Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Pierdut

 

S-au stins, doi ochi, ca două stele;
S-au stins, de-atâtea lacrimi grele.
Nu stinși de ieri, azi, ci demult.
De tare mult timp, acest tumult
A făcut stelele să plângă.
Purtau în ele cerul și viața;
Acum nu-și mai găseau speranța.
Vedeai în ei lucruri aparte
Acum, doar priviri reci, a moarte.
Un suflet cald, cum nu mai găsești,
S-a pierdut printre umbre lumești.
Colindă lumea în neștire,
Ca un tren fără oprire.
Căci , întunericul i-e tată
Și gara nu i-o mai arată.
Mamă îi este durerea,
Ce-a amărât până și mierea.
Azi, o inimă bate mai rar;
Se topește, timid, ca pe jar
Căutând, viu, neobosită,
Vremea aceea fericită
Când cântai împreună cu ea
În versuri mărețe, iubirea.
O fi greșit inima iubind
De durere o fi pătimind?
Iar de nu-i greșit, atunci, de ce
Fericirea rămâne rece
În fața inimii prea blânde
Ce în chin o să se scufunde?
Pierduți sunt ochii intre aștri;
Pierduți sunt ochii cei albaștri
Pierdută-i inima-ntre vise,
Ce au fost smulse, compromise.
Pierdut, sufletu-ntre poezii,
Așteaptă, sperând c-o să revii.
Pierdut în vremea ce nu vine
Și gândul lui stă tot la tine.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania