POEM DE MARIN IFRIM

Vin dintre cuvinte. Ești inexprimabilă.

Vin din cuvinte, din vorbe scrise direct pe timpane. În locul acela din care
Urcă și coboară totul, din creștet până în tălpi. Aud cum îmi bate inima,
Sângele de sub mine, doar pentru tine, numai pentru tine, când nu mai
Ninge, nu mai plouă, nu mai e cald și nici frig, eu scriu ca și cum aș putea
Îndrepta totul. Ca la corijență, scriu cu gândul pe și peste cuvinte.
Am o lume nescrisă. Moartă în timpul scrisului, într-un infarct gramatic.
Scriu ca și cum n-aș scrie. Din dragoste pentru tăcere. Iubesc distanțele
Cosmice dintre litere, vidul imposibil de umplut cu cifre, cu litere,
Cu suflete. Scriu în van. Îmi iubesc lucrurile nescrise. Ca să fiu clar.
De ce te iubesc? Ești inexprimabilă. Punct și iar vin cuvintele…