Tanase GROSU

POETUL SUB VREMI
sau
NICHITA, ÎNGER ȘI SOLDAT ÎNTRU POEZIE

•                                                                                                                                     In memoriam: Nichita Stănescu,
•                                                                                                                     al doilea poet nepereche din literatura română
•                                                                                                                                    Motto:
•                                                                                                                                    „Dumnezeu se pare că era beat când 
•                                                                                                                                    ne-a creat, iar când s-a trezit a izbucnit în râs.”
•                                                                                                                                    Bernard le Bovier de Fontenelle (1657-1757)
•                                    
•                                                                                                                                    „Moartea șterge toate diferențele.”
•                                                                                                                                    „Lasă morții să-i învețe pe cei vii.”
•                                                                                                                                    „Moartea lasă în urma ei și o nouă spaimă.”
•                                                                                                                                    „Condeiul este mai puternic decât sabia.”
•                                                                                                                                    (Înțelepciune latină)
•                                                                                                                                                                                                           
• era o vreme
• o vreme ca niciodată altă vreme
• o utopie haină, fără cap și coadă
• o sincopă, o coda de timp pierdut
• o înfundare în hrubă sau cenotă
• încet, perfid, pe negândite, cu metodă
• un tăiș de lamă sau fierăstrău mental
• ca-ntr-o șaradă
• cuvintele au devenit „necuvinte”
• toți țineam partinic, vai, isonul
• pe un singur ton, eminamente bont
• apăram celula societății toți
• încolonați-n neștire, prin arșiță și zloată
• doar munca era stăpâna eforturilor noastre
• un tunel ideologic parcă fără poartă
• și-o salopetă universală până altădată
• menghina restrictivă a factorului politic tentacular
• demagogia bolovănoasă, bolnavă, heirupismul militant
• mentalitatea de acceptare inconștientă a unor racile retrograde
• culturi de colhoz, patriotism revanșard și iluzoriu…
• mulțimi manevrate, defilări trucate, sentimente abandonate…
• anni terribili… anni terribli… anni terribli…
• „Vos nescitis quidquam ne cogitatis
• quia expedit vorbis, ud unos muriatur
• homo pro populo, et non gens pereat!” (Caiafa)
• „Si tuit li dol e-l plor e-lh marrimen
• E las dolores e-lh dan e-lh chaitivir
• Que om anc auzis en est segle doren
• Fossen ensems, sembleran tot lengier…” (Dante Alighieri)
• „Deus custodiat te a vento Focarensis!” 
• „Se tu non latri? Qual diavol ti tocca?” (Dante Alighieri)
• „O vos omnes qui transistis per viam,
• adtendite et videte si est dolor sicut dolor mens.”
• „Infandum, regina, iubes renovare dolorem.”
• „piu lune gia, quand’io feci ’l mal sonno
• che dl future mi squarcio ’l velame.” (Dante Alighieri)
• „… Come ’l mio corpo stea
• nel mondo su, nulla scenza porto.” (Dante Alighieri)
• și astăzi parcă-ți aud glasul tărăgănat,
• poete, frăgezit de junețea-ți literară
• dorind sincer și angajat un „roșu vertical!”
• cum mijea de ziuă, roșul zării cucerea
• ca o fregată bolta zilelor „revoluționare”
• și tot roșu vedeam apusul, inundându-ne
• cu optimism proletar sacerdotal
• zi de zi viața părea precum jocul „foc și gheață”
• dar mai ades intens simțit „roșu și negrul”
• ce era dincolo de lumea noastră strâmtă
• ne părea ori Infernul, ori Xibalba,
• „ținutul înspăimântător”, curat capitalist
• și cum se spunea într-un cântec
• „Fiți fericiți! S-a adus cașcaval!”
• producție de necazuri cât’ntr-un cincinal
• ce să facem cu aceste obsesii-bestii
• ne ascundem după deget, uneori după curcubeu?
• era o datorie patriotică, de onoare
• să simțim frigul, să răbdăm foame
• trecutu’ ne ajunge, mai câte-o dată
• ți-aduci aminte, poete, zilele faste
• când rânduri de prieteni te sărbătoreau regește?
• iar scara ce se încumeta s-ajunge
• la catul unde ți-ai adăpat sufletul
• sub strălucirea de zeiță a Teodorei?
• o devălmășie de roze înfoiate cu străluciri de-agate
• au tot împânzit și-au îmbogățit either-ul în roșu de rubin
• tu, poate, îți întâmpinai regește oaspeți
• toți te-mbrățișau și-ți aduceau ofrande
• iar tu, Marele Blond, gâfâind rosteai:
• „Iată, Dora, ne-au adus ceva, avem carne!”
• precum un prinț cu stea în frunte
• îmblânzeai poezia, risipind miriardele ideilor!
• iubirea trebuie îngrijită și menajată
• „Como yo te amo…” (murmur printre stele)
• noi te-am iubit, te încă iubim cu forța mării
• de altfel, oamenii nu sunt simplu de iubit
• și-ntr-un miez de vârstă, Nichita suferea amarnic
• deși înconjurat de unii, sângera pe perne efemere
• poezia-i sângera și ea, sub vipia gerului,
• așa ca la adevărații poeți implicați
• ziua s-a dus
• anul s-a depărtat
• secolul s-a gătat
• e de ajuns că suntem uneori sortiți pe viață
• cu destinul o subțire ață
• mi-e sufletul ca un scherzo cumplit de pian și vioară
• au fost doar gesturi, gesturi…
• nihil, nihil, nihil fapte…
• mă-ndurerează, poete, căci azi, după ce am eșuat,
• unii, cum se spune, că au o „minte creață”:
• „să concepem, zic ei, o „Istorie a comunismului”,
• dar ai noștri copii doar asta învață?
• astfel de autori unde erau atunci, anterevoluție,
• ascunși vederii, campați în posturi calde?
• ce au făcut din acest popor al nostru?
• parcă nu ne mai ajunge prezentul,
• fără să gândim, ne jucăm de-a războiul!
•                         ***
• parcă mi se răscolește-un vis:
• Nichita, superb bărbat, pe mal la Ohrid
• Scrutând, cu zâmbet tineresc, zările
• ochii lui limpezi împrumută și definesc albastru
• reflectându-se în adâncurile serene
• înfiripând fantasme și visuri lacustre
• cu gânduri-lebede lansându-le-n valuri
• copleșit, poetul salută eterna frumusețe
• săltând de pe frunte cununa de aur a laureaților
• o șoaptă divină-i spune s-o depună ofrandă
• valurilor zburdalnice, hlamidei lor în falduri…
• rămâi, poete, un ctitor de poezie nouă,
• frate și cirac al maestrului Orfeu!
•                        ***
• copacul Gică s-a înfipt din întâmplare,
• sărmanul de el, într-un scuar pietruit,
• un oțetar ce-și căuta ori împrumuta muguri
• de la Natură în fiece primăvară, an de an,
• se purta numai în verde, mirosind a toate cele,
• în patio veșnic-n așteptare, trosnindu-și ramurile ca pe oase
• căci avea obiceiul, ca-n fiece dimineață,
• să dea binețe poetului, nașul ce l-a botezat cu stele
• se-nclină sub zâmbetul suveran al stăpânului ad-hoc
• după ce poetul a început să-ntârzie perpetuum la-ntâlnire
• doar umbra-i se ivește și copacul Gică ruginește
• o mai viețui oare? nici poetul nu mai vine…
• tristețea-i în balansoar și scârțâie cumplit!
•                        ***
• în prezent, schimbăm o disperare
• cu altă disperare: ne jucăm de-a războiul!
• irităm vârcolacii Infernului
• inventăm catastrofe, poate o iarnă eternă
• nu ne mai ajungem nici nouă
• nu mai încăpem în lumea asta cariată
• de ce anulăm frumusețea, iar urâtul îl slăvim/slujim?
• atractina, substanța iubirii, nu ne mai ajunge
• natura-i obosită, îngrijorată de comete/asteroizi
• sau poate o scurgere urieșească a materiei întunecate
• se impune s-o luăm de la capăt? căci am pierdut firul
• pănușa universului parcă s-a deșirat iremediabil
• ne trebuie, se pare, un nou Big-Bang întemeietor
• poate se regenerează și sufletele noastre
• oriunde te vei afla sau te vei visa
• universul apare ca o splendidă explozie în infinit
• iar îmbrăcăm haine de carne și sânge mult schimbate
• nu știm încotro vom merge… (?!) Ah, paradoxal Fermi!
• suntem ca ramurile vagante ce-s duse de râu la vale
• bulboane, praguri, cascade, vârtejuri ne pot pierde…
• trebuie să ne întregim sufletul
• să recurgem la gândul simplu și curat
• la cuvântul ce spune totul, mai ales adevărul
• să intonăm o iubire nesfârșită, copleșitoare!
• stop! schimbați semnele de circulație, sensurile!
• marcajele vieții și dorinței să fie refăcute for ever!
• Măi oameni, studiați mai atent și perpetuu
• anatomia speranței și fiziologia renașterii!
• De-acolo, de sus, probabil că nu știm direcția
• în care să privim, poetul ne privește
• și ne-ncurajează cu un zâmbet universal!
• „Dacă A este A, se identifică cu el însuși!”
• limitați suntem de Timp și ordinea sa:
• oamenii au creat istoria, au trăit istoria
• ne-ncumetăm spre un cosmos pentru a-l cunoaște și cuceri
• uităm prea adesea aevum-ul ce-l trăim, clipa dilatată
• trebuie să-nvățăm: quae mala, qua bona sint,
• quid vitia, quo viltas quo ferat error…
• ne biciuiește soarta după nivela răutății noastre:
• impios, superbos, avaros, luxuriosus, lasciros,
• delicatos, iracundos, gulosus, edaces, invidos,
• venificos, fidefrasos…
• societatea schimbat-o-am într-o Corabie a Nebunilor,
• Stultifera Navis, care navighează nesigură,
• pe oceanul neputinței și neregulilor conduitei noastre
• dar și a apatiei generalizate, complacerea în neant și vid/etuvă
• (suntem în prezent în posesia portofoliului complex
• al genomului uman, cele trei miliarde de litere
• ce constituie codul genetic al nostru);
• am pătruns în intimitatea materiei, am spart barierele cunoașterii;
• paradoxal, de ce cunoaștem mai mult, parcă ne pierdem din nou
• am răscolit și cercetat fiecare atom și moleculă din corpul nostru
  vindecăm mereu dereglările minții, per a contrario prin fapte reprobabile
• tulburăm celulele societății; frenezia răscolirii/scărmănării fără rost,
• transformarea a ceea ce e bun în ceea ce e mai rău
• devin importante armele minții, implementând arsenal nou (?)
• „o vos doctores, qui grandia nomina fertis
• respicite anti quos patris, juris que peritos.
• non in candiduris pensebant dogmata libris,
• arte sed ingenua sitibundum pectus alebans.”
• de la o vreme aproape totul merge rău sau în mai rău
• ne lipsește liniștea, răgazul gândirii creatoare
• iubirea/dragostea să primeze, concordia și seninătatea
• trebuie să ne regăsim printre stele eludând răul
• oare de ce inventăm, scormonim, mințim, exagerăm?
• oare de ce alegem, de la o vreme, „soluția suicidară”?
• nici noi, nici ceilalți, nimeni să nu mai supraviețuiască!
• vrem oare sfârșitul sfârșitului lumii?
• să întâmpinăm Neantul absurd: „Nos muritores te salutam!”
• „Tovarăș sinucigaș,
• până se topește-n întuneric vrem să urmăm nava speranței în largul oceanului?…”
• (spunea cândva Pablo Neruda)
• tovarăș de pierzanie, de deznădejde, de pesimism tenebru
• am în amintire și un film ciudat – „Bestia umană”
• Oceanul vremii, în peristaltismul său, ne poate trimite
• în larg (spre pământul visat), ne poate da pradă ori să ne confunde cu abisul.
• „Aceasta este răspântia destinului nostru.” (Alexandru Macedon)
• „Orice conținut apare formal, inclusiv viața noastră.” (F. Nietzche)
• „Liniștea înseamnă moarte, se zice; dar, de fapt, nu există liniște
• nici în universul larg, nici într-o liniște murmurătoare.”
• Măi, măi, daolică măi!
• ne așteaptă un viitor de coșmar, distropic?
• poate, într-un Merkabac („Scaun Ceresc”),
• vor poposi și la noi, în sfârșit, reprezentanți ai altor planete
• (avea oare dreptate Ezechiel [secolul VI î.Hr.]?)
• să avem și noi o Carte Bottin pentru a comunica cu astrele
• „on este lâches, chétifs et mols, 
• vieux convoiteux el mal parlant.
• je ne vois folles et fols.
• la fin approche en vérite
• tout va mal.” (Eustache Deschamps)
• „Când un înțelept arată cu degetele spre stele
• trebuie să fi prost să te uiți la degetul lui.”
• popoare, ca brazii frânți, loviți de furtuni și crivăț,
• în aceste vremi vulnerabile, venale, labirintice, fără capăt
• ignoră încă viitorul, prosperitatea, îndestularea, integritatea
• a urmat și urmează, fără reținere, necugetat,
• numai D E G E T U L (!?) celor mai puternici
• care impun a lor politică oarbă, interesată, vorace,
• sectare fiind fără milă, ariciți pe alte neamuri,
• înghesuite în spații secătuite… lăsând în urmă vid material și spiritual
• acceptăm o lume segregată, împinsă spre limanuri neștiute:
• unii cât mai bogați… ceilalți cât mai săraci!
• în timpuri străvechi, Zeus a condus autoritar conciliul zeilor;
• aceștia au avut porunca divină de a administra viața oamenilor;
• i-a lăsat să se amestece în viața și soarta lor, în acțiunile lor,
• să-i sprijine în războaie, să pedepsească popoare/neamuri nevrednice,
• dedate distrugerilor, jafului, violului, cuceririi de teritorii străine,
• să radă civilizații din temelii, să le înlocuiască cu alte orânduieli,
• să producă crime, să dea foc, să ia sclavi, să răpească liniștea obștească;
• Zeus, ca orice tată responsabil, a strunit conflictele între zei,
• semizei și eroi; dar nu s-a dat la o parte niciodată
• să provoace conflicte, cataclisme, pârjol, secete, pedepse divine;
• dedându-se parșiv la a întreține intrigi și a manipula;
• a fost un părinte pentru zeii minori, nimfe,
• chiar soții de regi pământeni celebri; nu a evitat, în unele cazuri,
• violurile intenționate îndrăgostit fiind, metamorfozându-se
• fie într-un nor, fie într-o ploaie de aur, fertilizând fecioare, soții, prințese…
• au existat și regi antici care s-au declarat zei sau
• că ar fi trimiși ai lui Zeus/Ra/Atun/Aton/Amon pe pământ.
• muritorii au fost neputincioși în fața celor ce conduceau
• Cerul și Pământul, permițând civilizațiilor să existe;
• unii zei s-au jucat cu adevărul și minciuna sau omisiunea grațioasă;
• oamenii i-au conceput și i-au reprezentat sub chipuri ca al lor,
• dar cu puteri discreționare, ce au creat teamă, umilire, sacrificii umane, ofrande…
• „Adevărul a fost singura armă a muritorilor
• de a lupta împotriva zeilor.”; s-a zis.
• până la a avea acces la zei, oamenii s-au războit mereu,
• de-a lungul secolelor, între ei, fie dușmani externi, fie
• în momente de furie și frică, împotriva unor prieteni, rude,
• vecini, străini neacceptați; uneori cu ură nețărmurită,
• care a avut un rezultat sinistru: crima, schingiuirea, crucificarea,
• tragerea pe roată, înrobirea, sclavia, colonizarea forțată, distrugerea
• completă a unor popoare și civilizații…
• „Istoria are o anumită repercursiune asupra celor care o făuresc.”
• suntem capodopere ale Fiindului și împliniri ale Domnului,
• ce ne construim destinul și ne limpezim viitorul
• tindem cu gândul, dintotdeauna, de a atrage Paradisul
• dar, de multe ori, devenim trupe ale Neantului…
• oscilând între calități, talente, genialitate, constructori și demolatori
• viața-i o lacră de comori sentimentale, păstrate și lăsate moștenire:
• Credință și Idolatrie, Speranță și Disperare, Milă și Avariție,
• Castitate și Desfrâu, Prudență și Nebunie, Răbdare și Mânie,
• Blândețe și Asprime, Înțelegere și Dezbinare, Ascultare
• și Nesupunere, Perseverență și Inconstanță – dualități ale esenței umane
• este straniu acest al joc al adevărului și minciunii
• îmbrobodim totul în foițe de aur fals, sugerăm mii de idei,
• falsificăm fapte, momente, poticneli, rezerve, evidențe, truisme;
• mulți au un comportament ca al murenei-stafie
• șerpuitoare și șocantă; scopul: ne fentăm unii pe alții
• aparent ne prefacem ca peștii-împărat, expunându-și hlamida albă de pace
• răgaz n-avem, născocim orice, noi ce conducem lumea 
• ca pe un fantomatic vas învăluit în cețuri pur scoțiene
• și gândesc un nou plan din „cuțite și pahară”
• tratativele și negocierile rămân un nedefinit „acompaniament vocal”
• soluția supremă: avulsiunea totală a Răului
• nu trebuie să urâm Viața, ci s-o susținem, s-o perpetuăm
• „De minimis non curat veritas!”
• mereu lumea a ales drumul din Labirint
• și nu „Calea Maat”, cea a dreptății și adevărului
• ori preceptele democrației reale…
• „E bine să știi adevărul / și să vorbești despre palmieri!?”
• de o vreme, viitorul îmi pare un parhelion, o fantasmă îngerească,
• într-un dans de zburător alb, avansând într-un labirint profund.
• sper ca a mea viziune să nu fie o banală Begriffsdichtung.
• nu pot uita că tânărul poet tragic Platon a început
• prin a-și arde poemele! sunt raționalul empatic?
• nimic nu trebuie făcut în van, ca să existăm
• să fim ființe solare, uitând pe lunatici;
• miraculosul, fabulosul, ineditul, speranța
• să le căutăm pentru a ne întregi pe noi înșine
• întrebări se pun mereu: de ce apropierea accelerată
• a marii violențe finale, vidul Rațiunii, sfârșitul lumii?
• de ce? să tânjim mereu spre expiere ca vechii egipteni în căutarea nemuririi?
• trebuie să ne scufundăm într-o lume necunoscută,
• pentru a înțelege propria noastră lume, propria cenotă
• „Au ciel est revelée et Justice et Raison
• et en leur place, hélas, règne, le brigandage,
• la haine, la rancoeur, le sang et la carnage.”
• (Pierre Ronsard)
•                   
•                          ***
• în orice vremi, poezia a supraviețuit omului trecător
• jertfa lui Orfeu, ucis de femeile trace,
• nu a fost în zadar; Poesis încă viețuiește
• și-acum răsună în al meu suflet și minte
• acordurile lirice ale prietenilor de la Belgrad;
• de acolo unde ești, află Hristache Nichita Stănescu
  că, undeva, prin minunățiile Paradisului, te caută cu
• drag Adam Puslojic, Srba Ignjatovic, Petre Stoica,
• Anghel Dumbrăveanu și… poate Vasko Popa,
• onestul, strălucitul poet vlah/vloh/voloh din Voivodina!
•                          ***
• deseori amintirea te copleșește ca vrejul iederii
• emulație stârnește sau copleșitoare raze de cesiu!
• e bine și nu e bine să trăim în această buclă răsucită:
• Universul!… Viața trebuie conștientizată și trăită…
• nesfârșite sunt zilele și nopțile în Eternitate!
•                         ***
• eu, tu, mulți alți cunoscuți sau nu
• trăit-am o operă palpabilă a culturii
• simbolizată prin „obiecte”: cărți, sculpturi, picturi,
• compoziții muzicale, filme, teatru, multe asemenea,
• în parte de înaltă calitate, o alta doar cariată, kitch-uri
• cultură, precum carismatica rigă Elisabeta, „surprinsă de vreme”
• ne e tare dor de tine, într-o lungă așteptare, dragă Nini!
• tu, mare milostiv și altruist, îți dădeai nonșalant
• și ultima cămașă de pe tine necunoscuților nevoiași
• ori prietenilor sărăciți! și ca un corolar erai celebru
• prin unicul costum „festiv” cu dungi și cravată lată
• convertit în durere, „la apus”, în haine arhicunoscute
• instalat în capsula timpului suspendat spre Paradis amintirii
• „sărac ca niciodată”, dar bogat sufletește și cu o operă perenă…
•                          ***
• Universul ancestral: un Gol de Nimic și cu Nimic,
• un hău extralung, extralarg, lăptos, îmbâcsit de Nimic,
• presupus a fi dintotdeauna, o aparență de dincolo de orice.
• Dumnezeu necunoscut încă, disipat pe un tron de umbre divine,
• retras ca un pustnic după Porțile Cerești în levitația Absolutului,
• Zeu Suprem, Creatorul ce-a dibuit în lunga Sa haină de-ntuneric,
• s-a prins într-un joc de noroc, și-a dat la iveală un Punct,
• Punct din Nimic; pus să cutreiere ungherele în penumbră ale Nimicului,
• Punctul, aruncat cu insistență și pasiune, s-a transformat total:
• praf negru nedefinit, gaze inflamate otrăvite, flăcări exacerbate,
• fulgere gigantice (biciul Domnului) ca un foc bengal de nivel astronomic;
• Zeul Suprem a căzut pe gânduri, apoi, îndelung, milioane/miliarde de veacuri
• Universul părea o operă incompletă, lipsită de orice „acareturi”,
• și-atunci, târziu, cu palmele sale divine, a lansat CUVÂNTUL,
• Cuvântul divin definitoriu era creativ: stele, astre, planete, materie întunecată,
• sateliți, constelații, meteoriți, stele căzătoare, galaxii, quasari…
• dar nu putea lăsa formele fără conținut și scop, corpuri cerești inerte;
• Pentru a le anima a ctitorit VIAȚA, o nobilă entitate zeiască:
• plante-viață, animale-viață, reptile-viață, insecte-viață, păsări-viață…
• o caldeiră a Vieții plină de zumzet, foșnire, foire, mișcare, strigăte,
• triluri, mormăituri, urlete și… vorbe și, nu în ultimul rând, căutare de hrană,
• jocul dragostei…, comuniuni de cete, roiuri, bancuri de ființe, stoluri,
• migrații, defilări de grație a insectelor, zboruri ale fluturilor, colibrilor, vulturilor…
• această capodoperă de viață, agitația perenă și vibrații, lupta veșnică pentru existență…
• nașterea din Nimic, viața hrănită permanent cu substanțe nutritive, energie, căldură,
• Viața aceasta măreață, „melodie existențială” desprinsă parcă din muzica sferelor!
• Viața se trăiește, se supraviețuiește, se întreține din sine, caută perpetuarea,
• într-un Vortex al fiindului, ce-și caută punctul critic: prin expiere,
• o nouă Renaștere, o nouă Viață, triumf al măreției Naturii… reconstituire
• din descompunere, degradare, topire vegetală și carnală, prin desprinderea din
• anorganic;
• un ciclu al vieții reluat/preluat de altul, atât timp cât corpurile cerești
• permit sau nu și-au consumat ciclul lor prin ardere, topire și inert.
• cât de măiestrit, de neînchipuit este răzbaterea ierbii sau ghiocelului
• din Sămânța-mama, spărgând bariera minerală a straturilor de pământ și frunze!
• Dumnezeu sau Pronia, precum agricultorul, a aruncat/risipit mereu,
• La început de primăvară, Sămânța Magică sau a expulzat cu grație Oul
• Primordial.
• ca totul să fie cât mai aproape de perfecțiune, s-a ivit neașteptat
• Omul-viață; apoi oamenii-viață au conceput colectivități:
• s-au diferențiat (dorința Domnului), Bărbatul-viață (Adam) și
• Femeia-viață (Eva);
• dintâi androgini fiind, cum s-au despărțit?
