teatru din reşedinţa judeţului, calitate în care va da viaţă, cu mult talent, unei serii întregi de personaje, printre care: Georges Duduleanu din piesa Gaiţele de Alexandru Kiriţescu, Moş Toma din Vlaicu şi feciorii lui de Lucia Demetrius, Iorgu Langada din …Escu de Tudor Muşatescu, Dick Scott din Dincolo de zare de Eugene O’ Neill, Jupân Dumitrache din O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, şeful de gară din Steaua fără nume de Mihai Sebastian, inspectorul de siguranţă din Înainte de revărsatul zorilor de Doru Moţoc ş. a. A fost prezent în spectacolele Ansamblului de Estradă: Critică la microfon; Cu estrada pe teren; Cântaţi cu noi; Estrada în carnaval; Miniaturi pe portativÎncepând cu anul 1968, în regia lui Dodo Ionescu de la Teatrul de Operă din Bucureşti, au fost puse în scenă: opereta Mam’zelle Nitouchede Florimond Hervé, interpretând rolul directorului teatrului; opereta Vânzătorul de păsăride Karl Zeller, (baronul Weps); comedia muzicală Cele două orfelinede H. Mălineanu (rolul lui Madame Frochard, în travesti) ş.a. Laureat al numeroase premii şi medalii în cadrul diferitelor festivaluri şi concursuri naţionale ale formaţiilor artistice de amatori, Are meritul deosebit de a se fi numărat printre acele nume de neuitat din epoca teatrului vâlcean  (ME II, pag. 61-62; OSCA II, pag. 135-136).

    Filipescu, Ştefan S. (n1856, la Drăgăşani – 1921) – om politic, fruntaş al partidului liberal din judeţ; deputat şi senator, mare moşier; a influenţat viaţa politică locală până în anul 1920. De la el, a rămas o arhivă relativ bogată, cuprinzând documente dintre anii 1886-1949. În preajma morţii sale, a lăsat prin testament municipalităţii Drăgăşani, două clădiri în oraş şi o moşie în Livezile. (VDE/2, pag. 128; www.dragasani-vl.ro/).                                                                    

    Fira, Gheorghe (n. 12 martie 1886 în com. Zlătărei din jud. Vâlcea – m. nob. 1936, Fălticeni) – muzicolog, folclorist, cercetător, publicist. A funcţionat ca învăţător în comuna Ştefăneşti (jud. Vâlcea) timp de 9 ani (1907-1916), perioadă în care şi-a început activitatea de folclorist, favorizată şi de relativ frecventa schimbare a locurilor de muncă prin diferite localităţi din ţară (Iaşi, Suceava, Fălticeni etc.); participant la Primul Război Mondial, fiind rănit; internat într-un spital de campanie, s-a îndrăgostit de sora care îl îngrijea, aceasta devenindu-i soţie şi determinându-l să se stabilească în Fălticeni, unde va lucra ca profesor de muzică şi ca inspector şcolar, activând şi la Societatea „N. Gane” din localitate. 

    Volume publicate, în colecţia „Din viaţa poporului român”: Cântece şi hore (vol. XXXI – 1916), Nunta în judeţul Vâlcea, cu o prefaţă de C. Brăiloiu (1928); în colaborare (cu G. Ciauşanu şi C. N. Popescu): Culegere de folclor din judeţul Vâlcea şi împrejurimi (1928). (DF, pag. 193-194; DM, pag. 80; MA, pag. 201; OSCA/1, pag. 151; Monografia Drăgăşani, pag. 399).

    Gazan („Cazan”), Tache. În 1947, la naţionalizare, atelierul din Drăgăşani al Tipografiei Curechianu a fost lichidat, iar utilajele transferate la Râmnicu-Vâlcea. Cel care-şi va tipări aici majoritatea cărţilor, a fost Tache Gazan  (numit de compatrioţi Cazan, deoarece Gazan avea rezonanţe străine) – moşier de  peste Olt, din comuna Verguleasa, care  într-un soi de dialog cu sine însuşi, a publicat foarte mult pentru vremea aceea. În depozitele Bibliotecii Academiei Române, s-au păstrat de la el 17 cărţi (au mai fost şi altele, pierdute), din care, la Drăgăşani, au apărut cinci titluri: Una alta – o broşură de 29 de pagini, din ciclul „În ore de nelucru şi urâtuna-alta” (1909); Linguşitorii (1910); În ore de nelucru, în ore de urât; Prăpădul lumii prin strigoi (1911); Ultima pagină din viaţa unui om (1911); În ore de nelucru, în  ore de urât şi La ce bun, oare? (1912). Prin anecdotica şi eroii săi, scrierile luinu lipsite de accente polemice şi sociale, au fost destul de gustate în epocă. Reuşind să-şi ascundă trecutul şi obârşia, el a fost considerat balcanic (grec sau albanez). A fost mai întâi arendaş pe moşia Ciuleilor; s-a căsătorit cu Zoe, văduva lui Iancu Urianu şi a devenit moşier, trăind 90 de ani. Nu se ştie ce studii avea, însă a fost un autodidact de marcă, descurcându-se foarte bine în problemele juridice. Prozatorul Gib. Mihăescu îl va transpune ca personaj literar  sub numele de Tache Asan, în nuvela „Noaptea focurilor”, referitoare la răscoala din 1907 (Monografia Drăgăşani, pag. 160).

    Gican, Gheorghe (n. la 29 ian. 1938, în localitatea Leleasca, jud. Olt; stabilit în Râmnicu-Vâlcea în 1961, imediat după terminarea Facultăţii de Teologie din Bucureşti) – teolog, publicist. A lucrat ca metodist la Casa de Cultură Drăgăşani, apoi ca impresar – organizator de spectacole. A emigrat în Austria şi, după mai mulţi ani de căutări şi experienţe, a revenit  la Râmnicu-Vâlcea (1990); bogata sa experienţă de viaţă, l-a împins către scris.

    Cărţi publicate: Mutre de doi bani (1993), Cazuri şi necazuri în dragoste (1994), Ipostazele Sfintei Scripturi (1995), Faţetele preşedintelui ales sau măgarul lui „Buriolan”, oscilând între sfinţenie şi ciolanul prezidenţial (1996), Un strop de viaţă liberă sub soare (1997), Traiectoria păturii politice (1999), D-ale râsu – plânsului (2001). (OSCA II, pag. 163.  

    Grevuţu, Vasile (n. la 1 sept. 1933, Constanţa; stabilit în jud. Vâlcea, la 15 martie 1961) – medic veterinar; cercetător, publicist. Cursuri de specializare în domeniul creşterii şi exploatării vacilor de lapte în sistem intensiv (IAS „Mihai Viteazul” – Turda, 1971); medic primar veterinar, din 1982. A lucrat ca medic veterinar la Circa Sanitară Veterinară Olanu din jud. Vâlcea (15 martie 1961 – 1 aug. 1961), Circa Sanitară Veterinară Orleşti – jud. Vâlcea (1 aug. 1961 – apr. 1962), vicepreşedinte al Consiliului Agricol Raional Drăgăşani (apr. 1962 – aug. 1968), medic veterinar de circumscripţie la Dispensarul Veterinar din Drăgăşani (1968-1971), director la Asociaţia Economică Intercooperatistă de Creştere şi Exploatare a Vacilor de Lapte, a Judeţului Vâlcea (iul. – oct. 1971), director general adjunct la Direcţia Generală pentru Industrie şi Agricultură Vâlcea – DGAIA (oct. 1971 – mart. 1981), director la Întreprinderea de Industrializare a Laptelui Vâlcea (1981-1985), şef la Complexul Agroindustrial – Unitatea Agricolă Vâlcea (1985), după care a revenit la DGAIA, pe acelaşi post de mai înainte (1985-1995); inspector zonal la Centrul Naţional de Reproducţie, Selecţie şi Ameliorare a Animalelor Bucureşti-Corbeanca (1995-1996), medic veterinar epizootolog la IAS Vâlcea (1996-1999), dealer autorizat la SC „ROMVAC” Voluntari – Ilfov, Depozitul de Medicamente de Uz Veterinar Râmnicu-Vâlcea (2000-2009). Preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Albine (1972-1980), preşedinte al Asociaţiei Generale a Medicilor Veterinari din România – Filiala Vâlcea (1971-1981) etc. A publicat în colaborare: Recomandări de zooigienă pentru creşterea animalelor din fermele şi brigăzile zootehnice ale CAP-urilor din judeţul Vâlcea (f. an). Pentru calitatea activităţii sale profesionale, a primit mai multe distincţii, printre care: Medalia Muncii (1965), Ordinul Muncii, Clasa a III-a (1971), Medalia „Meritul Agricol” (1974) etc.

    Isărescu, Constantin (n. 9 iunie 1913, com Şirineasa, jud. Vâlcea – m. 2006, Drăgăşani) – învăţător (absolvent al Şcolii Normale din Râmnicu-Vâlcea) şi economist; memorialist.  Printre altele, a lucrat ca învăţător în com. Valera –  jud. Cernăuţi şi Creţeni – jud. Vâlcea, din 1937 până în 1940, când este chemat sub arme. După război, va funcţiona ca învăţător în Şirineasa şi se va înscrie la Academia de Înalte Studii Comerciale, pe care o va absolvi în 1947, după care va lucra ca profesor şi inspector şcolar al raionului Drăgăşani; inspector coordonator al Băncii Naţionale – filiala Drăgăşani (1951-1957), inspector coordonator al Uniunii Cooperativelor din raionul Drăgăşani (1958-1961), profesor de contabilitate la Liceul Agricol din Drăgăşani (1961-1975). Distins cu ordinele „Coroana României” şi „Steaua României”. Este autor al volumului de memorii 518 zile şi nopţi în linia întâi. Jurnal de front (ed. I – 1999, ed. a II-a – 2003). (Monografia Drăgăşani, pag. 400).

    Isărescu, ConstantinMugur (n. 1 aug. 1949, Drăgăşani, jud. Vâlcea) – economist; diplomat, cercetător (cu parcurgerea tuturor etapelor acestui gen de activitate); doctor în economie, cu teza Tendinţe în politica guvernamentală a cursurilor de schimb pe plan internaţional şi incidenţa lor asupra relaţiilor economice externe ale României (1989); membru titular al Academiei Române şi preşedinte al Secţiei de Economie, Sociologie şi Ştiinţe Juridice a acestei instituţii. Specialist de înaltă competenţă în cel puţin două domenii de bază ale economiei: finanţe şi comerţ exterior. A îndeplinit funcţii de răspundere la nivel naţional, imediat după absolvirea cursurilor superioare, la Institutul de Economie Mondială – INSCIN (1973-1990), secretar I cu probleme economice şi monetare, al Ambasadei Române din Washington; expert financiar al părţii române la întâlnirile periodice ale ţărilor care au construit autostrada transeuropeană Nord-Sud (TEM) ş.a. Guvernator al Băncii Naţionale a României(din 4 septembrie 1990 şi în continuare), îndeplinind în paralel şi alte funcţii: guvernator pentru România în Consiliul Guvernatorilor al Fondului Monetar Internaţional, vice-guvernator pentru România în Consiliul Guvernatorilor Băncii Mondiale şi Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare etc.;  prim ministru al României în perioada 22 dec. 1999-28 dec. 2000; membru fondator al SOREC şi al Fundaţiei “Un viitor pentru România”. Între 1994-1998: preşedinte al FR de Şah, iar din 2001 – preşedinte de onoare al FR de Atletism. Membru al Clubului de la Roma (din 1993) şi apoi preşedinte al Asociaţiei Române a Clubului de la Roma. După 1990, funcţionează şi ca profesor şi şef de catedră la cursul “Monedă şi credit” din cadrul ASE Bucureşti. Este autorul unui plan economic liberal care a condus la redresarea României printr-o politică monetară inteligentă; printre alte iniţiative şi măsuri, în anul 2005 a introdus leul românesc cel nou (RON), după liberalizarea contului de capital. A susţinut ideea înfiinţării unei universităţi de stat la Râmnicu-Vâlcea. A primit Ordinul „Serviciul credincios” în grad de mare ofiţer (2000), Ordinul „Meritul Industrial şi Comercial” (2007), Steaua României în grad de colan (2010), Doctor Honoris Causa al universităţilor din Craiova, Piteşti, Bacău, Cluj, şi alte numeroase premii şi distincţii. Cetăţean de Onoare al Judeţului Vâlcea (din 2006) şi al municipiului Sibiu (2007). Alături de Mihai Tănăsescu, este membru al cunoscutei Comisii Trilaterale.

    Lucrări publicate (selectiv): Datoria externă (1977), Afaceri şi căderi financiare în lumea capitalului (1979), Metodologia prognozării cursurilor de schimb (1980); în colaborare: Datoria externă a ţărilor în curs de dezvoltare (1977), Afaceri şi căderi financiare în lumea capitalului (1979), Dicţionar diplomatic (1979), Aurul, mit şi realitate (1981), Relaţii monetare internaţionale (1989), Dezvoltarea recentă în România (1990), Reforma sistemului financiar în România şi integrarea europeană (1996), Banca şi bancherul (1999) ş.a. (OSCA I, pag. 194-197; Monografia Drăgăşani, pag. 401-402; Wikipedia).

    Istocescu, Emil (n. 22 apr. 1933, com Costeşti, jud. Vâlcea) – filolog, critic şi istoric literar, publicist. Carieră didactică în învăţământul preuniversitar: după o perioadă de 4 ani, când a activat ca inspector şcolar la Secţia de Învăţământ a Raionului Drăgăşani (1955-1959), a funcţionat – timp de 36 de ani – ca profesor de limba şi literatura română (şi director între 1980-1982), la Liceul Teoretic din Drăgăşani (devenit ulterior liceu industrial şi, în zilele noastre, Colegiul Naţional “Gib Mihăescu”). În 1970 a obţinut gradul didactic I, cu o teză despre Viaţa şi opera lui Gib. Mihăescu – prima lucrare alcătuită după război, despre  acest mare scriitor de origine vâlceană. În plan cultural, a participat la cenaclul literar de pe lângă Casa de Cultură, de la înfiinţare (1960) – ca membru, apoi ca responsabil (între 1970-1980). Bogată publicistică literară şi social-culturală. Între 2000-2008, a fost ales membru în Consiliul Local, participând la activitatea Comisiei pentru Stiinţă, Învăţământ şi Cultură. În această calitate, şi-a adus o contribuţie importantă la finalizarea şi publicarea monografiei Drăgăşanilor, alcătuită, într-o primă fază, de pr. Dumitru Bălaşa.

    Cărţi publicate: Folcloristul Gh. N. Dumitrescu în relaţie cu Vâlcea (2009), Gib. I. Mihăescu. Viaţa şi opera (2010), Publicistică literară şi social-culturală (2011); coredactor la Monografia municipiului Drăgăşani (2004); în colaborare: Marin Sorescu, „La Lilieci” (2006), Marin Sorescu – scrisori şi documente inedite, vol. I (2009), vol. III (2011).

    Marinescu, Nicolae (n. 19 nob. 1910 în com. Mihăeşti din jud. Vâlcea – m. 2002) – învăţător şi apoi profesor de matematică; folclorist, animator cultural de excepţie. A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial, căzând prizonier în 1942, la Cotul Donului, şi îndurând 4 ani de calvar în Siberia; după revenirea în ţară, a primit decoraţia Coroana României, cu spade în grad de Cavaler, cu panglică de Virtute Militară (1945, prin Înalt Decret). Profesor la şcoli din Mihăeşti, Momoteşti şi Zlătărei (aici, şi director), iniţiator (şi apoi director) al construirii Căminului cultural din Zlătărei, unde a desfăşurat o activitate entuziastă şi eficientă de animator cultural (ca folclorist, textier, regizor, scenarist, dirijor şi prezentator). A contribuit substanţial la amenajarea Muzeului Vinului şi Viei din Drăgăşani, procurând obiecte şi documente adecvate (din domeniul viticulturii) (Monografia Drăgăşani, pag. 413-417).

    Mielcioiu, Ion (n. 21 sept. 1934 în com. Zlătărei, jud. Vâlcea) – istoric; diplomat. Începând din 1958, a fost angajat în Ministerul Afacerilor Externe, unde a obţinut toate gradele diplomatice: ataşat, secretar III şi secretar II la Ambasada din Sofia (1959-1965); consilier, prim colaborator la Ambasada din Varşovia (1969-1974); ministru-consilier, prim ambasador la Ambasada din Moscova (1977-1986); ambasador în Republica Arabă Siriană (1990-1994), ambasador în Republica Irak (iulie 1996 – sept. 1997). Între 1967-1996, a îndeplinit anumite funcţii (director adjunct sau director) şi în Centrala MAE. În afara sarcinilor „de serviciu” obişnuite, a fost coautor la elaborarea noului Regulament de organizare şi funcţionare a Centralei MAE şi a misiunilor diplomatice şi consulare ale României (1995-1996) şi a făcut parte din grupul de control şi îndrumare a activităţii misiunilor diplomatice ale ţării noastre din Cuba, Columbia, Ecuador, Mexic, SUA, Venezuela, Australia, China, RPD Coreeană, Indonezia, India şi Japonia. Este membru fondator al Asociaţiei Ambasadorilor şi Diplomaţilor de Carieră; membru al Fundaţiei Europene „Titulescu” şi al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale.

    Volume în colaborare: Diplomaţia română în slujba independenţei (1977), Independenţă, nealiniere, pace (1989). (Diplomaţi ai României, pag. 221-224).

    Mihăescu, Gib., I. (n. 23 apr. 1894, or. Drăgăşani, jud. Vâlcea – m.19 oct. 1935, înmormântat la Drăgăşani) – scriitor (prozator, dramaturg). În 1914, fără prea mare tragere de inimă, întrucât se simţea atras către literatură, dar în urma insistenţelor tatălui său, s-a înscris la Facultatea de Drept din Bucureşti, pe care a terminat-o abia după nouă ani, datorită – în principal – izbucnirii războiului; în timpul studiilor, a frecventat şi unele cursuri la Facultatea de Litere. În 1919, este chemat de Al. Busuioceanu la redacţia revistei „Luceafărul” (seria a II-a, sub redacţia lui O. C. Tăslăoanu). Aici îi va cunoaşte pe scriitorii Tudor Vianu, Vasile Voiculescu, Arthur Enăşescu, Lucian Blaga ş. a., care îl vor încuraja într-ale scrisului, şi tot aici va citi prima versiune a nuvelei Vedenia.

    Bogată activitate redacţională şi publicistică în reviste ale epocii din diverse zone ale ţării.După 1924,scrie o bună parte dintre marile nuvele ale sale (La „Grandiflora”, Vedenia – refăcută şi publicată în „Gândirea” etc.) şi termină piesa de teatru Pavilionul cu umbre; începe romanul Braţul Andromedei, scrie comedia Confraţii, drama Sfârşitul (ambele fiind respinse de Teatrul Naţional din Bucureşti) etc. În această perioadă au loc faimoasele sale cercetări astronomice, prin luneta procurată, din turnul pe care şi-l construise special pe acoperişul casei; poartă o corespondenţă asiduă cu scriitorul Cezar Petrescu. Între 1926 – 1927, a fost profesor şi avocat al „comunei” Drăgăşani, cu rugămintea, din partea primăriei, „de a apăra interesele acesteia în orice proces”. La 3 martie 1928, la Teatrul Naţional din Bucureşti, i se pune în scenă, cu mare succes, piesa Pavilionul cu umbre, regizată fiind de vestitul regizor Soare Z. Soare, printre interpreţi numărându-se Marioara Ventura, George Calboreanu şi Al. Pop Marţian. Începând cu 1929, pendulează – cu sufletul şi cu prezenţa – între locul natal şi marile oraşe ale ţării. În 1934, Societatea Scriitorilor Români îi acordă un premiu de 25.000 lei pentru Rusoaica, roman care va cunoaşte patru ediţii.La 19 oct. 1935, se stinge din viaţă în plină ascensiune creatoare, la o zi după sfârşitul lui C. Nottara. A fost înmormântat la Drăgăşani (22 oct.), fiind condus pe ultimul drum de Cezar Petrescu, Adrian Maniu, Al. Philippide, Cella Delavrancea, Dragoş Vrânceanu, N. Crevedia, Petru Comarnescu ş. a. Cărţi publicate antum: La „Grandiflora”- nuvele (1928), Vedenia – nuvele (1929), Braţul Andromedei – roman (1930), Rusoaica – roman (1933), Femeia de ciocolată (1933), Zilele şi nopţile unui student întârziat (1934), Donna Alba (1935). (Mihail Diaconescu, Gib I. Mihăescu, Bucureşti, 1973; Petre Petria, Gib. I. Mihăescu. Biobibliografie selectivă, Râmnicu-Vâlcea, 1985; Emil Istocescu, Gib I. Mihăescu, Râmnicu-Vâlcea, Ed. Silvana, 2010 etc.).

    Moldoveanu, Toma (n. 1916, Drăgăşani, jud. Vâlcea) – inginer; sportiv de performanţă (rugbist). A început să joace fotbal de la vârsta de 10 ani (la „Tenis Club Român” – TCR) şi rugby, tot la TCR, de la 14 ani; la acest al doilea sport, între 1930-1942, va cuceri 4 titluri de campion naţional. Din 1942, în paralel cu statutul de jucător, a fost şi antrenor. Selecţionat în echipa naţională (1935), a susţinut cu aceasta, până în 1955, 12 întâlniri internaţionale, fiind, nu o dată, căpitanul echipei. Timp de 25 de ani, a fost arbitru de categoria A (şi primul arbitru român care a arbitrat în străinătate). Membru al Comitetului Federal al Federaţiei Române de Rugby şi preşedintele Colegiului Central de Antrenori şi de Arbitri. A primit Premiul de Stat, Ordinul Muncii cl. I şi Diploma de onoare, pentru merite deosebite în educaţie fizică şi sport (Enciclopedia sportului, I, pag. 972-973).

    Nanu, Sava Ion (n. 13 apr. 1915, Drăgăşani) – istoric şi teoretician al artei, jurist (dublă specializare); cercetător. Membru al Academiei Române, membru corespondent al Academiei din Roma, membru al Academiei Pontzen (Academia Internaţională) din Napoli şi al altor instituţii asemănătoare din ţară şi străinătate. A profesat la Facultatea de Arhitectură, Institutul de Construcţii, Academia de Studii Economice şi Academia Militară – toate din Bucureşti. A făcut cercetări asidue în mai multe ţări europene şi asiatice (1938, 1961, 1969-1973), în domeniul istoriei artei şi al civilizaţiei universale, precum şi în istoria relaţiilor culturale dintre România şi alte ţări. Pentru monografia dedicată lui Benjamin Franklin, a primit elogii şi distincţii internaţionale.

    Volume publicate (selectiv): Un monument istoric de artă – Mânăstirea Antim (1961), Relaţii în arhitectura româno-georgiană în epoca feudală (1961, 1963; în lb. georgiană), Relaţii în arhitectura româno-armeană în epoca feudală (1964, în limbile rusă şi armeană), Stemele Georgiei şi Ţării Româneşti în epoca feudală (1966), Benjamin Franklin (1967), Arta românească în secolul al XIX-lea (1971), Dimitrie Cantemir – desenator, istoric de artă şi arhitect (1974), Bibliografie româno-americană. Statele Unite ale Americii în limba română (1975), Arhitectura Bucureştiului etc. (Monografia Drăgăşani, pag. 417-419).   

    Neagoe, Florea (n. la 24 oct. 1947 în Drăgăşani, jud. Vâlcea) – filolog; cercetător, poet, eseist, publicist. Activitate: director-coordonator la Şcoala Generală Ştefăneşti, judeţul Vâlcea (1980-1987); actualmente, profesor la Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” din municipiul Drăgăşani; consultant ştiinţific la stabilirea programei activităţilor educative în învăţământul preuniversitar. A debutat radiofonic, la postul naţional „România – Cultural” Bucureşti (1994). Debutul editorial s-a produs în 1996, cu volumul de poezii Sosirea în PoesisÎn 1995, împreună cu Dumitru Chiriţoiu, aînfiinţat publicaţia săptămânală „Informaţia Drăgăşanilor”, devenită succesiv „La Grandiflora” şi „Grandiflora”.

    Alte volume publicate: Şarpele în mito-folclor – eseu (2001), Flacăra unui zeu – poezii (2001), Cronicilelui Mihai Viteazul. Anul revoluţionar 1821 în literatură – eseu (2001), Nestemate folclorice (2005); în colaborare: Săptămâna în mito-folclor (2005), Colegiul Naţional « Gib Mihăescu » Drăgăşani. Studiu monografic (2007) etc. (OSCA II, pag. 257).

