POEM  DE  MARIN  IFRIM

Loc pentru trândăveală metafizică, tabelul lui Mendeleev

Îmi e din ce în ce mai greu să pricep ce înseamnă o casă la vremea ei,
O clădire frumoasă sau o singură cameră cu acoperiș sau o colibă, toate
Până la locul de veci, o altă casă acoperită de prelata cerului. Nu pricep unde
Îmi e casa locului, locul casei, punctul fix din Univers, golul în care o să-mi
Petrec eternitatea, această poveste de adormit poezia. Nu există
Loc ideal pentru trândăveală metafizică. Vorbesc elementele din
Mine, încă unite, încă nefederalizate de tabloul mendeleevian. Calciul
Din mine, fosforul, magneziul, fierul etc. nu sunt decât viitorul
Trecutului meu arheologic. Lut plin cu bântuiri. Nici măcar în aerul
Unei fantome nu mă văd acasă. De-asta am grijă de râurile din mine,
De plaja rinichilor plină cu nisip, de inima demilitarizată, fără cadență.
De mersul maimuței astronautice. Nici alte planete nu sunt mai breze.
Cu viața lor cu tot, peste tot nu există proprietate privată. Locuințele
Pot adăposti carne, trup, senzații. Nu și suflete stăpâne peste vreo casă.
După cum se târăște, mai ales după ploi, doar melcul are casă. Mendeleev!