• un timp nu știa partea dreaptă de partea stângă,
• nu se puteau atinge decât cu efort; nu se văzuseră
• nicio clipă; impresionant atunci când s-au văzut față în față!
• prin așa-zisul hulit PĂCAT, au învățat sau pus în practică INSTINCTUL,
• moderat de CONȘTIINȚĂ și GÂNDIRE (plus sentimente și emoții),
• au dat naștere COPIILOR-viață, perpetuând această viță nobilă umană!
• în această lume a noastră, încastrată în VERDE și ALBASTRU, 
• a Marii Gropi Albastre, misterioasă, testează adâncul, apa ancestrală
• întunecată, dar se și contemplă/studiază precum NARCIS chipul,
• căci importantă este doar viața și nu contopirea cu lichidul sau sinuciderea;
• totul în viața noastră trebuie să decurgă natural, firesc, fără forțarea granițelor
• existențiale…; pe imaginea din oglinda apei limpezi, Omul-viață privește
  jocul dintre frumos și urât, înger și diavol, jocul emoției cu durerea,
• al tragediei cu hulita comedie…; Omul-viață caută împlinirea
• dincolo de Poarta de Mărgăritar și dincolo de Meretsenger-ul de odihnă veșnică; 
• uneori se lovește de stânci, steiuri, tălpile-i goale sunt arse
• de nisipul roz din Deșertul Deadley; oricând este cu privirea spre cer,
• copleșit de Curcubeul Roșu atlantic; Omul-viață speră 
• într-o continuă căutare a Datului în alte lumi sau constelații.
• ITA SE RES HABET! („Așa stau lucrurile!”)
• Tu, Poetule, „I !” („Du-te!”) și caută frumusețile Vieții!
• decât  o meditație în van sau contemplare melancolică rebutară,
• tot ceea ce este miraculos și maiestuos: ALIUD ME FATUM MANET.
• Natura nu este distructivă, ci are modalități de a-ndura
• înlocuiește ce e rupt, ce e veștejit sau descompus și, miraculos,
• reînvie totul, din materia anorganică într-una organică.
• pare o orgă cu multiple clape ale vieții și renașterii.
• până și plantele suferă și chiar „vorbesc” între ele
• prin foșniri, pocnituri, vibrații, gesturi de prindere prin cârcei,
• se apără prin ghimpi, spini, mirosuri letale, tendințe carnivore…
• Omul-viață cercetează, cercetează și descoperă permanent zona de acreție
• se pare că în adâncul infinit al multiversului,
• după ce Punctul inițial a animat haosul prin
• explozie și implozie, s-au creat găurile negre concetraționiste
• aflate câte două în progresie una către cealaltă,
• apoi s-au rotit, împreună cu corolele lor de foc de acreție,
• vertiginos, s-au contopit prin ciocnire, apoi au explodat
• generând unde gravitaționale…, treptat s-au născut
• corpurile cerești, norii nebuloși, cometele, meteoriții,
• centurile de resturi ale creației universale…
• Homo Sapiens, încorporând și neocortexul, a reușit
• să imagineze posibila Scară a lui Iacob, o scară spre stele;
• a avut drept aliat natural excepțional, ADN-ul,
• o „scară” organico-genetică în spirală, un genom, ce l-a propulsat
• pe o ierarhie inteligentă, de dominare a regnului
• vegetal și animal, încercând să acapareze totul, chiar efemer,
• natura, corpurile vii și restul…
• încă dintr-un început, acum zeci de mii de ani,
• omul a identificat Peștera Blomboos, unde inteligent,
• a inventat focul, topitul metalelor, confecționarea uneltelor și a armelor.
• într-un fel, Omul a dorit să domine totul, precum un zeu: să cucerească
• universul, să-l populeze, să dirijeze ființele vii,
• să inventeze tehnica, arta, cultura, muzica, literatura…
• dacă a reușit, viitorul ne va spune și în continuare!
• cândva, nevoiți, vom deveni Iapita, călător
• în spațiul interplanetar dincolo de
• Soarele nostru devenit treptat pitică albă!
• undeva, departe-departe, spre Lanilakeia, 
• „universul nemăsurat” vom atinge planeta Tangaroa?
• uneori visele se pot îndeplini, și năzuințele, nu-i așa?
• continuăm căutarea, febrilă, descoperirea Arborelui
• Universului și Arborelui Vieții
• Cititorule, este vorba în cele de mai sus de Poema Sferelor, a Lumilor vizibile
• Și invizibile!
• Viața-i un univers! Însuși Omul este un univers!
• SINITE ME MEO VIVERE MODO!
• („Lăsați-mă să trăiesc în felul meu!”)
• Mulți se vor întreba: Ce-i asta – cosmogonie sau utopie?
• Răspunsul dat, în alt secol, de William Shakespeare, perfect valabil:
• „CUM VĂ PLACE!”
• Râurile și munții pot fi zdruncinate.
• Și Doamne, am luptat împotriva tăcerii tale!
• Viața merită toată străduința noastră;
• Moartea șterge toate diferențele.
• Doamne Te mândrești și Te minunezi, ca și noi, de creația Ta!
• Tu mereu ne păsuiești!
• adie în Caelum parfumul profan al florilor roz de lapacho
• dorul îmi golește sufletul precum palmierii Karanday din ape
• fecioarele desculțe, pierdute-n plete, bat crupa cailor kunga
• fluturii Apollo pigmentează ramurile-desfrunzite ale euforbia
• fiecare ființă e o lume, iar lumea ei are legi
• urmăresc mirat un zbor de păsări colibri dintr-un arbore în altul
• oriunde merg, ceva din tine regăsesc; o să-ți împărtășesc:
• vreau să văd cerul și marea prin ochii-ți scânteind
• norii-ngândurării tale plutesc ca albii delfini Butu în Amazon
• oh, minunea fiecărei clipe… oricât de amenințată ar fi!
• iubirea vine valuri-valuri; și-i prinsă năroada inimă…
• sufletu-mi, precum un mugure ce tânjește după floarea lui,
• radiază la atingerea piersicei obrazului tău candid;
• mi-e dor de văile, colinele și câmpiile descoperite pe trupul tău;
• apropierea ta mă înfioară și mă aprinde (tăciune resuscitat mereu);
• te-aștept cu dor și aceleași gânduri; a te avea e ireal, bijuterie de neatins,
• grădină regală aș construi din sentimentele și emoțiile mele;
• mă duce gândul spre acele fabrique, temple ale iubirii
• oferite de Natură din plin din averea ei imensă și diversă;
• tras-am la mal „barca solară”, plutind apoi pe oglinda acvamarină
• spre lumea mângâierilor, desprinderilor și îngemănării trupurilor vibrânde,
• salutând cormoranul și ibișii preocupați de-ntinderea pânzei vicleniei
• asupra șalăilor încetiniți de razele viguroase ale soarelui
• dar, visele sunt adesea înșelătoare, neîmplinite,
• lasă răni iubirii începânde; grădinile Semiramidei sunt prea îndepărtate!
• noi, „fructe ale pământului”, am atentat la „fructul oprit”!
• surâsul tău gângurit pare o ușapti, filtru de dragoste;
• hai cu mine, fată dragă; tu, om frumos!
• trăim în timp și… timpul nu uită de noi!
• timpul nu se mai întoarce; no fed back!
• să ne-afundăm, cutremurați/înfiorați de iubire, departe
• spre Migdal/Migdol, în undele catifelate îmbrățișătoare,
• ale minunii de lac Mandala; și-om lansa la apă
• piroga împodobită cu liane curgătoare spre „Marea de Stuf”,
• Paradisul visat și evocat, niciodat’ atins până la noi,
• poate doar Nefertiti la vremea ei, „Cea frumoasă a sosit”!
• apoi, ca doi adolescenți ferice vom împinge în valuri
• khatong-ul speranței noastre renăscute, reînnoite,
• împodobit cu penele rococo ale păsării-paradisului
• și împletit măiastru, cu drag, cu boboci indigo de bananier
• când noaptea trezește licuricii și totul intră-n citron de lună,
• în minte gândurile se prind în dans lasciv
• și se rotesc în ritm romanțios pe-o muzică divină:
• „Dar dacă asta nu e dragoste,
• De ce atunci, tresalt?”