    Negreanu, Ion M. (n. 8 ian. 1907 în Drăgăşani, jud. Vâlcea  – m. 4 ian. 1998, Craiova) – filolog; critic şi istoric literar, publicist. După terminarea facultăţii, a mai urmat Şcoala de Ofiţeri de Rezervă la Cetatea Albă (1932) şi cursuri la seminarul Pedagogic din Bucureşti (1932. Participant la războiul din Răsărit. A lucrat la Gimnaziul „Brătianu” şi la Liceul Teoretic din Drăgăşani (1934-1950), apoi la Institutul Agronomic din Craiova (lector, 1949-1951) şi la Liceul „Fraţii Buzeşti” de aici (1951-1972). A colaborat la „Rampa” (1929-1933), “Epoca” (1932-1935), apoi la publicaţiile craiovene „Înainte” şi “Ramuri”. Tot în Craiova, a desfăşurat o activitate intensă în cadrul Societăţii de Ştiinţe Filologice şi al Universităţii Populare, unde a condus cursul “Arta scriitorilor români”. A fost membru al Asociaţiei Publiciştilor Români din Bucureşti.

    Cărţi publicate: Cronici literare (1938), Constantin Lecca – tipograf şi profesor (în “Rezonanţe cultural oltene”, I, Craiova, 1971; Vocaţia şi elogiu catedrei în 1882. Centenar – 1982. Liceul de Matematică-fizică „Fraţii Buzeşti” (1884). În colaborare: Însemnări din trecutul unei tipografii şi cultura olteană (1969). (OSCA II, pag. 268; Monografia Drăgăşani, pag. 419-420; Personalităţi doljene, pag. 1, după var. on line: www.aman.ro/files/digitale/personalitati). 

    Nicu, Alexie T.,(n. 1927, în cartierul Bârsanu din Drăgăşani, jud. Vâlcea) – profesor de EFS şi jurist (licenţiat în ambele domenii); cercetător şi publicist, manager sportiv. Doctor în pedagogie, al Institutului de Cultură Fizică şi Sport din Leningrad (1955). A contribuit la înfiinţarea primului centru de cercetări în domeniul educaţiei fizice şi sportului (ian. 1957- ian. 1959) şi a pus bazele CCPS (1967), pe care l-a condus până în 1982. În activitatea de cercetare, a ajuns până la treapta de „cercetător ştiinţific gr. I ”, în urma studiilor pe care le-a efectuat, împreună cu colaboratorii,  în domeniul potenţialului biomotor al populaţiei şcolare. A realizat Sistemul Unitar de Verificare şi Apreciere (SUVA) şi a elaborat Sistemul Naţional de Selectare şi Pregătire a Copiilor. A acordat asistenţă de specialitate loturilor olimpice care s-au pregătit pentru JO dintre anii 1972-1988. A efectuat cercetări şi a emis teorii originale în domeniul antrenamentului sportiv modern. Carieră universitară la IEFS Bucureşti, Institutul Pedagogic şi la alte facultăţi cu profil sportiv din Bucureşti. Între 1983-1990, a condus Centrul de Perfecţionare a Cadrelor Didactice din Sistemul Sportiv Naţional şi cursul de „Educaţie fizică şi Sport” (înfiinţat de el) al Universităţii Cultural Ştiinţifice din Bucureşti; preşedinte al FRH (1972-1992) şi al Comisiei de Terminologie a Asociaţiei Internaţionale de Informaţie Sportivă etc. A scris scenariile pentru 11 filme didactice şi de promovare a educaţiei fizice şi sportului. Distins cu Medalia „Serviciul credincios”, cl. a III-a (2000).

    A redactat şi coordonat lucrări fundamentale pentru sportul românesc şi mondial: Antrenamentul sportiv modern (1993), Terminologia educaţiei fizice şi sportului (dicţionar poliglot); Enciclopedia educaţiei fizice şi sportului, coord. – Alexe Nicu, vol. I-IV, Bucureşti, Ed. Aramis, 2002; Am râs mult şi am plâns puţin. Memoriile unui oltean. (Enciclopedia sportului, pag. 108-109).

    Oprea, Paraschiv (Bebe) (n. la 27 nob. 1937 În Drăgăşani m. 21 martie 2004) – dirijor, compozitor şi interpret de muzică populară şi uşoară. Acordeonist, pianist, muzică de café-concert, de estradă şi romanţe. A debutat ca instrumentist (acordeon), la vârsta de 16 ani, la orchestra „Rapsodia Română”, pe care – mai târziu – o va conduce. L-a urmat, la pupitrul Orchestrei de muzică populară a Radioteleviziunii Române – Bucureşti, pe maestrul Ionel Budişteanu. A colaborat cu alte orchestre şi ansambluri folclorice, în înregistrări şi spectacole radio şi TV. În memoria sa, la Drăgăşani, a luat fiinţă Festivalul „Lăutarul”, a cărui primă ediţie s-a desfăşurat la sfârşitul lunii iunie 2006. (DE V,     pag. 78).

    Orza, Olimpiu (n. la 14 febr. 1944, în oraşul Turda, jud. Cluj) – artist plastic (pictor şi grafician). Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti – Facultatea de Muzeologie (1982). Din anul 1965 – profesor de desen la Drăgăşani, jud. Vâlcea. Membru al Cenaclului U.A.P. din Râmnicu-Vâlcea. Începând cu anul 1966, a participat la expoziţiile colective judeţene din cadrul saloanelor de artă din Râmnicu-Vâlcea, la expoziţiile omagiale sau tematice „Zilele culturii drăgăşenene” şi „Artele Râmnicului”. Expoziţii personale: Drăgăşani – pictură (1966, 1977, 1982), pictură şi grafică (1984), grafică (1984); Govora – pictură (1968); Râmnicu-Vâlcea – grafică (1974, 1985) şi pictură (1984, 1988); Craiova – grafică (1984, 1985, 1986); Sebeş-Alba – grafică (1985); Cluj-Napoca – grafică (1986); Bucureşti – grafică (1986); Franţa – grafică (1990); Călimăneşti – pictură (1997). Expoziţii de grup la toate saloanele judeţene de artă plastică: Sibiu; Franţa; Japonia. Excursii documentare: 1969 – Ungaria, Austria, Germania, Franţa; 1974 – Bulgaria; 1975 – fosta Iugoslavie; 1990 – Ungaria, fosta Iugoslavie, Italia, Franţa; 1993 – Ungaria, Austria, Germania, Franţa; 1995 – Franţa. Lucrări în colecţii particulare şi de stat, din ţară şi din străinătate. (OSCA II, pag. 277-278).

    Pavelescu, Alin (n. la 20 aug. 1951) – medic ORL; cercetător, publicist, fotbalist, manager sportiv. Începând cu anul 1984, a lucrat ca medic specialist şi apoi medic primar la Spitalul Municipal din Drăgăşani. A jucat fotbal la „Tractorul” Bălceşti (campionatul regional). Din 2008, este şef al Comisiei de Sport şi Cultură din cadrul Consiliului Municipal Drăgăşani, iar din 1990 – preşedinte al Clubului Sportiv Municipal (CSM) Drăgăşani, care face parte din Liga a IV-a (Campionatul judeţean). Animator şi promotor de bază al sportului drăgăşănean.

    Pîrnuţă, Ioana (n. 29 sept. 1951 în satul Mogoşeşti din com. Stoeneşti, jud. Vâlcea) – jurist, biblioteconomist, psihopedagog, cu specializări în fiecare din cele trei domenii; cercetător, bibliograf, publicist. Cursuri de specializare în Franţa, ca bibliotecar (1991). A lucrat ca educatoare la Grădiniţa de Copii Drăgăşani (1975-1980), bibliotecară la Biblioteca Orăşenească din aceeaşi localitate (1981-1982), iar din 1983 desfăşoară activitate de bibliotecar la Biblioteca Judeţeană Vâlcea « Antim Ivireanul ». Este preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din România (ANBPR) – Filiala Vâlcea. Coautoare la antologia de versuri Iisus – 2000 (2000) şi la Catalogul cărţii editate în Vâlcea în perioada 1990-2000 (2001). A realizat, sub formă de fişe, bibliografia judeţului Vâlcea, din care a publicat un fragment elaborat: Din bibliografia istorică a localităţilor judeţului Vâlcea (în « Studii vâlcene », serie nouă, nr. IV (XI), 2008, pag. 659-685).

    Popescu, Alexandru (n. 22 aug. 1921 la Drăgăşani, jud. Vâlcea) – militar de carieră; dramaturg. Ofiţer la Sibiu, Sfântu-Gheorghe şi Braşov (1942-1952); între 1952-1965, a lucrat ca maistru la Întreprinderea de Construcţii şi Montaje din Bucureşti. Ca dramaturg, a debutat cu piesa de păpuşi Jucăriile Mihaelei (1962). Alte piese de teatru: Prietenii Mihaelei, O rază de soare, Ariciul albastru, Iarmarocul piticului Clip, Strop de rouă brotăcelul, Omuleţul de puf, Semnul magic şi piticul Nas-potrivit. A mai scris, cu succes crescut, Croitorii cei mari din Valahia (1968) şi Noaptea nechemată (1971). (DLR, pag. 442).

    Raiciu, Dumitru (n. la 12 iunie 1944, la Drăgăşani, jud. Vâlcea) – ing. horticultor; eseist, poet, autor de repor-taje. Volume publicate: Metamorfoze posibile(1984), De rerum – versuri, Treziţi-vă seara – eseuri; Petarde – reportaje (OSCA II, pag. 337-338).

    Şerban, Constantin I. (n. la 24 ian. 1948 în fosta com. Zlătărei, azi – cartier al oraşului Drăgăşani) – absolvent al Facultăţii de Ştiinţele naturale. După terminarea studiilor, s-a angajat la Delfinariul din Constanţa, apoi ca ofiţer în Marina Comercială Română şi salariat la Terminalul Agigea-Sud. În anul 2010 s-a îmbolnăvit grav şi a fost pensionat. Fost participant activ, cu creaţii lirice şi epice notabile, la Cenaclul literar al Casei de Cultură din Drăgăşani.

    Cărţi publicate:  Fals tratat de botanică (Pseudo-phiton) (1999), Al doilea Eden – nuvele (2004). Redactor principal („Coordonator ediţie”) al lucrării Monografia municipiului Drăgăşani (2004), pentru care a realizat şi tehnoredactarea, prefaţa şi bibliografia. Este şi autorul unor lucrări rămase în manuscris (Poezii, Tichete de existenţă – cugetări etc.).

    Tănăsoiu, Cristina (n. la 25 decembrie 1960 în or. Drăgăşani, jud.Vâlcea) – ing. industrie uşoară; cercetător, publicist. Inginer la Întreprinderea de Tricotaje şi Perdele Roşiorii de Vede (1984), inginer la Întreprinderea de Textile Neţesute Râmnicu-Vâlcea (1985-1998), bibliotecar la Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” a Jud. Vâlcea (din 1999). Membră a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor din România – filiala Vâlcea.

    Lucrări publicate (în colaborare): Vâlcea – oameni de ştiinţă, cultură şi artă. Dicţionar (vol. II, 2004).

    Tulugea, Claudiu (n. 15 nob. 1973, Drăgăşani) – istoric-arheolog; cercetător, publicist. Între 1999 şi 2006, a lucrat la Şcoala Generală nr. 8 şi la Liceul Pedagogic din Râmnicu-Vâlcea. Din 2006, director al Muzeului de Istorie „Aurelian Sacerdoţeanu” din Râmnicu-Vâlcea. Masterat în istorie al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (1999-2001) şi doctor în arheologie al aceleiaşi universităţi, cu teza Preistoria Nordului Olteniei (2007-2010). A reeditat şi coordonat seria nouă a revistei „Buridava” (nr. 5/2008, 6/2009,  7/2009, 8/2010, 9/2011), reuşind şi înscrierea acesteia la CNCSIS. În timpul manageriatului său la muzeu, au fost făcute mai multe descoperiri arheologice în judeţul Vâlcea, unele – de importanţă naţională. Premii obţinute, din partea Fundaţiei Culturale „Vâlcea 1”: Managerul anului (2007), Premiul special pentru manageriat (febr. 2011, pentru anul 2010); Premiul special acordat de fundaţia menţionată în anul 2008, pentru reeditarea, după 25 de ani, a publicaţiei „Buridava”. A mai primit Premiul de excelenţă pentru proiectele europene câştigate şi implementate la Muzeul Satului Vâlcean – Bujoreni (Ministerul Culturii, 2009) ş.a.

    Al.Florin Țene (Născut la 13 iunie 1942, Drăgășani, județul Vâlcea, România ), pe numele adevărat Țene Florinel Sandu, este poet, prozator, dramaturg, eseist, critic literar, de artă și promotor cultural.

