Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

POEM DE MARIN IFRIM. Doar pielea mai are ceva din omul real

POEM DE MARIN IFRIM
.

.

.

 

 

Doar pielea mai are ceva din omul real


Sunt între zeii secundelor, între niște întreceri oraculare dospite cu rahat.
Și eu sunt aici. Cu nasul meu. De vină că sunt. E simplu. Nu sunt altfel
Decât ceilalți. Sunt cetățean. Inclusiv de onoare. De parcă m-a născut
Mama în primărie. Din când în când, când nu pute a buci de primar
Nou și nouț, îmi întind botul pupăcios spre singura ureche democrată
Din jur, și-i zic cu poftă că o iubesc. O ureche. Restul e corp suprarealist.
Eu scriu și în orb. Am desenul semnelor. Mai mereu, sunt în fundul unor săli
Pline cu prezidii golite de sens. Nu pot rotisa fese de fesene,
Sunt doar aici, într-un fel de casă a cuvintelor întinse pe pâine, mânjite
Cu magiun de primar la prima vedere. Se arată pereții viitorului,
Ca și cum pereții n-ar mai fi văzut vopseluri, culori, lumini. Sunt siderat.
Văd tot ce nu există, tot ce e ascuns. Îmi întind șoapta către Îngerul
Meu de protocol. Îmi zice să tac. Tot timpul. Și din când în când tac.
Devin spectatorul care sunt. Asta e piesa: mortul mișcă, limbutul se trage
De virgule, omul anului coboară între oamenii zilelor, sala e plină de
Idioți, trăiască patria, că e multă și e generală. Nu lipsesc nici popii.
Totul e tradițional, canin-mioritic. Mușcă cine poate. Viață de rahat.
Ultima ședință. Noroc cu pesimistul căruia nici prin gând nu-i trece
Că mâine dimineața, acum, aseară, oricând, există niște țâțe deasupra
Everestului. Calde în vârful gheții. La final, sala a rămas cum era, goală.
De pildă. Nu mai avem nimic sfânt. Suntem simulacre. Doar pielea
Mai are ceva din omul real, din ființa pe care să pui mâna și să taci: viața.

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 27 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5