Metafora

Vorba spusă pe dos într-un buchet de cuvinte
E un fel de comparație fără termenul de comparat,
râul țâșnind de sub stâncă inventează moara și minte
foamea zilei  în cotlonul hambarului plecat la arat.

Se clătește ziua cu marea înspumată prin gură
Pescărușii mint înălțimea cu proteste dure.
Când corabia întinde speranțe valului ce-n îndură
Cocoașa carenei unde țipă o parte din pădure.

Cuvintele ies din telemobil precum o reptilă
Speriind urechea ascunsă-n gulerul înalt
Când degetele înghețate vibrând mereu a silă
Și gândul spre îndreaptă spre ea c-un salt. 

Lipsește ceva din scena aceasta spune un ajectiv
Doamna metaforă îl complectează, comparația,
Toate sunt minciuni spune verbul fără motiv
să ne înflorească în text minciuna și inovația.

Insul

Iată, toate tăcerile adunate sub pielea gândurilor
Ochii și i-a  risipit pe intinsele căutări
Nămolul roditor în care cresc  cuvinte

Memoriale  cărți aruncate pe rafturi pline de praf
Unicii morți în povești aduse în ore când ies stafiile.
Rămas singur  niciodată nu a băut o bere, un butoi nu-i ajungea,
E veșnic  premiat de prieteni-e mare
Și poetul din căldare.
Amintire trecută prin uitare căci
Nimeni nu poate recita un poem.

E tot o votcă a băută împreună pe Napoca

O virgulă tradusă de ruși chiar în Soroca.

Numitor comun cu nume de râu
Uimitor de promovat precum înotătorul în apa până la brâu
Limbă comună în vers scris la băutură
Ins cu desen de barbă pe vorbe inutile și ură
Tăcut ca un verb prelins  în barbă
Albă și murdară de adjective inutile
Trecut de vârsta pe care a uitat-o în pile
Emergente proptele în presa ardeleană.

Ziua bună de dimineață se cunoaște

Se crapă de ziuă precum o nucă căzută din ciocul unei ciori
Pe când piua se spală în ritmul cu dimia clătită în apă
Și femeia iubită își acoperă sânii cu visul a două viori
Bărbatul lăsând-o pe dunga dimineții plecând la sapă.

Se crapă de ziuă ca o piersică coaptă căzută din pom
Rămân în acest peisaj din ziua de ieri cu gândul amar
Îl clătesc cu un vers dar tot miroase a frunze uscate și atom
Și-mi pare ziua un vers pe care-l scriu în zadar.

Se crapă de ziuă ca un pahar căzut din mâna unui bețiv
Metafora rătăcește pe cerul cu luna ce-o scamă de nor o paște
Și poemul scris pe o pagină de gând îmi pare c-am uscățiv,
Pe când  mă bucur că ziua bună de dimineață se cunoaște!

Al.Florin Țene