    Este fiul lui Ion Țene contabil, din Furculești , jud.Teleorman și al Ecaterinei Roșianu din comuna Roșiile, județul Vâlcea.
    Școala primară o urmează la Drăgășani.
    Absolvă Liceul Teoretic din Drăgășani 1960 și urmează cursurile Școlii Tehnice Tipografice de 3 ani, din București, secția Tehnoredactare și Tipar înalt. Debutează în TRIBUNA în anul 1960, luna mai.
    Urmează cursurile Facultății de Filologie a Institutului Pedagogic de 3 ani din Baia Mare 1963-66, și de istorie la Târgu Mureș, 1966-1970. La Baia Mare ca student  înființează Cenaclul NORD în cadrul Biblioteci Regionale.
    Termină cursurile postuniversitare de economie aplicată, în 1979 și cursurile de Integrare Europeană la Bruxelles în anul 1999.
    După absolvirea facultății, lucrează ca profesor în comuna Tarna Mare din regiunea Maramureș.
    În 1964 devine redactor al Stației de Radioficare Drăgășani, în emisiunile căreia difuzează reportaje și lucrări literare ale scriitorilor drăgășeneni: prof. Emil Istocescu, Dumitru Constantin, Dumitru Velea, părintele Bălașa, N. Cochinescu, Virgil Mazilescu, Titina Nica Țene, dar și vâlcenii, Doru Moțoc, Traian D. Lungu, Ion Lazăr, Gh. Diaconu, Costea Marinoiu, George Țărnea, Lucian Avramescu etc. 

    În perioada 1965-2004 ocupă diferite funcții economice în Drăgășani și Cluj-Napoca. În 1959 înființează, pe lângă Casa de Cultură din Drăgășani, Cenaclul literar „Gib I. Mihăescu” care funcționează și astăzi. La ședințele acestui cenaclu au participat poetul Virgil Mazilescu, pe atunci elev la liceul din Drăgășani, viitorul prim-ministru Radu Vasile, Nicolae Cochinescu, procuror pe atunci în Drăgășani, azi fost membru în Curtea Supremă de Justiție. Pe când era student la Baia Mare a înființat împreună cu poetul Vasile Radu Ghenceanu și pictorul Mihai Oros „Cenaclul Literar Nord” (1963). A înființat Cenaclul „Vasile Sav” (2004), „Artur Silvestri” (2006), „Radu Stanca” (2014), ce funcționează în cadrul Ligii Scriitorilor.
    În perioada 1970-1971 lucrează ca redactor la ziarul de șantier „Lumina de pe Lotru” ce apărea pe șantierul hidro-energetic de la Voineasa. A fost redactor și la „Curierul Primăriei Cluj-Napoca” și la revista „Cetatea Culturală”, inclusiv la „Confluențe românești”. 

    Debutează cu poezie în 1959 în revista Tribuna, pe când era elev în clasa XI-a. Debutează editorial în 1974 cu volumul de versuri „Ochi deschis”, editura Litera, București. În 1979 îi apare al doilea volum de versuri „Fuga Statuilor”, editura Litera, București. Este tradus în limbile sârbă, engleză, coreeană, rusă, franceză, italiană, japoneză.
    Publică poezie, articole, critică literară și eseuri în revistele: Luceafărul, Gazeta Literară, România Literară, Argeș, Secera și Ciocanul, Orizont, Înainte, Scrisul Bănățean, Iașul Literar, Convorbiri Literare, Confluențe, Cronica, Ramuri, Mozaic, Agora Literară, Poezia, Cetatea Culturală, Ardealul Literar, Curierul Primăriei Cluj, Flagrant, Poștașul, Familia, Literatorul, Contemporanul, Orient Latin, Heliopolis, Rusidava Culturală, Poezia, Oglinda literară, Esteu, Columna, Citadela, Aurora, Al cincilea anotimp, Pietrele Doamnei, Climate Literare, Singur, Viața de pretutindeni, Radix (Belgia), România VIP (Dallas, Texas), Iosif Vulcan (Australia), Confluențe literare, SUA, Armonii Culturale, Rostirea Românească, Steaua, Tribuna, Dokiana, Semne, Lettres Europeennes, Cuvânt Torăcean, Viața Socială, Munca, Unitatea Națională, Adevărul de Cluj, Făclia, Cuget Liber, Radio București, TVR, Radio Craiova, Radio Cluj, Confluențe, Poștașul, Tibiscus, Meandre, Cuvântul Liber, Răsunetul, Curierul de Vâlcea, Scurt circuit oltean, Dobrogea culturală, Moldova culturală, Cetatea lui Bucur, Constelații diamantine, Memoria slovelor, Candela (Canada), Regatul cuvântului, Făclia, Glas creștin, Citadela, Itaca (Dublin), Pagini Românești în Noua Zeelandă, MIORIȚA (SUA), Clujul Liber, Napoca News, Confluențe Românești, Basarabia literară, Semănătorul, Observatorul din Toronto, Caietele Columna, Salonul Literar, Răsunetul, Academia de Poezie, Artă și Literatură, Caietele Columna, Revista ZEIT, APOLON, ONIX, Creator, Freamăt, Heliopolis, AG pe rime, Destine contemporane din Canada, Rotonda Valahă, Napoca News, Creator, Apolon, Observatorul din Canada, Făclia, în publicații din Gabon-Africa, revista Uniunii Ziariștilor Profesioniști, Porțile Nordului, Literaturitate, Negru pe Alb-castelul cuvintelor-, Luceafărul, Feed Back, Ardealul literar și artistic, Sintagme literare, Literatura, Unirea(Viena), Radio Unirea (Viena), Parnas XXI, Observatorul din Toronto, Cuvântul argeșean, Litera 13, Orizonturi mureșene, Surâsul Bucovinei, Bogdania, Bucium, Luceafărul, Gorjanul, Așii României, ASLRQ-Canada, Așii României, Națiunea, Destine literare-Canada, și Curierul Național, Cultura vâlceană, Armonii culturale , Povestea Vorbei, Luceafărul de seară, Saeculum Bucureștul literar și artistic, Neamul Românesc, Jurnalul Israelian, Magazin critic, Contact international, Povestea vorbii, Cultura vâlceană, eCreator, Mirajul Oltului, Curierul Național, Națiunea, Luceafărul de la Botoșani, Clipa literar-artistică, Forum vâlcean, Cozienii ș.a. 

    În 1964 se căsătorește cu poeta Titina Nica-Țene, din comuna Șușani, jud. Vâlcea. Are doi băieți: Florin, specialist în imagine de televiziune și Ionuț, doctor în istorie și master în drept, istoric, poet și scriitor, fondatorul ziarului „Napoca News”, cu 20 cărți publicate. 

    Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
    Este membru al Academiei Americano-Română de Știință și Artă (A.R.A.), din anul 2011, iar din anul 2014 este membru plin.
    Este membru al Asociației Scriitorilor Români din Canada.
    Este membru al Societății Regale a Scriitorilor Români și Belgieni.
    Este Președintele național al Ligii Scriitorilor Români, care are 1000 de membrii, scriitori din țară și  diasporă.
    A fost membru al International Multidisciplinary Scientific Congress organizat de Universitatea Titu Maiorescu.
    Este un pasionat filatelist și numismat, având o bogată colecție din aceste domenii.

    În anul 2011 a primit DIPLOMA DE EXCELENȚĂ din partea Senatului Universității de Vest „Vasile Goldiș”, din Arad, pentru întreaga operă și activitatea dusă pentru promovarea literaturii române. Tot în acest an a primit premiul OPERA OMNIA din partea academicianului Gh.Păun la Festivalul de Literatură de la Domnești.
    Liga Scriitorilor Români îi acordă în anul 2012 MEDALIA „VIRTUTEA LITERARĂ”, pentru strălucita sa creație literară și pentru promovarea culturii române în țară și străinătate. În 1915 a primit Marele Premiu pentru presă scrisă din partea Uniunii Ziariștilor Profesioniști.
    În ianuarie 2012 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Filologie și Fundația „Vasile Pogor” din Iași îi acordă DIPLOMA la Festivalul Internațional Eminescu pentru lucrarea „Norocul limbii române: Eminescu”. 

    Urmare faptului că Al. Florin Țene a oglindit în opera sa și viața și activitatea oamenilor de pe Valea Jiului, Sindicatul Liber al E.M. Paroșeni i-a oferit cel mai înalt ORDIN MINERESC „SFÂNTA VARVARA”, în luna mai 2012. A primit Medalii și Trofee de la diferite foruri culturale din județele Gorj, Hunedoara, Vâlcea, Bistrița, Cluj, Timișoara și Iași.

    Folosește pseudonimele: Al. Roșianu, Florin Roșianu, Florin Drăgășenescu. 

    În 1997 primește o bursă de studii la Bruxelles, în structurile Uniunii Europene, unde i se oferă diploma de „Jurnalist European”. 

    A primit Marele Premiu al Asociației Jurnaliștilor Români de Pretutindeni cu articolul “Memoria inimii “, 2019.În anul 2020 a primit de la UZPR premiul ACTA NON VERBA pentru presa online pe anul 2019.
    În anul 2020 a fost făcut Membru de Onaore al revistei Expresiei Ideii și Cetățean de Onoare al orașului Onești.
    În 2021 a primit Premiul international LOJA POETICĂ DE ARGINT la Festivalul literar-cultural SLAVĂ ȚIE; CUZA DOMN! organizat de Asociația mWORK TOGETHER din Italia.
    În anul 2021 a primit premiul international CORONA din Italia pentru proză.
    A primit Diploma de recunoștiință de la Destine literare pentru activitatea de promovarea literaturii române pe meridianele lumii.
    În total, Al.Florin Țene a primit 178 de  Diplome, Distincții, Titluri și medalii din partea a numeroase instituții de cultură, învățământ și reviste.

    Încă din adolescență este un pasionat filatelist, numismat și colecționar de tabluri, având o colecție de invidiat din toate acestea.
    În Italia poetului Al.Florin Țene i s-a atribut titlul de “Cavaler al Poeziei“ După primirea Dplomelor “Loja poetică de aur “ și “Loja poetică de argint “ de către poetul, prozatorul, eseistul și critical de artă Al.Florin Țene, membru UZPR,, din partea Asociației italiene “ Work together“ în cadrul Galei Poeziei “Șapte inimi România “, festival literar-cultural coordonat de director Lhana Roma-Nova, pentru magia creației literare și promovarea culturii românești, iată că scriitorul clujean a primit din partea aceleiaș organizații italiene Distincția”Cavaler al Poeziei “, semn de prețuire pentru întreaga activitate a scriitorului, promotorului cultural și ctitor de reviste,  cenacluri și instituții culturale Al.Florin Țene, în domeniul creației poetice și pentru promovarea culturii române pe mapamond.

    În septembrie 2006, a înființat „Liga Scriitorilor din România”, devenind președintele executiv al acestei organizații profesionale care are 34 de filiale în țară și 12 în străinătate și care editează 18 reviste în care se promovează literatura română autentică. 

    Este fondatorul revistelor: „Lumina de pe Lotru” (1970): „Agora Literară” (1996), „Regatul Cuvintelor”, „Constelații diamantine”, „Scurt circuit oltean”, „Memoria Slovelor”, Dobrogea Literară”, „Freamăt”, „Moldova literară”, „Cetatea lui Bucur”, „Sfera ionică”, Suflet nou etc. 

    În 2016 primește din partea Primăriei municipiului Bistrița CERTIFICATE of EXCELLENCE și Medalia LIVIU REBREANU pentru activitatea de promovare a scriitorului Liviu Rebreanu și a altor scriitori din literatura română. De Ziua Culturii Române din anul 2017 a primit Medalia omagială ZIUA CULTURII ROMÂNE – 15 ianuarie și Certificate of Excellence. 

    I-a fost acordată Medalia Laureaților Culturii Ieșene în anul 2019.
    A luat premiul întâi la concursul de jurnalism 2019 organizat de Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni cu articolu Memoria inimii.

    Ține conferințe despre scriitori români, scriitorilor din Canada, U.S.A. Franța, Australia, Germania, Austria, România etc, prin internet, în cadrul cenaclului din Canada Destine Literare, condus de Alexandru Cetățeanu.

    În prezent este directorul revistei „Agora Literară” care apare sub egida Ligii Scriitorilor din România. 

    În anul 2009 a propus Patriarhiei Române ca Poetul Mihai Eminescu să fie sanctificat ca Sfânt în Calendarul Ortodox. Pe această temă a discutat prin postul de Radio România cu purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. Această discuție a avut-o pe mai multe posturi de televiziune. 

    La sugestia și îndrumarea lui Al. Florin Țene scriitorul Mihai Ganea a scris versurile și a compus partitura IMNULUI LIGII SCRIITORILOR ROMÂNI. Cântecul a fost interpretat pentru prima oară joi, 27 octombrie, 2016, în cadrul cenaclului literar „Artur Silvestri”. Imnul este cântat la deschiderea manifestărilor culturale organizate de Liga Scriitorilor români în țară șI străinătate.

