Marin IFRIM

În cerul cuvintelor

Nu poți să scrii versuri sau orice altceva pentru idioți
Nici pentru foștii tăi profesori
Majoritatea inutili din cauze naturale. Ți s-au băgat pe
Gât: fizica, matematica etc. și formula apei
De parcă tot restul vieții trebuia să plutești pe oglinda
Ligheanului Atlantic. Sau Pacific. Sau pe o boabă de
Apă distilată, rouă, ca să zic așa. Nimic nu e mai trist
Decât aceste resturi ale unui ospăț al memoriei. Nu scrii
Versuri. Nu te joci cu jocul. În ultima vreme poezia a devenit
Apă de ploaie. Un fel de carte de telefon, o istorie alfabetică
Niște numere, chestii ce te duc cu gândul ca curve de cartier
La bătăi literare între dulăi cu jujău de critici la gât.
Mare silă, multă frământare, puțină bătaie de inimă
Acolo jos, la testicule, unde, din când în când, poezia
Își face culcuș. Cu poetese în jur, cu amoruri în câlcâie
Cu dor de ducă dincolo, în Cerul cuvintelor, în toți a(na)lfabeții
E doar poezie. Și atât, ca să nu mai fie vreo îndoială…