• necazurile și neîmplinirile mele, cele multe,
• s-ar topi în neantu-înstelat, iar eu mă pierd ca o adiere între trandafiri,
• și totul ar reîncepe cu numele tău! 
• Ce paradox: femeia exilată în feminitatea ei;
• Îmbibată total în frumusețe și perfecțiune!
• „Suntem somate: Fiți femei, rămâneți femei, deveniți femei!
• Așadar nu orice ființă umană femelă este neapărat femeie;
• ca să dovedească acest statut trebuie să participe în realitatea
• misterioasă și aflați în pericol care se numește feminitatea.” (Simone de Beauvoir)
• Fii iubirea mea „necesară”, cum se exprima Jean-Paul Sartre.
• „Dragostea se așază pe o multitudine de păcate.”
•                         „Ce noapte!
•                         Ce dimineață!”
•                         Mi-e dor de gașca mea;
•                         gașca-ndrăgostiților.”
• „Amor, ce-n suflet iute se aprinde,
•           pe-acesta-l prinse de-a mea-nfățișare
•           ce luată-mi fu; felu-i și-aici se-ntinde.
• Amor, celui iubit nedând iertare;
•           mă-ndrăgosti de frumusețea-i foarte,
•           încât nici azi, cum vezi, nu am scăpare.”
•                                          (Dante Alighieri)
• Aș vrea, iubito, să fiu un artizan dibace,
• ca Amenenhat, aurarul antic, ce dat-a stranie strălucire
• odoarelor, veșmintelor, sandalelor, podoabelor toate,
• ce-ți acoperă gingaș și intim, ca îmbrățișarea unui amant, trupul mlădiu,
• clepsidră de rubin, vibrând sub gesturi măiestrite sau inventate;
• nurii vor gângurii precum columbele fermecate de bărbătușii-ndrăgostiți.
• te iubesc mai mult decât ai știut sau intuit vreodată;
• când exersând „muzica iubirii” să atingem „corona” armoniei;
• oscilăm între verum (ceea ce este adevărat) și factum (ceea ce este de făcut)!
• Caut rimembranse (alinarea); Erit ne quum te videbo.”
• nopți la rând, scriu și rup mereu billets-doux;
• izvoarele trebuie să fie împăcate prin ofrande (fontes piaredos); 
• prea multe amăgiri; vreau alte noutăți de nicăieri!
• uneori iubirea te copleșește, te acaparează, fericită la-nceput, apoi devoratoare:
• în amintire îmi apare prințesa Nitokris, plină de ură față de complotiștii
• din jurul tatălui ei, faraonul; i-a convocat pe unii într-o sală
• plină de bunătăți, apoi a inundat încăperea, înecându-i;
• temându-se de mânia părintelui său, s-a sinucis fără crâcnire,
• aruncându-se în pojarul învăluitor al unui rug…
• natura-i împregnată de gesturi și zvonuri catifelate de iubire:
• câtă trandețe se însumează și se strecoară în dezmierdările prelungi
• la întâlnirile dintre marii masculi cașaloți, reîntorși din aventurile arctice,
• și puii și femelele balene care-i întâmpină necondiționat prin „cântece” ca de sirene!
• „Amor, che muove il sole e l’altre stelle.”
• „Fiindcă-n mine deprivesc, oriunde
• Figura ei sculptată îmi apare…” (Michelangelo Buonaroti)
• aș vrea să sting, măcar vremelnic, Zauberreich der Liebe!
• lângă tine, iubito, vreau să trăiesc noaptea lungă a dorului.
•                              Foiliță, mărule
•                              ia-mă-n brațe dorule
•                              de mă trece valurile
•                              și toate pădurele,
•                              peste toate râpele,
•                              muntele cu florile.
•                              „Să te faci, grâule, faci
•                              ca iarba-n codru-între fagi
•                              să stai bine la tăiat,
•                              ca mândra la sărutat;
•                              să stai bine la clătit,
•                              ca mândra la iubit.”
•                              De la ochi se prinde, de buze încolțește,
•                              se varsă de la buze și se înrădăcinează în inimă.
•                              În această liniște liniștită
•                              aud foșgăiala atomilor;
•                              se-înghesuie necunoscutu’ în cunoscut;
•                              mă-mbăt cu alcoolul cerului,
•                              mă-afund în potirul sufletului tău;
•                              adânc e infinitul buclelor tale.
•                              viețuiesc sub ochii tăi candizi;
•                              trupu-ți de gazelă se gudură
•                              printre sprintenele fuioare ale ploii…
•                               
•                             săracile 
•                                         dragostele
•                             ciripesc ca păsările,
•                             trec prin tină, 
•                                                  nu se-ntină,
•                             de bărbat tânăr s-anină;
•                             
•                             trec prin apă,
•                                                 nu se-neacă,
•                             de bărbat tânăr se leagă.
•                             dragele iubirile
•                             cântă ca paserile
•                             în toate colțurile
•                             și pân lunci și pân câmpii;
•                             și pân munții cei pustii;
•                             iubirile care-s mari
•                             stau la drumuri ca tâlhari;
•                             iubirile care-s mici
•                             se ațin pe la potici
•                             trec pân tină,
•                                                 nu se-ntină,
•                             de drăguță se tot leagă.
•                             trec pân foc, nu se topesc,
•                             ci mai tare-încă hoțesc!
• „Amor, care pe niciun iubit nu-l iartă
• Eu am primit, iubito, eterna mărgărită de iubire.” (Dante Alighieri)
• Iubirea ta – Bellis perenis.
•                         
• „Dragostea – două trupuri în suflet.” (Platon)
• (Trecutul, pe o perioadă minunată sau un calvar)
• „Prin mine mergi la cuibul întristării.” (Dante Alighieri)
• „Prin tine trece veșnica mâhnire,
• prin mine treci la lumea blestemată.” (Dante Alighieri)
• „Portitor has horrendus aquas et flumina subat.” (Vergilius)
•                               Dragele iubirele
•                               Cântă ca paserile
•                               În toate colțurile
•                               Și pân lunci și pân câmpii,
•                               Și pân munții cei pustii;
•                               Iubirile care-s mici
•                               Se ațin pe la potici
•                               Trec pân tină,
•                                                    nu se-ntină,
•                               De drăguțe se tot leagă;
•                               Trec pân foc, nu se topesc
•                               Și mai tare-încă hoțesc.
• „Există un principiu bun, care a creat ordinea,
• lumina și bărbatul, și un principiu rău, care a
• creat haosul, tenebrele și femeia.” (Pitagora)
• „Este un dat că bărbatul și femeia constituie
• un Mitsein,” faptul-de-a-fi-laolaltă”. (Martin Heidegger)
• „Alteritatea se împlinește în feminin.” (E. Levinas)
• „(Noi, bărbații) vrem hetaire pentru plăcerile spiritului,
• pallakes, pentru plăcerea simțurilor și soții care să ne nască fii.” (Demostene)
• „Iubirii nimeni nu-i poate închide ușa pentru totdeauna.” (Luca 18, 1-5)
• „Tota mulier in utero”. (Aristotel)
• „Femeia este femelă în virtutea lipsei anumitor caracteristici.” (Aristotel)
• „Femeia este și pentru sine conștiință.”
• „Până acum ne-am jucat de-a păpușile cu femeia.