    În anul 2020 a luat Marele Premiiu al Uniunii Ziariștilor Profesioniști pentru presa scrisă online.
    În 2021 a primit premiul international  LOJA POETICĂ DE AUR, Italia,  pentru magia creației literare și promovarea culturii românești, oferit de Asociația “WORK TOGETHER“.
    LIGA SCRIITORILOR i-a acordat în anul 2021 Premiul Național pentru OPERA OMNIA.

    Al.Florin Țene a contribuit, alături de prof.Emil Istocescu, av.Ion Vasile, ing.Ciolacu și ing.Condei la înființarea Muzeului Viei și Vinului din orașul natal.

    OPERA LITERARĂ

    POEZII

    Ochi deschis, versuri, editura Litera, București, 1974.
    Fuga Statuilor, poeme, editura Litera, București, 1979.
    Nucul dintre două veacuri, versuri, editura L’Etoile d’Argent, Namur, Belgia, 1996.
    Vitraliile mării, versuri, editura L’Etoile d’Argent, Namur, Belgia, 1997
    Confesiunea unui navigator pe uscat, poeme, editura Academiei Americano-Română, Mannhein, Germania, 1998.
    Să ne unim mâinile, prieteni, poeme, volum bilingv (român-maghiar), Fundația Prietenia din Pecs, Ungaria, 1997.
    Moment poetic, în colaborare, editura Carter, Chișinău, 1998
    Cerul meu de hârtie, poeme, volum bilingv (român-englez), traducere Mariana Zavati Gardner, editura Tibiscus, Uzdin, Serbia, 2000.
    Cina cea fără de taină, poeme, volum bilingv (român-englez), traducere Mariana Zavati Gardner, editura Eurograph, 2006.
    Antologie de poezie românească, poezii de Al. Florin Țene, editura Noul Orfeu, 2008
    Sonată pentru creșterea ierbii, poeme, Editura Carte și Arte, București, 2010.
    A șaptea zi după Artur, ed. a II-a, revăzută, Ed. Contrafort, Craiova, 2009.
    Sămânța din interiorul Cuvântului, versuri, Editura Semănătorul, 2012.
    Germinația cuvântului de sub zăpadă, vol. I, versuri, de la A la I, Editura Semănătorul, 2012.
    Contemporanul meu, Iisus! Poezii, Editura Semănătorul, 2012.
    Călcâiul vulnerabil al mării, Poeme, Editura Nico, Târgu Mureș, 2012.
    Emirate de gânduri, poeme, Editura Semănătorul, 2013.
    Concert în lipsa mea-poeme, Editura Semănătorul, 2013..
    În genunchi mă întorc la Vers – poezii, Editura Semănătorul, 2014.
    PLATANII visează veșnicia, poezii, Editura Semănătorul, 2015.
    PUNTE PRIN CUVINTE, vol.1Tipărit la Revox International.
    Paznic la o pisică și un castel, poezii ,Editura Semănătorul, București, 2011.

    ROMANE

    Chipul din oglindă, roman, editura Fundației Culturale „I.D. Sîrbu”, Petroșani, 1997.
    Insula viscolului, roman, editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000.
    Orbul din Muzeul Satului, roman, este al treilea volum, împreună cu Chipul din Oglindă, Insula Viscolului, ce fac parte din trilogia „Insula Viscolului”, ce se constituie într-o frescă a societății românești din secolul XX. Editura Napoca Star, 2002.
    Geamănul din oglindă, roman, Editura Semănătorul, București, 2011.
    Inelul de iarbă, roman, Editura Semănătorul, 2013.
    UN OCEAN DE DEȘERT – roman, cu o Prefață de Mariana Cristescu, Editura NICO, 2013.
    Răzbunarea gemenelor, roman, Editura Semănătorul, 2015.
    La braț cu Andromeda, viața scriitorului Gib I. Mihăescu între realitate și poveste, prefață de Voichița Pălăcean Vereș, roman, Editura NAPOCA NOVA, Cluj-Napoca, 2016.
    Veniți, privighetoarea cântă! Viața scriitorului Alexandru Macedonski între realitate și poveste – roman, Editura Napoca Nova, prefață de prof.univ.dr. Florentin Smarandache.
    CURSĂ PENTRU ȘOBOLAN, roman polițist. Editura Napoca Star, 2019.
    Întoarcere pe o punte de pâine, roman, Editura Napoca Nova, 2019
    Înoarcere din cruciadă, viața lui Radu Gyr între realitate și poveste, 2020.
    -Ce greu a fost în noaptea asta! Viața poetului Traian Dorz între realitate și poveste. Editura CASA CĂRȚII DE ȘTIINȚĂ. Cluj-Napoca, 2021.
    In poeziile mele nu va rima poporul cu tractorul-viața poetului Vasile Militaru între realitate și poveste”-Editura NAPOCA STAR, Cluj-Napoca, 2022.
    Nu plângeți că mă duc de lângă voi-Viața „Sfântului închisorilor”, Valeriu Gafencu. Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2022.

    CRITICĂ LITERARĂ ȘI ESEURI

    Alfa juvenil, în colaborare, editura Tinivar, Cluj-Napoca, 1997
    Memoria inimii, analiză istorică, editura Etnograph, 2004.
    Gh. P. Lăzanu – Viața și faptele sale, monografie, Editura Napoca Star, 2006.
    Arca lecturii, cronici de carte, editura Semănătorul, 2008.
    Prizonierul oglinzilor paralele, eseuri, editura Semănătorul, 2008.
    Critică literară, editura Semănătorul, 2008.
    Un teatru cât o inimă, critică teatrală, editura Fundației „I.D. Sîrbu”, Petroșani, 2008.
    Evadare în Cutia Pandorii, eseuri și interpretări filozofice, Editura Semănătorul, 2009.
    Ochiul magic al metaforei, critică literară și eseuri, Editura Semănătorul, București, 2010.
    Dicționarul Ligii Scriitorilor, vol. I, în colaborare cu Anda Dejeu, Editura DACIA XXI, Cluj-Napoca, 2011.
    Aventură prin dicțiunea ideilor, eseuri, Editura Semănătorul, București, 2011.
    Între Thalia și Minerva, critică literară, Editura Semănătorul, București, 2011.
    Eseul, metaforă a gândirii logice, eseuri, Editura Semănătorul, 2012.
    Subiectul ca text și ideea ca subiect, eseuri și cronici literare, Editura Semănătorul, 2012.
    Aventura metaforelor prin canionul cu idei, publicistică literară, Editura Semănătorul, 2013
    Din stampe, Clujul…, antologie realizată în colaborare cu Iulian Patca, Editura Napoca Nova,
    Critica între artă și știință, cronici și eseuri, Editura Semănătorul, 2014.
    OGLINDA Ligii Scriitorilor, o altfel de istorie a literaturii române, în colaborare cu Voichița Pălăcean Vereș și Gavril Moisa, Editura Napoca Nova, 2016.
    MANIFEST. În anul CENTENARULUI Vinovăția criticilor și istoricilor literari care și acum promovează „operele” scriitorilor ce au scris în spiritul realismului socialist. Un pericol pentru educația tinerilor. Editura Napoca Star, 2018.
    ORICE CĂLIMARĂ POATE SĂ DEVINĂ UN VEZUVIU”-Compendiu la o istorie a jurnalismului pe teritoriul carpato-danubiano-pontic. Editura Napoca Star, 2019.
    Sens și contrasens în înțelepciunile pentru ziariști, Editura Napoca Star, 2019.
    ENCICLOPEDIA scriitori din GENERAȚIA 2000, vol.I, coautor. Coordonator  fiind Nicolae Vasile, Editura UZPR, 2020.
    Aventurile ideilor printre metafore-critică literară și eseuri, Editura Vatra veche-Tg.Mureș, 2021.

     PROZĂ SCURTĂ

    Cărticica de dat în leagăn gândul, povestiri onirice, editura Viața Arădeană, 2008
    Cărticica de dat în leagăn gândul, ediția a II-a, adăugită Editura Fundației Culturale „I.D. Sârbu”, Petroșani, 2010.
    Pe când poezia ținea de foame, proză scurtă, Editura Semănătorul, 2012.
    Vârcolacii, povestiri, prefață de Marinela Preoteasa, Editura CuArt, 2013.
    Visul alb, proză și teatru, editura Napoca Star, 2018.

    TEATRU

    O stafie tulbură speranța, piesă de teatru într-un act, editura Semănătorul, 2010.
    Florile Sarmisegetusei, dramă istorică în versuri, Editura Semănătorul, 2010.
    Cozia, dramă istorică în versuri, Editura Semănătorul, 2010.
    Magazinul frumoaselor vise de vânzare farsă comică, teatru, Editura Semănătorul 2017

    INTERVIURI

    Autoritatea adevărului – Adevărul autorității, interviuri, Editura Semănătorul, București, 2011.
    O viață din întrebări și răspunsuri – convorbiri între Al. Florin Țene și scriitorul australian de origine română George Roca, Editura Semănătorul, București, 2011.
    Cu inima în palmă, interviuri, editura Contrafort, Craiova, 2010.

    Are cărți în bibliotecile din SUA, Serbia, Republica Moldova, Franța, Anglia, Spania și Italia.

    Publică poezii și critică literară în 102 de antologii. A publicat până în prezent 7690 de articole de critică literară, anchete sociale, economice etc. 

    Este prezent în:
    Peste 70 de Antologii, inclusiv în antologia internațională „Arta de a fi uman”, vol. 5, „Antologie de poezie română – Cinstind Limba Română”, întocmită de Corneliu Leu, inclusiv antologiile: „Afirmări culturale” întocmită de Elena Buțu, Ed. Sitech, 2014, „Antologia Scriitorilor Români de pe toate continentele”, întocmită de Elisabeta Iosif, Editura CETATEA CĂRȚII, 2014; și antologia internațională „Poesia oltre confini”, apărută în Canada, și difuzată în Italia, Nigeria, Spania, Portugalia și România;
    „Dicționarul Scriitorilor Români” de Aurel Sasu, Editura Paralela 45, 2006 ;
    „Dicționarul Personalități Române și faptele lor”, de Constantin Toni Dârțu, volumele 4, 32 și 56;
    „Dicționarul General al Literaturii Române” , vol. TZ, editat de Academia Română sub îngrijirea Acad. Eugen Simion, 2009;
    DICȚIONARUL Scriitorilor Români de Azi, din România, Basarabia, Bucovina de nord, Banatul Sârbesc, Europa Occidentală, Israel, America, de Boris Crăciun și Daniela Crăciun-Costin, Iași, 2011;
    O altfel de istorie a literaturii române contemporane, vol. I, Autori Ștefan Doru Dăncuș, George Coandă, Vali Nițu etc. 2013. 

    Alte dicționare editate de diferite personalități din județele Vâlcea și Teleorman:

    DICȚIONARUL LIGII SCRIITORILOR ROMÂNI, Editura DACIA XXI, Cluj-Napoca, 2011;
    Enciclopedia internațională a personalităților WHO is WHO WORLD SOCIETY;
    POPASURI SCRIITORICEȘTI PE OLT ȘI OLTEȚ de Florentin Smarandache, Editura Sitech, Craiova, 2013;
    Profiluri și structuri literare, vol. 2, de Florea Firan, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2003;
    O altfel de istorie a literaturii române contemporane, vol. II. Editura Napoca Nova, 2016;

    Referințe critice (selectiv)
    În anul 2002 a apărut monografia „Al. Florin Țene, 60, Sub zodia Gemeni”, la editura Napoca Star;
    În anul 2005 scriitorul hunedorean Petrică Birău publică monografia „Al. Florin Țene – Literatura ca mod de viață”, editura Eurograph, colecția „Mnemosyne”;
    În anul 2013 scriitoarea Mariana Cristescu a publicat cartea „FAMILIA ȚENE – Destine contemporane”, Editura NICO, din Târgu Mureș, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la căsătoria scriitorilor Al. Florin Țene și Titina Nica Țene;
    Este în Enciclopedia scriitorilor români de pretutindeni-Dicționarul Scriitorilor Români editat de Academia din Republica Moldova în colaborare cu Uniunea Scriitorilor Moldoveni, autori academician Mihai Cimpoi și Traian Vasilcău. În această amplă lucrare sunt prezenți Al.Florin Țene împreună cu soția Titina Nica Țene și fiul dr.Ionuț Țene;
    DICȚIONARUL SCRIITORILOR DIN TRANSILVANIA de Irina Petraș, 2017;
    Enciclopedia Scriitorilor Români Contemporani de acad.Mihai Cimpoi și Traian Vasilcău.Chișinău, 2019;
    VIS CU NICHITA-Antologia Apolon, patru volume, București, 2020;
    ENCICLOPEDIA  scriitorilor din genera’ia 2000, Bucure;ti, UZPR, 2020;
    UNIVERSUM[Antologie de literatură contemporană autori români de pretutindeni, Montreal-Canada, 2020;
    MILENIUM-Dicționarul scriitorilor români, 2021, Editura Armonii Culturale;
    În anul 2021 Liliana Moldovan a publicat o carte intitulată “Scriitori despre opera și personalitatea scriitorului Al.Florin Țene “, apărută la Editura Vatra Veche, Târgu Mureș, 2021.

    Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de căsătorie a Familiei Țene, Primăria Cluj a sărbătorit acest eveniment, unde primarul Emil Boc le-a acordat DIPLOMA DE EXCELENȚĂ și RECUNOAȘTERE. 

    Au scris despre Al. Florin Țene următorii: Acad. C. Bălăceanu Stolnici, acad. Eugen Simion, Petru Poantă, Dan Deșliu, Mihai Beniuc, Marcel Breslașu, Miron Radu Paraschivescu, Negoiță Irimie, Anghel Dumbrăveanu, Emil Istocescu, N.N. Tomoniu, Ioan Barbu, Ion I. Părăianu, Ion Popescu Brădiceni, Miron Țic, Horia Zilieru, Alex Ștefănescu, Laurențiu Ulici, Veronica Bălaj, Marian Barbu, Adrian Păunescu, Dumitru Velea, Petrică Birou, Rodica Marian, Antonia Bodea, Nicolae Uțică, Ioan Velică, Constantin Zărnescu, Doru Moțoc, Traian D. Lungu, Petre Petria, Gh. Stroia,  Doina Drăgan, Marin Oprea, Nina Cassian, Nicolae Tăutu, Constantin Toni Dârțu, Mariana Cristescu, Emil Istocescu, Teodor Barbu, Dan Brudașcu, Ion Cristofor, Gh. Azap, Sorin Grecu, Gavril Moisa, Ion Constantinescu, Ioan Benche, Liliana Corobca, Ion Roșioru, Gh. Neagu, Mircea Popa, Puiu Răducanu, Gheorghe A. Stroia, Vasile Cocarcea, N. Manolescu, Laurențiu Ulici, Ion Bănuță, Marin Oprea, Gavril Moisa, Voichița Pălăcean Vereș, Elena Buțu, Doina Drăguț, Marinela Preoteasa, Florin Grigoriu, Ion Constantinescu, Mircea Daroși, Răducan Adriana, Menuț Maximinian, Mariana Cristescu, George Roca, Ion I. Părăianu, Antonia Bodea, Al Stănescu, Vasile Val Telceanu, Gabriel Andreescu, Din Petre, Florentin Smarandache, Virginia Paraschiv, Florin Roman, Ben Todică, Radu Vida, C. Cubleșan, Ion Cristofor, Ion Pachia Tatomirescu, Mircea Popa, Florica Ranta Cândea, Dinu Doru Glăvan, Lucia Elena Locusteanu, Voichița Tulcan Macovei, Theodor Damian, George Roca, Ion Istrate, Nicolae Dragoș, Lucia Bibarț, Voichița Macovei, Elena Trifan, Radu Botiș, Felix Sima, Petre Cichirdan, Nușa Cantemir, Ion Hiru, George Baciu, Dumitru K Negoiță, Liliana Derevici, N.Băciuț, Lazăr Lădariu, Paulian Buicescu, Adriana Răducan,  Nușa Cantemir, Ion Hiru, Ilica Anton, Petre Cichirdan , Zenovia Zamfir, Galina Marta, Liliana Moldovan, Lucia Elena Locusteanu, Mariana Cristescu, Petre Cichirdan, Florentin Popescu  Gelu Dragoș și mulți alții. 

    Înainte de 1989 este anchetat de securitatea comunistă împreună cu soția, poeta Titina Nica-Țene, pentru o scrisoare adresată revistei Flacăra în care demasca înfometarea poporului român de către dictatorul Ceaușescu. 

    A participat activ la Revoluția din decembrie 1989. 

    În anul 2000 a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România, pentru motivul că Al. Florin Țene a publicat un articol într-un ziar din Valea Jiului în care arăta că o parte din conducerea Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor a colaborat cu Securitatea comunistă bazându-se pe unele documente găsite în Comitetul județean PCR Cluj în timpul Revoluției din Decembrie 1989. Urmare acestui fapt Conducerea Filialei l-a exclus din Uniunea Scriitorilor înscenându-i un plagiat inexistent. Mai târziu s-a confirmat că Eugen Uricariu a fost colaborator al Securității. 

    Pe 15 ianuarie 2021 Revista OBSERVATORU-Romanian Canadian Group, secția art, culture&science, din Toronto-Canada, i-a acordat lui Al.Florin Țene DIPLOMA-PROMOVAREA LIMBII ȘI CULTURII NAȚIONALE, pentru studii și poezii închinate poetului Mihai Eminescu.

    Din 2011 este membru corespondent al Academiei Americane Române de Știință și Artă.
    Este tradus în limbile sârbă, rusă, spaniolă, engleză, italiană, albaneză și franceză.
    O parte din cărțile sale în colecțiile Bibliotecii Universitare din Arizona, Tempe, SUA. 

     BIBLIOGRAFIE:

    Petre Birou-“Al.Florin Țene- viața ca literatură” Editura Eurograf, Cluj-Napoca, 2011;
    Voichița Tulcan Macovei-“Alexandru Florin Țene-Atitudini literare la începutul secolului XXI “, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2019;
    Liliana Moldovan-“Opera și personalitatea scriitorului Al.Florin Țene în opiniile scriitorilor contemporani. “Volumul I, Editura Vatra Veche, 2021;
    Al.Florin Țene- “Oglinda de apă “, roman autobiografic, Editura Napoca Star, 2022

    Ţene Ioan Vasile, numele de publicist, Ionuţ Ţene, s-a născut pe 23 februarie 1972, în orașul Drăgăşani, județul Vâlcea, domiciliul actual fiind în municipiul ClujNapoca. Este căsătorit și are trei copii (Catinca, Anastasia și Ștefănel). Activitate Este inspector superior în cadrul Serviciului Învăţământ, Cultură, Culte al Primăriei municipiului Cluj-Napoca, director editorial, NapocaNews.ro, redactor/colaborator Jurnalul Românesc (Viena), vicepreşedinte Societatea Culturală Zalmoxis, între anii 1991-1996 şi preşedintele Fundaţiei Culturale Sarmisegetuza din 1997, membru fondator – Liga Scriitorilor din România, 2006. Studii Liceul Ady- Şincai din Cluj-Napoca, absolvit anul în 1990; Facultatea de Istorie a Universităţii Babeş-Bolyai, licenţiat în 1995, cu teza de licenţă Manifestaţii studenţeşti anticomuniste, la Cluj, în 1946, coordonator prof. univ. dr. Marcel Ştirban; Master în Istoria Contemporană şi Relaţii Internaţionale obţinut la aceeași universitate în 1996, cu teza Clujul Universitar. 1944 – 1948 și Master în Dreptul Muncii, la Universitatea Bogdan Vodă, Cluj-Napoca, 2010; Curs de administraţie locală, Odense, Danemarca, 2001; Doctor în istorie, în anul 2008, cu teza: Clujul Universitar 1944-1948, coordonator prof. univ. dr. Doru Radosov și Post Doc, septembrie 2011 – februarie 2013, cu tema: Clujul universitar în perioada comunistă: 1959 – 1989, ambele la Universitatea Babeş-Bolyai. Este cunoscator de limba engleză, avansat, și limba germană, mediu; Activitate publicistică Articole şi poezii publicate în revistele: Cele Trei Crişuri, Puncte Cardinale, Al Cincilea Anotimp, Magazin Istoric, Tribuna Ardealului, Apostrof, Curierul Primăriei Cluj- Napoca, Dreptatea, Zalmoxis, Noesis, Steaua, Tribuna, AIO Cluj, NapocaNews, Jurnalul Românesc (Viena), Agora , Observator-Toronto etc. Cărţi publicate Bal ca-n iad, versuri, Editura Zalmoxis, Cluj-Napoca, 1993; Roşi de lună, versuri, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1997; De izvoare, versuri, Editura Napoca Star, ClujNapoca, 1999; Manifestaţii studenţeşti anticomuniste la Cluj în 1946”, istorie, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 1999; Suflet dac, versuri, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2001; Reflecţii critice despre o Teologie a Istoriei, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2001; Capitala în Ardeal, eseuri, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2002; Cronici de istorie românească, istorie, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2003; Poezia noastră cea de toate zilele, critică literară, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2004; Viaţa mea, clipele, versuri, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007; Clujul Universitar, 1944 – 1948, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008; Biografii Universitare Clujene. Mărturii orale”, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2013; Contra Curentului, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015; Valeriu Gafencu. O biografie teologică a Sfântului Închisorilor, Editura casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2016; Ridurile pietrei, Editura casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca,2018; Solitudini, versuri, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2021. Extrase din referințe critice Poeți clujeni postdecembriști de Adrian Țion: Autorul, criticul literar Adrian Țion, a vorbit despre elaborarea acestei cărți ce cuprinde 30 de poeți clujeni, afirmați în jurul grupului Zalmoxis, poeți care, de-alungul timpului, și-au îmbogățit opera, contribuind la înnoirea metaforei și al cuvântului. Despre poezia lui Ionuț Țene, a spus că acesta este un apostol al poeziei postdecembriste. (Ion Cristofor, despre volumul Poeți clujeni postdecembriști, de Adrian Țion) Acest demers aduce în plus faptul că autorul, Ionuț Țene, deși istoric, a sesizat în mod subtil mersul duhovnicesc al lucrurilor. Prin rugăciuni, asemenea lui Valeriu Gafencu, celulele închisorilor devin chili de rugăciune, hrană, prilej de asceză, izolarea, lepădare de bunurile și bucuriile vieții…(Virgil Mateiu, Imn pentru crucea purtată) Dr. Ionuț Țene-Valeriu Gafencu. O biografie teologică a Sfântului Închisorilor: Volumul apărut la Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2016 abordează cu participare și convingere problema conștiinței naționale, din perspectiva unui istoric modern, preocupat de procesul devenirii în istorie a statului national român și a dimensiunii noastre spirituale. (…) Unghiul de vedere este orientat spre modul cum unul dintre piloanele principale ale spiritului românesc, și anume credința ortodoxă a constituit nucleul de rezistență a neamului de-a lungul încercărilor dramatice ale istoriei de a ne desființa. Astfel, atmosfera în închisorile comuniste, unde prin dramatismul coerciției forțelor ostile prezenței noastre demne în istorie, se concentrase forța de rezistență a marilor spirite ce susțineau coloana vertebrală a românismului prin credința ortodoxă. Supliciile, teroarea, prigoana, degradarea a tot ce însemna valoare umană, în închisorile comuniste amintește de catacombele romane în care mucenicii lui Hristos luptau pentru credința în Dumnezeu. (…) Cartea se structurează ca un argument care susține veridicitatea declarației lui Nicolae Stheinhardt, care-l declară pe Valeriu Gafencu, Sfântul închisorilor. Fiecare capitol evidențiază cu argumente devenirea spirituală a adolescentului Valeriu Gafencu în împrejurarea tragică a detenției, treptele urcării lui spre lumina supremă a îndumnezeirii. Sunt dezvăluite suferințele sufletești, lupta cu întunericul dinafară, precum și efortul redescoperirii sinelui în esența sa, sâmburele fericirii prezent în sinea fiecăruia dintre noi, marea clipă a revelației, forța Iubirii față- de semeni, a dăruirii de sine. (…) Înțelegem astăzi mai mult sensul Liturghiei cerul pe pământ, ”… după expresia teologului rus Ioan de Kronstdat- moment al împărtășirii cu Sfânta Taină ca singură forță ce a asigurat rezistența în infernul închisorilor comuniste. Cerul coborând printre gratii a transformat închisoarea într-o biserică a catacombelor, și, astfel, comunismul a umplut Cerul de Sfinți”- după cum spunea părintele. (…) Arsenie Papacioc- a înlocuit comunitatea de rugăciune din afara temnițelor. Cu forța sa persuasivă, cu harul inducerii crezului său, Valeriu Gafencu și-a asumat cu curaj statutul de “iubitor întru Hristos “. (…) Ultimele șaisprezece poeme pe care poetul le consideră testamentare apar ca o “mărturisire pentru cei ce vor veni “. Autenticitatea, lirismul profund tonalitatea imnică a poemelor lui Valeriu Gafencu împrumută ceva din încărcătura psaltică iar sensibilitatea sa poetică îl înscrie în generația sacrificată a poeților damnați “ieșiți prin ispășire la lumină.“ (…) Această marcantă prezență a lui Valeriu Gafencu inclusiv sub însemnele poeziei în spațiul carceral contribuie la miraculosul proces de transformare a închisorii comuniste într-un adevărat spațiu sacru, ca într-o biserică, prin care sufletele s-au apropiat de Dumnezeu. Trăia credința cu atâta intensitate încât avea o uimitoare forță de mobilizare și influiențare a celorlalți.”El nu dăruia, ci se dăruia. Era pâinea frântă pe altarul suferinței poporului său pentru mântuirea neamului omenesc prin Cruce.“(Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată ). (…) Deși condamnat politic, Valeriu Gafencu este un mărturisitor și mucenic al lui Hristos pentru poporul roman aflat în suferință și în ghiarele ateismului comunist. Asemenea primilor sfinți aruncați fiarelor în Arenă, Valeriu Gafencu este aruncat în închisoarea politică cum devenise România pentru a-i distruge spiritul creștin. De aceea, ca un adevărat nebun întru Hristos ,“precum singur se declara, el va lupta cu înverșunare pentru salvarea neamului prin credință“. Prin ardoarea credinței sale, prin forța cu care înfruntă obstacolele, prin înțelepciunea și convingerea cu care demola ateismul și afirma credința, Valeriu Gafencu “a fost contemporan întru mărturisirea credinței cu Isus Hristos, acolo sus pe Muntele Fericirii, ascultându-l cu atenție pe Mărturisitor.”El, a înțeles cel mai bine sensul Fericirilor “propovăduite de Isus, Cuvântul Mântuitorului și s-a identificat în trăirile sale cu faptele menționate în Evanghelie, încât “Ne-a împărtășit calea spre Fericirea unică”, după cum afirmă teologul și filosoful Mircea Gălăteanul, citat ca titlu de capitol. (…) Gestul lui Valeriu Gafencu de a salva viața pastorului Richard Wurmbrand, aflat în închisoare, pe motivul propăvăduirii comunismului în timpul lui Carol al II-lea, dăruindu-i medicamentele primite de la mama sa, îl ridică pe Sfântul Închisorilor, după cum l-a numit Nicolae Steinhardt la înălțimea desăvârșirii întru Hristos. (…) Cartea istoricului și scriitorului Ionuț Țene este, încă, o pagină valoroasă în cunoașterea adevărului din viața Îngerului care a strigat. (Antonia Bodea)

