Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Pierdut

     

    S-au stins, doi ochi, ca două stele;
    S-au stins, de-atâtea lacrimi grele.
    Nu stinși de ieri, azi, ci demult.
    De tare mult timp, acest tumult
    A făcut stelele să plângă.
    Purtau în ele cerul și viața;
    Acum nu-și mai găseau speranța.
    Vedeai în ei lucruri aparte
    Acum, doar priviri reci, a moarte.
    Un suflet cald, cum nu mai găsești,
    S-a pierdut printre umbre lumești.
    Colindă lumea în neștire,
    Ca un tren fără oprire.
    Căci , întunericul i-e tată
    Și gara nu i-o mai arată.
    Mamă îi este durerea,
    Ce-a amărât până și mierea.
    Azi, o inimă bate mai rar;
    Se topește, timid, ca pe jar
    Căutând, viu, neobosită,
    Vremea aceea fericită
    Când cântai împreună cu ea
    În versuri mărețe, iubirea.
    O fi greșit inima iubind
    De durere o fi pătimind?
    Iar de nu-i greșit, atunci, de ce
    Fericirea rămâne rece
    În fața inimii prea blânde
    Ce în chin o să se scufunde?
    Pierduți sunt ochii intre aștri;
    Pierduți sunt ochii cei albaștri
    Pierdută-i inima-ntre vise,
    Ce au fost smulse, compromise.
    Pierdut, sufletu-ntre poezii,
    Așteaptă, sperând c-o să revii.
    Pierdut în vremea ce nu vine
    Și gândul lui stă tot la tine.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5