• Durează de prea mult timp!…” (Laforgue)
• „În toate codurile națiunilor zisei civilizate, bărbatul
• a făcut legi, care hotărăsc soarta femeii sub acest epigraf
• sângeros: Vae victis! (Vai de cei învinși!)”. (H. Balzac)
• „Dragostea à la Werther deschide sufletul… către sentimentul
• și plăcerea frumosului, sub orice formă s-o înfățișa,
• fie chiar în veșminte grosolane. Ea te face să găsești fericirea
• fără bogății.” (Stendhal) 
• „Iubita mea cu păr de foc de lemne
• Cu gândul de fulger de căldură
• Cu talie de clepsidră
•             Iubita mea cu sex de algă și de bomboane de pe vremuri
•             iubita mea cu ochi de saună” (A. Breton)
• „Femeia chiar este Isis, natura fertilă. Ea este fluviul
• și albia fluviului, rădăcina și trandafirul, pământul
• și cireșul, butucul de viță și strugurele.” (M. Caronges)
• Pe când militari în termen eram
• mărșăluind nesfârșitul câmp de instrucție,
• plin de mireasma de izmă și dor,
• ai mei camarazi cântau din toți bojocii:
• „Mândră, vecina noastră
• scoate capu’ pe fereastră,
• drag și luminos;
• Ah, inima mea,
• ce frumoasă-i dragostea,
• că eu cât trăiesc
• am să tot iubesc!”
• Lumea-i plină de posibilități: pace – război;
• antagonism – colaborare/cooperare; susținerea vieții – 
• distrugerea ei; să păstrăm „casa” aceasta a noastră – 
• s-o schimbăm cu paliative e inutil; întotdeauna
• vor fi națiuni puternice – națiuni slabe;
• oameni puternici – oameni slabi…
• și-n natură cel puternic învinge pe cel slab;
• în lupta pentru existență, carnivorele sunt nevoite
• să ucidă pentru a nu pieri; florile mănâncă lumina stelelor
• plantele sunt consumate
• de copitate, copitatele constituie hrana carnivorelor,
• noi, oamenii avem aplecare și spre plante și cărnuri.
• Răul este o empusă, năluca-nspăimântătoare
• din alaiul lui Hekate, cameleonică, îmbracă orice formă,
• lacomă de carne omenească…
• o minoritate bogată se comportă precum Plokrustes/Procust,
• acest simbol al samavolniciei și rânduirilor tiranice.
• „Nu trebuie să te forțezi să imiți virtutea coloanei (stylos):
• ea devine mai frumoasă și mai delicată; dar în centrul ei
• mai dură și mai aptă să susțină, pe măsură ce suie”. (Nietzsche)
• Viața este Coloana!
• I-ați povara omule și du-o Domnului și las-o acolo.
• Iubirea trebuie hrănită și apărată; dragostea-dragoste (suflete-pereche,
• sentimente exacerbate, dor, gelozie, jocuri de iubire și curtare) este cea mai veche
• și măiestrită descoperire/inovație a omenirii din veacurile imemoriale;
• iar frumusețea chipului femeii nu o putem identifica la nicio altă ființă de pe pământ. Femeia este un templu!
• „Prin <<cauza de sine>> (causa sui) înțeleg
• acel lucru a cărui esență include existența,
• astfel spus, acela a cărui natură nu poate fi
• concepută decât ca existentă”. (Spinoza)
• excelentisim, existența balează printre inert și nebulos
• într-o dinamică imposibilă, sub imperiul unei matematici celeste:
• „zero” inițial și „zero” final (bijuterii de gândire arabă!)
• enumerare de zile, ani, decenii, în progresie, aglutinare de secunde
• palpabile sunt continuitatea, mișcarea, creația, plusurile ce rămân
• sub ajustări temporare sau perene, completând Vrerea Divină,
• noi, oamenii, între necesitate, fericire, durere, comedie-tragedie,
• forfotind între fapte, eșecuri, realizări; dezamăgiri, suferințe, împliniri
• LA BELLA VITA! LA BELLA VITA! LA BELLA VITA!
• Viața-i cea mai importantă ocupație; o tangentă sensibilă,
• iar Dragostea, ah! Dragostea – sera pasiunii reprimate?
• tu și lumea: fotografie de grup; nu trucați frumusețea,
• o compliniți și-o recreați; o ecuație ondulând între pozitiv și negativ…
• Pământul, de altfel, cu tot ce are, este sufletul omului:
• din el se ivește sămânța umană, îl adăpostește, îl hrănește
• îi oferă mijloace de apărare, îi inspiră cuvintele, cântul, armonia,
• sațiul de a cunoaște și descoperi, oferta și ofranda dragostei,
• surâsul/zâmbetul, dorul, imaginația, călătoria, meditația, misericordia…
• cel mai dur, și mai crâncen și nedefinit: fiorul crunt al Clipei!
• „Haosul lumii corespunde unui haos
• lăuntric pe care îl afli în tine…”
• „Viața zâmbește, și eu zâmbesc la rândul meu.”
• „Matematica este, încă, ce mai există.”
• Viața, o experiență liminoidă?
• Noi suntem parte din Natură; suntem Natura!
• Bogat este Palatul Naturii!
•                           ***
• de altfel, încă alături, veșnică vecinătate, avem
• Soarele, Terra, Luna, puzderia de stele
• și, mai ales semenii, prietenii și inerent dușmanii…
• sperăm ca lumea asta a noastră să nu devină un ospiciu…
• să nu renunțăm niciodată la noi! renegați ipocrizia vremii!
• viața noastră este singurul deal (Golgotă) pe care îl urcăm
• cărând povara zilelor și nopților precum Sisif!
• prin pace să-nghețăm Iadul!
• Nu te îneci dacă stai în râu,
• numai atunci când stai cu capu-n apă.
• „’l Carro tutto sovra ’l Carro geace,
• e ’l balzo via li la oltra sedismonti.” (Dante Alighieri) 
•                      Fugiți, gânduri blestemate
•                      Și cugete necurate,
•                      Mergeți în pustietate,
•                      Prin munți, prin văi depărtate.
•                      Fugiți gânduri
•                      Și descântări,
•                      Mergeți în alte pământuri
•                      Risipiți-vă în vânturi;
•                      În mări și-n alte adâncuri.
•                      Veniți gânduri, din floricele,
•                      Goniți cugetele rele,
•                     Să se ducă, să se spele,
•                     Fugi, piei, dor, te prăpădește
•                     Și de pietre te lovește;
•                     Sparge-te, te risipește,
•                     Pe toată lumea liniștește,
•                     Ieșiți voi, gânduri urâte,
•                     În cap, în creier vârâte,
•                     Negreșit posomorâte,
•                     Fugiți, mergeți amărâte.
•                     Veniți voi, cugete bune,
•                     De intrați în astă lume…
• Ce nerecunoscători și păcătoși suntem noi,
• Mieii Domnului, supremul păstor care le păstorește!
• Egiptenii vechi priveau mereu spre stele, constelații,
• Tânjind după o intimitate cu zeii lor și împărații cerului,
• universului; de-acolo s-au coborât în trecutul adânc și misterios
• strămoșii astronauți antici cu navele lor; cei care au
• populat – se pare – planeta noastră cu entități masculine și feminine,
• cei ce au coborât din abis să aducă civilizația și orânduielile prestabilite;
• au particularizat Terra ca sediu al vieții atotcuprinzătoare și diverse;
• preceptele și legile le-au transmis prin coborârea misterioasă
• din navele Benben, mașinării celeste, în formă de piramide, 
• aducând și „miracolul energiei”; locuitorii Egiptului au purces 
• la construirea de piramide și obeliscuri în cinstea acestora
• strămoși stranii, cărora le erau recunoscători; s-a căutat
• forma perfectă geometrică și emblematică: modelul lui Benben,
• model de piramidă elegantă, zveltă, de un alb orbitor, tinzând spre infinit…
• lumea actuală privește din nou spre stele cu speranță, încearcă
• să ia contact cu ele, cu eventualele civilizații și planete verzi,
• pentru a le popula și terraforma cu minunea OM!
• s-a dorit mereu o empatie și cooperare cu zeii egipteni,
• participarea faraonului și oamenilor de stat cu Annead, consiliul zeilor.
• obeliscurile erau „chei de boltă” pentru legătura pierdută cu „anticii zburători”.