    Ţene, Titina-Nica (n. la 10 iulie 1944 în satul Uşurei din com. Şuşani, jud. Vâlcea) – poetă şi prozatoare. Învăţătoare la Tarna – jud. Maramureş (1964-1965), împiegat de mişcare la Drăgăşani (1966-1977) şi apoi la ITA Cluj (1978-1983), secretară dactilografă la revista « Tribuna » din Cluj. Membră fondatoare a Ligii Scriitorilor Români. Premii şi distincţii obţinute: Premiul ziarului „Ecoul” la Festivalul de poezie „George Coşbuc” – Bistriţa (1984), Premiul I la Festivalul de poezie „Liviu Rebreanu”, Târgu-Mureş (1985), Premiul secţiunii de poezie a concursului „Vara visurilor mele”, organizat de revista „Amurg sentimental” (Bucureşti, 2002) etc. 

    Volume publicate: Bucuria lucrurilor simple – poezii pentru copii (1989), Recreaţia grădinii – poezii (1997), Amurg de întoarcere – versuri (2002), Pietre de aducere aminte – povestiri (2004), Povestiri pentru copii (2011), Scaunul harului – poezii (2011), Anotimpul jocului – poezii (2011). (OSCA I, pag. 401; Prezenţe feminine, 118-119).

    TITINA NICA  ȚENE- Curiculum vitae

    Titina NICA ȚENE Titina Nica Ţene este poet şi prozator. S-a născută la 10 iulie 1944 în satul Uşurei, comuna Şuşani, județul Vâlcea. A absolvit Liceul teoretic din Drăgăşani și Şcoala Tehnică Hortiviticolă de 4 ani, din aceeași localitate. A debutat publicistic în revista Săteanca. A fost învăţătoare la școala din Tarna-Mare, apoi secretară la revista TRIBUNA din Cluj-Napoca. Este membră fondatoare a Ligi Scriitorilor Români, luna septembrie 2006. În anul 1981, după o noapte de stat la coadă la ulei, a scris o scrisoare lui Adrian Păunescu, la revista Flacăra. În scrisoare arăta că în Cluj şi în ţară se moare de foame şi ar fi de bun simţ să nu-l mai susţină pe dictator. Scrisoarea a ajuns la Securitatea din Cluj şi, ca urmare, Titina Nica Ţene a fost dată afară din serviciu şi a lucrat la revistă, şapte ani, pe un post neadecvat studiilor, cu o jumătate de normă. După revoluţie a fost repusă în drepturi. Cărţi publicate Bucuria lucrurilor simple, poezii pentru copii, Editura Ion Creangă, 1989; Recreaţia grădinii, poezii pentru copii, Editura Porto-Franco, Galaţi,1997; Amurg de întoarcere, volum de versuri, Editura Napoca – Star,2002; Pietre de aducere aminte, povestiri, Editura Napoca-Star,2004; Scaunul Harului , poezii, Editura Contrafort, Craiova, 2009; Viaţa ca o punte, Editura DACIA XXI, 2011; Anotimpul jocului, Editura NICO, Târgu Mureş, 2011; Un strop de veşnicie, Editura Semănătorul, 2012; Un strop de veşnicie, Editura Ecou, Cluj-Napoca, 2012; Un strop de veşnicie, ediția a II-a, traducere în limba engleză de Mariana Zavati Gardner; Neastâmpărul toamnei, poezii, Editura Semănătorul, 2014; O noapte palpitantă-întâmplări c-o nepoţică povestite de bunică, Editura Semănătorul, 2014, povestiri pentru copii, Întâmplări hazlii cu o nepoţică povestite de bunică, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Ecou Transilvan, 2014; Drumul spre suflet, memorii, Editura Semănătorul, 2014; Drumul spre suflet, memorii, cu o prefaţă de Mariana Cristescu, Editura NICO, Târgu Mureş, 2014; Nostalgia întoarcerii, Editura Absolut, București, 2016. Clipe pe puntea vieții, părută la Eeditura Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2018.Despre aceaste cărti au scris revistele: Oglinda Literară, Viaţa de Pretutindeni, Amurg Sentimental, Eminescu, România Literară, revistele on-line A.R.P. Zeit, Vestea etc. Articolele au fost semnate de Alex. Ştefănescu, Al. Stănescu, Petrică Birău, Mariana Zavati Gardner(Anglia), Ioan Miclău (Australia), Mariana Sperlea, Ionel Andraşoni, Ioan Pop, Marin Oprea, Marian Barbu, Adina Enăchescu.N Tomoniu, Mariana Cristescu, Antonia Bodea, Petre Petria, Rodica Marian, Voichiţa Pălăcean-Vereş, Raveca Vlaşin, Virginia Brănescu, Liliana Boian Terziu, Floarea Ranta Cândea, Paraschiva Cărbunar, Petre Cichirdan, Voichița Tulcan Macovei şi alţii. Colaborări la reviste Colaborează la revistele: Tribuna, Amurg Sentimental, Ecoul, Rusidava Culturală, Cuvând Torăcean-Serbia, Viaţa de pretutindeni, Lettres Europeennes-Belgia, Dor de Dor, Poesis, Milenium, Poezia, Eminescu, Semne, Pietrele Doamnei şi la revistele online: ARP, Iosif Vulcan, Confluenţe Româneşti, Napoca News, Făclia, Adevărul de Cluj, Mesagerul Transilvan, Confluenţe Românşti, Agora Literară, Diebrucke(Germania ), OBSERVATORUL din Toronto, eCreator, Rotonda Valahă, Radio Pro-diaspora din Noua-Zeelandă, Povestea Vorbei, Curierul Național şi alte câteva reviste din Spania. Recunoașteri Este prezentă în Dicţionare, ca: Oameni de ştiinţă şi artă vâlceni, de Petre Petria, 1996; Dicţionar de poeţi, de Petru Poantă, Cluj-Napoca, 1998; Clujeni ai secolului 20-dicţionar esenţial, 2000, Personalităţi române şi faptele lor, de Constantin Toni Dârţu, 2004, Enciclopedia Personalităţilor din România (Who is Who); Dicţionarul Ligi Scriitorilor Români, volumul 2, Dicţionarul Scriitorilor Români de azi; Dicţionarul personalităţi române şi faptele lor, volumul 58. Antologii din România, Basarabia, Bucovina de Nord, Banatul sârbesc, Europa Occidentală, Israel, America, de Boris Crăciun şi Daniela Crăciun-Costin, Iaşi, 2011; Prezenţe feminine vâlcene afirmate în domeniul culturii şi al ştiinţei naţionale, Mic dicţionar, de Petre Petria, 2009; Dicţionarul Autorilor Români Contemporani, de Alina Kristinka, Enciclopedia Personalităţi Române şi Faptele lor-1950-2013, vol.56, autor Constantin Toni Dârţu, Femei şi destine din Ţara Vlădesei de Doina Mărghitaş, sub titlul: Titina Nica Ţene- o olteancă în Ţara Vlădesei etc. Este în Enciclopedia scriitorilor români de pretutindeni-Dicționarul Scriitorilor Români editat de Academia din Republica Moldova în colaborare cu Uniunea Scriitorilor Moldoveni, autori academician Mihai Cimpoi și Traian Vasilcău, Antologia APOLON, patru volume, București, 2020, UNIVERSUM-antologie de literatură contemporană-autori români de pretutindeni, Montreal, Canada, 2020. Este prezentă în Antologia Cărticica mea de vară, Editura Maria Cristina, 2013. Mariana Cristescu editează cartea Familia ŢENE- Destine contemporane, Editura NICO, Târgu Mureş, 2013. Este prezentă în Antologia Internaţională de Poezie Românească Arta de a fi uman, vol.5, 2013, editată de Daniela Voicu; Antologia Afirmări culturale, întocmită de Elena Buţu, Editura Sitech, Craiova, 2014; Antologia Scriitorilor Români de pe toate continentele, întocmită de Elisabeta Iosif, Editura Cetatea Cărţii, 2014; Oglinda Ligii Scriitorilor Români- o altfel de istorie a literatrurii române, 2016 și Antologia internațională Poesia oltre confini, apărută în Canada și difuzată în Italia, Nigeria, Spania, Portugalia și România. Traduceri Este tradusă de Ana Muela Sopena, alături de Ana Blandiana, Marin Sorescu, Carolina Ilica, Geo Bogza, Ion Stratan, Nora Iuga în limba spaniolă, în revista Arbre del temps, din Catalania şi Germania, de către Mircea M. Pop, în spaniolă, albaneză și italiană. Premii Ecoul, la Festivalul de poezia George Coşbuc, Bistriţa, 1984, Premiul 1, la Festivalul de poezie Liviu Rebreanu,Târgu Mureş, 1985, premiul a fost acordat de Puia Florica Rebreanu, fiica marelui prozator; Premiul pentru poezie la Vara visurilor mele, Bucureşti, 2002,organizat de revista Amurg sentimental; Premiul pentru anul 2011 al Ligii Scriitorilor pentru poezii pentru copii; Premiul I la Concursul Internaţional de Poezie STARPRESS, 2012; Diploma editurii NAPOCA NOVA pentru volumul Un strop de veşnicie, pe anul 2012; Premiul la Secţiunea Volume de Versuri Publicate la Festivalul Naţional de Poezie, Ion Budai Deleanu,ediţia a III-a , 2013, cu volumul Un strop de veşnicie, Marele Premiu la Concursul Internaţional de Poezie STARPRESS pe anul 2014; Premiul din partea Japoniei Art & Life, 2014, pentru proză scurtă, a primit Diploma Virtutea literară din partea conducerii Ligi Scriitorilor Români pentru întreaga activitate literară, în iunie 2014; Premiul Ligii Scriitorilor Români pentru Memorialistică, pe anul 2014; Premiul special al juriului la Concursul Internațional Art&Life, pentru Poezie, Japonia 2015. A primit din partea Primâriei și a Palatului Culturii din Bistrița Certificate of Excellence și Medalia Liviu Rebreanu pentru contribuția la promovarea autorului romanului Răscoala. A primit, în anul 2017, Medalia Ziua Națională a Culturii-15 ianuarie, cu efigia lui Mihai Eminescu. Referinţe critice “Titina Nica Ţene, Pietre de aducere aminte, povestiri, Cluj, Editura NapocaStar, 2004, 48 p. Amintiri din copilărie pe care autoarea şi-a petrecut-o, ca atâţia alţi scriitori români, la ţară. Ea nu imită însă pe nimeni. Modestă, cuviincioasă, plină de duioşie, ne câştigă simpatia, tocmai prin această cuminţenie a pământului.” (Alex. Ştefănescu-România Literară nr. 35/8-14 septembrie 2004) “Am savurat cartea de povestiri a talentatei Titina Nica Ţene din Cluj-Napoca. M-a impresionat prospeţimea limbajului şi am rămas cu dorinţa de a citi mai mult(…) talentul didactic al autoarei se simte în limbajul copilei, care are o altă înţelegere privind sensul cuvintelor comparative cu adulţii, mereu preocupaţi cu muncile epuizante de la sat.(…) Autoarea are un talent înnăscut de a folosi limbajul în maniera cât mai economică, asemenea celor trăiţi şi orientaţi nativ ecologic. Umorul mocnit caracterizează fiecare pagină a cărţii. În lumea noastră globalizată, unde sunt percepute ca o clonare de idei şi fapte şcolile înalte oferă cursuri CREATIVE WRITING, din când în când, îşi face simţită prezenţa câte unui scriitor autentic, cu talent înnăscut şi care aduce varietate în literatura contemporană. Titina Nica Ţene este o astfel de scriitoare. (Mariana Zavati Gardner-Oglinda Literară, nr.38, februarie 2005, pg.1113). “Opera scriitoarei Titina Nica Ţene este întradevăr prodigioasă, deosebit de variate teme alese, şlefuite până la strălucire. Poezia doamnei Titina are, cum este şi natural, un specific propriu, de fapt acea lege pe care o pronunţă clasicul B.P. Haşdeu, asemuind literature română cu o câmpie unde e loc suficient pentru fiecare floare cu mirosul şi culorile ei.” (Ioan Miclău-Cărticica românească de copii) “Învăţătoare, soţie şi mamă, şi nu în cele din urmă poetă, una cu un grad sporit de sensibilitate, gingăşie şi grandoare inocentă, făcând parte din familia suratelor sale: Maria Cuntan, Magda Isanos, Elena şi Coca Farago, Mariana Sperlea şi Constanţa Marcu. Îi pomenesc numele Doamnei învăţătoare, îngenunchind în faţa poeziei autentice: TITINA NICA ŢENE, cu obârşa în pământul sfânt al Olteniei, tărâmul românesc care l-a dat şi pe regretatul nostru confrate: Damian Ureche. Doamna Titina Nica Ţene face parte dintr-o familie de scriitori, alăturea de stâncosul Al. Florin Ţene şi de puiul (dac-lup) dr. în istorie Ionuţ Ţene, care-mi pare mai degrabă Ionuţ din “Fraţii Jderi”.(Revista Eminescu ,Timişoara, nr.11-12/ aprilie,2003). Poeziile doamnei Titina sunt senine și cu multă candoare și tristețe ascunsă.”(Dumitru Velea, 2015 ). Mult Distinsă și Iubită Doamnă, Titina Nica Țene, Ieri seară am intrat în posesia cărții Drumul spre suflet, autoare Titina Nica Țene și m-am bucurat mult. Azi am început să citesc din ea și consider că așa ar trebui scrise toate cărțile Jurnal de Saga. Vă felicit mult, vă mulțumesc din suflet că sunt și eu printre cei aleși spre a citi această carte scrisă cu mult dar și însufletire de către Domnia voastră. Cu mulțumiri, multă stimă și prețuire, Melania Rusu Caragioiu. Extrase din operă A plecat măicuţa… A plecat măicuţa casa e pustie poarta e legată cu un lanţ de fier în grădină-s singuri butucii de vie cumpăna fîntînii scîrţîie de ger. Nu-i mai umblă paşii prin ogradă nu mai strînge neaua cu lopata nu mai iese-n prag ca să ne vadă pe pridvor s-a stins, demult, muşcata.. Trist, Grivei, rămas lăngă căsuţă c-a murit stăpîna lui cea bună nu mai umblă noaptea pe uliţă latră, lung, sfîşietor, la Lună. Şi cum stau, aşa, privind grădina şi ograda care-i proaspăt ninsă mama iese-n prag, face cu mîna şi-n pridvor muşcata e aprinsă. Bătrâna doamnă cu sclipici Cu viaţa-i ca o zi de post priveşte-n juru-I fără rost şi are un fel de… tremurici. A fost o doamnă cu renume Acuma este o frunză-n vânt rătăcitoare pe pământ şi nimeni n-o strigă pe nume. Şi umblă, aşa, ca o nălucă iar tinereţea-i e departe nu se mai teme de moarte uitând acasă să se ducă. Doamna noastră cu sclipici se-ntinde-n iarba de pe jos visează atâta de frumos şi s-a oprit din… tremurici. A fost o doamnă cu sclipici… Bătrâna şi căţelul Stă pe bancă-n parc bătrâna lângă ea cu un căţel tot ce i-a rămas pe lume este acest sufleţel… Se gândeşte la trecut anii nu poate să-i schimbe iar căţelul lângă ea sare-n sus şi face tumbe… Are doi bani în batistă cumpără cu ei o pâine din care mănâncă ea ce rămâne dă la câine… Şi se bucură căţelul dând din coadă a bucurie cine o să moară primul niciodată nu se ştie… Dar acum bătrâna noastră-i fericită peste poate împărţind cu acest căţel marea ei singurătate… Cheia Bătrânei Stă bătrâna gârbovită pe o bancă sub un tei, toate tristeţile lumii sunt ascunse-n ochii ei. Se gândeşte neîncetat la căsuţa ei umilă ce i-au vândut-o copiii ca să-şi construiască vilă. Dar în vilă n-are loc, i-au făcut lângă grădină cămăruţă cu un geam să privească spre lumină. Căci copii-s ocupaţi se plimbă în jos şi-n sus. Merg chiar la Biserică Să-L slăvească pe Iisus. “Fii, măicuţă mulţumită să ne-ajuţi pe fiecare! Cine astăzi ţi-ar mai da farfuria cu mâncare? Că dacă ai îmbătrânit nu este a noastră vina, vila se-ntreţine greu vrem să schimbăm şi maşina.!” În clipele de răgaz ascunzând o cheie-n mână, se îndreaptă către casa unde a fost, cândva, stăpână. Numai cheia i-a rămas că în rest toate sunt duse, casă, tinereţe, soţ, sunt durerile-i nespuse. Lung priveşte printre gard şi îşi vede viaţa toată, simţind cum din ce în ce de puteri este lăsată. Însă, într-o dimineaţă, au găsit lângă grădină, moartă, pe bătrâna mamă, tot strângând o cheie-n mână. Mama Mi-e dor de tine mamă şi aş vrea să fii, acum, când plouă, lângă mine, s-alungi tristeţea de pe fruntea mea aşa cum o făceai, fiind cu tine. Să mergem după lemne amândouă, acolo, în pădurile umbroase, să culegem şi ciuperci şi flori şi să ne-ntoarcem, seara, bucuroase. S-aprindem focul din surcele-n tindă fierbând o mămăligă pentru lapte eu să alerg, voioasă-ntr-un picior pe lângă focul scânteind în noapte… Dar unde eşti? Te caut tot mereu, iar în grădină mai este câte o floare, fac un buchet, pornesc spre cimitir, să îţi aprind, cu lacrimi, lumânare. Poeta Titina Nica Țene a fost premiată la Gala Artelor din Montreal

    Cu ocazia Zilei Limbii Române, în cadrul Galei Artelor, aflată la ediția a-2-a, din 29 august 2021, Editura GLOBART UNIVERSUM –Revista românească de pretutindeni, din Montreal-Canada i-a acordat poetei Titina Nica Țene din Cluj-Napoca, Diploma ”Penița de Aur “, semn de prețuire pentru întreaga sa activitate în domeniul creației literare și al promovării Limbii Române pe meridianele lumii.
    Diploma este semnată de scriitoarea Mihaela CD, coordonatorul proiectului și seniorul editor Johany Ciatlon-Deak.
    A primit Diploma de recunoștiință de la Destine literare pentru activitatea de promovarea literaturii române pe meridianele lumii.
    Este presentă în “Enciclopedia scriitorilor contemporani “, vol.II, coordinator Nicolae Vasile, Editura UZPR, 2921.

    Vieru, Gheorghe (n. la 23 sept. 1951, în satul Poganu din com. Verguleasa, jud. Olt) –  matematician, cercetător, publicist. A activat ca profesor de matematică; director la Şcoala „Tudor Vladimirescu” din Drăgăşani (1990-2001); inspector şcolar general al judeţului Vâlcea (2001-2004). Membru al Societăţii de Ştiinţe Matematice (din 1976); consilier judeţean în mai multe legislaturi. Distins cu premiul I la sesiunea de comunicări ştiinţifice studenţeşti (1973); diplomă pentru merite deosebite, cu prilejul aniversării a 275 de ani de învăţământ vâlcean în limba română (1994); diplomă jubiliară cu prilejul împlinirii a 100 de ani de apariţie neîntreruptă a revistei „Gazeta matematică” (1995); diplomă de onoare pentru merite deosebite obţinute cu elevii la faza naţională a Olimpiadei şcolare (2001). Director al publicaţiei şcolare „Trepte” – „Revistă de opinii cultural-ştiinţifice şi didactice”.

    Cărţi publicate: Arc peste timp. Monografie. De la Şcoala Primară de Fete, la Şcoala „Tudor Vladimirescu” Drăgăşani (1997), Algebra în gimnaziu şi liceu (2000), Aritmetica în clasele I-IV (2001), Olimpiadele de matematică 1990-1998 (1999), Concursul interjudeţean de matematică „Pitagora” (2001); în colaborare: Ghid de pregătire la matematică, vol. I (2003). (ME III, pag. 149).

    Vulpe, Ilie  (n. 29 nob. 1942, Drăgăşani – jud. Vâlcea) – istoric, arhivist; cercetător, publicist, sculptor amator. Doctor în istorie al Universităţii din Craiova, cu teza Divanul Craiovei (2001). În perioada sept. 1987 – ian. 1990, a fost obligat să lucreze la Transporturile Locale (I. J. T. L), fiind acuzat de politică duşmănoasă la adresa regimului de atunci; activitate universitară, în paralel cu funcţia de director adjunct al DJVAN Dolj. Iniţiator şi redactor (din 1997) al revistei Oltenia. Studii. Culegeri. Documente – serie nouă. A obţinut mai multe premii şi distincţii, printre care Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” în grad de ofiţer, acordat de preşedinţia României.

    Cărţi publicate: Divanul Craiovei, teza de doctorat (2002), Mentalităţi în Oltenia perioadei regulamentare. Documente judecătoreşti (2005); în colaborare: Îndrumător în Arhivele Statului, judeţul Dolj (1976), Arhivele Statului din Craiova. 50 de ani de existenţă (1931 – 1918) (1981), Istoria ilustrată a Craiovei (1996), Craiova – pagini de istorie şi civilizaţie: 150 de ani de la Revoluţia română din 1848 (1998), Corespondenţa inedită a familiei Argetoianu (2006), Un craiovean pe meridianele globului. Impresii de călătorie la cumpăna de veacuri XIX-XX  (2007), Războiul pentru cucerirea independenţei de stat a României (1877-1878). Documente privind contribuţia judeţului Dolj (2008) etc.

    Zinca, Nicolae (n. 20 ian. 1932 la Drăgăşani, jud. Vâlcea) – inginer horticultor; cercetător, inventator, publicist. Doctor în ştiinţe agricole. A lucrat la Staţiunea de Cercetare şi Producţie Viti-vinicolă din Drăgăşani (director al acesteia între 1981-1990). S-a remarcat în cercetări de entomologie, fitopatologie, testări pesticide etc. Membru al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, al Societăţii Române de Protecţie a Plantelor şi al Societăţii Române a Horticultorilor. A publicat peste 100 de lucrări ştiinţifice şi este autorul invenţiei numite Biozin (brevetată în 1971) – produs biologic utilizat pentru tratarea cancerului la viţa de vie. (Monografia Drăgăşani, pag. 427-429).

    Lista personalităților este mult mai mare, amintim pe Mugurel Isărescu guvernatorul Băncii Naționale, Radu Vasile fost prim ministru, poetul Virgil Mazilescu etc.

    Al.Florin Țene

    BIBLIOGRAFIE:
    1.Monografia Municipiului  Drăgășani,  Editura ExPONTO, Constanța-2004 Drăgășani, Colectivul de redactare Prof.Emil Istocescu, Prof.Teodor Barbu, colaborator Al.Florin Țene, Coordonator Ediție Constantin Șerban;
    2.Personalități drăgășenene, lucrare în manuscris de Al.Florin Țene, 1970;
    3.Interviurile de pe banda de magnetofon de la Stația de Radioficare, realizate de Al.Florin Țene în perioada 1965-1968.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5