• „zburător cu plete negre” – Ion Heliade Rădulescu
• Încă acum mii de ani, Aton – Discul Solar,
• heitonist (cel ce cârmuia celelalte zeități), alături de
• Maat (simbolul vieții, ordinii și valorilor fundamentale ale lumii),
• luptând împotriva năbădăiosului Seth (zeul haosului),
• era adorat de supuși și faraon deopotrivă:
• „Tu care vitalizezi semințele lucrurilor,
• Tu care faci apele fecundătoare…” („Cartea morților”)
• s-au adus, îndelungat timp, zeilor preaconia (laude/elogii),
• acelor undisonos deos (nemuritori zei), aitia lucrurilor și ființelor.*
•                        ***
• reveria mă îndeamnă, indicând calea spre Umbria păduroasă
• ceru-mi maramă este, cu brocardul său înrourat
• stropi, măiastru-ncărcați, se lansează clipocind
• în urma lui Kelpie, calul de apă ori sălbaticul Brumby,
• tulburați de armonii romantice, celeste, pe ritmuri Glen Hansard
• în rest (oricând un rest): balans – vortex – balans – vortex…
• gândurile mele șezând tupilate ca leoaicele de pe colină;
• ruminez… ruminez… ruminez…
• așteptând parcă barca shana, condusă de miticul Ziusutra:
• vine (se impune o mirare!) o clades, un final potop?
• timpul prezent este eminamente real!
• („realism real”, rezona genial Mario Vargas llosa)
•                      ***
• Mă văd peregrinând prin Fabulosul Paris,
• „Parisul, o sărbătoare în mișcare.” (Ernest Heminguay)
• pe tine întâmpinându-mă superb, iubito, strivind la piept flori de neon
• pare că AARU, Grădina Ofrandelor, e din ce în ce mai aproape
• Oricum noi suntem măștile pe care le purtăm!
• Theatre Monmarte, turnul Eiffel, Moulin Rouge, Louvre,
• grădinile de la Versailles, Le Grand Guignol, cafeneaua Voltaire,
• galeriile Laffaete, mansarda Madame Clementine…
• ori la Cannes, superbul oraș al cinematografiei mondiale;
• aleea cu dalele inscripționate de degetele și palmele celebrităților;
• și gustul îndoielnic al corturilor albe (ca la beduini) 
• pentru desfășurarea artei, improvizate și zgomotoase de muzică
• contemporană și jazz vechi; ciudata senzație 
• când pășești prima oară pe covorul roșu
• din fața sălii de proiecție a Festivalului Internațional celebru 
• de filme europene și mondiale…
• ori în Principatul de Monaco, unde bogăția spuzește totul
• fără zăgaz; pădurea de catarge, iahturi de lux dincolo de 
• suportabilitatea bunului simț popular; până și asfaltul și
• bordurile sunt urme ale puterii aurului…
• ori la Menton, spiritul tulburător și zbuciumat al lui
• Jean Cocteau, prefigurat în muzeul ce-i dedicat,
• în stil futurist și cu accente evidente arhitectonice gaudiene;
• fresce sublime ale celebrului Colombiere…
• ori la Sanremo, sediul marelui Festival de muzică ușoară
• celebru în Italia și în Europa
• ori la Toulon, orașul alpiniștilor, unde telefericul te poartă
• amețitor deasupra stâncilor unor munți abrupți, parcă pictați
• cu pâlcuri de pini; arborii de ficus roșii impresionanți ce-au 
• dat în floare: flori mari cât nuferii, cu un singur de petale,
• iar marginile-s conturate de linii discrete de culoare grena;
• pe lângă zidul unei baze militare stăpânesc falnici salcâmi
• ce poartă ciorchini de flori de culoarea aurului, iar pe
• trotuare este așternut un covor roz de flori căzute, precum
• niște icusari turcești aurii; ce n-aș da să am atâta bogăție,
• măcar o parte din petalele de aur, dar… e doar o vedenie,
• o mare iluzie poetică…; 
• „Zgârcit cu sunete și cu silabe
• cum era Midas cu galbenii săi…” (Oscar Wilde);
• „urme” ale trecerii talentatului și impetuosului Jean Cocteau…
• ori la Beaulieu-sur-Mer, Mica Africă…
• umbrită de pâlcuri de pini-umbrelă mediteraneeni
• și cipreși, aloes și cactuși uriași (unii cu flori albastre);
• aici marea se îngemănează cu muntele, se contopesc;
• te tulbură țârâitul isteric al cicadelor,
• întărâtați de cântecele unor păsări nevăzute…
• „Thalassa klyzei panta t’anthropon kaka”. (Euripide)
• ori la Saint-Tropez, aici rememorezi cu nostalgie
• filmele din anii 1964-1984, în care a jucat formidabilul
• comic-mim Louis de Funes, gardianul emblematic al timpului
• de la Geandarmeria Nationale; sediul devenit muzeu plin de statui,
• imagini, afișe, obiecte și instrumente ale lucrătorilor legii;
• plajele de nudiști; apele zbuciumate, înspumate ale mării
• lovind zidurile unui fort militar istoric; poți privi spre malul 
• celălalt situându-te pe o ridicătură susținută de două ancore imense…
• ori la Nice, memorabil pentru larga Piața Comercială,
• unde statuile albe ca zăpada s-au „cocoțat” pe piedestaluri
• amintind Forumul Imperiului Roman; în centrul pieței
• tronează statuia impozantă a zeului Neptun; un pod
• împodobit cu plante ornamentale din familia urzicii,
• cu frunze mai tinere mov/grena și altele bătrâne
• de o incredibilă culoare neagră…
• ori la Juan les Pines, de admirat livezile de măslini
• și podgoriile impecabil îngrijite și aliniate; respect deplin
• pentru măslinii cu vechimi de 500-2000 de ani; pâlcuri de
• jakaranda cu coroana generoasă, spumate de florile lila parfumate;
• șiruri lungi de tufe uriașe de leandrii mediteraneeni (albi, oranj,
• roz, siclam, roșu, parfumate sau nu); livezi lipsite de iarbă,
• dar copleșite de arborii de măslin
• Trebuia să se împlinească ceva minunat, cândva;
• nu s-a împlinit, nu se va împlinii vreodată!
• Bonjour, tristesse!
• Fleurs lilas – fleurs lilas – fleurs lilas…
• Tristitia… tristitia… tristitia… 
• „Al cor gentil rempaira sempre amore”. (Dante Alighieri)
• Frumoaso de nespus,
• Te iubesc într-un tare fel;
• lumea mea se înflăcărează în prezența ta;
• parcă te aud fredonând languros o melodie dragă:
• „Deschide larg ușa, iubire!”
•                     ***
• După atâta ospăț, orândă de clorofilă însorită,
• înecată în valuri de răsfăț de verde smaraldiu,
• zgribulite de lasă frunzele-n toamna vieții mele.
• oare este dorul fără sațiu sau clipa e doar o clipă rătăcită!
• inima-mi se topește în vălătucii de nori din ochii tăi superbi,
• tu-ți probezi arsenalul din când în când, chiar sărutul (Ius osculi)
• parcă-ți cresc pene dalbe de cocor regal la subsuori
• mi te-nchipui ca pe o superbă soție de faraon,
• precum speciala Akhenasemane, mireasa lui Tutankhamon,
• purtând pe creștet o cunună de lotuși albaștri;
• iar eu vâslind printre lopătari spre Țara de Papirus (Paradis)!
• toamna-și surghiunește uitată haină modern stacojie
• pe-o ramură stingheră, pierzându-se-n suspin;
• iar, eu, punându-mi măiestrit, pios (vezi Doamne!), coroana de spini,
• însângerând aleea zigurată spre trupul tău dorit, uitat o clipă sub clar de lună;
• iubito, rămân doar pe Râul Vieții, Nohu („Cel ce așteaptă”),
• creând inimitabilul, imaculatul prin curată credință…
• ce-i oare sărutul (secole de întrebări!): vibrații de buze pe buze?
• dorința de a mă scufunda-n păru-ți parfumat de caise-mbujorate
• și să-ți modelez cu penelul iubirii, ca Pigmalyon, ființa drag dorită,
• cu înzecite abhey, puteri supranaturale… și cât de frumoasă ești!
• „Erit ne quum te videvo.”
• Mereu parcă aud repetate obsesiv: 
• „Jur pe Diana că nu voi fi niciodată, Acontus, decât a ta!”
• prea des sufletu-i împotmolit adânc în carne
• pe cine supără mereu că toți copacii…
• au uneori aceeași înălțime? Excelsior!
• haideți cu mine, prieteni, în pas tineresc și săltat
• în văioagă s-a aprins pojarul roșu al macilor sălbatici
• iar ciulinii albaștri vizați sunt prima oară de fluturi domnești;
• izma a dat iama prin celulele curcubeului, împrumutând violetul…
• întotdeauna m-am simțit în secvența naturală a lucrurilor;
• vom reveni vreodată în Punctul Primordial, contopindu-se Viața cu Nimicul?
• tânjim mereu: ce a fost oare în lumea asta?
• ce este Dincolo, Dincolo de fructele vieții noastre?
• țărâna care se transformă în Viață?
• minunea, mirabilul, misterul prinse captiv în diamante?
• ulciorul, ca și fântâna sunt însetate mereu…
• scheletul universului, osatura stelară scârțâie sub robia îngerilor?
• suntem, vom fi, acceptăm sau suntem respinși
• ca pasageri efemeri/călători vaganți în corabia echilibrului universal?
• omenirea este înscrisă în ciclul etern al morții și renașterii,
• „cartușul divin” al perpetuării Viului, Vieții și Continuității Materiei,
• Un Emporiu al Măreției, Minunii și Evoluției Ființării;
• Isis ține în brațe pe Horus; Pruncul Iisus în brațele Maicii Domnului…
• prea divin… prea omenesc; zeul-om și omul-zeu!
• ținutul Bardenas, lipsit de verdeață; căprioare păscând în grădina de trandafiri;
• viul – inertul; oamenii au crezut că înmormântându-se în piramide
• vor atinge nemurirea în „Câmpia de stuf”; n-au găsit însă Aboko, Poarta!
• parcă suntem precum păsările colibri, în căutare de două flori, astfel nu subzistă.
• soarta e precum curcubeul lunar de peste cascada Victoria:
• efemer – superb – efemer – ireal!
• sperăm că „singurul lucru important” nu este sfârșitul!
• când lotușii vor suspina de-atâta explozie înrourată
• iar lujerele smaraldine vor migra lasciv pe lac
• privindu-mă-n narcoza ochilor tăi de pure violete
• înotând cuminte în acel minunat, nesfârșit nimic
• tăind felii de valuri în risipiri de senin ceresc
• drumul spre tine vrea să-l vizitez din când în când
• doar stârcul exersează abil cumpăna într-un picior
• luna în angoasă varsă un fraged licăr sacru
• de pe denarul trupului său stelar, aninată de fuiorul vidului
• trupurile-ne se-ntâlnesc arzânde tulburând tentaculele apei
• ne pierdem în dragoste prinzându-ne-n dansuri de la valuri infidele
• când vei fi în iatac dezvelită, voi fi, desigur, singurul tău oaspete
• proaspăt și tânăr încă, înmiresmat de nardul trupului tău
• mi-ai zguduit lumea, am renunțat la toate, părăsind tabu-uri
• te guduri, er baat, ca trandafirul în voalul roșu al petalelor prospere
• a ta frumusețe stranie, tentantă, îmi irizează zile și nopți
• se tot spune că femeile nu-și trădează persoanele iubite!
• femeia e făcută doar pentru dragoste? iubire-ai un turnir?
• povestea dragostei depline ne poate fi în veci povestită!
• caut mereu Das Zwischen, locul geometric al spiritului ca ființă,
• de multe ori gândesc prea mult în adieri de frumusețe
• „Scin’ vero quam crura ipsi libens prevaricarem.”
• („S-ar zice că-i o tânără fecioară, și tare ar pofti să o sărut.”)
• „Qu’ ils flattent mon désir de temples implacables.”
• „Statuile mele sunt oamenii (…)
• e suficientă o privire scrutătoare asupra orașelor,
• chiar a celor mai civilizate și mai bine guvernate;
• la ce să mai pomenesc de norod sau de biata prostime,
• care sunt în întregime ai mei?
• prostia lor îmbracă atâtea chipuri
• și în fiecare zi ei născocesc atâtea altele noi,
• că n-ar ajunge și o mie de Democriți
• să-și râdă de ei (…)” – Erasmus de Rotterdam
•                      ***
• De multe ori, ba chiar de o întreagă viață
• am colindat și străbătut minunata pandoră a visului,
• vis printre meandre ca niște pictograme, vis de curgea, plin de cleștar,
• precum astralul râu mayaș Cuiaba, vârstat ca un curcubeu,
• metamorfic, în cinci culori (galben, verde, roșu, portocaliu, albastru),
• drenate prin jungla amazoniană de stăvilarul Naturii,
• ce pare un palatak, spirit împenat cu tentacule zimțate și aripi;
• îmi oblojesc sufletul cu balsam de sprintene tulburători versuri
• și-mi înnobilez creștetul cu nemes, coroana regală a neîntronatului;
• simt celulele-mbulzite în talazuri, tropotind prin arterele mele,
• trupu-mi arde pe rug de gânduri, mijind muguri de păcat, oare?
• dincolo de Poarta de Malachit se revarsă diluvic Marea Poezie;
• vălurind printre circumvoluții în galop de inorogi dalbi;
• acorduri mustesc printre lucruri ca o migrațiune de vellela vellela,
• cuvinte au invadat ideile, precum meduzele albastre mareea;
• adieri de metafore înaintând vibrânde pe corzi sentimentale
• și jocuri de cuvinte, adevărate, veritabile mărgele de jad.
• „În adâncul meu se află, solid precum cuarțul,
• un sentiment de venerație pentru Poezie.” (Pier Paolo Pasolini)
• „Arta nu e o oglindă care să reflecte realitatea,
• ci un ciocan cu care s-o modelezi.” (Bertold Brecht)
• Ars Poetica și Ars Narandi trebuie să fie ca o oglindă
• purtată de-a lungul drumului vieții, spunea Stendhal.
• „Orice lucru este real dacă are consecințe.”
• Ador să mă plimb prin Templul Poeziei, ca în vechea EANNA,
• pierdută în anticul URUK, scăldat de Tigru și Eufrat,
• adumbrit de păduri de palmieri și repere ca niște conuri uriașe.
• De-a lungul istoriei omenirii, Viața s-a împletit cu Poezia
• vorbită sau cântată, intonând biblic de dragoste, dor, durere, fericire.
• Poruncă intrinsecă: să cerem poeților din toată lumea
• Să ridice/înalțe măreț, nemuritor, strălucitor ALTAR POEZIEI!
• „Sur le qui vive!” („Adevărat este ca, mereu, poete să fii în gardă sau în alertă!”)
• „Cățărat pe trunchiul unui copac n-ajungi la ploaie.”
•     
•                                    ***
• ah, Poezie, mă făurești lăuntric, fără încetare!
• prin tine și cu tine sufletul meu se reînnoiește
• cucerirea frumuseții este o răscumpărare de sine
• împlinirea întru Iubire – descoperire a orașului Z pierdut în Amazonia
• o arheologie sentimentală spre aflarea căilor către dragoste deplină…
• Cuvântul cu care numesc eu Poezia
• nu-i cel ascuns în cărți, nu-i cel sugerat
• ori dorit de Voi: ci un regal de imagini inedite,
• idei, metafore, comparații și subiecte alese cu grijă.
• Cuvântul cu care numesc eu Poezia
• este „EU”, unic sau nu, doar „EU” strecurat
• în versuri, „EU” renăscut de ritmuri și rime,
• cel scăldat aproape divin de ceva ce nu poate fi
• numit, identificat, inventat…, doar înnobilat
• de buchetiera diamantină a Artei.
• O mare, suflet curat și curtenitor!
• Îmi pun cingătoarea Poeziei, ca zălog al dreptății și înfrânării.
• Trebuie să fii un Zeitgeist.
• IO SOL UNO
• „CAPO FATTA COSA FATTA” (Să-ncheiem lucrarea)!
•        
• Poetul Nichita Stănescu (1933-1983)
• Mirifică „cupă de cultură”
• Dora, soția poetului
• (fosta Teodora Tărâță, atletă eminentă)
• Soții Stănescu